Braila: Laura Doroftei a fost a patra şahistă din lume

La doar zece ani, s-a clasat pe locul IV, la Campionatul mondial de şah din Germania. În prezent este preşedintele Comisiei Feminine de Şah din cadrul Federaţiei Române de Şah.

Laura Doroftei este preşedintele Comisiei Feminine de Şah din  cadrul FRŞ

Laura Doroftei este preşedintele Comisiei Feminine de Şah din cadrul FRŞ

Este fascinată de lumea universului celor 64 de patrăţele în alb şi negru. Iubeşte sportul minţii şi îl joacă cu multă pasiune. A absolvit Facultatea de Jurnalism, Relaţii Publice şi Comunicare, iar în prezent este preşedintele Comisiei Feminine de Şah din cadrul Federaţiei Române de Şah (FRŞ), antrenoare la Clubul „Fair Play” Brăila, dar şi arbitru.

“Şahul dezvoltă memoria, puterea de concentrare, imaginaţia, gândirea logică, aptitudinile matematice, spiritul competitiv dar şi cel de echipă, capacitatea de a lua decizii sub presiunea timpului. Şahul este o modalitate extraordinară pentru copii de a-şi consolida imaginea şi încrederea în sine”, punctează Laura.

A avut ocazia să se confrunte cu cel mai bun jucător al lumii la ora actuală, Viswanathan Anand, în cadrul simultanului organizat la Palatul Parlamentului în octombrie 2009.

„Mă bucur că mi s-a oferit şansa de a juca cu actualul campion mondial. Am avut prilejul de a discuta şi de a învăţa din tainele antrenamentului şi ale drumului pe care îl parcurge un campion mondial”, povesteşte şahista.

Multiplă campioană naţională la junioare, Laura a reuşit în 1992, la doar zece ani, performanţa de a fi a patra din lume la Campionatul mondial de şah, din Germania.

„Îmi amintesc că, în acea perioadă, federaţia română nu prea avea fonduri pentru campionatul mondial şi a trebuit să-mi caut singură sponsorizări. Banca Ţiriac a fost singurul meu sponsor, restul firmelor spunându-mi că aş fi putut obţine bani mai uşor dacă aş fi participat la un concurs de Miss”, îşi aminteşte, amuzându-se acum, tânăra.

La nouă ani, campioană naţională

În 1994, brăileanca a obţinut locul IX la Campionatul european de şah pentru juniori. Componentă a echipei de junioare a României, ea a participat la opt ediţii ale diviziei A la şah pe echipe.

A participat şi a obtinut premii la numeroase concursuri organizate în Germania, Spania, Ungaria, Franţa, Bulgaria, Austria sau Cehia.

Laura Doroftei  (dreapta) la Cupa Romaniei 2009

Spune că a furat secretele tablei cu pătrăţele de la părinţii ei, ambii jucători profesionişi de şah.

„Având în vedere faptul că provin dintr-o familie de şahişti, am crescut văzându-i tot timpul jucând şi antrenându-se. La patru ani, părinţii m-au descoperit la mine în cameră mutând corect piesele pe un şah magnetic. Au fost surprinşi, pentru că nu mă învăţase nimeni”, povesteşte Laura

Antrenamentele le-a început la vârsta de şase ani, alături de părinţi. A făcut o pauză, iar după doi ani le-a reluat. Puţin mai târziu mai tâziu, la nouă ani, a ieşit campioană naţională la categoria ei de vârstă.


Planuri de viitor?

“Pregătesc un manual pentru începători, deoarece cele existente pe piaţa românească sunt scumpe şi foarte slabe. Va fi primul manual intensiv şi va aduce o metodologie nouă. Va avea o serie de exerciţii pentru fiecare categorie de vârstă, iar marii campioni nu vor fi prezentaţi doar din punct de vedere al şahului. De asemenea, lucrez la un nou site de şah care va veni în sprijinul şahului feminin din România “.

Laura Doroftei

Cu ce probleme se confruntă şahul?

“Generaţia de şahiste este mai puţin numeroasă şi implicit baza de selecţie este mai redusă. Dacă atunci când jucam eu, la grupa mea de vârstă, erau peste 120 de participante, acum sunt 24. Concurenţa scade, un factor primordial pentru apariţa vârfurilor de nivel internaţional”.

Ce-i place

“Îmi place să călătoresc şi să citesc. De asemenea, îmi plac emisiunile de pe Discovery. Ador să fac antrenament cu cei mici, pentru că astfel pot transmite din cunoştiinţele mele”.

Ce nu-i place

“Nu-mi plac ipocriţii, oamenii falşi şi aroganţi. Mă deranjează faptul că se obţin foarte greu sponsorizări, că şahul nu este promovat suficient la noi în ţară, că nu s-a introdus în şcoală ca disciplină având în vedere valenţele acestuia, la fel ca în Turcia, China sau India”.

Profil

NĂSCUTĂ. 13 ianuarie, 1982, Brăila

STUDII. Facultatea de Jurnalism, Relaţii Publice şi Comunicare

OCUPAŢIE. Antrenoare Clubul de Şah „Fair Play”

FAMILIE. Necăsătorită

(Sursa: Scris de Madalina Grosu pe www.adevarul.ro)

ALTE POSTARI RELEVANTE

1 Comentariu

  • nicu valahu

    Sunt realmente incantat de planurile de viitor.
    Va doresc succes.
    Sarutmana.

    aprilie 28, 2010 - 6:50 pm Raspunde

Lasa un Comentariu

Adresa dvs de email nu va fi publicata.