Povestire despre Dieter Nisipeanu dinainte de ’90!

la un moment dat, m-am apucat de sah. de fapt, am fost obligat sa ma apuc de sah de catre tovarasa Nadejde, care era ceva campioana nationala sau pe-aproape. piaza rea o adusese pe tovarasa asta in acelasi bloc cu mine, sa-mi ia mingea din picioare si sa-mi puna niste bucati de lemn in mana. n-am avut incotro, ca nu-s ce afaceri avea mama cu tovarasa de-i promisese ca o sa ma trimita la club. ceea ce a si facut. intai m-am dus din obligatie, da cand m-am prins ca tovarasa putea sa-mi dea scutiri ca sa chiulesc de la scoala, am devenit un sahist impatimit.si iata-ma bataind pe un scaun, in fata lu nisipeanu cel mic, care ma batea de-mi suna apa in cap. e si normal, eu inca incurcam piesele intre ele iar asta mic, nascut cu ele in mana, juca aproape fara sa se uite la tabla. “las ca te prind io la fotbal, aschimodie!”, imi spuneam in gand, continuand sa joc rolul de sparring partner pentru asta micu.no, da acuma incepeau competitiile si eu ma ofticam de numa, ca adusese tovarasa nadejde niste cupe beton, iar eu eram aproape sigur ca n-o sa trec de primul tur, deci n-aveam nici o sansa sa ma vad posesorul uneia dintre cupele respective. asa ca, impreuna cu un coleg la fel de bun ca si mine, ne-am gandit sa ciordim o cupa. acuma nu se putea, ca erau incuiate, dar stiam de la concursurile de dinainte ca, in ziua z, or sa stea toate insirate pe masa, in spate.

si vine ziua cea mare. competitie inter-cartiere, sau asa ceva, da pentru mine era echivalentul campionatului mondial. no si incep jocurile. eu, hotarat sa termin repede, sa ma vad odata in spate, langa masa cu cupe, nu prea eram atent la mutari, pana cand am observat ca partenerul e si mai bata ca mine. mai sa fie, mi-am zis, ce-ar fi sa-l bat p-asta? daca am o sansa? si iata-ma concentrat, asudand asupra tablei de carton. am si uitat de cupele frumos aliniate in spate. trec, deci, de primul partener. si – surpriza – al doilea e tot bata! ba, imi zic, hai ca te-ai scos, tot iti folosesc la ceva partidele cu aschimodia aia mica.si-i dau inainte. mah, si ma izbeste asa, deodata, o revelatie: sa stii – imi zic – ca ca prapaditii astia de la clubul steagu rosu is tot d-astia, luati cu japca de pe terenul de fotbal, ca si mine. no si bag mare, ma chinui sa-mi amintesc deschiderile alea de ni le predase tovarasa, incep sa am flash-uri cu mutarile aschimodiei, de pe vremea cand se juca cu mine si ajung sa trec de cativa adversari.

ca sa fac povestea lunga scurta, pana la urma m-a eliminat unul, dar ajunsesem destul de sus, asa ca m-am ales si eu cu o cupa, una d-aia mica, dar cupa totusi. si uite-asa, bafta prosteasca m-a impiedicat sa devin un infractor juvenil.binenteles ca mi-am luat-o in cap dupa aia, dar nu m-a tinut mult. dupa competitie, am ajuns iarasi sa joc cu nisipeanu si mi-a pierit cheful de sah. ala tot fara sa se uite la tabla ma batea. si cum la varsta aia nu suportam sa pierd, m-am lasat de sah.