Geniul care nu a existat niciodată

Articol scris de Catalin Oprisan in 07 Aprilie , 2013 pe http://blogsport.gsp.ro/oprisan/2013/04/07/geniul-care-nu-a-existat-niciodata/

Oprisan_Catalin

Într-o misterioasă noapte, un misterios domn a reuşit să învingă doi campioni mondiali la şah. Din trei mişcări. La propriu! Apoi şi-a strîns piesele şi a dispărut

Final de octombrie. 1927. Cel mai luxos hotel din Buenos Aires. Etajul şase. Bătăi în uşă. Se ridică să deschidă, dar n-are chef de nimeni. E obosit. “Bună seara, stimate domn, îmi cer scuze de deranj. Am făcut o descoperire epocală”, zice tipul. Poartă un raglan ponosit, barbă prelungă, e lat în spate, înalt. Crede că vrea să-i dea în cap, să-i ia banii. “Maestre, am nevoie doar de 20 de minute. Am găsit o modalitate de a cîştiga o partidă în maximum 26 de mutări, indiferent de ce jucaţi dumneavoastră… Vă rog”… Omul, clar, e nebun, zice Jose, în timp ce-i oferă nepoftitului un scaun. Jose e Jose Raul Capablanca. Cubanez, unul dintre cei mai buni şahişti din toate timpurile. Chiar cel mai mare, afirmă mulţi. Aproape că rîde. Bagă o ironie. “Doriţi să jucaţi dumneavoastră cu albele? Sau cu negrele?”. “Nu conteză!”, zice vocea. “Oricum termin în mai puţin de 26 de mutări! Aaa, văd că nu aveţi încredere… Uitaţi cum facem! Dăm drumul la una. Vă bat pînă-n 26, mai jucăm. Nu, mă retrag şi jur că nu vă mai deranjez niciodată!”.

Capablanca, remarcabil în jocul de final, sprinten în mutări, surîde… Mat rapid! Cubanezul îşi muşcă buza de sus. Nu poate crede!!! Omul e imobil. Nu se bucură, nu tresare. Doar “citeşte” tabla, piesă cu piesă şi analizează. Aproape că nu clipeşte…

“A trebuit să-l omor, n-am avut ce face!”
Capablanca fierbe. “Mă, străinul ăsta e prea sigur, ce naiba!?!”. A doua partidă, al doilea mat. Înainte ca maestrul să apuce să întrebe ceva, străinul strînsese, deja, piesele în punguţa cu care venise. A făcut o reverenţă şi a dat să iasă. A mai auzit doar atît. “Te rog să te duci şi la domnul Alehin, să-i arăţi şi dumnealui”…

Aleksandr Alehin e un mare maestru internaţional rus, stabilit în Franţa. Cu el se bate Capablanca la titlul mondial. De aia sînt acolo, la Buenos Aires. Rezultatele de egalitate nu contează, se joacă cine ajunge primul la şase victorii. Cubanezul e “en titre”. Franco-rusul, “şalangerul”… Se văd a doua zi, în faţa tablei. E runda a 29-a… Lui Capablanca îi e ruşine să întrebe. Dar întrebă: “Da, m-a vizitat un nebun. Zicea că-n 26 de mutări… N-am jucat una ori două partide, ci vreo nouă. Nouă, don Raul! Nouă! Mat în toate! N-am avut ce să fac… A trebuit să-l omor”…

Capablanca nu ştie ce să creadă. Glumeşte? Vorbeşte serios? Finalmente, pierde titlul mondial. Alehin e regele. Însă ceva îl macină. Misteriosul care i-a “executat”… Cine era? Cine putea învinge, în aceeaşi seară, doi campioni mondiali, de fiecare dată sub 26 de mutări?

Şah sau Agatha Christie?
Povestea-i istorisită de Manuel Lopez Michelone, mare maestru mexican, într-o carte a sa. Tipu-i credibil, e prof de automatică, ţine cursuri la facultăţi aztece de renume, dar şi în Marea Britanie. Fabulaţie, dom’le, o să ziceţi! Acum ce facem, transformăm şahul în romane de Agatha Christie? Posibil ca “geniul” din acea seară să nu fi existat. Dar misterul persistă. Ca şi asupra morţii lui Alehin, găsit fără suflare în camera sa de hotel din Estoril, Portugalia, în martie 1946. Ca şi asupra decesului lui Capablanca, secerat de o hemoragie cerebrală în 1942, pe străzile din New York. Ca şi asupra plecării din această viaţă a lui Emanuel Lasker, adversarul lui Capablanca, mort la un an după cubanez, fix în aceeaşi cameră din spitalul “Mount Sinai”. Ca şi asupra…
poza-1.jpg
Capablanca a primit primul vizita nocturnă. L-a trimis la.. Alehin, ca misteriosul domn să-l bată şi pe el.

ALTE POSTARI RELEVANTE

1 Comentariu

  • niki

    Fictiune, dar draguta povestea…

    aprilie 12, 2013 - 6:51 am Raspunde

Lasa un Comentariu

Adresa dvs de email nu va fi publicata.