Duncan Suttles – ep.14 – Jocul cu pionii laterali

eu16

Cand vorbim despre modul de folosire al pionilor a sau h, nu ne referim, desigur, la mutari obisnuite precum a2-a3 sau h2-h3. Ne referim la atacuri rapide precum h2-h4-h5-h6 de multe ori devreme intr-o partida. Aceste mutari de pioni jucate devreme implica o decizie importanta serioasa, buna sau rea. Motivele pentru care se avanseaza acesti pioni laterali sunt foarte numeroase. Un pion a sau h poate ameninta un nebun fianchetat, poate submina un lant de pioni, poate dechide o coloana pentru atacul asupra regelui advers, poate restrange activitatea pieselor adversarului, poate controla campuri, si nu numai. Pe scurt, orice poate sa faca alt pion, pot si acestia sa faca, ba chiar mai bine. Deoarce acesti pioni incep jocul cu cate un turn in spate ei avansarea lor este protejata mai bine. Cu cat pionul avanseaza, cu atat mareste puterea turnului care-l sprijina. Precautia este necesara, totusi. Exista de asemenea multe motive bune pentru a NU avansa pioni a sau h. Un pion a sau h avansat poate deveni expus atacurilor, precum orice alt pion avansat. De asemenea este mai periculos sa se faca rocada pe flancul unde s-au facut mutari de pioni, mai ales cei laterali. In plus, in multe pozitii, avansarea unui asemenea pion nu ajuta in lupta pentru controlul centrului . Ca sa ne concentram asupra fiecarei partide in care Suttles se foloseste de pionii din fata turnurilor ar insemna sa facem un serial separat, din foarte multe episoade…

sules551

Suttles,D – Biyiasas,P [A25]

B.C. Open Richmond (4.45), 28.03.1971

1.c4 e5 2.Nc3 Nc6 3.g3 g6 4.Bg2 Bg7 5.Rb1 Nge7?! Conform te oriei, aceasta mutare nu reuseste sa egaleze. Problema este calul din c6, care ajunge sa fie alungat si Albul iese cu un semnificativ avantaj de dezvoltare. 6.b4 0–0 7.b5!?

Sut-Bya7a

In mod ciudat, aceasta mutare naturala nu apare in Enciclopedia Deschiderilor Sahiste. 7…Nd4 8.e3! Ne6 9.Nge2 f5 Aceasta este pozitia pe care cei doi jucatori au avut-o in minte. Albul a facut mutari naturale, si deja are o pozitie clasica de Engleza. Negrul priveste lucrurile diferit. El si-a adus calul de la c6, de unde era expus la b4-b5, la campul sigur e6, chiar daca i-a luat doua mutari ca sa o faca. Dar acum el isi poate construi centrul cu …c7-c6 si…d7-d5 fara viitoare pierderi de tempo, deparece pionul din d7 nu a mutat inca. Sau poate continua cu f5-f4, daca il lasa Albul. Si dupa 10.d4, nebunul din g2 al albului va fi blocat prin 10…e4 10.d4! e4 Conform planului, dar centrul de pioni al Negrului este foarte vulnerabil, si Albul acum se pregateste sa-l distruga. [10…f4!? 11.gxf4 exd4 12.exd4 ar fi putut sa-i ofere Negrului sanse mai bune] 11.Qb3! Ia sub control campul d5 si ameninta oarecum regele.Este deja greu de sugerat mutari pentru Negru. 11…Kh8?! 12.h4!

Sut-Bya12a

Deisgur! Flancul regelui si regele din h8 sunt tinte pentru Alb. Dezvoltarea intarziata a Negrului face dificil pentru el ca sa reziste asaltului care vine. Dar mutarea 12.h4! are si alte scopuri, nu numai atacul asupra regelui Negrului. Albul are in minte un scop pozitional important, si anume distrugerea centrului de pioni al Negrului. 12…d6? Negrul nu ar trebui sa permita 13.h5 . 12…h5 era necesar, in ciuda faptului ca avea si unele mici defecte. 13.h5! g5 Ce altceva? Negrul nu poate permite deschiderea coloanei h. Dar acum sa slabit lantul de pioni h7-g6-f5-e4. 14.g4! Lovind baza lantului de pioni centrali ai Negrului. 14…fxg4 15.h6! Bf6 16.Bxe4

Sut-Bya16a

Misiune indeplinita. Pozitional jocul Negrului este ruinat. Biyasias, mereu un mare luptator, merge pe sarma cu zambetul pe fata. 16…Rg8 17.Qc2 Nf8 18.Ng3 Nfg6 19.Nh5 Acum Albul va schimba nebunul din f6, ceea ce inseamna ca nebunul din c1 nu va avea oponent pe diagonala a1–h8. 19…Rf8 20.Bb2 20.Bd3! cu ideea 21.Ne4 este chiar mai puternica. 20…Kg8?! Pleaca de pe diagonala a1–h8, dar nu pentru mult timp. 21.Nd5! Nxd5 [21…Bh8 22.Nxe7+ Nxe7 (22…Qxe7 23.Bxg6) 23.Bxh7+] 22.Bxd5+ Kh8 23.Be4 Qe8

Sut-Bya23b

Pare ca Albul castiga, dar Negrul are o mica smecherie in minte… 24.Bxg6! hxg6 25.Nxf6 Rxf6 26.d5 Kh7 27.Bxf6 Bf5! 28.Qb2 Qe4!?

Sut-Bya28b

Aceasta e ‘smecheria’ pusa la cale de Negru: un atac dublu asupra celor 2 turnuri. 29.0–0! Qf3 30.Bxg5 [30.Bd8! este mai rapida] 30…Rg8 31.Qf6

Sut-Bya31a

1–0

Biyiasas,P – Suttles,D [B06]

B.C. Ch. New Westminster, 1970

1.e4 g6 2.h4!?

Bya-Sut2a

Mai direct de atat nu se poate. Orice altceva se intampla Negrul nu-si va putea impinge propriul pion h in aceasta partida! 2…Bg7 Este greu de aflat cum trebuie reactionat la o mutare precum 2.h4!? Cu 2…h5 Negrul mai mult pierde decat castiga, dar trebuie sa fie atent sa nu intre in variante in care h4-h5 este bun pentru Alb. Cea mai logica mutare este 2…d5! 3.d4 d5 4.e5 Albul poate deja sa numeasca experimentul cu 2.h4!? un succes, deoarece acesta nu este modul in care Suttles ar juca deschiderea in mod normal. Totusi, aceasta nu inseamna ca Albul are vreun avantaj. 4…c5 Negrul ar putea lua in considerare 4…h5!? in acest moment, desi campul g5 ar deveni atunci valabil pentru nebunul din c1, deoarece Albul nu a jucat 2-f4. 5.c3 Nc6 6.h5 Nh6

Bya-Sut6b

Negrul nu vrea ca nebunul sau din g7 sa fie alungat inapoi pe la f8 cu…7.h6 7.Na3 cxd4 8.cxd4 a6 [8…Qb6 9.Bb5] 9.Nc2 Qb6 10.Bd3 Bf5 11.Ne2 Bxd3 12.Qxd3 Nb4?! 13.Nxb4 Qxb4+ 14.Bd2

Bya-Sut14a

Qb6? Negrul ar fi trebuit sa accepte oferta Albului cu 14…Qxb2!. Acum pozitia Negrului este dificila. 15.0–0–0 Rc8+ 16.Kb1 Qe6 17.Ng3 Rc6 18.f3 Kd7 19.Rh3 Simplu si bun. Albul joaca sa forteze calul Negrului din h6 sa mute la f5. 19…Rhc8 20.Rdh1 20.hxg6 era de asemenea bine. 20…Nf5 21.Ne2! Rc4 22.h6 Bh8

Bya-Sut22b

Nebunul Negrului a fost ingropat de catre pionul din h6. Dar este inca in viata, dupa cum o arata variante precum 23.g4? Nxd4! 24.Nxd4Qxe5 23.Bc3! Acum Albul ameninta cu adevarat 24.g4 23…g5 24.g4 Nh4 25.Qxh7 Ng6 26.Rh5?! 26. R3h2 era mai sigura 26…Bf6! Suttles se apara cu ingeniozitate. 27.exf6 Qxe2

Bya-Sut27b

28.Qxf7? [28.R5h2! Acum lucrurile devin neclare.] 28…Qd3+? 29.Ka1 Rxc3 Acum lucrurile sunt neclare 30.Qxd5+ Ke8 31.Qxg5 Qc2 32.Rb1

Bya-Sut32a

Negrul are o figura in plus, dar pionul din h6 al Albului este foarte puternic. 32…Rxf3 33.Rhh1 Stopeaza amenintari precum 33…Qxb1+ 34.Kxb1 Rf1+. Acum este randul Negrului sa-si faca griji asupra propriului rege. 33…exf6 34.Qd5 Re3 35.h7 Ke7 36.g5 [36.Rbe1! era mai convingatoare pentru victorie.] 36…Qe4 37.gxf6+ Kxf6 38.Rhf1+ Kg7 39.Qf7+ Kh8

Bya-Sut39b

40.Qf6+! Kxh7 41.Rh1+ Kg8 42.Rh8+!

Bya-Sut42a

42…Nxh8 43.Rg1+ 1–0

Aici puteti revedea partidele!

0 Comentarii

Lasa un Comentariu

Adresa dvs de email nu va fi publicata.