Tag: FIDE

Campionul Chinei la 16 ani,Ding Liren, este “cel mai iubit dintre chinezi” de catre zeita Fortuna!

Toleranţă zero la Campionatul Chinei

Dintre modificările regulilor FIDE din ultimii ani, probabil cea mai controversată a fost politica de “toleranţă zero” în privinţa întârzierilor. Pe scurt, regula spune că, dacă nu eşti la masă, atunci când jocul începe, arbitrul are dreptul de a acorda jocul adversarului. Ramâne la latitudinea arbitrilor cât timp aşteaptă până când declară forfaitul, dar recomandarea FIDE este acum de 0 minute. Aceasta a avut în mod clar potenţialul de a crea ceva controverse; în timp ce jucătorii individuali au pierdut din cauza acestei reguli la ultima Olimpiada, nu cred că regula s-a aplicat, încă, la un joc care a avut vreun premiu important sau implicaţii într-un campionat sau eveniment important.

Lui Wang Hao nu ii vine sa creada ceea ce i s-a intamplat odata cu aplicarea noilor reguli Fide

Citeste Articolul
  • 39
  • 1693
  • 0

Garry Kasparov “Despre regii de odinioara si cei ce vor urma” (3)

Munca noastra impreuna a fost in mod special productiva deoarece natura talentului lui Carlsen este de rangul lui Capablanca, Smyslov si Karpov. Stilul lui contrasteaza cu stilul meu taios, dinamic, asa ca Magnus devine un jucator mai universal. Adversarii lui incep sa afle ca nu mai au zona sigura. Daca ei incearca sa evite cele mai taioase continuari ei ajung in pozitii linistite unde Magnus e la el acasa.

Citeste Articolul
  • 66
  • 2598
  • 0

Povestile sahului (2) – Zidul auriu al lui Capablanca

Richard Reti caracteriza jocul lui Capablanca, studiind partidele noului campion mondial. Reti a inteles schimbarea principiului lui Morphy, de a dezvolta figurile cat mai repede posibil in deschidere, cu un principiu nou, pentru acea vreme. In orice situatie el are si se ghideaza, dupa un plan pozitional adecvat. Fiecare mutare care nu este ceruta de plan este o pierdere de timp. O alta caracterizare a noilor principii ale lui Capablanca este facuta de Xavier Tartakover, poate sahistul cu cele mai multe maxime din istoria de pana azi a sahului:
“Lasker a fost batut cu propriile sale arme, faurite din logica si forta. Capablanca a valorificat complet principiile sanatoase ale scolii stiintifice si a dezarmat caracterul complicat al imaginii sahiste, prin simplitatea scopului sahului. Un zbor al ideilor conform itinerariului! O precizie rece fantastica! O privire rece si clara care descopera secretul unei pozitii, oricat de complicate si face mutari care transforma imaginea romantica a sahului intr-una cu totul prozaica.Dupa cucerirea titlului de campion mondial , Capablanca trebuia sa confirme in turnee  in noua sa calitate de cel mai bun jucator de sah al lumii. Dupa dominatia de 27 de ani a lui Lasker, lumea era curioasa de prima proba de confirmare a cubanezului Capablanca.”

Citeste Articolul
  • 69
  • 3129
  • 2

Chennai va gazdui meciul dintre Anand si Carlsen!

Update: FIDE a publicat pe situl oficial o declaratie de presa, in care a explicat motivele alegerii locatiei meciului in India, pe care va invitam sa o cititi aici (engleza)

Aici puteti reciti “Parisul este pregatit sa organizeze meciul pentru titlul mondial”

Aici puteti reciti Scrisoare deschisa catre FIDE trimisa de Federatia Norvegiana de Sah

Consiliul Director FIDE, ce s-a intrunit la Baku, a confirmat Chennai ca si gazda a meciului dintre Vishy Anand si Magnus Carlsen, in perioada 6-26 Noiembrie 2013.

Stirea ca oferta Parisului nu a fost luata in considerare si ca India va gazdui meciul, nu a picat bine echipei lui Carlsen. Managerul lui Carlsen, Espen Agdestein, a facut o declaratie de presa oficiala in numele castigatorului Turneului Candidatilor, in legatura cu acest aspect:

Citeste Articolul
  • 20
  • 879
  • 4

Scrisoare deschisa catre FIDE trimisa de Federatia Norvegiana de Sah

Cu cat se apropie luna noiembrie, luna in care este programat Meciul dintre Vishy Anand si Magnus Carlsen, cu atat spiritele se incing mai tare. Dupa ce FIDE a primit o scrisoare de intentie din partea Federatiei Indiene de sah, care si-a anuntat disponibilitatea de a organiza evenimentul in Chennai, Magnus a anuntat dezaprobarea sa pentru aceasta varianta. Iata ca acum a venit si randul Federatiei Norvegiene de a trimite o scrisoare oficiala catre FIDE, pe care vi-o si prezentam in continuare.

Citeste Articolul
  • 19
  • 778
  • 2

FIDE doreste sa cumpere terenul turnurilor gemene din New York

New York –  Federatia Internationala de Sah (FIDE), a cerut autoritatilor newyorkeze sa vanda terenul fostelor turnuri gemele, teren  pe care urmeaza sa se construiasca o moscheie islamica, a anuntat Kirsan Ilyumzhinov la o conferinta de presa, preluata de New York Post.

Ziarul a anuntat ca presedintele Kirsan Ilyumzhinov a trimis o scrisoare catre primarul New York-ului, Michael Bloomberg, oferindu-se sa cumpere cladirea la 2 strazi distanta de locul unde se afla  World Trade Center, si s-a o transforme intr-un Centrru International al Sahului  si o Academie.

“Am oferit suma de 10 milioane de dolari, deoarece saptamana trecuta, miliardarul Donald Trump a oferit 7,5 milioane  de dolari si dorim sa oferim mai mult” a publicat New York Post  citatand un reportaj din RIA Novosti (RUSIA).

Moscheia proiectata pe Park Place din Manhattan sub Imam Feisal Abdul Rauf, a declansat o putenica opozitie in Statele Unite datorita proximitatii cu “zona zero”. Cladirea este detinuta de omul de afaceri egiptean Hashim Elzanaty pe care a cumparat-o cu 4,8 milioane de dolari si a dorit sa o  vanda pentru un profit bun dupa ce proiectul a devenit subiect de dezbatreri pueternice.


sursa: http://www.popeater.com

Citeste Articolul
  • 15
  • 740
  • 1

Fide a actualizat lista cu jucatorii calificati la Cupa Mondiala

Fide a anuntat si actualizat  lista jucatorilor calificati pentru Cupa Mondiala ce se va desfasura in Siberia la Khanty-Mansiysk, in perioada 20 Noiembrie pana la 15 Decembrie 2009. Pana acum Fide a nominalizat 114 jucatori din cei 128 care vor lua startul la Cupa Mondiala. Urmeaza in scurt timp ca si ultimii 14 jucatori sa fie alesi de FIDE si in 2 luni jumatate vom trai din nou aventura celor 2 romani care ne reprezinta in Siberia, la Cupa Mondiala.

Anand pus pe ganduri de viitorul sau de campion mondial

Citeste Articolul
  • 14
  • 621
  • 0