Peter Leko: “Nu sunt genul care să-şi ia riscuri inutile…”


26.05.2009 – “Eu cred mult mai mult în logica jocului, mai curând decât să pariez pe nervii adversarului.” Jucătorul maghiar de top, care va lua parte la un meci de opt partide de şah rapid meci împotriva Campionului Mondial Vishy Anand săptămâna viitoare, şi apoi va juca în turneul Super-GM de la Dortmund, o lună mai târziu, vorbeşte despre cariera sa, obiectivele sale, precum şi despre marea dragoste a vieţii lui.

Interviu.


Peter Leko vs Anand
în Miskolc, Ungaria



Acest spectaculos eveniment va avea loc la Teatrul Naţional, str. Déryné nr.1, Miskolc, de la 2 la 7 iunie, 2009. Numărul unu între Marii Maeştrii maghiari, Peter Leko, se va duela în opt jocuri cu Campionul Mondial, indianul Viswanathan Anand. Jocurile se joacă la un ritm de 25 de minute pentru toate mutările cu un increment de zece secunde pe mutare. În cazul unui rezultat de 4-4 câştigătorul se va decide la bliţ. La sfârşitul fiecărei zile de joc va avea loc o conferinţă de presă de 10-15 minute cu ambii jucători.
Jocurile sunt pe 3 iunie, 4, 6 şi 7, începând de la orele 16:30 şi 18:00 în fiecare din aceste zile. Acestea vor fi transmise în direct pe site-ul oficial şi pe Playchess.com.

Interviu cu Peter Leko

Ce vârstă aveţi şi unde trăiţi?

N-am decât 29 de ani, chiar dacă ar putea părea că sunt în şah de veacuri. M-am născut în Subotica, dar ne-am mutat la Szeged, când aveam 1 an.


Când aţi început să jucaţi şah, şi cine v-a învăţat?

Am învăţat regulile de la tatăl meu în timpul vacanţei de vară, cu câteva săptămâni înainte de a împlini şapte ani.



Peter Leko la intrarea în şcoala de şah care-i poartă numele

Când v-aţi hotărât să deveniţi jucător profesionist de şah?


Talentul meu a fost descoperit foarte devreme şi după aceea a fost un proces natural. Încă de când aveam unsprezece ani a fost clar că ţelul meu era acela de a deveni un jucător profesionist de top în viitor. Desigur, m-a ajutat foarte mult că am devenit cel mai tânăr Mare Maestru în 1994, la vârsta de paisprezece ani. După care mi-a fost mai uşor să continuu pe calea aleasă.

Aveţi un antrenor, şi câte ore dedicaţi zilnic şahului?


Am avut mulţi antrenori de-a lungul carierei mele cărora le sunt toate foarte recunoscător. Din acest an, pe lângă antrenorul meu permanent, Arshak Petrosian, cu care am lucrat vreme de opt ani, am început de asemenea o serioasă activitate profesională cu Marele Maestru german Jan Gustafsson, care mă ajută foarte mult în împrospătarea repertoriului meu de deschideri. Nu pot să evaluez numărul de ore de şah pe zi, pentru că acestea diferă. În timpul sesiunilor de instruire intensivă se poate să fie zece sau douăsprezece ore pe zi. Dar, odată ce ai jucat şah la cel mai înalt nivel, acest joc este în mintea ta tot timpul, el devine o parte din tine.

Socrul lui Peter Leko, antrenorul şi mentorul lui: MM Arshak Petrosian


Cum aţi descrie stilul dvs. de şah?


În general, eu consider că fiecare jucător de top este universal. Pe de altă parte, fiecare dintre noi are stilul său unic, care depinde, cel mai probabil de caracterul jucătorului. Îmi place să joc într-un mod “curat şi clar”, şi, cu siguranţă, nu sunt genul de jucător care să-şi ia riscuri inutile. Eu cred mult mai mult în logica jocului, mai degrabă decât să pariez pe nervii adversarului. Genul meu preferat de victorie este acela când nici măcar nu este clar unde a greşit adversarul meu. Din păcate, astfel de victorii sunt extrem de greu de obţinut, la cel mai înalt nivel, în zilele noastre.

Care a fost cel mai mare succes de până acum?

Peter Leko jucând cu Vladimir Kramnik pentru Campionatul Mondial în 2004


Câştigarea tuturor super-turneelor, cum ar fi cele de la Wijk Aan Zee, Linares, Memorialul Tal şi de trei ori la Dortmund sunt foarte speciale. Cu toate acestea, fără îndoială, cea mai importantă victorie a fost cea de la Turneul Candidaţilor de la Dortmund, din 2002, care mi-a dat dreptul de a juca pentru titlul de Campion Mondial. Meciul de Campionat Mondial împotriva Vladimir Kramnik a fost o provocare foarte dură. Am fost extrem de aproape de a caştiga titlul, dar, la sfârşit, meciul s-a încheiat cu scorul de 7:7.


Aveţi încă un obiectiv special ca jucător de şah?


Sunt în topul primilor zece jucători de zece ani. Acum am un singur scop: să muncesc foarte mult la şah! Cred că dacă voi reuşi să fac un pas în direcţia cea bună, atunci voi fi în măsură să-mi stabilesc noi obiective pentru viitor.

Sunteţi jucătorul cu cele mai multe participări la Dortmund. Aveţi vreun sentiment special când jucaţi aici?


Bineînţeles. Puteţi să spuneţi că Dortmund este cea de-a doua mea casă. Am fost acolo de multe ori nu numai cu ocazia turneelor. Am cunoscut-o pe soţia mea Sofy în timpul turneului din anul 1999. Aceasta a fost un moment important. Datorită acestei victorii am intrat în top zece pentru prima dată şi mi-am întâlnit marea mea dragoste, în acelaşi timp. Şi nu trebuie să uităm că managerul meu, Carsten Hensel, este de acolo. Îl cunosc încă din 1991, şi mi-a fost mereu un bun prieten, încă dinainte să fi început cooperarea profesională în 1998.



Peter Leko cu soţia sa Sofi

Cum estimaţi şansele dvs. de a vă califica pentru următorul ciclu de Campionat Mondial (prin Grand Prix-ul FIDE sau Cupa Mondială)?


Cred că am şanse decente, la fel ca unii dintre ceilalţi jucători, dar nu încerc să anticipez nimic. Pentru mine, chiar acum, este mai important să cresc nivelului general al jocului meu. Dacă eu sunt capabil de perfecţionare, succesul va veni în mod automat.

Traducere de pe site-ul Chessbase.com

ALTE POSTARI RELEVANTE

1 Comentariu

  • virgil

    Peter Leko…Un mare maestru de top dar, din motive care mie imi scapa, mult mai putin mediatizat decat ceilalti sahisti de prima linie…Este destul de tanar, foarte modest(interviul acesta scoate bine in evidenta acest lucru)si foarte talentat. Este mai presus de orice indoiala ca el va fi unul dintre canditatii cu mari sanse de a-si adjudeca coroana sahista pe plan mondial. Pe langa talentul innascut, acest mare sahist are si o mare capacitate de autoevaluare, de percepere a punctelor slabe si de corectare a deficientelor din jocul sau…Eu personal cred ca pe langa prezentul frumos, Leko va avea parte si de un viitor stralucit in sahul de performanta, viitor care se poate incununa chiar cu castigarea titlului suprem.
    M-a impresionat foarte placut existenta acelei scoli de sah in Ungaria, ceea ce inseamna ca vecinii nostri de la apus se misca mult mai bine decat noi in aceasta directie…
    Felicitari lui Daniel pentru redarea acestui interesant interviu.

    mai 29, 2009 - 9:12 pm Raspunde

Dă-i un răspuns lui virgil Anulează răspunsul

Adresa dvs de email nu va fi publicata.