Folosirea metodei GHEC pentru a determina profilul jucătorului

Încă mai am caietele care conțin primele mele partide de șah, plus analize ale deschiderilor pe care le jucam pe vremuri și observații legate de propriile greșeli. Unele au împlinit deja „venerabila” vârstă de 30 de ani. De câte ori mă uit prin ele, în afara unei nostalgii inevitabile, sunt teribil de amuzat constatând naivitățile specifice nivelului de joc la care mă aflam, dar și amintindu-mi modestia resurselor din trecut și contrastând-o automat cu avalanșa de informație care există astăzi. Pentru jucătorii tineri este greu de conceput o lume fără PC, fără internet, fără ChessBase, fără mii de cărți și resurse de specialitate care azi sunt la o distanță de 2-3 clickuri, sau fără programe a căror forță de calcul face de râs orice muritor. Tot ce aveam erau 4-5 cărți scrise de autori români, alte 4-5 traduceri ale unor cărți clasice și niște Informatoare mai vechi sau mai noi în care specialiștii vremii se străduiau (sau nu?!) să lămurească validitatea unor noi idei în deschiderile la modă. Pentru cei norocoși (printre care nu m-am numărat), se adăuga un antrenor experimentat sau măcar un grup de prieteni șahiști cu care se putea analiza.

În prezent situația este mult diferită. S-a trecut dintr-o extremă, cea a lipsei de informație, în cealaltă extremă, a unei avalanșe de informație. Am făcut un experiment, alegând absolut la întâmplare doar o deschidere care-mi era dragă cândva, Dragonul Sicilian. După o muncă de aproximativ 30 de minute am avut la dispoziție următoarele:

• O listă care cuprinde 8 cărți scrise în ultimii 3 ani pe tema dragonului
• O listă cu 3 DVD-uri pe aceeași temă
• O listă cu 3 forumuri pe care se discută activ de către utilizatori pasionați variante critice ale dragonului
• O listă cu vreo 25.000 de dragoane, generată de ChessBase, câteva dintre ele analizate – partide pe care le pot sorta după dată, ratingul jucătorilor, mutări etc.
• O listă cu cele mai puternice motoare de șah care-mi stau la dispoziție pentru a analiza pozițiile critice ale deschiderii și care ”văd” mai mult într-un minut decât reușeam eu să înțeleg după ore de analiză acum 25 de ani
• O listă cu câteva adrese de email aparținând unor MMI și MI specializați pe această deschidere și care sunt gata să mă ajute online să-i înțeleg secretele (contra unei sume modice, evident :-))
• Posibilitatea de a mă abona pe un site care îmi trimite lunar analize efectuate de MMI cu tot ceea ce este nou pe tărâmul dragonului

Realizând cele de mai sus, nu e de mirare că unii ajung în mod firesc să se întrebe dacă un antrenor își mai poate justifica existența. Ce ar putea aduce el în plus față de acea bogăție de informație, care nu se rezumă doar la partea de deschidere, ci cam la toate aspectele jocului? Orice pregătire cu un antrenor înseamnă bani, și dacă faci o socoteală se ajunge la sume mai mari decât cele care ar fi cheltuite pe o parte din resursele enumerate (asta chiar fără să menționăm că pentru cei mai „jmekeri” multe se pot obține gratuit).

Antrenorii aduc în discuție o serie de argumente pe care le consideră evidente – pornind de la necesitatea înțelegerii nivelului la care se află jucătorul și a caracteristicilor sale particulare (puncte tari și slabe), trecând prin necesitatea unei selecții inteligente a surselor de informare (nu orice există pe piață e bun) și ajungând până la pregătirea de natură psihologică. Ca rezultate practice, există exemple de jucători de top (2700+) de toate tipurile, de la autodidacți pur-sânge până la tineri care au fost modelați mulți ani în șir de antrenori de mare valoare. În orice caz, elementul comun tuturor acestor jucători este pasiunea extraordinară pentru șah, căruia i-au dedicat toată puterea intelectuală și capacitatea de muncă, chiar cu riscul asumat al unei dezvoltări unilaterale. Se pare că în lipsa acestui „fanatism” șahistic nu se poate atinge marea performanță.

Printre specialiști sunt foarte puțini cei care se îndoiesc de utilitatea unui antrenor și mulți chiar îl consideră necesar progresului unui junior cu ambiții mari. Personal am oarecare rezerve în această privință, însă voi merge pe mâna lor. Din păcate însă, rezultatele practice și numeroasele discuții pe care le-am purtat cu zeci de învățăcei ai șahului de toate nivelele și de pe toate meridianele mă determină să cred că doar o mică parte dintre cei care predau șah (live sau online) au cunoștințele și talentul necesar pentru așa ceva.

Nu este suficient să împlinești o anumită vârstă sau să ai o anumită vechime pentru a te declara antrenor, așa cum e obiceiul prin unele părți. Nu este nici măcar suficient să citești câteva materiale sau să urmezi un curs care-ți oferă o diplomă bună de agitat în fața părinților. Nici măcar valoarea individuală ca jucător nu este o garanție a calităților didactice, lucru valabil nu doar la șah, ci cam în toate domeniile.

Motivele pentru mulți dau greș sunt multiple și variază de la caz la caz. Uneori este pur și simplu vorba despre lipsa de cunoștințe, întâlnită mai ales la cei cu clasificări inferioare. Alteori este vorba despre o lipsă de organizare, tematică neclară, lecțiile fiind o continuă improvizație. Sunt frecvente cazurile în care există o dificultate de exprimare, o lipsă de talent pedagogic, sau chiar o lipsă de tact. Am asistat recent la scene în care un antrenor „faimos” urla la un puști de 12 ani care greșise în criză de timp, folosind un limbaj incalificabil, care i-ar fi garantat nu doar sfârșitul carierei, ci posibil chiar și o corecție fizică din partea unui părinte mai hotărât. Însă impresia mea este că de departe cea mai mare problemă este lipsa de adaptare la specificul elevului. Și în această meserie, ca și în multe altele, există pentru cei mai mulți tendința de a intra în rutină și de a urma un program cât mai comod posibil. Pentru orice profesor este mai comod să predea aceleași lucruri, în aceeași ordine, în loc să-și petreacă multe ore încercând să vadă care este nevoia mai urgentă a unui elev. Este mai comod să predea aceleași deschideri, cele care i se potrivesc lui și pe care le cunoaște mai bine, decât să caute ceva care se mulează mai bine pe stilul elevului. Este mai comod să prezinte o tematică la un nivel constant și care să nu-l solicite (să zicem potrivită unui rating de 2000) în loc să se străduiască să ridice nivelul prezentării la 2200 sau să-l coboare la 1800, în funcție de elev.

Când vorbesc despre profilul unui elev nu mă refer strict la nivelul său de joc. Forța unui jucător activ este reflectată destul de bine de rating. Nu mă refer nici măcar la ceea ce în general se cheamă stilul de joc, ușor și acela de descoperit prin studiul partidelor. Problema este că doi jucători având același rating și chiar același stil de joc pot avea puncte tari și slabe destul de diferite. Studiul individual făcut la întâmplare sau studiul cu un antrenor care are niște cursuri șablon va duce la un progres lent sau stagnare.

În încercarea de a înțelege acel profil individual cât mai bine, de-a lungul anilor am încercat diferite metode, cu succes variabil. De aproximativ 8 ani m-am fixat asupra uneia care pare să dea rezultate mai bune. Singurul dezavantaj teoretic pe care l-am descoperit este acela că necesită cooperarea totală din partea unui elev serios și inteligent. Pentru mine nici nu prea poate fi denumit dezavantaj, întrucât dacă elevul nu are calitățile de mai sus nu mă interesează colaborarea.

Am denumit metoda GHEC, un acronim provenit de la cuvintele Game – Home – Engine – Coach. Fiind obișnuit să predau în limba engleză, am păstrat termenii ca atare. În esență, este vorba despre realizarea și compararea a 4 seturi de comentarii ale partidei.

Primul set (Game, G) este realizat de elev și trebuie să conțină o descriere cât mai amănunțită a ceea ce a gândit el ÎN TIMPUL partidei. Este foarte important ca acest set să nu fie contaminat de descoperiri sau idei survenite ulterior. În cazul fericit în care partida a fost jucată online și cu un timp suficient de lung de gândire, comentariile se pot schița chiar în timpul desfășurării ei. De cele mai multe ori nu există acest lux, și acest prim set se realizează imediat după partidă, în camera de hotel sau acasă. În orice caz, este important ca timpul scurs de la terminarea partidei să fie foarte scurt, pentru ca notele să fie cât mai apropiate de ceea ce a gândit cu adevărat jucătorul în timp ce o disputa. Insist asupra unei descrieri cât mai amănunțite, care să cuprindă partea de cunoștințe teoretice în deschidere (când s-a terminat secvența cunoscută, cine a deviat, ce părere are despre noua mutare etc.), planurile și ideile de joc (obiectivele strategice urmărite) și neapărat calculul concret al variantelor vizualizate în timpul partidei. Elevul trebuie să fie suficient de onest și inteligent pentru a nu adăuga elemente care i-au fost străine pe durata jocului (de exemplu variante pe care le-a sărit din calcul sau a greșit la aprecierea poziției finale).

Cel de-al doilea set (Home, H) este de asemenea realizat de elev și de asemenea e bine să fie cât mai amănunțit cu putință. De data aceasta însă cuprinde tot ceea ce poate el descoperi despre partidă LA MOMENTUL ACTUAL, fără a recurge la ajutor extern. Așadar fără cărți, fără motoare de analiză, fără baze de date, fără părerea maestrului din vecini – doar jucătorul încercând să analizeze cât mai bine ceea ce s-a întâmplat în condițiile în care nu există presiunea exercitată de tensiunea partidei, timpul de gândire, figura arogantă a adversarului sau emoțiile generate de clasament.

Cel de-al treilea set (Engine, E) corespunde analizei efectuate cu un program adecvat (Houdini, Rybka, Stockfish, Komodo, Fritz, Deep Junior etc.). În esență acesta va oferi doar variante concrete și evaluări numerice, fără explicații verbale, fără idei sau planuri de joc, însă cu o acuratețe a detaliilor tactice ireproșabilă.

Cel de-al patrulea set (Coach, C) cuprinde toate observațiile și sugestiile efectuate de antrenor atunci când analizează partida respectivă, fie separat, fie în timpul unei lecții. Pentru a avea valoare, este recomandabil ca acel antrenor să fie cu cel puțin 200 de puncte ELO deasupra elevului. Înainte ca cineva să sară cu exemple de antrenori străluciți al căror nivel de joc este sub cel al jucătorilor, vreau să specific că nu acela este tipul de relație despre care discutăm aici. Un jucător de 2500 poate să-l ajute pe unul de 2700 în munca uneori plictisitoare de triere a variantelor de deschidere, în selectarea turneelor care merită jucate, cu niște sfaturi legate de adversari sau strategia de concurs, poate chiar să-i ia bilete de avion și să scrie cărți în numele lui, ca să se vândă mai bine … dar nu poate să-l învețe planuri de joc sau calculul variantelor. Poate însă să facă acest lucru cu un elev de 2200.

Este de la sine înțeles faptul că primul set (G) va fi cel mai slab din punct de vedere calitativ, setul al doilea (H) va fi evident mai bun (același creier dar fără stres), în timp ce seturile 3 (E) și 4 (C) vor fi și mai bune. În mod normal, antrenorul va observa majoritatea omisiunilor tactice (cele mai importante cel puțin), însă nu cu viteza și acuratețea unui Houdini. E posibil chiar să-i scape din vedere anumite poante tactice, în special atunci când analiza este una rapidă, la prima vedere. În schimb, va avea multe de spus despre partea de deschidere, despre strategii alternative în jocul de mijloc și, când este cazul, despre tehnica de realizare a avantajului și jocul de final.

Informațiile deosebit de utile pe care le obținem provin din compararea celor 4 seturi de mai sus. Mai exact, se vor efectua 3 comparații: setul 1 (G) față de setul 2 (H); setul 2 (H) față de 3 (E); setul 2 (H) față de 4 (C). Diferențe vor exista mereu la toate 3 comparațiile, însă aproape întotdeauna la una dintre ele diferența este izbitoare (comparativ cu celelalte două, la care diferența este evident mai mică). Se definesc astfel 3 profiluri de bază diferite, pentru care voi folosi niște denumiri haioase dar (sper eu) sugestive:

1. Profilul „emotivului”. La acești jucători diferența majoră apare între primele două seturi (G și H). În condiții de liniște, acest tip de jucător dovedește o cunoaștere și înțelegere foarte bună (diferența HC este mică), precum și un ochi bun combinativ și forță de calcul (diferența HE este mică). Rezultatele practice sub nivelul erudiției pot fi cauzate de o mulțime de factori, mulți de natură psihologică – emotivitate, nervozitate, slabă stăpânire de sine în situații critice, tendință spre perfecționism cu corolarul acesteia denumit criza de timp, ambiție scăzută sau disproporționat de mare, accent exagerat pe componenta științifică sau artistică a șahului și prea puțin pe cea sportivă practică, condiție fizică precară etc.. Pentru acest profil de jucător acumularea de noi cunoștințe, indiferent de natura lor, nu va avea efectul scontat. E nevoie de o abordare de altă natură, care de multe ori vizează chiar aspecte fundamentale ale tipului de personalitate, și din această cauză rezultatele sunt destul de dificil de obținut. În acest profil intră mulți antrenori de elită, scriitori de șah excelenți și jucători despre care toată lumea spune că meritau mai mult ca rezultate.
2. Profilul „orbului”. Sunt jucătorii la care diferența majoră este între setul 2 și 3 (H și E). Ei nu reușesc să vadă cu mult mai mult acasă decât la partidă (diferența GH mică) și înțelegerea generală a poziției și planurilor nu este rea deloc (diferența HC mică). În schimb, au scăpări tactice frecvente, jocul lor fiind oarecum liniar și predispus la gafe în condițiile unei schimbări a caracterului poziției. În unele situații este vorba pur și simplu despre o capacitate de calcul scăzută, alteori aceasta este acceptabilă (dovadă răspunsurile corecte la exercițiile din timpul lecției), însă ceva din felul lor de a gândi îi determină să rateze sistematic combinațiile pe care le găsesc atunci când sunt avertizați de existența lor. Corectarea acestui deficit se poate face cu răbdare de către un antrenor capabil prin impunerea unui program de calcul zilnic și chiar forțarea unei schimbări cel puțin temporare a deschiderilor folosite, care ar favoriza pozițiile mai deschise spre un joc „vioi” tactic.
3. Profilul „ciobanului”. Diferența majoră este între setul 2 și 4 (H și C). Acești jucători nu văd cu mult mai mult în condiții de liniște față de ce au găsit în timpul partidei (diferența GH este mică) și reușesc să găsească mai toate fițele tactice (diferența HE este mică). În schimb, de multe ori dau dovadă de naivitate în alegerea planului de joc, nu știu cum să abordeze o anumită structură sau au o tehnică deficitară, uneori caută soluții radicale imediate în locul unor mutări inteligente profilactice sau care pur și simplu păstrează avantajul până la găsirea unui mod adecvat de a-l mări. Foarte mulți copii și juniori talentați se încadrează, cel puțin temporar, în acest profil. Sunt ușor de recunoscut prin prospețimea tactică și viteza reacțiilor în partide de blitz, asociate însă cu mutări și idei de joc în șahul clasic care-i dezgustă pe rafinații lor antrenori. Dintre cele 3 profiluri, acesta este cel care are cele mai mari șanse de progres substanțial, îmbunătățirea înțelegerii venind aproape de la sine odată cu acumularea numărului de partide și poziții tip văzute, chiar și în fugă. Un tânăr de profil emotiv sau orb rareori va ajunge un mare jucător, în schimb ciobanii au șanse bune dacă sunt serioși în pregătire.

Aș putea să dau exemple concrete, numeroase, inclusiv din șahul autohton, pentru fiecare profil de mai sus, însă mi-e teamă că vor fi înțelese complet greșit și termenii luați în sensul lor primar de dicționar, și nu în sensul figurat pe care l-am intenționat. Ca urmare, cred că este mai bine să mă abțin. Pot cel mult să spun că eu, ca jucător, m-am încadrat în primul profil de mai sus (cel al emotivului). Aș mai adăuga doar faptul că am constatat o tendință îngrijorătoare în ultimul timp de creștere a numărului „orbilor” comparativ cu cel al „ciobanilor” în rândurile tinerilor jucători români. O parte din vină o poartă antrenorii care sunt în stare să vorbească la nesfârșit despre atacul minorității unor copii care încă nu sunt în stare să mute mental un cal de pe un câmp pe altul sau nu recunosc la prima vedere un mat sufocat. O altă parte din vină probabil că provine din „lenea” generată de obișnuința unora de a lucra permanent în ChessBase cu motorul de analiză pornit. Indiferent care sunt cauzele, consecințele sunt negative pe termen lung, pentru că, așa cum am explicat, e mult mai greu să corectezi orbirea decât ciobănia.

Ceea ce am scris în acest articol este strict rezultatul observațiilor personale și ar putea fi ușor extins pe zeci de pagini. Dacă unii găsesc elemente utile în această metodă (GHEC) consider că mi-am atins scopul.

MI Dan Văsieșiu