Când Bobby Fischer a murit în Islanda, în 2008, la varsta de 64, s-a incheiat una dintre cele mai bizare vieti ale vremurilor noastre, una care nu are, într-adevăr, paralela.
Ceea ce majoritatea oamenilor ştiu despre Bobby Fisher este că el a fost un geniu al şahului (IQ 180). Asta este tot. El s-a născut în Brooklyn în 1943, avand o mamă evreica şi un tată incert.
Nimeni – nici prietenii săi, nici marii maestrii – nu l-au înţeles pe deplin. La cea mai mică provocare, reala sau imaginara, el putea termina o prietenie, fara a mai vorbi cu acea persoană vreo data.
Mai mult decat un copil minune al şahului (el a fost campion al SUA la vârsta de 14 ani), Bobby Fischer, în opinia multora, a fost cel mai mare jucător care a trăit vreodată – într-o clasă proprie, fara egal. Pentru totdeauna.
Acest fapt a facut ca el sa fie o persoana speciala, şi pentru aceasta maestri de toate nationalitatile, si cei care venerează şahul, au fost dispuşi să-i îndure excentricităţile, paranoia, comportamentul ciudat anti-social. Si sa revina pentru mai multe.
O noua carte despre Bobby Fischer – End Game, de către prietenul său şi editor fondator al Chess Life, Frank Brady – ne spune mai multe despre el decât a fost spus vreodata. Se răspunde la câteva întrebări, altele sunt scoase in evidenta. Fischer rămâne un mister – unic şi fermecator. Brady avertizează cititorii că “paradoxurile abunda” in viata lui Fischer: “Bobby a fost secretos, dar sincer, generos, dar si zgârcit, naiv, dar si bine informat; crud, dar si bun; religios dar si eretic” În timp ce jocurile lui au fost “pline de farmec şi frumuseţe şi semnificaţie, declaraţiile (lui) scandaloase au fost pline de cruzime prejudecata şi ură. “
Un motiv ce trebuie sa ii se acorde atenţie lui Bobby Fisher astăzi este faptul că un caracter ca al lui nu a fost văzut, şi probabil nu va fi vazut din nou. În timp ce şahul nu este punctul forte al tuturor, marii jucatori de sah tind să fie cazuri excentrice. Amintim pe Alehin, Capablanca, Steinitz, până la mai recentii Botvinnik, Petrosian, Spassky, Karpov şi Kasparov. Ca o minune a şahului, Fischer a fost un singuratic in scoală, fără să ştie că o colega de clasa a avut o pasiune pentru el. Este vorba despre “Sexy” – Barbra Streisand, pe care el si-o amintea ca ” aceasta fetita pisicoasa” .
Faptul ca Fischer a devenit campion mondial este una, iar cum a realizat-o este alta. Până la Fischer, turneele de campion mondial incluzand jucătorii de top in turnee sistem round robin ( fiecare cu fiecare), fiecare partida castigate valora 1 punct, iar o remiza o jumătate de punct. În caz de egalitate cel care isi apara titlul era declarat câştigător.
Pe drumul său spre câştigarea titlului mondial în 1972 şi infrangerea ruşilor din topul sahului mondial Fischer l-a învins pe primul Mare Maestru rus Mark Taimanov cu 6-0, apoi l-a zdrobit in Danemarca pe Bent Larsen cu 6-0, dupa aceea il bate pe Tigran Petrosian cu 6 ½ la 2 ½.
Fischer a adunat 20 de victorii la rând împotriva marilor maestri nici macar o remiza.
In adolescenta sa Bobby a crescut timid si solitar, el devenind mai exigent fiind meciul lui din 1972 de campionat mondial împotriva lui Boris Spassky în Islanda.
Temperamental si atent la orice detaliu, Bobby, a avut cereri, dar nu a reuşit să ajunga la meci. Meciul a fost amânat, lumea a aşteptat nerăbdătoare şi furioasa. Henry Kissinger l-a sunat pe Fischer, îndemnându-l ca in numele Americii sa vina sa joace.
Fischer pierde primele jocuri, apoi a revenit pentru a-l anihila pe Spassky – a cărei excentricitate era esenţa de decenţă şi comportament impecabil. El a devenit un prieten adevărat şi admirator al lui Fischer.
După ce a câştigat titlul, Fischer a renuntat la şah, nu a mai jucat timp de 20 de ani, devenind un fel de pustnic care călătoreste, care trăieste de pe generozitatea admiratorilor, invariabil ii insulta. El a refuzat milioane pentru a juca cu Anatoly Karpov, în 1975. El a refuzat să fie fotografiat sau semna autografe.
El a simţit ca rusii înşelau în turnee – ipoteza confirmată ulterior de către maestri. Bobby i-a demascat pe jucatorii ruşi in turnee care remizau în mod intenţionat jocuri unul împotriva altuia, asigurându-se că ruşii ar fi în formă şi pregatiti împotriva rivalilor din şah.
Bobby a devenit un violent anti-semit si negationist al Holocaustului. Oricine -dintre cei care i-au făcut rău era “un evreu murdar.” Această insultă era aplicata pentru oricine nu era pe placul sau. În mod ironic, multi dintre prietenii lui, jucatori de sah şi binefăcători au fost evrei -, dar nu au fost inclusi în avertizările sale. “Evreu” a fost sinonim lui pentru un tip rău. Aceasta l-a costat cateva prietenii, care l-au renegat.
Dupa 20 de ani de viaţă ca o persoană fără adăpost într-o singură cameră, în 1992, Fischer a fost de acord cu revansa pentru 5 milioane de dolari cu Spassky în Muntenegru – sfidând sancţiunile economice si Embargoul împotriva Iugoslaviei.
Fischer a câştigat meciul usor (atât el cât şi Spassky erau “ruginiti” si au facut erori) şi a primit 3.5 milioane dolari iar Spassky 1.5 milioane dolari.
Fischer si-a aratat ura faţă de America (IRS a venit după impozite neplătite), şi el a numit atacul terorist din 11 septembrie “vesti minunate. . . Am aplaudat actul. . . Vreau să văd SUA distrusa. ” Cand SUA a solicitat extrădarea sa din Japonia, singura ţară care i-a oferit adapost a fost Islanda, unde a fost un erou pentru meciul din 1972. De atunci Fischer si-a inrautatit boala si a devent nebun.
El ar renuntat la şah, a fost implicat în filozofie religioasă şi politică, a fost dependent de medicamente homeopatice, medicamentele obisnuite fiind categorisite drept otravă, a mâncat numai alimente naturale, şi si-a scos toate plombele crezand ca erau otravite. Acest lucru i-au cauzat probleme, ramanand fara dinti.
A murit în Islanda de insuficienţă renală, neavand testament pentru averea sa de aproximativ 2 milioane dolari (de la meciul Spassky 1992). Averea lui este încă contestată de către un copil care crede a fi al lui, dar ADN-ul indică faptul că nu a fost, doi nepoţi, o femeie de origine japoneza care se crede “soţia”, dar care nu poate dovedi aceasta, şi Statul American.
La vestea morţii sale, Boris Spassky, acum cetăţean francez, a plâns: “Fratele meu este mort.”
Dacă unul se uită la cuvintele lui, Bobby Fischer pare un caz de nebunie. Este tentant să presupunem că el a fost schizofrenic, dar psihiatrii care l-au cunoscut spun că el nu a fost. Doar obsesiv, paranoic şi extrem de incapatanat.
Înainte de Fischer, un meci de campionat mondial ar fi adus o suma neta de 65 dolari pentru castigator si 35 dolari pentru invins. Fischer a făcut ca potul sa ajunga la milioane si premiile sa ajunga la nivelul de astazi. Premiile din sah se apropie de celelalte sporturi acum, datorita lui Bobby Fischer si multe schimbari dintre cele cerute de catre el, acum sunt o normalitate in viata de turneu obisnuita.
Îmi amintesc, locuind la Moscova în 1965 şi mergand la clubul de sah atunci când Spassky l-a invins pe Tigran Petrosian. Mutările erau date pe o strada aglomerata pe o tabla de la un balcon, iar ruşii puneau pozitia pe tablele proprii de buzunar şi analizau mutarile. Nu mai văzusem înainte o agitatie asa de mare.
Chiar şi atunci, fiecare rus auzise de Bobby Fischer. Puţini canadieni sau americani stiau insa, cine a fost Boris Spassky!
Acum Fischer este mort, dar ce a facut el pentru şah va ramane pentru totdeauna.
sursa: Peter Worthington, FrumForum
0 Comentarii