Categorie: Diverse

După douăzeci de ani – un omagiu tardiv

Omagiu adus MM Theodor Ghitescu de catre Marele Maestru International Mihail Marin care va fi colaboratorul acestui blog de acum incolo, un nume cu greutate multa in condei si  care este cunoscut  de toata lumea sahuluimondial. Voi reveni cu alte amanunte cu o proxima ocazie pentru a lasa linistea pentru acest articol despre cel care a plecat prea devreme dintre noi printre stele, acolo unde acum este impreuna cu Victor Ciocaltea, Octav Troianescu si alte adevarate legende ale sahului romanesc.

Într-o duminică blândă de toamnă (era, după câte am putut reconstitui ulterior, 19 octombrie 2008), mi-am dat întâlnire cu un vechi amic în holul clubului Juventus. Doream să îi înmânez o carte publicată cu numai o săptămână în urmă și al cărei co-autor eram: Reggio Emilia 2007/08, Il torneo del giubileo. În timp ce răsfoiam împreună cu amicul meu paginile dedicate istoriei de jumătate de secol a turneului, s-a apropiat de noi marele maestru Theodor Ghițescu. Am profitat de ocazie pentru a-i menționa antrenorului meu din tinerețe că observasem faptul că fusese, cu peste 4 decenii în urmă, primul român invitat la prestigiosul turneu, în vreme ce eu mă situam, cel puțin deocamdată, la celălalt capăt al unei liste incluzând nume de prestigiu din șahul românesc, cum ar fi Victor Ciocâltea, Octav Troianescu, Dumitru Ghizdavu sau Mihai Șubă. După o scurtă depănare a amintirilor, domnul Ghițescu s-a despărțit de noi cu un zâmbet, îndreptându-se spre ieșire.

Ultima aparitie fotografica a lui Theodor Ghitescu

Nu aveam de unde să știu că aceea urma să fie ultima noastră întâlnire și nici că ușa pe care a ieșit î

Citeste Articolul
  • 7
  • 645
  • 5

Pumnii stransi pentru ultima runda de la Olimpiada, astazi ora 11

Update 18,40: Olimpiada s-a incheiat!

Masculin: Romania – Georgia 1,5 – 2,5 ; Romania locul 19

Feminin:      Romania – China 2- 2 ;Romania locul 11

Astazi le tinem pumnii echipelor noastre ce se afla in lupta pentru ocuparea de locuri cat mai bune in clasamentul final al Olimpiadei care se termina astazi. Sa fim alaturi de cei care ne reprezinta cu cinste in intalniri si inclestari teribile si pentru fete, care joaca astazi cu China, si pentru baieti care joaca impotriva Georgiei. Aveti aici alte amanunte despre aceste intalniri detaliate.

Si sa le fim alaturi celor care sunt la Dresda pentru a ne reprezenta pe noi in lume, am pregatit si 2 diagrame cu maturi accesibile pentru voi, care sper ca se vor intalni si pentru echipele noastre astazi! Asadar suntem cu totii alaturi de voi. HaI Romania! Haideti fetelor! Haideti baieti! Jucati astazi cu sufletul pentru Romania.

Diagrama 1

Albul muta si face mat in 3 mutari

Citeste Articolul
  • 5
  • 720
  • 11

Topalov sparge bariera de 2800 din nou

Topalov se pare ca are stofa de campion mondial. Pentru ca numai campionii mondiali au facut saltul peste 2800 ca rating. Dupa victoria de ieri impotriva sudezului Emanuel Berg, Topalov are acum un rating live de 2801,9 puncte!!!

Topalov zambeste din noua trecut a doua oara  peste 2800

Dupa ce a intarziat 2 runde cu venirea sa la Olimpiada, cel care s-a lasat asteptat ca o “mireasa” de catre toti care vroiau sa il vada la lucru, ia facut pe cei care il asteptau,  sa nu mai se speculeze nimic pana acum despre el. Si poate ca el are un finis extraordinar si s-a gandit sa nu vina primele 2 runde. Insa atunci nu aveau cine stie ce adversari bulgarii, asa ca el a intrat direct in linia 1

Citeste Articolul
  • 22
  • 553
  • 4

Negrul castiga, dar cum? (mat in 5…sau cam asa :P)

Aveti mai jos o pozitie in care albul, desi cu calitate in plus si dama in ajutorul regelui, este pe cale sa piarda. Puteti sa gasiti un mat in 5 cu negrul la mutare? De data asta, as aprecia si niste explicatii in legatura cu alegerea pe care o faceti pentru prima, a doua mutare, planul de joc si asa mai departe, benefic si pentru cititorii nostri care sunt cumva la inceput de drum.

 

Negrul la mutare castiga.

Citeste Articolul
  • 8
  • 586
  • 5

Sahul in filme si nu numai…

Acum ceva timp, renuntasem cu totul la sah si la a mai scrie pe blog, dar din cand in cand “foamea” de sah revine. Se pare ca de data asta am cedat eu… si nu am sa cedez prea des, din fericire sau din pacate, in functie de unde privesti problema. “Vizionare” placuta!

Frank Poole: Hmm… oricum Dama ia pionul de la a6.

HAL 9000: Nebunul ia pionul de la g2.

Frank Poole: Hmm, aia a fost o mutare buna… Turn la e1.

Citeste Articolul
  • 22
  • 988
  • 10

Sa vedem si sa invatam de la legendele sahului

Daca va face placere, va propun un remember pe care mi l-a sugerat prietenul si cel cu care am pornit acum 4 luni acest proiect, Alin alias dixi82 si care acum a luat o  amploare deosebita datorita voua. Si tot ce aveti sa vedeti aici, cred ca este mai mult decat sugestiv pentru a contura o parte din  trairile si expresivitatea a doi mari legende ale sahului. Si daca in final veti urmari tristetea si dorinta de revansa a celui care a pierdut pentru prima oara un meci, in fata

Citeste Articolul
  • 16
  • 521
  • 0