Interviu cu Anand dupa victoria de la Sofia (2)

Aici puteti vedea prima parte a interviului

Bine, acestia au fost secundantii obişnuiţi, suspecţii obişnuiţi. Dar ai avut si alte persoane care sa lucreze cu tine în faza dinaintea inceperii meciului. 

Ei bine, până în decembrie era clar că Magnus urma sa fie numărul unu în lume, şi nu eram foarte sigur că ar trebui să ma aştept la ajutorul lui, din nou – deja o facuse înainte, la Bonn şi in Mexic. Am presupus că el nu va lua legătura cu mine. Dar apoi am s-a petrecut un lucru amuzant în India, atunci când un jurnalist m-a întrebat care sunt secundantii mei. Am raspuns că este un secret, dar ca pot sa divulg un nume:  Nielsen. Desigur, el a publicat a doua zi că acest nume era Carlsen. Cred ca a auzit “sen” şi “secundant”, dupa care a mers acasă şi a cautat pe google “*sen” şi numele lui Carlsen a aparut. 


Numărul unu mondial, Magnus Carlsen, care l-a ajutat pe Anand înainte de meci 

 
Dar, cândva în martie a luat legătura cu noi, şi a spus că ar fi fericit să ne ajute pentru cateva zile. Ne-am hotărât să-l chemam după turneul său de la Nisa. Practic l-am avut ca  sparring-partner. Am verificat împreună si cateva deschideri, dar ideea de bază a fost să joc cat mai mult cu el. Foarte puţini oameni pot sa simuleze o situaţie ca aceea de turneu real cum poate Magnus. Am jucat o multime de blitz-uri, şi m-am simtit bine, pentru că am putut sa testez o mulţime de domenii cu care nu eram familiarizat înainte. Cu Magnus poţi testa aproape orice poziţie, pentru că el poate juca aproape orice pozitie, si chiar sa o joace destul de bine. În acest sens abilităţile sale practice sunt de foarte mare ajutor. 

Cred ca partea cea mai frumoasa a fost in ultima zi, dupa ce am terminat, am avut o cina minunata, si i-am spus ca il voi duce la aeroport a doua zi dimineata dupa ce se va trezi. La un moment dat a început să tină un discurs foarte ne-caracteristic pentru el, ceva de genul “M-am simtim foarte bine, chiar mi-a facut placere sa lucrez cu tine, sunt sigur că vei juca bine, noroc şi tot restul”, şi apoi a terminat cu “sau sa sarim peste toate prostiile astea?”. Da, am spus, nicio problema. Cred că a fost drăguţ. El a rămas oarecum în contact – practic el tine mereu legatura cu Nielsen. Îi datorez ceva. Dupa cum am spus el a venit pentru câteva zile înainte de Mexic şi Bonn. Cred că daca se califică pentru următoarea finală el ar trebui să vină şi să mă antreneze pentru asta, de asemenea. 

Ştii că este posibil ca el sa se califice, si apoi …? 

Ei bine, suntem în teritoriu neexplorat aici. Să nu anticipam prea mult. Dar m-am gândit că acest adio a fost foarte drăguţ. 

Asta a fost cu Magnus. Ai mai avut pe altcineva? 


Un alt component al “retelei umane” a lui Anand: al 13-lea campion mondial Garry Kasparov
 

Următoarea persoană cu care am luat legătura – şi partea frumoasa este că oricine care vrea să intre în contact te apelează, astfel că puteţi sa nu mai fiti atat de surprinşi – a fost Garry. Garry a luat legătura cu noi şi a spus că ar dori să ne ajute un pic. I-am trimis câteva detalii despre ceea ce planificasem sa joc… 

I-ai trimis pregătirea ta? Asta arată multa încredere. 

Da. I-am trimis câteva întrebări şi el a spus că isi va verifica notitele şi imi va spune dacă este OK. Heine m-a ajutat cu o listă de întrebări. Pot sa-l vad pe Ian [Gustafsson] zambind deja – Heine a venit imediat cu cinci sute întrebări, şi a trebuit sa mai eliminam cate ceva… 

Garry mi-a spus că au fost 21 sau 31 întrebări. 

Da, Heine a fost foarte disciplinat în cele din urmă. I-am trimis cateva întrebări, şi, câteva zile mai târziu, le-am trecut in revista pe Skype. 

Deci, ai vorbit cu el pe Skype?

Intr-adevăr. Cu doi ani în urmă, dacă mi-ai fi spus că intr-o zi Garry şi cu mine vom face schimburi de emoticoane pe Skype aş fi… (râde). Dar dacă le spui tinerilor de azi nu te vor crede … 

Asta e din Monty Python!

Deci, el mi-a trimis smilies şi aşa mai departe, şi a fost destul de drăguţ. 

El a trimis, de asemenea, si sotiei tale, care a fost un pic speriata… 

 

Kasparov cu Aruna şi Vishy Anand in Zurich, anul trecut 


Da, pendulam între conturile sotiei mele si contul meu, aşa ca el i-a trimis smilies şi ei. Dar lucrul frumos despre Garry a fost ca l-am putut simţi, din nou, la capatul opus al tablei. De fiecare dată când a văzut ceva în repertoriul meu – vreau să spun, el chiar a invatat sa fi putin diplomat. Au fost unele lucruri despre care nu a ştiut ce să spuna, s-a uitat la unele dintre pozitiile planificate, şi cateva dintre liniile care le justificau, şi a început sa respire puternic, il puteam auzi in difuzoare. Il puteam simti pe Garry stând acolo, pufaind şi pufnind putin, din nou. Dar a fost foarte frumos. Au fost multe lucruri pe care mi le-a confirmat – de exemplu, el mi-a spus sa continui cu catalana, lucruri de genul asta. Aceasta mi-a oferit un pic de încredere. Si, cu siguranta, Garry este cineva care si-a cunoscut bine adversarii. Asta a fost foarte util. 

S-a implicat foarte tare în asta. El m-a sunat înainte de fiecare partide, după fiecare mutare importanta, el ma suna si-mi spunea că tocmai vorbise cu tine – ca si cum ar fi cel mai mare fan pe care l-ai avut vreodata.

Garry a intrat în contact cu noi de câteva ori în timpul meciului. El a fost aproape setat pe functia de antrenor. După partida a opta mi-a tinut o prelegere despre finalurile cu nebuni de culori diferite (n.t. despre care am prezentat si noi un articol al MI Cristina Foisor), şi după partida a noua, de asemenea. A fost foarte, foarte cordial din partea lui, iar eu apreciez asta. 

 

În cele din urmă – şi nu ştiu dacă a fost datorita deschiderilor pe care le-am jucat, pentru că in partida a doua a fost o catalana, jocul trei a fost finalul de la Elista, jocul patru a fost o catalana, Vlady nu s-a mai putut abţine si te-a sunat, şi tu ne-ai pus în legătura… 

Asta a fost ceva amuzant. Cred că a fost după jocul al treilea: Vladimir m-a sunat după miezul nopţii şi a început sa-mi expuna, foarte intens, ce ar trebui să faceti, ce nu ar trebui să faceti, nu ar trebui să jucati asta, ati scapat o dată cu asta, dar nu o mai faceti din nou, finalul a fost groaznic. Asa ca ti-am spus, de ce nu vorbeşti cu el? El este în Baku şi tu eşti din Sofia. Este miracolul pe care il realizeaza Skype: v-am pus in legatura. Cred că am făcut asta două zile mai târziu, pentru că am decis să nu luam legatura cu tine dimineata devreme, chiar înainte de joc. Dupa aceea ai vorbit cu el de mai multe ori? 

Da. Vlady a fost de fapt incredibil de util. Cred că s-a implicat cu adevarat in asta. În prima zi, el a spus ca singurul joc in care nu am jucat deschiderea lui am fost  spulberat… 

 Asta a fost in primul joc? 

… Corect, in primul joc, Grunfeld, şi asta ar trebui să fie o lecţie pentru mine. I-am explicat, că a fost, cum majoritatea oamenilor au ghicit, pur şi simplu un lapsus, şi că  Kf7 ar fi trebuit să apară cu o mutare mai târziu. Totusi, probabil ca el are ceva dreptate. Deschiderile sale sunt absurd de bune, asa ca poate este bine să rămânem la ele. 

 Deci, el si-a impartasit cunoştinţele cu tine? 

Foarte mult. El chiar a început să participe în mod activ. El a fost, de asemenea, foarte înţelegator – ştia ca, din cand in cand, ma duceam la culcare, aşa că el a fost fericit sa vorbeasca şi cu ceilalţi membri ai echipei, în special cu Rustam. Ei au inceput sa stea sa intre in contact unii cu alţii, şi el ne-a dat cateva idei destul de grele, iar asta a fost foarte bine. De fapt, el a luat legătura cu noi în mod constant în următoarele câteva zile, şi nu mă pot gândi la cineva care sa fi fost mai usurat decât el, atunci când m-am oprit sa joc finalul de la Elista. El a spus: “Este un final groaznic, de ce continuati sa-l apărati în fiecare zi?” I-am spus “Bine, atunci când l-ai jucat tu, parea foarte solid”. Poate că este ca toate lucrurile lui. Umorul lui Vlady este mai greu de explicat. El are acest umor sec. După una din partidele cu albul, dupa care am fost deosebit de mândru, m-am întors şi am găsit un mesaj pe Skype de la Vlady spunând “Ah, deci a reuşit să egalezi cu albul!” Practic te alegi cu aceste glume seci de la el!. Este destul de amuzant. Ajutorul lui a fost de fapt de nepretuit. 

 

Anish Giri calatorind cu trenul cu Anand, in martie 2010

 

Asta practic incheie lista de secundanti.

Dar cum e cu copilul Mare Maestru?

Deci, ai de gând să mă faci sa-l pun pe fuga si pe el. OK.  Anish a făcut, de asemenea, cateva zile de antrenament cu mine. A fost foarte similar cu ceea ce am făcut cu Magnus – am ajuns sa testez o mulţime de lucruri. Erau multe domenii in care nu aveam nicio experienţă practică, cum ar fi catalana, pe care am jucat-o aproape pentru prima dată, finalul de la Elista, şi aşa mai departe. Cu Anish am trecut in revista, de asemenea, si lucrurile astea.

Ştii, în seara dinainte de ultimul joc el m-a sunat şi mi-a spus: “M-am gandit timp de zece minute întregi şi acum ştiu ce va juca: Gambitul Damei Refuzat, Varianta Lasker!” Apoi, el a exclamat pe server, atunci când s-a întâmplat: “Am avut dreptate!” Deci ai avut o foarte frumoasa mulţime de oameni in jurul tau?

Da, reteaua mea umana a fost de fapt destul de impresionanta.

 

Sursa: http://www.chessbase.com/newsdetail.asp?newsid=6346 

 

ALTE POSTARI RELEVANTE

0 Comentarii

Lasa un Comentariu

Adresa dvs de email nu va fi publicata.