Râmnicu Vâlcea: Marian Dulcă este arhitect şi maestru al şahului

A practicat şahul  până la terminarea liceului şi a câştigat competiţii importante la juniori.

A ales însă să devină arhitect, dar spune că nu a uitat nicicând pasiunea din adolescenţă. Despre cum s-au împăcat cele două mari pasiuni ale sale, arhitectura şi şahul, Marian Dulcă povesteşte că ambele au un element comun: capacitatea de calcula dinainte următoarele mişcări. „Am făcut şah de la nouă ani. E un sport care îţi antrenează mintea şi te face să gândeşti în perspectivă. Prin clasa a XI-a faceam parte din lotul naţional de şah la juniori. Am luat şi medalia de bronz la campionatul naţional, devenind astfel maestru. M-am decis însă să urmez facultatea de arhitectură. De pe la începutul liceului aveam eu ideea asta, ca ar trebui să ma fac arhitect”, povesteşte Marian.

marian_dulca_rmv

Arhitectul Marian Dulcă

Şahul l-a învăţat să gândească în perspectivă
Marian Dulcă recunoaşte că anii în care a jucat şah de performanţă l-au ajutat în meseria pe care şi-a ales-o. „A fi arhitect înseamnă a şti mult mai multe lucruri decât un inginer. Atunci când proiectez o casă trebuie să ţin cont de cine va locui în ea, de vecinătăţi, de modul în care respectiva locuinţă se încadrează în zonă. Şahul m-a învăţat cum să gândesc în perspectivă, ţinând cont atât de detalii, cât şi de ansamblul general”, explică Marian. Tânărul povesteşte că din când în când mai joacă şah cu amicii, care, de multe ori, nu au şanse prea mari de îzbândă împotriva lui.  După terminarea facultăţii, şi alţi doi ani în stagiatură, tânărul şi-a deschis propriul birou de arhitectură despre care spune că merge foarte bine, în ciuda crizei economice care a lovit cel mai grav domeniul construcţiilor.

Îi place să lucreze liber


Tânărul arhitect vâlcean povesteşte că şi-a deschis propriul birou pentru  că nu a putut niciodată să lucreze pentru o firma mare care să îi impună anumite restricţii. „După facultate aş fi putut să rămân în Bucureşti, să mă angajez la o companie de profil. Am preferat să vin în Vâlcea şi  să profesez aici. E o meserie liberală ce îţi permite să creezi”, explică Marian. Tânărul este convins că, dacă vrei să profesezi ca arhitect trebuie să ai cel puţin trei calităţi. „E obligatoriu să ai talent, fără lucrul acesta nu reuşeşti nimic. Apoi, un lucru ce deosebeşte un arhitect bun de unul foarte bun este imaginaţia. Ca să ajungi la perfecţiune în meseria asta îţi trebuie de asemenea şi o doză de curaj”, explică Marian Dulcă. De-a lungul timpului Marian Dulcă a proiectat zeci de case şi numeroase blocuri de locuinţe, dar şi propria casă de care este foarte mândru.


Întrebări şi răspunsuri:


Care ar fi proiectul la care ţi-ar place cel mai mult să lucrezi?

Aş fi încântat să proiectez o clădire mare, una importantă pentru oameni. Eu lucrarea de diplomă mi-am dat-o cu un proiect pentru un mall în centru Râmnicului. Mi-ar place să particip la proiectarea unui aeroport.
Când te-ai lăsat de şahul profesionist?
Cred că atunci când eram prin clasa a XI-a. A trebuit să mă decid ce carieră voi urma, iar chestia asta cu arhitectura o aveam de mult în minte. De mic îmi placea să desenez, să schiţez diferite clădiri.

Ce-i place: Iubeşte arta şi bunul gust. Îi plac ieşirile cu amicii şi excursiile în natură. Spune despre el că admiră orice lucru bine făcut, din toate domeniile.
Ce nu-i place: Urăşte chiciurile, mai ales în arhitectură, unde are un ochi format pentru a depista prostul gust. Spune despre noile construcţii din Râmnic că predomină în prost gust.

Profil:
Născut –
26 mai 1979 – Râmnicu Vâlcea
Studii – Facultatea de Arhitectură la Universitatea „Ion Mincu”- Bucureşti
Experienţă – joacă şah profesionist de la  vârsta de nouă ani. E un arhitect de succes de cinci ani.

(Scris de Sergiu Mir pe www.adevarul.ro)

6 Comentarii

  • Jack

    mira m as sa fi devenit marian maestru pe la 17 ani doar ca a iesit pe locul 3 la nationale in rest ii doresc numai bine
    sa proiecteze un aeroport in ramnicu valcea

    septembrie 21, 2009 - 7:09 pm Raspunde
  • niki

    Continui mirarea lui jack si cred ca Marian ar putea fi un bun arhitect, dar pe aici pe und emai cunoastem si noi nu prea stim de maestrul Dulca.

    septembrie 22, 2009 - 9:01 am Raspunde
  • adrianstanca2009

    Sunt cateva formulari tipice pentru un articol scris de un ziarist din afara fenomenului sahist. Una din cele mai formularile care mi-au sarit in ochi este “joacă şah profesionist de la vârsta de nouă ani”, ca si cum la varsta respectiva se poate vorbi de profesionism. Cand de fapt pe la noi noi abia-abia sunt cativa profesionisti….

    septembrie 22, 2009 - 11:11 am Raspunde
  • Jack

    m am uitat in arhive si l am gasit pe locul 9 pe dl dulca in anul 1996 atunci cand tugui castiga titlul la 18 ani
    se juca in sistem finala de 12 jucatori

    septembrie 22, 2009 - 6:37 pm Raspunde
  • Felicia

    Continui si eu mirarea tinand cont ca la 30 de ani a reusit sa-si gaseasca doar o Divortata la 36 de ani, care se lupta sa ia cat mai multi bani dupa divort.

    martie 13, 2010 - 1:24 pm Raspunde
  • Nu conteaza

    Vai, cata rautate…ce legatura are “o divortata”, cu viata profesionala a lui M.? Uitati-va fiecare in ograda voastra!!! Si…mai rau stau cu gramatica si ortografia cei ce au comentat articolul, decat cel ce l-a scris…Mai invatati, apoi mai postati cuvinte aci!

    martie 9, 2011 - 10:06 pm Raspunde

Lasa un Comentariu

Adresa dvs de email nu va fi publicata.