Alexei Shirov: “Undeva, adânc în interiorul meu, am simţit că aş putea câştiga turneul”

Partea I

Interviu în exclusivitate cu câştigătorul turneului 2009 M-Tel Masters / 3 iunie 2009

Alexei Shirov proaspat castigator al turneului M-tel Masters 2009 de la Sofia

Joi noapte, Alexei Shirov a fost la Hamburg, unde a arătat jocurile lui de la 2009 M-Tel Masters la Hamburg Chess Club. ChessVibes a fost prezentă, şi am înregistrat un video despre club şi despre pregătirea pe care a ţinut-o acolo, la care se adaugă un lung interviu, în exclusivitate, cu câştigătorul ultimului turneu de Grand Slam. Astăzi a început cu cel mai bun ELO turneul Poikovsky, dar cu numai unsprezece zile în urmă, Alexei Shirov a reuşit ceea ce-a fost, fără îndoială, cea mai bună realizare din cariera sa: MM leton (n.t. care reprezinta acum Spania) şi-a asigurat premiul I la turneul M-Tel Masters de la Sofia.Cu mult înainte de acest turneu, el a fost invitat de către HSK, Hamburg Chess Club, pentru a oferi un antrenament special joi, 28 mai, unde să arate câteva dintre jocurile sale. Fireşte Shirov a spus da clubului unde şi-a început cariera în Bundesliga în anul 1991, şi, după ce a câştigat la Sofia, antrenamentul avea să fie cu atât mai special…Shirov a ţinut legătura cu preşedintele Christian Zickelbein, şi cu prietenul său, renumitul expert în finaluri, Karsten Müller, care a stat alături de Shirov la cursul pe care acesta l-a ţinut. După aceasta, Shirov a acceptat să acorde un interviu în exclusivitate pentru ChessVibes. El vorbeşte despre relaţia sa cu oraşul Hamburg, succesul său la Sofia, de suişurile şi coborâşurile din cariera sa, despre secundantul său Manuel Perez Candelario, despre stilul său tăios de joc şi despre Campionatul Mondial. Mai jos, aveţi transcrierea interviului.

Poţi să explici legătura cu clubul [HSK], şi cum ai ajuns să ţii cursul de aici?
Înainte de toate, nu sunt un străin în acest club, pentru că primul meu sezon în Bundesliga, din 1991 – 1992, a fost la Hamburg Chess Club. În acel moment eram un tânăr şi promiţător Mare Maestru, dar nu eram unul dintre cei mai buni jucători din lume, aşa că a fost o idee frumoasă a lui Christian Zickelbein să mă invite să fac parte din echipa  clubului. Cred că am jucat chiar la cea de-a doua masă, deoarece Matthias Wahls s-a considerat un jucător mai puternic, chiar dacă avea un rating mai mic.

Acel sezon a fost extrem de reuşit pentru mine, am scos 9.5 din 10! Nu am mai reuşit să repet acest succes nici cu doi ani în urmă, când am reuşit doar 9 din 10 pentru Baden-Baden! Apoi am mai jucat un sezon, dar mai cu puţin succes, cu numai 5 din8…

La prima masă, cred ?!

Da, eram deja la prima masă. OK, avem deja un rating de 2700. Deci, am pierdut mult din el din cauza punctajului de 5 din 8, dar acel sezon a fost un pic nefericit, am pierdut două jocuri, cred, unul împotriva lui Georg Seul, de la…nu-mi amintesc pentru ce echipa a jucat, pentru Koblenz cred, am pierdut stupid cu albul, am ajuns sub un atac foarte puternic. Deci, nu pot să spun că primele mele sezoane în Bundersliga au fost doar dintre cele strălucite.

Bineînţeles că apoi am intrat în elita Marilor Maeştrii, am început să primesc oferte financiare mai bune, şi oferta clubului din Berlin a fost mult mai bună şi apoi am început să joc pentru Berlin; cred că am jucat trei ani pentru Berlin. Am fost întotdeauna prieten cu Karsten Müller, care a jucat întotdeauna pentru Hamburg Club, aşa că ne-am putut întâlni, uneori, în pauzele din Bundesliga. De exemplu, atunci când am jucat pentru clubul din Lübeck, am jucat de multe ori cu clubul din Hamburg, aşa că m-am întâlnit destul de des cu Karsten, şi am putut petrece, uneori, câteva zile împreună în Hamburg, după sfârşiturile de săptămână în Bundesliga, aşa că, am putut ţine legătura cu Christian Zickelbein şi Karsten Müller.

 
 

 

MM Karsten Müller celebru pentru analizele si cursurile sale din teoria finalurilor.

De asemenea, s-a schimbat ceva în viaţa mea acum doi ani, când mama fiicei mele s-a căsătorit cu un tip din Hamburg, astfel încât, pentru a-mi putea vizita fiica, am început să vizitez Hamburg-ul destul de des. Şi apoi a fost, de asemenea, momentul în care am primit oferta de la Chessbase de a face DVD-uri. Deci, la început, am venit la Hamburg numai pentru a face DVD-uri şi a-mi vizita fiica, dar apoi, la un moment dat, Karsten Müller a avut ideea că aş putea face, de asemenea, ceva pentru clubul pentru care am jucat cu mult timp în urmă, şi, bineînţeles, nu am avut nimic împotrivă. A crezut că este o idee frumoasă. Desigur, e un pic cam dificil să vii aici seara, pentru că e ca o zi completă de lucru: întâi lucrez la Chessbase, fac DVD-urile, şi apoi vin aici. Dar, OK, îmi plac provocările.

 Deci tu, de fapt, ai lucrat acolo azi?

Da! Si apoi, Karsten, mi-a cerut să fac nişte cursuri de pregătire pentru grupurile sale cu rating mai mic, le-am explicat siciliana, aşa că am avut, practic, trei locuri de muncă într-o zi, un record în viaţa mea!

OK, apoi tipul ăsta te roagă să-i dai un interviu …

OK, da, să spunem că este al patrulea loc de muncă! [Râde].

Ei bine, felicitări, desigur,pentru un turneu foarte bun, un mare succes la Sofia. Am scris înainte de turneu că probabil ultimul tău Super-Turneu, Memorialul Tal, în care ai încheiat ultimul, nu a fost un turneu bun …?
Da, nu a fost bun,  dar în acest turneu am pierdut primele trei jocuri, apoi am jucat rezonabil, am luat trei puncte din şase, şi nu a fost nimic neobişnuit, dar, desigur,  turneul nu a mai putut fi salvat. Aşa că am avut sentimente amestecate despre acest turneu. Nu pot spune că, după acel turneu, am simţit ca nu mai pot juca un astfel de turneu. În ultimele şase runde am jucat un şah perfect rezonabil. Dar ceva s-a întâmplat la început… nu vreau să vorbesc prea mult despre asta. Nu au fost numai motive legate de şah acolo.

 

(Sursa chessvibes.com)

ALTE POSTARI RELEVANTE

0 Comentarii

Lasa un Comentariu

Adresa dvs de email nu va fi publicata.