Încă mai am caietele care conțin primele mele partide de șah, plus analize ale deschiderilor pe care le jucam pe vremuri și observații legate de propriile greșeli. Unele au împlinit deja „venerabila” vârstă de 30 de ani. De câte ori mă uit prin ele, în afara unei nostalgii inevitabile, sunt teribil de amuzat constatând naivitățile specifice nivelului de joc la care mă aflam, dar și amintindu-mi modestia resurselor din trecut și contrastând-o automat cu avalanșa de informație care există astăzi. Pentru jucătorii tineri este greu de conceput o lume fără PC, fără internet, fără ChessBase, fără mii de cărți și resurse de specialitate care azi sunt la o distanță de 2-3 clickuri, sau fără programe a căror forță de calcul face de râs orice muritor. Tot ce aveam erau 4-5 cărți scrise de autori români, alte 4-5 traduceri ale unor cărți clasice și niște Informatoare mai vechi sau mai noi în care specialiștii vremii se străduiau (sau nu?!) să lămurească validitatea unor noi idei în deschiderile la modă. Pentru cei norocoși (printre care nu m-am numărat), se adăuga un antrenor experimentat sau măcar un grup de prieteni șahiști cu care se putea analiza.
Citeste Articolul