Pretul pe care l-a platit Fischer

(de Garry Kasparov – The Wall Street Journal – July 19, 2004)

Stirea uimitoare referitoare la detentia lui Fischer in Japonia a venit in momentul in care americanul, fostul campion mondial, era deja o preocupare a mea. In prezent lucrez la incheierea celui de-al 4-lea volum dintr-o serie de 6, despre cei mai mari sahisti, si este vorba tocmai despre volumul dedicat lui Robert James Fischer.

Acest proiect a presupus studierea in detaliu a numeroase partide jucate de Fischer. Proiectul a presupus de asemenea incercarea de intelege omul Bobby Fischer din spatele partidelor si era in care s-au disputat partidele.

Desi a ramas campion mondial pentru o scurta perioada de timp, este putin de dezbatut despre sahul lui Fischer. El a schimbat jocul de sah intr-un fel care nu se mai intamplase de la sfarsitul secolului XIX.  Distanta dintre Fischer si contemporanii sai a fost cea mai mare vreodata. De unul singur Fischer a revitalizat un joc de sah care incepuse sa stagneze sub controlul Sovietelor Comuniste.

Cand Bobby Fischer a ajuns fulgerator in varful lumii sahului la inceputul anilor ’70 el a fost ca un vin bun intr-un vas ciuruit. Contributia sa asupra sahului, atat asupra jocului propriu zis cat si dintr-o perspectiva comerciala, au revolutionat lumea sahului. In acelasi timp, comportamentul lui abuziv a dus la fisuri care s-au adancit cu fiecare pas spre titlul mondial.

Astazi este greu de imaginat senzatia produsa de succesul lui Fischer cand a castigat titlul mondial in fata lui Borris Spassky in Reykjavik, Islanda, 1972. In plin Razboi Rece, americanul nascut in Brooklyn a luat coroana din mainile masinariei sovietice bine unse care dominase sahul timp de cateva decenii. Si asta dupa ce cu greu a fost convins sa apara la meci, a pierdut prima partida si a pierdut prin forfeit (neprezentare) partida a 2-a!

Partial datorita comportamentului scandalos al lui Fischer, inaintea si in timpul ‘meciului secolului’ au fost incredibile spatiile mari acordate meciului de catre media internationala. Partidele au fost transmise live in jurul lumii. Aveam noua ani si eram deja un puternic jucator de club cand a avut loc meciul Fischer-Spassky, si am urmarit partidele cu aviditate. Fischer, care trecuse (usor) de alti doi mari maestri sovietici in marsul sau catre titlu, avea in mod sigur multi fani in Uniunea Sovietica. Ei respectau sahul lui, desigur, dar multi admirau in tacere individualitatea si independenta lui.

Dupa ce meciul s-a incheiat cu o victorie convingatoare pentru american, lumea era la picioarele lui. Sahul era pe cale sa devina un sport cu succes comercial pentru prima data. Jocul lui Fischer, nationalitatea lui si carisma lui naturala au creat o oportunitate unica. El a fost un erou national a carui popularitate o rivaliza pe cea a lui Muhammad Ali. (L-a chemat vreodata secretarul statului pe Ali inaintea vreunei lupte asa cum l-a chemat Henry Kissinger pe Fischer?). Seturile de piese de sah si cartile cu subiect sahist au inregistrat vanzari-record iar fondurile de premiere de la turnee au crescut si ele. Cu Bobby Fischer la conducere, sahul se indrepta spre popularitatea golfului sau tenisului.

Gloria aduce totusi responsabilitate si o uriasa presiune. Fischer nu a reusit sa se mai adune si sa joace din nou. El a petrecut trei ani departe de masa de joc inainte sa pairda prin forfeit- fara sa se mute vreo piesa-, in 1975, pretiosul titlu pentru care a muncit toata viata sa.

Au fost oferite sume astronomice de bani ca sa se reantoarca la sah. Ar fi putut sa joace un meci impotriva noului campion, Anatoly Karpov, pentru suma nemaiauzita pe atunci de 5 milioane $. Oportunitatile au abundat, dar Fischer a fost o forta destructiva pura. El a  demolat masina de sah sovietica dar nu a putut sa construiasca nimic in locul ei. El a fost candidatul ideal la titlul mondial – dar un campion dezastruos.

Intelepciunea conventionala spune ca Fischer a fost un copil inocent si nerabdator care a vrut ca totul sa mearga dupa dorinta lui. Cred ca el a fost constient de toate actiunile sale si de efectul psihologic pe care l-a avut comportamentul lui asupra adversarilor. Spassky, un gentleman, nu a fost pregatit cum trebuie ca sa-l infrunte pe americanul scandalagiu la Reykjavik. In 1975, candidatul la titlul mondial a fost tanarul Karpov, pe care mai tarziu l-am intalnit in 5 meciuri consecutive pentru titlul mondial.

Nefiind in stare sa contempleze infrangerea, Fischer a parasit sahul. Ramas fara singurul lucru pe care l-a vrut vreodata in viata lui, el a dat spre iveala energiile sale distructive, afisand un anti-semitism virulent.

Drama lui Fischer a avut un act final in 1992, cand, la aproape 50 de ani, a fost adus din izolare de milioanele puse la bataie pentru un meci revansa impotriva lui Spassky. Meciul s-a disputat intr-o Iugoslavie sfasiata de razboaie, incalcandu-se conventiile internationale.  Sahul practicat era acum, dupa cum era de asteptat, cam ruginit, desi au fost cateva sclipiri din stralucirea vechiului Bobby. Stabilitatea lui mentala, totusi, s-a atrofiat si mai mult in timpul celor 20 de ani de singuratate. Mai tarziu, acuzatiile profane ale lui Fischer au fost pline de acuzatii ale conspiratiilor evreilor- aluzie la evenimentele din 11 Septembrie 2001.

In ciuda declinului sau urat, Bobby Fischer merita sa fie amintit pentru lucrurile mari  care le-a facut pentru sah si pentru partidele sale nemuritoare. As prefera sa ma concentrez sa nu las tragedia lui personala sa devina o tragedie pentru sah.

O intreaga generatie de jucatori americani de top au invatat sahul pe cand erau copii datorita lui Fischer. Miscarea infloritoare de azi la nivel de sah scolar ar putea fi lezata de faptul ca parerile si lucrurile in care crede azi Fischer fac titluri in jurul lumii. Oamenii ar putea sa creada ca asta se intampla cand un geniu joaca sah- in loc sa creada ca asta se intampla atunci cand o minte fragila isi lasa munca de o viata in urma.