Sergey Shipov “China de azi este ca Uniunea Sovietica” (1)

eu16

Sergey Shipov, mare maestru, castigator al multor turnee internationale de sah, autor de carti de sah, renumit comentator, antrenor, proprietar al siteului web crestbook.com. Ex-membru al echipei lui Garry Kasparov.

shipov

Natalia Pogonina (autoarea interviului) si Sergey Shipov, Women Russian Superfinal, 2007

1. Ce iti place cel mai mult la sah? Care este rolul sahului in viata ta?

Este dificil de explicat logic de ce este sahul atractiv. Spre exemplu, iubirea fata de o femeie nu poate fi explicata prin cateva calitati separate ale ei, dar… pur si simplu o iubesti. Ca persoana. Indiferent care sunt partile ei negative sau pozitive. Si nu poti sa verbalizezi ceea ce simti si sa-i explici altui barbat. Situatia mea cu sahul este similara. Pur si simplu iubesc sahul. El joaca un rol foarte mare in viata mea- ca meserie, ca hobby, ca stil de viata.

2. La un moment dat ai avut un rating destul de respectabil- dar te-ai hotarat sa te retragi din sahul profesionist. Poti te rog sa-ti explici alegerea? Planuiesti sa te intorci in sahul competitiv?

Numarul 2666 este o gluma. Eram la 2662. Nu este o mare diferenta totusi, ratingul era destul de bun. Nu jucam mai rau decat multi jucatori de top. M-am retras pas cu pas in timp ce cariera mea de comentator se dezvolta. S-a dovedit ca aceasta ocupatie are anumite beneficii prin comparatie cu a juca in turnee. In primul rand- nu-ti consuma nervii precum activitatea de sahist profesionist. Nu planuiesc in mod serios sa ma intorc in sahul profesionist. Dar am nevoie sa joc din cand in cand. Am nevoie sa raman in forma, si blitzul nu este un substitut pentru sahul clasic. Din pacate, sunt un pic lenes…

shipov-1

GM Sergey Shipov, Isle of Man, 1999

3. Crest (Numele de user al lui Sergey Shipov pe portalurile de internet- N. Pogonina) este un brand in lumea blitzului si a bulletului. Cine este, in opinia ta, cel mai bun jucator de bullet din lume? Dar la blitz?

Amatorii de bullet care petrec mult timp si-si lustruiesc calitatile obtin cele mai bune rezultate. N-o sa fiu original daca numesc liderul –este GM Nakamura. Cat despre blitz- cei mai buni jucatori de sah sunt cei mai buni la blitz de asemenea. Singura exceptie o reprezinta acei mari maestrii carora nu le place blitzul. Inca mai sunt cativa jucatori clasici de tipul acesta…

Imi amintesc ca am jucat blitz impotriva GM Andrey Sokolov acum vreo 20 ani, si am ramas uimit de cat de lent si fara succes a jucat. Nu era deloc jucator de blitz. Si in sahul clasic era membru al elitei. Dar acesta e un caz rar. De obicei calitatile unui jucator de blitz corespund calitatilor generale ale unui sahist. Dintre jucatorii actuali, cei mai notabili sunt Anand, Kramnik, Ivanchuk, Radjabov, Morozevich, Grishchuk, etc. Desigur, nu este nevoie sa-l mentionam pe Kasparov J

4. Lucrezi la vreo carte noua (in afara de re-editari ale best-sellerului “The complete Hedgehog”?)

Nu, multumesc, aceasta cartea a fost indeajuns pentru mine. Dar in viitor planuiesc sa-mi largesc aria de interes ca autor de carti de sah.

5. Si-au exprimat marii maestrii- ale caror partde le-ai comentat- gratitudinea, sau din contra, te-au criticat cand i-ai intalnit in persoana?

Meseria de comentator de sah are propriile aspecte negative. Cand comentezi bine, precis, cu acuratete…Nu, nici chiar atunci nu este suficient. Uneori jucatorii nu sunt satisfacuti nici de partide comentate excelent. Unii dintre ei sufera dupa o infrangere dureroasa foarte mult, si nu le convine ca esecul lor sa fie comentat pentru publicul larg. Dar inteleg aceste persoane. Cunosc din experienta mea cum este atunci cand pierzi…

Natural, uneori fac greseli de analiza. In asemenea cazuri am o atitudine pozitiva atunci cand sahistii imi rastoarna analizele sau se plang de analizele mele. Deoarece a afla adevarul este mai important decat iluzia ca am comentat bine si fara greseala.

6. Din cate stiu, ai fost sparring partner al lui Kasparov insusi.Cum evaluezi sansele lui in meciul care urmeaza impotriva lui Anatoly Karpov?

Da, am jucat cu Garry partide de antrenament timp de cativa ani spre sfarsitul anilor ’90 si inceputul anilor 2000. Si mult timp a trecut de atunci… Dar sunt sigur ca Kasparov a ramas intr-o forma buna de joc. Asa ca, daca Karpov joaca cum a facut-o la San Sebastian acum o luna va fi distrus fara mila. In plus, daca ne bazam pe varsta, jucatorul mai batran ar trebui sa fie mai slab decat cel mai tanar. Totusi, multe vor depinde de pregatire si de starea psihologica a jucatorilor. Daca Garry va fi ‘ruginit’, atunci orice se poate intampla.

bled62

Garry Kasparov si Sergey Shipov, Chess Olymipad in Bled, 2002

8. Cine este favoritul tau in meciul Anand-Topalov?

O intrebare dificila intr-adevar. Inainte de intalnirea Anand-Kramnik am prezis ca meciul se va incheia cu o victorie impresionanta a unui dintre jucatori, si am avut dreptate.  Dar nu l-am ales neaparat pe Anand. Acum pare sa aiba sens sa intrebam expertii daca meciul va mai avea loc pana la urma. Spre exemplu, eu nu sunt sigur ca meciul va mai avea loc. Totusi, daca se rezolva problemele cu organizarea si cu banii, eu pariez pe Anand. Cu mult efort, cu multe zbateri, dar pana la urma va invinge. Desigur, daca se va pregati pentru Topalov la fel de bine cum a facut-o impotriva lui Kramnik.

9. Care este cel mai bun jucator din toate timpurile?

Kasparov, de departe.)

(VA URMA)

(Sursa Poginina.com, siteul Nataliei Pogonina)

ALTE POSTARI RELEVANTE

0 Comentarii

Lasa un Comentariu

Adresa dvs de email nu va fi publicata.