Sahul brailean intre campionatul judetean si campionatul mondial de juniori

La 16 ani, Daniel Marţian a devenit campion judeţean de şah la seniori

Campionatul judeţean de şah, ediţia 2009, s-a încheiat după nouă runde, iar câştigător, cu maximum de puncte, a fost reprezentantul clubului Orizont 64, Daniel Marţian, care astfel, la doar 16 ani, a devenit cel mai tânăr campion judeţean de seniori din Brăila. El a doborât recordul pe care îl deţinea Ionel Balcan, actualul lui instructor, cel care obţinuse acest titlu în anul 1978, la vârsta de 17 ani.

martian_dan_braila

Daniel Martian a doborât recordul pe care îl deţinea din 1987 Ionel Balcan, actualul lui instructor

Campionul judeţean din acest an a învăţat primele noţiuni despre “sportul minţii” la vârsta de 13 ani şi acum are categoria întâi şi ELO 1868.
Pe locurile al doilea şi al treilea, la egalitate, s-au clasat Ciprian Blănaru de la CSO Ianca şi Victor Mocanu, un şahist de doar 12 ani de la Orizont 64.
Toţi jucătorii au primit diplome de participare, iar învingătorul o cupă, premiile fiind oferite de Direcţia pentru Sport a Judeţului, reprezentată la festivitatea de premiere de Păuniţa Iuga şi Asociaţia Judeţeană de Şah.
Competiţia s-a derulat în perioada 24 septembrie – 4 octombrie şi a reunit la start 29 de şahişti de de la cinci cluburi brăilene.
“Acest concurs a fost un test util pentru actuala generaţie de copii şi juniori, iar faptul că din primii 10 şahişti din clasamentul general, 5 sunt legitimaţi la Orizont 64 spune totul despre valoarea componenţilor clubului nostru. Pot spune că este cea mai puternică generaţie din ultimii ani în Brăila”, a declarat Ionel Balcan, vicepreşedintele clubului Orizont 64.

(Sursa : Scris de Costel Filip pe Obiectiv Vocea Brailei)

______________________________________________________________________________________

Ciprian Blanaru -Vice Campion judetean editia 2009

Asa cum preconizam reprezentantul clubului CSO Ianca – Ciprian Blanaru s-a clasat pe locul 2 si a devenit vicecampion judetean -2009 cu 7 pct din 9. Din noua postura  speram, ca pe viitor, sa obtina rezultate si mai bune si sa devina in scurt timp jucator de categ I-a . Editia din acest an a Campionatului Judetean a adunat la start 29 jucatori majoritatea foarte tineri , cu mici exceptii apar si seniori deci mai in gluma mai in serios se putea chema si Campionatul  judetean de copii si juniori.  De remarcat totusi ambitia si daruirea acestor juniori de a se afirma in compania seniorilor,unii din ei total depasiti la acest concurs. Brigada de arbitri a servit cu promptitudine pe toata perioada concursului si a asigurat la buna desfasurare pana la final a editiei din acest an a Camp Judetean de sah. Celalalt sportiv de la CSO Ianca- Ciutacu Silviu s-a clasat in prima jumatate a clasamentului.

blanaru-ciprian

Ciprian Blanaru(CSO Ianca) locul 2 cu 7p din 9 si vicecampion judetean al Brailei

(Scris de Preda Iulian pe http://sahmiculprintbraila.wordpress.com)

______________________________________________________________________________________

Ana Maria Matei va participa la mondialele de şah rezervate juniorilor

După mulţi ani, şahul brăilean este din nou prezent la un campionat mondial de juniori, sportiva Ana-Maria Matei de la Clubul “Fair Play” Brăila şi Palatul Copiilor Braila fiind selecţionată de către Federaţia Română de Şah pentru a reprezenta România la competiţia care va avea loc în perioada 11-23 noiembrie, la Kemer – Turcia.

Ana-Maria Matei_Braila

Ana – Maria Matei va reprezenta Romania la Campionatele mondiale din Turcia

Cooptarea ei pentru mondialele din Turcia s-a realizat după naţionalele din această vară, unde şahista brăileană a ocupat unul din locurile 2 – 4 la categoria de vârstă fete 8 ani.
“După Laura Doroftei şi Octavian Cartaş, multipli campioni naţionali şi reprezentanţi ai României la mai multe competiţii internaţionale de şah rezervate juniorilor, vine din urmă o nouă generaţie al cărei lider este, pentru moment, Ana Maria Matei, o fetiţă talentată şi foarte muncitoare. Spun, pentru moment, deoarece la grupele mici de vârstă salturile valorice sunt de multe ori imprevizibile. Eu sunt convins că ea va face o figură frumoasă la mondialele de şah, la categoria ei de vârstă”, a declarat Nicolae Doroftei.

(Sursa: Scris de Costel Filip pe Obiectiv Vocea Brailei)



ALTE POSTARI RELEVANTE

7 Comentarii

  • Pavel Sebastian

    bv Daniel 🙂

    octombrie 7, 2009 - 10:19 pm Raspunde
  • Jack

    Felicitari Daniel! Dar unde sunt ceilalti jucatori buni ai Brailei ? I-ai batut prin neprezentare ?
    Oricum felicitari si astept ca la anul sa iti aperi titlul de campion judetean si in fata lui Cartas si in fata lui Ionel Balcan…

    octombrie 9, 2009 - 6:42 pm Raspunde
  • Daniel

    Desigur, ii astept cu placere.Chiar mi-a parut rau ca nu au participat anul acesta.Din acest moment deja sahul a cam pus stapanire pe viata mea si sper sa mai auziti de rezultate pozitive din partea mea.Cel putin eu fac tot posibilul sa ajung cat mai sus.

    octombrie 13, 2009 - 10:14 pm Raspunde
  • Jack

    stiu ca nu ti e frica sa i intalnesti si ca esti un sahist curajos si ambitios…insa trebuie sa i depasesti la masa de joc sau daca nu pot sau nu vor sa participe la campionatul judetean sa obtii in turnee un elo mai mare decat al lor…atunci nu o sa te mai conteste nimeni si vei fi cu adevarat cel mai bun sahist din braila

    octombrie 14, 2009 - 6:01 am Raspunde
  • Daniel

    Multumesc Jack,dar totusi, ne cunoastem personal?

    octombrie 14, 2009 - 3:53 pm Raspunde
  • Jack

    normal ca nu te cunosc personal dar am auzit despre tine …imi place sa ma interesez de juniorii de perspectiva din toate judetele …mult succes in continuare si evolutii cat mai bune in turnee … am sa ma uit de tine

    octombrie 14, 2009 - 8:41 pm Raspunde
  • Mocanu Sorina

    Bravo Daniel succes in continuare si ma bucur ca ti-am fost colega de club

    august 26, 2010 - 10:12 pm Raspunde

Dă-i un răspuns lui Daniel Anulează răspunsul

Adresa dvs de email nu va fi publicata.