La luptă cu atacul englez

Camil Petrescu spunea cândva că nu poate vorbi onest decât la persoana întâi. În mod oarecum similar, am ajuns să apreciez cel mai mult partidele comentate tocmai de cei care le-au jucat. Este ceea ce voi încerca să ofer și eu în cele ce urmează. Cred că, indiferent de nivelul jucătorului, este interesantă observarea modului în care el însuși a văzut partida, în timpul și după terminarea ei. Acest lucru este în special util celor cu nivel de joc inferior celui care-și comentează partida, care au de învățat urmărind un comentariu personalizat care trece dincolo de explicațiile seci de manual. Pe ei îi interesează prea puțin adevărul absolut legat de o poziție oarecare, deoarece șansele de a ajunge ei înșiși exact la acea poziție sunt mici. Mult mai de folos le este deprinderea modului de a gândi, care ulterior va putea fi folosit în numeroase poziții similare. În privința celui care-și analizează partida, cred că e ceva de reținut atât din victorii, cât și din înfrângeri, dacă reușește să facă analiză obiectivă și onestă a propriului proces de gândire. Păcat că nu am înțeles suficient acest adevăr acum vreo 25 de ani. În spatele oricărei greșeli există niște carențe de fond ale modului în care se pregătește sau gândește șahistul. De aceea, la sfârșitul partidei (respectiv partidelor dacă voi continua să public), voi încerca să fac și o scurtă sinteză a învățămintelor care pot fi desprinse.

Recunosc că cea mai dificilă alegere a fost cea a nivelului la care să efectuez comentariul. Este imposibil să prezinți un material care să pară interesant în același timp și jucătorului de 1400 și celui de 2400. Un jucător mai puternic ar fi interesat mai mult de detaliile statusului teoretic al variantelor de deschidere, de analiza amănunțită a variantelor critice din jocul de mijloc și nu are nevoie atât de mult de povești care să explice din ce cauză un câmp este slab sau o combinație este evident greșită. Un jucător de nivel mai scăzut va dori exact opusul, cât mai puține variante computeristice și cât mai multe povești. Am căutat să mă mențin undeva la un nivel intermediar.

Pentru ușurința citirii materialului am bolduit mutările care au fost jucate și am folosit culoarea albastră pentru alte variante, respectiv albastru italic pentru subvariante. Cei care doresc să urmărească variantele interactiv pe tablă o pot face accesând această pagină.

(1) Văsieșiu,Dan (2404) – Anton,Teodor (2441) [B90]

Memorialul Radulescu ed. XIII Cluj-Napoca (5), 09.03.2013

1.e4 c5 2.Cf3 Dacă e să ne luăm după cei înţelepţi, într-o partidă împotriva unui jucător mult mai tânăr şi foarte activ normal ar fi să evit variantele foarte teoretice şi tăioase. Este firesc ca adversarul să fie mai bine pregătit, să cunoasă ultimele noutăţi şi chiar să aibă analize proprii. În plus, un creier tânăr şi în formă e probabil să se simtă mai bine în variante în care calculul concret are un rol important. Ce rost are, mai ales după o pauză de peste 7 ani, să rişti o înfrângere umilitoare, când ai putea foarte bine să joci ceva solid şi paşnic şi să mizezi pe experienţă? Căi există destule, se poate juca 1.Cf3, se pot juca siciliene cu Nb5 sau închise, sisteme cu c3 etc.. Sigur că eram perfect conştient de toate cele de mai sus înaintea şi în timpul jocului. Opţiunea de a juca totuşi o variantă teoretică şi care tinde să ducă la complicaţii tactice timpurii ţine de factori subiectivi. Primul ar fi acela că, din observaţiile asupra propriilor partide şi asupra partidelor jucate de alţii, este mai productiv să joci poziţii care corespund stilului propriu decât să încerci să obţii poziţii care teoretic l-ar incomoda pe adversar. Al doilea factor ţine de modul în care m-am raportat la şah întotdeauna, apreciind aspectul artistic şi ştiinţific în dauna rezultatelor imediate. Îmi lipseşte o anumită doză de pragmatism. Am fost oarecum nemulţumit atunci când am pierdut partide ca urmare a unor atacuri insuficient gândite sau a asumării unor riscuri exagerate. Însă această nemulţumire nici nu se compară cu suferinţa produsă de momentele în care, analizând o partidă jucată, descopăr că atacul sau sacrificiul pe care nu l-am făcut deşi l-am văzut (nesiguranţă, frică) ar fi fost corect. Prefer să pierd în 25 de mutări la capătul unei partide în care au ieşit scântei, dar care mi-a produs o satisfacţie estetică, decât să remizez după ce m-am târât 65 de mutări printr-o partidă lipsită de viaţă. 2…d6 3.d4 cxd4 4.Cxd4 Cf6 5.Cc3 a6 6.f3 e5 7.Cb3 Ne6 8.Ne3

S-a ajuns la poziţia de bază a atacului englez cu 6…e5. De-a lungul anilor, Najdorful a fost una dintre deschiderile mele preferate cu ambele culori. Mi-au plăcut întotdeauna bogăţia de idei şi jocul alert de ambele părţi, lipsa de compromis, jocul cu cuţitele pe masă. Cu albul am încercat o mulţime de sisteme (cu Ng5, cu Ne3, cu Ne2, cu Nc4, cu rocadă mică sau mare etc..) şi încă mai sunt destule pe care le am în vedere pentru viitor. Impresia mea este că, cel puţin la ora actuală, nu se poate face o ordonare pe criterii obiective a acestor aşezări, totul fiind foarte mult influenţat de moda de moment, modă care, la rândul ei, pare să fie generată de opţiunile câtorva jucători de top la un moment dat. 8…Ne7 9.Dd2 0-0 10.0-0-0 a5!?

Una dintre cele mai interesante variante! Poate că acum un secol puritanii strategiei clasice ar fi fost oripilaţi de această mutare. Cum să joci a5 la doar câteva mutări după ce ai jucat a6? Cum să creezi slăbiciun majore precum b5 fără a se vedea vreun câştig imediat? Şahul modern este însă mult mai concret şi pune accent pe elementele dinamice. În acest sens, mutarea a5 are merite incontestabile, dovedite de altfel şi în practică. Ameninţarea negrului este de a avansa imediat pionul, trimiţând nefericitul cal din b3 pe un câmp şi mai mizerabil, a1. Chiar dacă se găsesc câmpuri mai bune pentru cal, pionul negru poate genera o slăbiciune a câmpurilor negre din jurul regelui alb în momentul în care ajunge la a3. În plus, negrul obţine spaţiu adiţional pentru figurile sale, de exemplu a6 pentru cal sau a5 pentru damă sau tură (dacă albul permite a4). În cazul în care albul joacă a4, câmpul b4 este cel care-l face fericit pe negru. Un cal aflat acolo ar pune presiune pe c2 şi ar controla importantul câmp central d5. 11.Rb1 Realizând cu tristeţe că nu reuşesc să-mi aduc aminte nişte detalii legate de 11.a4, m-am orientat în mod firesc spre o mutare mai sigură. În mod concret nu avusesem niciodată mutarea pe tablă (reală sau virtuală), dar ideile de bază îmi erau cunoscute. Aş zice că fac parte din bagajul de cunoştinţe acumulate vrând-nevrând de un jucător de siciliană deschisă. Un alt element interesant este că înainte de partidă cu doar 2-3 săptămâni tocmai „citisem” fragmente din volumul 14 al excelentei serii a lui Khalifman Opening for White according to Anand. Printre acele fragmente se număra şi capitolul cu 10…a5, unde sugestia autorului era 11. Rb1. Când spun “citit” nu este nimic figurat. Imaginaţi-vă un individ trântit în pat care citeşte mutările unor variante dintr-o carte şi le urmăreşte pe cât posbil cu ochiul minţii. Pentru jucătorii sub un anumit nivel, pare de domeniul SF ca cineva să înţeleagă şi să mai şi reţină variante de deschidere în acest mod. În principiu sunt de acord că e o metodă nesănătoasă … dar nu pot să nu-mi amintesc cu amuzament un copil pe nume Istrăţescu care citea capitole întregi de Informator după care îmi răspundea la întrebări lejer, eu fiind cu tabla în faţă. Ideea mutării 11.Rb1 este să ofere calului un nou câmp, c1, cu speranţa ca într-o bună zi acesta să găsească poteci mai însorite de genul c1-d3-b4-d5, c1-a2-b4-d5 sau chiar c1-e2-g3-f5. Pariul albului este că negrul nu este suficient de mobilizat pentru a declanşa un atac decisiv, în timp ce slăbiciunile sale rămân şi în final. Ca scor în baza de date, Rb1 stă mai slab decât celelalte opţiuni principale, însă am învăţat de mult să nu mă bazez pe acest element. E posibil, de exemplu, ca o variantă să meargă mizerabil ani de zile pentru alb, după care o nouă mutare sau idee să prindă contur; statistica va rămâne însă proastă pentru alb, chiar dacă poziţia este perfect jucabilă.

11.a4 pune frână pionului negru, este reacţia principială şi, după părerea mea, cea mai puternică mutare în poziţia de faţă. Este totodată şi cel mai analizat răspuns al albului. Aceasta era mutarea pe care o aveam pregătită în principiu, studiind-o cu vreo 3-4 luni înaintea partidei de faţă. Din nefericire, s-a întâmplat un lucru destul de tipic pentru neprofesionişti (gurile rele spun că li se întâmplă chiar şi profesioniştilor): în timpul partidei, încercând să rememorez variantele concrete, mi-am dat seama că tocmai în linia principală nu-mi ieşea ceva. E o variantă cât se poate de tăioasă în care calul negru ajunge pe b4 după care negrul joacă d5, sacrificând pionul d5 pentru a permite Nf5 cu presiune suplimentară pe c2. Este de domeniul râsu-plânsului să porneşti cu viteză şi optimism pe o potecă, pentru a-ţi da seama la mijlocul drumului că nu o cunoşti.

11.Nb5 este cea mai populară mutare în mod tradiţional, controlând câmpul a4 cu piese. Albul încearcă să nu-şi compromită structura din faţa regelui propriu. Duce la un joc de figuri teribil de încâlcit în jurul câmpurilor b5, b6, a7, c7. Analizând cândva asemenea partide am constatat că nu înţeleg pe deplin ce se petrece. Unul din principiile mele de bază este că e preferabil să joc o mutare pe care o înţeleg decât o altă mutare care poate fi obiectiv superioară dar care-mi dă senzaţia de nesiguranţă. Dacă nu simt poziţia e foarte probabil să greşesc în clipa în care adversarul părăseşte calea pe care cu chiu, cu vai, am reuşit să o învăţ pe de rost.

11.De1 are ca scop imediat mutarea calului la c5, având în vedere legătura de pe coloana d. Desigur, negrul poate sparge legătura jucând Dc8 sau Dc7, după care se pare că albul nu are nimic mai bun decât a4, ducând la poziţii tipice pentru 11.a4, însă cu damele situate pe câmpuri diferite, e1 pentru alb şi c7 sau c8 pentru negru. Albul probabil apreciază că diferenţa este în favoarea sa, deoarece pentru negru ar fi mai util turnul pe coloana c, care în funcţie de poziţie poate ataca punctul c2 sau poate să bată calul din c3 (celebrul sacrificiu sicilian de calitate). Cred că 11.De1 merită atenţie şi nu degeaba a fost încercată de jucători precum Topalov, Anand, Svidler, Leko sau Motylev; în plus este şi mutarea recomandată de Bologan.

11…a4 12.Cc1 Ta5! Viteza şi siguranţa cu care s-a efectuat această mutare nu prevestea nimic bun pentru mine. Este într-adevăr cea mai incisivă reacție în această poziţie, ideea principală fiind pregătirea spargerii tipice d5. Singura întrebare este dacă Ta5 este mai eficientă în acest moment sau după includerea perechii de mutări 12 … a3 13. b3. Un argument în favoarea includerii mutării a3 este acela că slăbeşte câmpurile negre din zona regelui alb. Altul este acela că dacă negrul nu joacă a3 e posibil ca albul să o facă, având drept consecinţă fixarea unui pion slăbuţ pe a4 şi mai important, deschiderea căii c1-a2-b4-d5 pentru cal. Argumentele împotriva unui a3 grăbit sunt flexibilitatea superioară, faptul că în mod concret albul nu are timp de a3 (d5 ar urma imediat cu o poziţie minunată pentru negru) şi faptul că albul capătă o resursă suplimentară, foarte ciudata Nf1-c4. Nc4 duce la pioni foarte slabi, dublaţi şi izolaţi pe c, însă dă control total asupra câmpului d5. [12…a3 13.b3 Ta5 14.Nc4 (14.g4!) 14…Nxc4 15.bxc4 duce la o poziţie ciudată pe care Grischuk a câştigat-o de două ori cu negrul în 2010. Desigur, albul poate juca 14. g4, cu poziţii similare partidei principale.; O mutare naturală dar pasivă precum 12…Cbd7 duce exact la genul de poziţie pe care albul şi-o doreşte, de exemplu 13.g4 Cb6 14.g5 Cfd7 15.a3 Aici şansele de atac ale negrului sunt minime, în timp ce albul are un plan clar de lucru pe câmpurile slabe, începând cu Cc1-a2-b4, la care se va adăuga mai devreme sau mai târziu atacul pe flancul regelui.]

13.g4 În timpul partidei eram convins că 13.g4 este singura mutare decentă a albului, declanşând imediat lupta pentru d5 prin ameninţarea de a îndepărta calul din f6. [13.Df2 De fapt 13. Df2 este o opţiune cât se poate de rezonabilă. Este adevărat că scade şi mai mult controlul albului asupra câmpului d5, însă îl cam obligă pe negru să joace Cbd7 blocându-şi propria damă. 13…Cbd7 14.a3 d5 15.exd5 Cxd5 16.Cxd5 Txd5 17.Txd5 Nxd5 18.Nb5 Nc6 În baza de date am găsit 5 partide care au urmat acest curs. Atâta vreme cât există dame pe tablă avantajul de structură al albului s-ar putea să fie compensat de dinamica negrului pe flancul damei. Totuşi, aş prefera să joc cu albul această poziţie.]

13…d5 Negrul nu prea are de ales. Dacă permite g5 pierde bătălia pentru câmpul d5 şi odată cu ea orice justificare pentru agresiunea timpurie pe flancul damei. 14.g5 d4?! Cea mai naturală mutare din lume se dovedeşte în cele din urmă a fi o greşeală. Nu ştiu dacă a fost vorba de o eroare de calcul sau de vreo confuzie de variante, cert este că dacă albul joacă perfect din acest moment obţine un avantaj. [Corect este 14…Cxe4! 15.Cxe4 (15.fxe4?! d4 şi negrul e de preferat – a se compara cu partida) 15…dxe4 16.Dxd8 Txd8 17.Txd8+ Txd8 18.fxe4 duce la un final complex în care eu prefer şansele albului. Indiferent dacă pionul negru se află pe a3 sau pe a4, pare mai mult o slăbiciune decât o forţă. Există şi nişte câmpuri slabe în tabăra negrului, Ta5 nu prea îşi mai are rostul şi pare destul de uşor pentru alb să schimbe nebunii de alb pe h3 (după h4 şi Nh3) – ceea ce ar duce la noi vulnerabilităţi în tabăra negrului. Trebuie însă să acept un grad de subiectivism aici, e posibil ca negrul să vadă lucrurile altfel (sparg cu f6, e4 izolat, pun calul pe c5 sau pe d4 etc.). Ar trebui nişte teste la nivel înalt pentru a avea o idee mai bună asupra şanselor practice.]

15.gxf6 Nxf6 alte mutări pierd imediat [15…gxf6?? 16.Nh6; 15…dxc3?? 16.Dg2; 15…dxe3?? 16.Dg2]

16.De1! O mutare tactică subtilă care necesită ceva timp pentru a fi înţeleasă pe deplin. Primul element care sare în ochi este faptul că pionul d4 este legat, aşa încât piesele albului nu atârnă. Totuşi, în clipa în care dama neagră mută pe o altă coloană sau calul este dezvoltat la d7 furculiţa este reactivată şi negrul îşi recâştigă piesa. Problema este că oricare mutare care ucide legătura pe coloana d îi permite albului să câştige timp sau material într-un mod diferit.

16…Cd7 [16…Db6? 17.Nf2 O piesă a fost retrasă din furculiţă şi pionul este încă legat.; 16…Dc8 17.Cd5 Cu atac prin descoperire asupra turnului din a5 şi albul va avea un avantaj material consistent.; 16…Dc7 17.Cd5 Nxd5 18.Nd2! Pe această poantă se bazează tot jocul albului. Negrul tocmai şi-a recâştigat piesa, dar are două atacate şi nu le poate salva simultan.]

17.Cd5 dxe3 [17…Nxd5 18.Nd2 Din nou aceeaşi poantă care asigură avantaj material decisiv.; 17…Txd5 18.exd5 Nxd5 19.Ng2 În timpul partidei mi-a fost puţin teamă de această reacţie din care rezultă o poziţie iraţională, în care negrul încearcă să dovedească faptul că spaţiul, mobilitatea superioară şi 2 pioni pot oferi suficientă compensaţie pentru un turn. Desigur, Houdini se prăpădeşte de râs la o asemenea presupunere, dar într-o partidă cu timp relativ scurt între doi MI lupta încă nu este decisă.]

18.Cxf6+ Aici şi în variante care vor urma se vede un alt avantaj al mutării De1, diagonala e1-a5 cu turnul aflat sub atac. Negrul este obligat să captureze cu pionul la f6, ceea ce duce la slăbirea serioasă a poziţiei regelui. 18…gxf6 19.Nh3! Poziţia necesită acurateţe tactică. Un atac direct pe coloana g nu are efect, negrul pur şi simplu se apără cu Rh8 şi Tg8. Mutarea Nh3 evidenţiază simultan toate problemele de structură şi mai ales coordonare din tabăra negrului, combinând atacul asupra regelui negru cu atacul asupra calului din d7 (legat) şi turnului din a5 (dama neagră poate fi supraîncărcată).

19…Ta8! [19…Nxh3? 20.Dg3+ Rh8 21.Dxh3 şi negrul pierde calul.; 19…De7? 20.Dg3+ Rh8 21.Rhg1 cu mat imparabil.; 19…Dc7 20.Dg3+ Rh8 21.Thg1 din nou duce la mat.; 19…Ta6? 20.Tg1+ Th8 21.Dg3 Tg8 22.Dxg8+ Dxg8 23.Txg8+ Rxg8 24.Nxe6 Txe6 25.Txd7 şi albul are o piesă în plus.]

20.Dxe3 Cea mai sigură mutare, scapă de pionul negru şi întinde o cursă în care negrul va cădea. [20.Tg1+ Rh8 21.Dh4 (21.Dg3? Încercarea de a câştiga o piesă pe d7 ar duce la dezastru pentru alb. 21…Tg8 22.Dxg8+ Dxg8 23.Txg8+ Txg8 Aici se vede de ce turnul negru trebuie să se retragă pe a8. 24.Nxe6 fxe6 25.Txd7 Tg1 şi albul trebuie să cedeze) 21…f5 În timpul partidei m-am oprit după 22.Dh6 Df6!, însă maşina găseşte o mutare mai bună 22.Dh5! şi se pare că albul menţine iniţiativa.]

20…De7? Dorinţa de a scăpa de pe legătura verticală e firească, dar albul are o combinaţie nu foarte greu de văzut care duce la avantaj decisiv. [20…Nxh3 21.Dh6! creează dubla ameninţare Tg1 urmat de Dg7 mat, respectiv Dxh3 urmat de câştigul calului din d7. Negrul nu are răspuns adecvat.; 20…Rh8! 21.Thg1 Db6! reprezintă singurul mod în care negrul putea prelungi lupta. 22.Dh6 este mutarea văzută de mine în timpul jocului, cu continuarea 22…Tg8 23.Txg8+ Txg8 24.Nxe6 Dxe6 25.a3 Albul menţine un avantaj poziţional datorită unor factori de durată – slăbiciunea regelui negru, controlul coloanei d, manevra inevitabilă a calului spre c3 cu presiune pe a4 şi direcţionare spre d5 sau chiar b5. Totuşi, partida încă se joacă. Mașina îmi atrage atenția asupra mutării 22.Dxb6 Schimbul damelor duce la un final mai plăcut la alb. În timpul partidei nu prea l-am luat în considerare, greşeală tipică cauzată de dificultatea de trecere de la modul “dă-i cu tabla-n cap” la modul “freacă-l în final până-i vine rău”. 22…Cxb6 23.Nxe6 fxe6 24.b3 Tad8 25.Txd8 Txd8 26.Cd3 Diferenţa calitativă a pionilor ar trebui să asigure albului un avantaj mic dar stabil.) .]

21.Txd7!

Nxd7 [21…Dxd7?? 22.Tg1+ Rh8 23.Dh6 duce la mat.] 22.Nxd7 Rh8 [22…Dxd7 23.Tg1+ Rh8 24.Dh6 din nou cu mat din cauza atacului simultan la f6 şi g7.]

23.Nf5 Tg8 24.a3 Tad8 25.Cd3 Partida este complet câştigată, fără îndoială. Cele două figuri (Nf5 şi în curând calul pe d5) sunt incomparabil mai puternice decât o tură a negrului, element la care se adaugă şi slăbiciunea regelui negru şi a pionilor pe ambele flancuri. Totuşi, îmi reproşez faptul că am avut un moment de relaxare prematură, începând să joc “din grăsime” în loc să consum 1-2 minute pentru a găsi Dh6 urmată de varianta forţată care câştigă material. Problema este destul de delicată la modul general, neexistând o reţetă care funcţionează universal. Totul depinde de forţa de joc, experienţa şi uneori inspiraţia jucătorului. Câteodată comoditatea instalată ca urmare a obţinerii unui avantaj important duce la ratarea câştigului forţat şi mici inexactităţi ulterioare pot duce la remiză sau chiar mai rău. Reversul medaliei este o continuare nejustificată a modului de lucru cu motoarele turate la maxim, care poate duce la criză de timp şi gafe. Nu sunt străin de ambele tipuri de greşeli. [25.Dh6! Tg7 26.Tg1 Tdg8 27.Tg3 cu ideea Th3 27…Tg6 28.Nxg6+-] 25…b5 26.Cb4 Albul are ameninţări multiple, precum Cc6 (furculiţă) sau Cd5 + Dh6. Negrul nu are contrajoc, doar slăbiciuni şi a hotărât să nu prelungească o luptă lipsită de orizont. 1-0

Variantă demonstrativă: 26.Cb4 Td6 27.Dh6 Tg7 28.Cd5 Dd8 29.Td1 Dg8 30.Ra2 Dd8 31.Tg1 Dg8 32.Ce7 Df8 33.Nxh7

De reținut:

1. Este indicat ca jucătorul să utilizeze variante de deschidere care sunt conforme cu stilul propriu de joc și pe care le înțelege, în dauna folosirii unor strategii anti-adversar sau a celei mai grozave mutări sugerate de computer în pregătirea de acasă.
2. Chiar dacă adversarul este mai bine pregătit teoretic, atâta vreme cât caracterul poziției ne convine, șansele de succes sunt intacte.
3. Nu este indicată intrarea pe o variantă super-tăioasă care nu a fost învățată sau recapitulată recent. Există riscul de a te trezi undeva pe parcurs că ai uitat o linie critică și improvizațiile nu merg întotdeauna.
4. Sub presiune, chiar și jucătorii puternici fac greșeli majore.
5. Acumularea unor multiple avantaje poziționale face posibilă frecvent o lovitură tactică.
6. Chiar dacă natura poziției este una tăioasă, trebuie mereu avute în vedere posibile simplificări către finaluri favorabile. Evident, reciproca este la fel de valabilă – și într-o poziție liniștită pot apărea oportunități tactice.
7. Dacă se obține un avantaj material sau pozițional major trebuie evitate cele două extreme – cea a unei relaxări timpurii cu un calcul sumar, precum și cea a unui consum de timp și energie exagerate în speranța găsirii unei soluții radicale care să încheie partida.