Aici puteti revedea ChessBoxing, un stil de şah în care “piece touchee” este jucătorul (I)
Remiză, într-o partidă amicală Klitschko vs. Kramnik
World ChessBoxing Association a cochetat, de altfel, în 2007 cu ideea de a-i atrage într-un ring pe campionii mondiali Vladimir Kramnik (şah) şi pe Vitali Klitschko (box), speculând faptul că cei doi jucau şah din când în când unul cu altul şi că şahistul rus îşi susţinea prietenul ucrainean, participând la câte o gală de box a acestuia, dar demersurile au rămas fără urmări.
După doi ani de la cel dintâi campionat mondial (cu doar doi pretendenţi la titlu), primul Campionat european de şah-box a avut loc la Berlin, la 1 octombrie 2005. Germanul Andreas Dilschneider a fost învins de bulgarul Tihomir Atanasov Dovramadjiev, abandonând lupta în runda a 7- a (şah).
În 2006, mai mult de 800 de spectatori au umplut Teatrul Gloria în Koln pentru a urmări meciul pentru calificare în finala Campionatului mondial între Zoran Mijatovic si Frank Stoldt (37 ani), ultimul câştigând prin abandonul adversarului său tot în runda a 7-a. Stoldt avea să şi cucerească titlul mondial la categoria grea, învingându-l în noiembrie 2007, la Berlin, pe americanul David Depto. Victoria, oricât ar părea de surprinzător, a obţinut-o tot în runda a 7-a ! Se demonstra astfel că şahul poate fi o probă mai dificilă decât boxul într-o partidă de ChessBoxing, mai ales după nişte pumni încasaţi într-o rundă anterioară.
Şah-box-ul a primit credit din partea Federaţiei Internaţionale de Şah (FIDE) în aprilie 2008, când preşedintele său, Kirsan Ilyumzhinov, a participat la o luptă demonstrativă de ChessBoxing în Elista, capitala Republicii Kalmykia, din Federaţia Rusă.
În anul 2008, cluburi de şah-box au fost fondate în Londra şi Krasnoiarsk. Creat în 2009, Los Angeles ChessBoxing Club a fost primul de acest gen din Statele Unite ale Americii, fiind urmat de New York ChessBoxing Club în 2010. Boxwerk la Munchen, deschis în 2010, oferă de asemenea instruire în şah-box. În plus, Londra ChessBoxing Club şi-a adaptat corespunzător spaţiul pentru organizarea evenimentelor de şah-box pe care le organizează regulat, inclusiv la nivelul campionatelor europene şi mondiale.
În prezent, organizaţii de şah-box există şi în India, Iran, Italia, Mexic, iar campionatele mondiale din întreaga lume sunt organizate de ChessBoxing Global, cu sediul la Berlin.
Un practicant de şah-box are nevoie de un antrenament special pentru că trebuie să deţină abilităţi atât în şah, cât şi în box pentru a i se permite să urce într-un ring. Cerinţele minime actuale pentru a fi acceptat într-un eveniment de ChessBoxing includ un ELO de minimum 1600 la şah şi o dovadă de participare la cel puţin 50 de meciuri de box sau arte marţiale.
Luptătorii trebuie să fie capabili să reziste trecerii constante de la un sport de contact complet la unul de gândire, rundă după rundă. În scopul de a li se dezvolta aceste abilităţi, ei trebuie să facă antrenamente speciale de blitz în şah şi viteză în alergări, cu sprinturi pe 400 m şi exerciţii de forţă.
World ChessBoxing Organisation (WCBO) este cea mai importantă instituţie pentru Şah-box-ul amator internaţional. Ea are baza în Berlin, Germania, fiind recunoscută ca organizaţie non-profit de guvernul german. Iepe Rubingh a fondat Organizaţia Mondială de Şah-box imediat după prima luptă de Şah-box în 2003 şi este şi în prezent preşedintele ei. El este şi CEO al ChessBoxing Global, compania de marketing pentru şah-box-ul profesionist.
Iepe Rubingh şi Enki Bilal (Paris, 2013)
Primul membru de onoare al WCBO a devenit Enki Bilal, autorul cărţii de benzi desenate care l-a inspirat pe inventatorul ChessBoxing-ului.
Nikolai Sazhin, un student la matematică ( 19 de ani) din Krasnoiarsk, l-a învins pe campionul german Frank Stoldt, un poliţist ( 37 de ani), câştigând titlul mondial de sah-box la categoria grea (Berlin, 2008)
World ChessBoxing Association (WCBA) este reprezentativă pentru practicanţii de şah-box în Marea Britanie, fiind fondată în 2013 şi având sediul la Londra. Ea este condusă de campionul englez de şah-box la categorie grea Tim Woolgar.
De la primul meci de şah-box, pe firmamentul acestui sport s-au afirmat mai mulţi campioni mondiali şi europeni la diverse categorii. După olandezul Iepe Rubingh 2003) şi germanul Frank Stold (2007) au urmat la vârful ierarhiei lumii ChessBoxing-ului rusul Nikolai Sazhin (2008), belarusul Leonid Cernobaev (2009), din nou Nikolai Sazhin (2012), armeanul Dymer Agasaryan, britanicul Terry Marsh, iar deţinători ai titlului european au fost, pe rând, bulgarul Tihomir Dovramadjiev (2005), italianul Gianluca Sirci (2010), urmat de compatriotul său, Sergio Leveque (2014), toţi crezând în şansa unui nou început pentru care minţile lor erau pregătite şi pentru care nici pumnii lor nu au făcut excepţie.
Dan Gheorghiu
0 Comentarii