Sahistii- personalitati cu ego-uri colosale

Cred ca putini dintre dumneavoastra vor contrazice adevarul continut de titlul acestui articol. Am ca exemplu la indemana discutiile nesfarsite ce apar pe acest forum din te miri ce – in special in jurul turneelor online Colosseum. Daca tot am deschis aceasta paranteza, doresc sa spun doua vorbe. Avem din ce in ce mai multi cititori, iar aceasta pe langa ca ne bucura, ne responsabilizeaza si mai mult. Ne citesc multi copii, juniori, impreuna cu parintii lor, si in general vorbind 99% dintre cei care ne citesc suntem siguri ca prefera discutiile cu argumente pro si contra purtate pe un ton civilizat, respectandu-se parerea celuilalt.

Cu orice risc, din respect pentru aceasta majoritate, nu vom mai tolera tot felul de interventii care nu sunt la locul lor, care contin atacuri la persoana sau jigniri. Nu facem greseala sa confundam cele de mai sus cu sugestii, atentionari sau critici constructive. Am fost mereu atenti la parerile dumneavoastra si incercam mereu sa tinem cont de ele.

Avem nevoie de un climat pozitiv, noi in particular, iar sahul romanesc in general. Daca plecam de la aceste lucruri simple, si le respectam, putem ajunge departe. Nu stim exact unde, dar nu poate decat sa iasa bine.

__________________________________________________________

(Sursa Larry Evans)

“Sahul este vanitate”, a observat fostul campion mondial Alexander Alehin.

Intr-adevar, umilinta este o aparitie rara printre experti.

Efim Bogoliubov a fost optimist din nastere, de un optimism neperturbat de infrangeri, iar Alehin l-a folosit ca sac de box in doua meciuri pentru titlul mondial in timp ce evita meciurile cu rivalul sau de o viata, Capablanca. (Capablanca a refuzat sa pozeze cu un star de film, spunand: “De ce sa-i ofer publicitate?”)

Efim Bogoliubov, optimistul incurabil

In zilele sale bune, Bogoliubov declara: “Cand am Albul, castig pentru ca mut primul. Cand am Negrul , castig pentru ca eu sunt Bogoliubov”. El a pretins ca Alehin l-a hipnotizat, si si-a explicat astfel infrangerile constante in fata unor jucatori mai tineri : “Tinerii dracusori mi-au citit cartea. Acum nu am nici o sansa in fata lor.”

Ignatz Kolisch, un sahist profesionist fara de bani, a abandonat sahul pentru domeniul bancar, a facut o avere iar dupa aceea a devenit un mare patron al sahului in secolul 19. El a ratat sansa unui meci cu Morphy deoarece americanul a refuzat sa joace pe o miza cu bani iar Kolisch, ca ‘profesionist’ a refuzat sa joace altfel decat pe bani.

Dr. Siegbert Tarrasch s-a aplecat curtenitor inaintea meciului sau pentru titlu din Germania impotriva lui Lasker din 1908. “Pentru dumneata, Herr Lasker, am doar trei cuvinte: sah si mat.” In urma infrangerii in meci Tarrasch a dat vina pe faptul ca era sensibil la mare desi el traia in Germania iar Dusseldorf era la 170 mile de coasta.

Dr. Siegbert Tarrasch

Amos Burn, un maestru britanic veteran, a observat la sfarsitul unei lungi cariere ca el nu a avut niciodata satisfactia sa infanga un adversar perrfect sanatos.

Bobby Fischer, obosit sa tot auda scuze, a spus: “Oamenii au jucat impotriva mea sub forta lor de joc de 15 ani”. La un show TV, Fischer s-a confesat ca cea mai mare bucurie a sa vine cand “zdrobeste ego-ul adversarului”.