1925 – Reportaj eveniment despre Capablanca in “New York World”

Traducere facuta de Florin Savu de pe siteul www.chesshistory.com

Iubitor de sah si traducator profesionist, Florin Savu se alatura echipei noastre cu un prim articol de mare importanta pentru istoria sahului mondial. Dupa cum am aflat de la Florin, jucatorul sau preferat este Jose Raul Capablanca si o sa ne mai putem bucura in curand si cu alte articole, in care “Marele Capa” este figura centrala. Si nu numai atat, pentru ca Florin mai are destule surprize pe care a pus ochii si pe care le vom putea savura cat ii va permite timpul sau, dealtfel destul de redus. Ii uram succes pentru activitatile sale viitoare si suntem alaturi de el la acest debut pe care il consideram de bun augur pentru el si pentru ca sahul romanesc, va mai avea ceva de castigat in plus acum.

‘Şahul nu este doar un simplu joc, şi nici un antrenament al minţii, ci mai degrabă o realizare socială, în opinia lui José Raúl Capablanca din Cuba, campion mondial la şah, care a făcut recent o mică escală de câteva ore în New York, pentru a schimba vapoarele, pe drumul dintre Havana şi Moscova, acolo unde va participa la turneul internaţional al maeştrilor şahului, ce va începe pe 5 noiembrie, sub auspiciile guvernului sovietic.

“Şahul este mai mult decât un joc sau un antrenament mental”, spune Capablanca “. Este o realizare deosebită. Întotdeauna am considerat jucatul şahului şi realizarea unei partide frumoase ca o formă de artă şi un lucru nu mai puţin demn de admiraţie decât pânza unui artist sau obiectul ieşit de sub dalta unui scultor. Şahul este o bucurie a intelectului mai degrabă decât un joc. Are o parte artistică şi una ştiinţifică.”

Dezbătând progresul şahului în America, Capablanca spune:

“Şahul a avut foarte mult de suferit în Statele Unite atunci când, cu mulţi ani în urmă, s-a auzit că doi dintre jucătorii lor de frunte  înnebuniseră din cauza obsesiei lor pentru joc. Nu există nici o urmă de adevăr în privinţa niciunuia dintre cei doi, însă zvonul s-a răspândit atât mai mult iar ziarele locale au făcut asemenea caz din asta încât cel sau cea care decideau să studieze şahul ajunseseră să fie consideraţi puţin ‘ciudaţi’.

De multe ori chiar am fost întrebat de bărbaţi sau femei care altfel erau destul de inteligenţi dacă nu îmi e teamă că o să ajung la balamuc dacă mai continui să joc şah. E un fel de idee fixă în rândul americanilor că uşurinţa sau măiestria în acest joc indică o tulburare mentală.”

Câştigarea campionatul mondial de şah are şi dezavantajele sale, admite Capablanca, fiindcă de multe ori au trecut şi doi ani de zile fără ca el să mute vreun pion din simplul motiv că nu exista nimeni pe o rază de şase-şapte mii de kilometri [sic] cu care ar fi putut juca.

Clima, spune Capablanca, contribuie mai mult la formarea unui jucător de şah decât orice alt factor. Pe el se consideră un “accident” în lumea şahului pentru că, spune el, rar se întâmplă să răsară vreun şahist în ţările tropicale sau semitropicale.

“Am început să joc şah când aveam patru ani”, spune el. “Nu pot să zic că jucam cu vreun plan în minte, dar important era că jucam. Trebuie să începi de foarte tânăr dacă vrei să progresezi.”

Campionul mondial de şah are acum [aproape] 37 de ani. Dar dacă îl vezi, ai impresia că e mai tânăr cu opt sau chiar zece ani.

Anglia, crede el, produce jucători foarte buni de şah datorită climei sale deosebit de severe, care predispune oamenii la activităţi casnice. Şahistul povesteşte că o dată, aflându-se în Londra pentru a juca cu membri ai parlamentului şi ai Casei Lorzilor, a observat nu mai puţin de 300 de membri ai caselor superioară şi inferioară ale parlamentului britanic, şi ai baroului, care jucau şah foarte bine. În acea vreme, adăuga el, juca frecvent cu Andrew Bonar Law, primul ministru britanic între 1922-23.

Capablanca a fost întrebat dacă există o limită în numărul de mutări posibile în şah.

“Limita în şah e un lucru atât de îndepărtat încât, după părerea mea, ar fi nevoie de cel puţin 50 de ani pentru ca doi sau trei jucători foarte talentaţi să poată ajunge să stăpânească toată complexitatea jocului într-o asemenea măsură încât să fie practic imposibil ca unul dintre aceşti oameni să îl învingă pe oricare altul”, a răspuns el. De fapt, ar trebui să spun că este aproape imposibil, dacă nu chiar imposibil de-a dreptul, ca un singur om să stăpânească la perfecţie acest joc. Până acum nimeni n-a reuşit să evite greşeala în şah.”

Una dintre cele mai interesante dezvăluiri ale campionului este că el nu şi-a făcut un obicei din îmbunătăţirea jocului sau studierea unor mutări înaintea partidelor. În drumul său spre Rusia ne-a spus că nu intenţionează să joace şah. Ne spune că joacă doar când se aşază la masă în faţa unui adversar şi că plăcerea lui cea mai mare este să se străduiască să găsească, la momentul potrivit, planul cel mai bun de joc, şi să câştige.

Capablanca descrie acest proces “la fel cum un artist ar face cea mai bună trăsătură de penel în momentul potrivit şi în maniera potrivită pentru a-şi termina pânza”.

Capablanca susţine că Rusia şi ţările germanice/nordice crează jucători de şah excelenţi datorită  climei lor mai reci, în timp ce în Franţa pasiunea pentru joc nu a fost niciodată prea mare.

Informat fiind că de când sovieticii au ajuns la putere în Rusia, piesele de şah au căpătat un aspect de proletariat, şi că în loc de pioni se pun nicovale, iar în loc de cai şi nebuni – fierari şi ţărani, Capablanca a spus:

“Toate acestea ar putea avea un scop propagandistic, dar sunt sigur că la turneul din Moscova o să folosim piesele normale care se folosesc peste tot în lume, oriunde se joacă şah.”

Capablanca, pe lângă faptul că este campion mondial, mai este şi moşier cu un renume destul de mare în Cuba, deţinând întreprinderi mari în Havana, acolo unde locuieşte.’

(New York World – 1925)