O teorie a evolutiei şahului de Garry Kasparov (1)

Traducere in romana  de Catalin Ionescu

Şahul ocupă un loc special în cultura globală. Toată lumea a auzit de el chiar dacă nu toţi ştiu cum se mută piesele. Generaţii de oameni de ştiinţă şi filosofi au încercat să înţeleagă şi să interpereteze fascinaţia oamenilor legată de “Jocul regal”, cum mai este denumit şahul. Este remarcabil faptul că un joc cu 64 de pătrate si 32 de piese a reuşit să inspire nenumeroase pagini de literatură, teze de masterat şi jocuri pe calculator. Poziţia jocului de şah în cultură se reflectă prin felul în care jocul a evoluat în paralel cu societatea.

Povestitorul cel mai iubit din  lumea sahului: Garry Kasparov

În cultura de azi şahul ocupă poziţii importante şi în ţări, ca de exemplu Statele Unite, unde jocul nu este atât de popular. Acest lucru se datorează faptului că simbolurile şahului sunt folosite în campaniile de publicitate ale băncilor, universităţilor şi chiar a companiilor de cosmetice. Şi cine poate să uite începutul unuia dintre filmele mele preferate cu James Bond, “From Russia With Love”, în care maleficul Kronsteen pleacă de la un turneu de şah dupa ce îşi căştigă partida. Poziţia de pe tabla de şah din film fusese preluată dintr.un meci disputat între doi jucători sovietici, al 10-lea campion mondial Boris Spassky şi fostul candidat David Bronstein.

Cum era şi normal, când eram copil nu am avut nevoie de filme ca să văd partide de şah. Ca fiecare oraş din Uniunea Sovietică, oraşul meu natal Baku din Azerbaijan, avea o comunitate activă de şahişti de toate vârstele. După ce am dovedit că eram prea bun în jocurile disputate împotriva prietenilor şi familiei mele, la vârsta de şapte ani am fost trimis la Palatul Copiilor din oraş în căutarea unor adversari mai puternici. Aici am realizat că şahul mi se potriveşte ca o mănuşă, iar succesul meu, chiar dacă a avut mici întreruperi, începea să crească.

Eram adolescent când deja circulau zvonuri că voi deveni următorul candidat la titlul mondial. Aceste zvonuri s-au adeverit în 1985, când, la vârsta de 22 de ani, am devenit cel mai tânăr campion mondial din istorie.

Careiera mea de şahist profesionist a continuat să strălucească pe parcursul a două decenii, timp în care mi-am apărat titlul mondial, de cinci ori, împotriva a trei candidaţi, până în 2000, când am pierdut în faţa lui Vladimir Kramnik. Acest şoc m-a încurajat ca la vârsta de 37 de ani să-mi dublez eforturile şi să continui să joc.

Când m-am retras, în martie 2005, eram încă numărul 1 în lume, stabilind un record fară precedent, de 20 de ani pe prima poziţie. Această retragere s-a dovedit benefică pentru mine, deoarece am descoperit un nou lucru care mă ţine departe de jocul mult iubit: lupta pentru democraţie în Rusia. Aici, folosindu-mi competenţele strategice, încerc să ajut la clădirea unei mişcări de opoziţie, care să lupte împotriva regimului autoritar al lui Vladimir Putin.

Totuşi, nu am abandonat complet jocul de şah. Există simultane şi evenimente de caritate, precum şi o rubrică regulată într-o revistă, care mă ţin în contact cu şahul şi foştii mei adversari.

Faptul că nu mai joc în turnee, mi-a permis să mă concentrez asupra altui proiect, început cu câţiva ani înainte de retragerea mea. În 1996, am scris o serie de articole pentru un ziar săptămânal german despre campionii mondiali care au fost înainte de mine. Am devenit obsedat de ideea de a analiza cum jocul de şah s-a schimbat de-a lungul timpului şi cum dezvoltarea acestuia a fost influenţată de către cei mai buni practicanţi. Mă gândeam chiar la o biografie a şahului în care să analizez atent cele mai frumoase şi mai importante partide jucate de-a lungul timpului. Acest proiect, care mi-a ocupat o mare parte din timp în ultimii trei ani, a prin viaţă sub forma unei serii de cărţi numite “Marii mei predecesori” (My Great Predecessors).

O astfel de cunoaştere are o mare utilitate practică pentru acei jucători care doresc să îşi îmbunătăţească jocul şi modul de înţelegere al acestuia. Tinerilor de azi nu le este atât de greu să se afirme. Ei se antrenează cu ajutorul calculatoarelor şi a bazelor de date şi poate că nu apreciază importanţa unor legende precum primul campion mondial Wilhelm Steinitz. Dar dacă generaţia tânără ar învăţa din jocurile “părinţilor fondatori”, atunci ei ar putea să înţeleagă mult mai bine informaţiile pe care le asimilează.

Privind în urmă, putem să observăm evoluţia constantă a jocului de şah. Aici nu mă refer la regulile care au fost standardizate spre sfârşitul secolului 18, având puţine modificari faţă de cele folosite in secolul 16, ci la stilul de şah şi la ideile centrale despre acesta, care au suferit schimbări dramatice în ultimii 150 de ani.

Aceste schimbări au fost influenţate, cum era şi normal, de către jucătorii de top ai fiecărei generaţii. Din această cauză vă voi arăta, treptat, contribuţia fiecărei legende la dezvoltarea jocului de şah.

François-André Danican Philidor (France, 1726-95)

Impactul lui Philidor, un talentat şi de succes problemist, asupra istoriei şahului, a venit mai puţin din cauză că era, probabil, cel mai bun jucător al timpurilor sale (din păcate avem puţine partide jucate de el), ci datorită carţii sale excepţionale, “L’analyze des échecs” (Analiza şahului), publicată în 1749.

Era pentru prima dată când un mare jucător scria despre startegie şi metodologie. În cartea sa, Philidor a trecut peste reguli şi banalităţi legate de joc şi a pus accentul pe a examina fundamentele strategiei jocului de şah.

Începând cu Philidor putem să observăm începutul unui trend interesant, care ne arată modalitatea prin care curentele sociale şi culturale s-au manifestat chiar şi în jocul de şah. Cei mai buni jucători ai fiecărei epoci au fost în strânsă legătură cu valorile societăţii în care au trăit. Mediul cultural şi politic s-a reflectat şi în ideile si stilul lor de joc. Nu a fost nicio coincidenţă faptul că şahul s-a dezvoltat şi a înflorit în Italia şi Spania în perioada Renaşterii.

Philidor şi-a dezvoltat conceptul de joc poziţional în timpul Iluminismului şi a Raţionalismului. Privind în urmă, putem să găsim şi un context istoric pentru cea mai cunoscuta vorbă a sa: “Pionii reprezintă sufletului jocului”. El credea că cei contemporani lui nu au reuşit sa înţeleagă importanţa startegică a pionilor, care în anumite cazuri aveau un rol esenţial şi complex în desfăşurarea partidei.

(urmează Paul Morphy, Wilhelm Steinitz, Emanuel Lasker)

Traducere dupa “An Evolutionary Theory of Chess – Garry Kasparov”