In revista TIME a prezentat un scurt interviu cu noul numar 1 mondial, Magnus Carlsen. In ciuda faptul ca au fost doar 10 intrebari cu raspunsuri relativ scurte, mi-a placut asa de mult incat m-a facut sa ma gandesc la jurnalistul de sah in general. De ce interviurile cu jucatorii de sah nu pot fi intotdeauna asa precise?
Motivul principal pentru care m-am gandit ca interviul este atat de bun este acela ca are ceva pentru fiecare: atat pentru cei care ignora sahul complet, pentru jucatorii de sah ocazionali cat si pentru “suporterii” fanatici ai acestui sport. Primele intrebari pot fi considerate, presupun, mai curand evidente pentru iubitorii sahului, dar ar fi o interpretare gresita. De fapt, nu este asa usor sa pui intrebari personale unui jucator de sah care sa fie si relevante pentru profesia lor.
Prea des intrebarile personale adresate profesionistilor sahului sunt de genul “Care este culoarea preferata” sau “Ai parte de multa atentie din partea fetelor?”. Imi pare rau, dar acest gen de intrebari nu ma intereseaza deloc. Pe de alta parte, este interesant (cel putin pentru mine) sa imi dau seama ca si Carlsen primeste o multime de intrebari “stupide” mai tot timpul – ca si noi, restul jucatorilor amatori – si este bine sa vezi ca el raspunde la ele intr-un mod inteligent. Data viitoare cand cineva ma va intreba cate mutari pot gandi in avans, as putea sa raspund ca evaluarea pozitiei este cea care conteaza cel mai mult.
De fapt, un bun interviu se face nu numai de catre jurnalist, dar si de catre cel care este intervievat, iar Carlsen a reusit sa se descurce minunat in TIME. Este evident ca a trebuit sa fie foarte concis in raspunsuri, dar tot a reusit sa mentioneze cateva aspecte importante, precum complexitatea intuitiei sahiste, si faptul ca nu ii este teama ca programele de sah vor ucide imaginatia umana in sah. La acest ultim lucru merita sa ne gandim. Nigel Short se pare ca se teme ca aceste programe de sah vor deposeda sahul de misterul lui. Aceasta afirmatie este o reminiscenta din faimoasa plangere a lui Keats despre filosofia naturala (adica stiinta) in poezia sa “Lamia” (1819):
“Filosofia va reteza aripile unui inger,
Va cuceri toate misterele prin legi si reguli,
Va goli aerul bantuit si minele gnomilor
Va destrama curcubeul…”
Aceasta nemultumire l-a inspirat pe biologul Richard Dawkins sa scrie o carte numita Destramand curcubeul, in care el a argumentat ca, cu cat intelegem mai bine natura, cu atat mai mult -si nu mai putin- ar trebui sa fim mai uimiti si mai coplesiti de ea. Magnus Carlsen pare sa impartaseasca aceeasi opinie atunci cand spune ca ca nu ii este teama ca, din cauza computerelor, “nu va mai fi loc pentru imaginatie”. Si, in opinia mea, chiar are dreptate. Cu cat computerele ne vor arata cat de mult ne inselam inainte, cu atat mai fascinant va deveni micul nostru joc.
La fel de patrunzator este si raspunsul sau la intrebarea daca vede sahul ca o lupta sau ca o arta (oricum aceasta intrebare ar trebui pusa jucatorilor de sah mai des – spune multe lucruri despre cum gandesc despre munca lor) si explicatia sa – sau mai exact: lipsa unei explicatii – la intrebarea de ce sunt asa de putine femei in sah la nivel de super-mari maestrii. El a respins falsa psihologie si chiar a dat argumente impotriva acestui aspect cu un exemplu din propria experienta. In final, a recunoscut ca nu este obsedat de sah si toate astea se gasesc intr-un interviu de numai 10 intrebari. Sunt impresionat. De ce nu pot toti jurnalistii de sah sa fie astfel? Si de ce nu pot toti jucatorii de sah sa raspunda atat de clar la intrebarile legate de sah ? Sa speram ca in 2010 vom vedea mai multe de acest gen.
Sursa: http://www.chessvibes.com/columns/carlsen-in-time-and-the-art-of-good-journalism/
0 Comentarii