Un cuvant pentru toti iubitorii de sah!
Domnule Ceausescu, va salut cu prietenie si va rog sa aveti amabilitatea de a publica pe site-ul dumneavoastra, unde am petrecut clipe placute si interesante, acesta scrisoare deschisa pe care o transmit cu multa simpatie si prietenie tuturor iubitorilor sahului, in special celor care vor cu adevarat binele acestui sport atat de napastuit in ultimii ani.
Dan-Radu Zatreanu
Recunosc cu sinceritate, ca am trecut foarte greu peste rezultatul votului din data de 20 februarie, nu numai datorita faptului ca au fost primele alegeri pe care le-am pierdut in intreaga mea activitate politica, sociala sau profesionala, dar mai ales datorita modului in care unele persoane angrenate in miscarea sahista s-au comportat fata de mine, fata de unii dintre delegatii prezenti la adunarea generala.
Implicarea mea in sah din ultimii aproape 2 ani, prin sprijinirea unor turnee importante, prin elaborarea unei legi de introducere a sahului in scoli, prin infintarea unui club de sah si aducerea primelor 2 jucatoare ale tarii la acest club, prin promovarea unor principii noi in conducerea si organizarea miscarii sahiste din Romania, nu a fost apreciata de catre delegatii prezenti la adunarea generala, care au votat un alt program ( care o fi acesta?), respectiv, o continuare a activitatii aceleiasi echipe de conducere, “more or less”. Consider ca au fost multe abateri de la o conduita democratica si corecta a celor care au organizat alegerile, amintind printre altele, neconcordanta dintre convocator si statut ( lucru foarte grav care putea conduce la amanarea adunarii generale!), traficarea mandatelor in alb “pe sub masa”, inexistenta unei cabine de vot obligatorii pt asigurarea secretizarii votului, s.a., fapte pe care de altfel le-am comunicat celui care avea datoria legala si morala de a veghea asupra corectitudinii alegerilor, reprezentantului ANS.
Din pacate demersurile mele au fost inutile, masinaria fraudarii trebuia sa mearga unsa! Am considerat ca prin cuvantul meu voi convinge electoratul asupra bunelor mele intentii, asupra necesitatii de a schimba ceva in miscarea sahista. M-am inselat din nou! Stimati conducatori de cluburi, antrenori, arbitri si jucatori cred ca miscarea sahista din Romania nu e pregatita pentru o schimbare majora, care in primul rand ar trebui sa duca la unificarea tuturor asa ziselor “tabere”, sa elimine interesele meschine si de grup si totodata sa aseze la aceeasi masa atat personalitatile recunoscute cat si tinerii dornici de afirmare si cu idei novatoare.
Am sperat ca voi putea face eu aceasta “coagulare” a miscarii sahiste indiferent de interese mai mari sau mai mici, am vrut sa nu privesc deloc in trecut, foarte putin in prezent , dar cat mai mult in viitor. Am considerat ca atu-ul meu principal este neimplicarea in nicio tabara si independenta mea financiara si morala, dar cred ca nu acestea erau criteriile care au stat la baza alegerii dumneavoastra, din pacate. Nu regret parcursul pe care l-am facut in tara si prin care am cunoscut realizarile si greutatile fiecaruia dintre gazdele mele.
Am intalnit oameni tineri care vor avea, sunt sigur, un cuvant greu de spus in ascensiunea viitoare a sahului, Ciprian Nanu, Alin Campeanu si altii, dar totodata cred ca unii dintre cei mai vechi trebuie treptat sa se retraga,sa ramana doar cu numele, doar cu realizarile personale, sa nu se mai implice in viitorul sahului. Viitorul sahului il reprezinta numai TINERII! Sunt convins ca tinerii nu se vor imparti in tabere dusmanoase, nu se vor ataca ori de cate ori vor avea ocazia! Stimati sahisti, poate a fost un pic cam lunga scrisoarea mea, poate nu am scris tot ce as fi vrut, dar vreau sa va asigur ca demersul meu a fost sincer, dezinteresat si corect!
Din pacate, am receptionat, prin rezultatul votului, ca nu sunt bine primit in miscarea sahista, fapt ce m-a determinat, dupa o gandire profunda de 2 saptamani, sa ma retrag dintr-un parteneriat activ cu miscarea sahista si sa raman totusi, cu 2 proiecte pe care le voi continua si cu care sper , ca nu voi deranja pe cineva, dimpotriva!
Este vorba de legea introducerii sahului in scoala( cat de aprinsa era, declarativ, dorinta unora de a implementa acest proiect, si cat de neinteresati si neimplicati au raspuns actiunii mele legislative!!!) si continuarea organizarii Turneului Cotroceni. Inchei, prin a va dori, sincer, sa realizati mult mai mult pentru miscarea sahista din Romania, sa fiti uniti si daca veti considera vreodata ca pot sa va dau un sfat bun, puteti sa ma contactati.
Deputat Dan-Radu Zatreanu. Bucuresti, 4 martie 2010
18 Comentarii
papagal!!!!!!!!
martie 4, 2010 - 10:26 amAcrys, s-ar putea ca la sfarsitul acestui mandat, abia inceput, sa lasi un post, in care am o banuiala ca o sa scrii acelasi lucru. Pai d-l nostru presedinte unde a fost pana acum? Am impresia ca singura noastra scapare era cineva care nu vine din interiorul sahistilor! La FR Sah se produce asa numita “rotire a cadrelor”!. Este prematur sa ne pronuntam, insa nu stiu de ce, nu am incredere ca se va imbunatati ceva…Este a N-a oara cand o spun, miracolul poate veni doar de la cei noi veniti. Sunt tineri si sper ca sunt si incapatanati in sensul bun. Un lucru este sigur, fara atragerea unui sponsor permanent si potent, NIMIC NU SE SCHIMBA! Dar cum pot veni astfel de sponsori cand la FR Sah nu exista transparenta, nu se trece totul pe hartie la vedere.
martie 4, 2010 - 4:45 pmacrys jignesti gratuit…eu am tinut cu d l deputat Zatreanu desi credeam ca n o sa iasa presedinte al F.R.S.Cum iti permiti acrituro sa spui asa ceva fara sa te gandesti ? Ce ti a facut tie omul acesta ? Dansul ramane in sah chiar daca a pierdut alegerile ,altul ar fi investit in altceva .Tu scri decat un cuvant si dansul a scris o scrisoare …nu vezi cat de incult esti ? Inainte sa mai deschizi gura gandeste si tu, ca ti face bine daca vrei sa scri pe un blog de sah .
Numai ganduri bune !
martie 4, 2010 - 5:39 pmM-am uitat un pic peste cv la protozorul acesta, nu il recomanda nimic in functia aceea, e de profesie papagal (imi asum ceea ce spun). Ma strabate o idee ca nici piesele de sah nu stie sa le mute, deci ce cauta acolo? L-au votat sahistii? L-a votat comunitatea de sahisti? Avem oameni care si-au dedicat viata jocului de sah, unde sunt aceia? Sunt membri de onoare?! Multumim!!! Oamenii capabili au fost mereu oameni de onoare, asadar, ce e cu mononucleatul acesta? M-am holbat atent peste al mariei sale CV…remarc doar ca e de la PDL…nici nu ma mira…e prima uzina de protozoare si euglene manelizate 99%. Sahistii de varf de la noi chiar nu zic nimic? Eu l-as fi recomandat pe nenea de la Satul Mare…cel putin organizeaza turnee…a demonstrat ceva. In acest mod nenea de la satul mariei sale si-ar fi gasit o ocupatie benefica pt comunitate, iar acest nene sa mearga in agricultura, turism, energie, dezvoltari regionale, consilier cu publicul, reprezentantul unui manelist samd. Lista poate continua…
martie 4, 2010 - 5:47 pmDeci ce il recomanda in functia aceea?!!!!!!!!!!!!!
Probabil ca activitatea parlamentara… o intrebare si o interpelare =))
martie 4, 2010 - 5:49 pmNenea, pe noi cum de ne-ai interpelat?
Nedelcu, eu nu tin cu nimeni…vino in lumea reala! Tu ai angaja pe cineva fara cv intr-o functie de conducere?
martie 4, 2010 - 6:04 pmAvem o multime de exemple cu protozoare care ne conduc.
Daca domnul Ceausescu are de gand sa imi dea ban…nici o problema.
Cand o sa am o functie de conducere o sa scriu si eu o scrisoare, insa daca doresti atat de mult imi poti lasa adresa ta si o sa iti scriu, ca persoana fizica.
Cu stima domnului Nedelcu!
bye…tot gratuit a fost 🙂
Cel putin acum ai scris mai mult dar tot gresit .Presedintele F.R.S.nu trebuie sa joace sah in turnee ci sa atraga sponsori si bani catre sah sa gaseasca metode prin care sahul nostru juvenil sa inceapa sa recastige medalii la C.M. si C.E.iar la seniori sa ne apropiem de locurile 5-6 la olimpiade ,C.M.si C.E….contracandidatul dansului este tot de la Pd-l si in plus a mai fost in conducerea frs si mandatul trecut.De ce nu te iei de cel ales ?Vad ca nu esti chiar asa prost cum te credeam .Ai mai citit ceva articole de pe blog .Dar te iei gratuit de cineva care a organizat un turneu feminin foarte puternic la palatul Cotroceni si care nu are nicio functie de raspundere in sah .
Numai ganduri bune !
martie 4, 2010 - 6:17 pmAcrys eu tin cu sahul de performantza si sunt in lumea reala …n are rost sa ne certam aici , cum bine ai zis .Eu nu doresc sa vorbesc , cu tine da daca tu vrei poti sa bagi id ul eduard_sem sa ne explicam pe mess …
Numai ganduri bune !
martie 4, 2010 - 6:24 pmNu multumesc! cel ales acum vad care un pic de activitate, e decent! Te las pe tine sa scrii corect…bye
martie 4, 2010 - 6:28 pmAcrys, am avut unul care le muta bine de tot! Si ai vazut ce a facut? Crisan cred ca maestru international era pe drept, sau cine stie poate chiar mare maestru! Ca nu era de 2700 este alta poveste…Dar ca presedinte ne-a adus o imagine care greu poate fi recuperata. Si am impresia ca din acele vremuri au inceput blaturi mari de tot! Din partea mea daca e un bun manager poate sa nu cunoasca nici piesele! E pus acolo sa conduca nu sa joace!
martie 4, 2010 - 8:45 pmDaca tot sunt colegi de partid, eu i-as propune noului presedinte sa colaboreze si cu d-l Zatreanu in ceea ce gandeste si face pentru sah…O functie de consilier onorific pentru d-l Zatreanu ar fi de folos amandurora, dar si sahului…
martie 4, 2010 - 9:03 pmMie chiar mi-a placut programul prezentat de d-l Zatreanu…Mai mult, am ramas placut impresionat de sensibiltatea manifestata de dansul fata de problemele reale ale sahului romanesc, dar si de disponibiltatea aratata de domnia sa in a ajuta la rezolvarea acestor probleme…Sper ca noua conducere sa aiba intelepciunea de a-si apropia toti oamenii care doresc si pot sa-si aduca aportul la reabilitarea sahului romanesc…
martie 5, 2010 - 7:54 amAi dreptate Virgil. Frumoase programe!!! Vrei sa iti fac si eu unul? Foarte impresionant!
martie 5, 2010 - 4:34 pmEu as fi un pic mai optimist decat Acrys cu privire la posibilitatea ca d-l Zatreanu sa-si indeplineasca cele 2 angajamente asumate…Degeaba as face eu si Acrys programe perfecte, fiindca nu am avea nicio sansa sa le implementam…Eu, cel putin, nu dispun de niciunul din atuurile pe care le are domnia sa…Un demers de genul celui al d-lui Zatreanu se poate finaliza cu succes doar cu sprijin politic, functie publica inalta si situatie economica potenta…Toate aceste conditii sunt indeplinite de persoana care face obiectul discutiei noastre…In aceste conditii, nu vad de ce nu ar avea si succes…Daca dansul vrea sa realizeze ceva bun pentru sahul romanesc, de ce ne-am indoi noi de buna sa credinta?
martie 5, 2010 - 8:45 pmoki Virgil…spor la vietuit…eu nu m-as increde in credinta cuiva….
martie 5, 2010 - 9:24 pmasta au facut mereu romanii si vezi unde au ajuns?
nu mai zic nimic…o seara buna tuturor
Acrys, sa nu crezi ca nu am si eu rezervele mele in ceea ce priveste posibilitatea ca d-l Zatreanu sa duca la inseplinire angajamentele asumate…Daca nu profita cat mai repede de conjunctura favorabila pe care o are acum, nu vad nicio sansa ca dansul sa-si realizeze obiectivele in afara acestei conjuncturi politice…Daca nu accelereaza acum, degeaba se va stradui mai tarziu…
martie 6, 2010 - 6:58 pmIndiferent de optiunile noastre politice sau absenta acestor optiuni, adevarul e ca foarte putini oameni sunt hotarati sa faca ceva bun pentru sahul romanesc…Decat oameni care nu fac nimic si nici nu promit ca vor face ceva pentru binele sahului romanesc, mai bine sa ne punem increderea in oameni care isi iau niste angajamente punctuale…Din acest punct de vedere atitudinea d-lui Zatreanu este de preferat…
martie 6, 2010 - 7:07 pmEi, dragilor, iaqta, a trecut un an si iata ce s-a intamplat: conducerea actuala a fost dovedita ca a furat alegerile si e suspendata prin hotarare judecatoreasca, a lasat la vatra lotul olimpic masculin si a continuat sa se afirme prin ABSENTA, pe cand Zatreanu a facut si cea de-a doua editie a Turneului Cotroceni cu ELO de 2456 (Categ a XVII), ce n-a vazut Micul Paris in viata lui! Dati find pe google Zatreanu + sah si numele presedintelui nostru recent suspendat + sah si sa vedem ce apare, cine si-a legat mai mult numele de sah. Asta e CV-ul musiu Acrys!
martie 12, 2011 - 11:24 pm