“E a noastră, dar se mândresc alţii cu ea” – Romanca de 12 ani, campioana nationala la sah in Italia

Daniela Movileanu va reprezenta Italia la campionatele mondiale din Turcia

Daniela Movileanu, o adolescentă de 12 ani din Focşani care locuieşte de patru ani cu părinţii la Frascati, un orăşel de lângă Roma, a câştigat în urmă cu o lună titlul de campioană naţională la şah a Italiei la categoria de vârstă sub 14 ani şi va reprezenta această ţară la campionatele mondiale ce vor avea loc în noiembrie în Turcia.

Movileanu_daniela4

Daniela Movileanu campioana nationala de junioare under 14 ani in 2009 – Italia

Adolescenta româncă, în prezent mândria clubului de şah din Frascati, a mărturisit pentru Agerpres că pasiunea pentru acest sport i-a fost insuflată de părinţii săi. După ce s-au mutat în Italia, ei şi-au găsit locuri de muncă destul de solicitante şi, pentru că nu aveau cu cine să o lase pe fiica lor, o bună parte a zilei, au înscris-o la acest club de şah pentru copii.

“Am dus-o la şah în primul rând pentru că înscrierea era gratuită”, spune Ionica Movileanu, mama tinerei campioane.

De asemenea, Daniela îşi aduce aminte de primele zile când s-a trezit în faţa tablei de şah şi cum mama sa încerca să îi explice regulile jocului pe care nu îl înţelegea deloc la cei opt ani ai ei. “La început nu mi-a plăcut deloc şahul, dar nu mai aveam ce face. Chiar mă distram jucând după propriile reguli, încercam să îl fac mai distractiv pentru că toţi erau foarte concentraţi şi serioşi. După ce am participat la primele turnee, a început să îmi placă şi să îl iau mai în serios”, îşi aminteşte Daniela.

Şi după ce a început să acorde atenţia cuvenită studiului strategiilor jocului, ea a câştigat cu timpul mai multe campionate locale şi şcolare, iar în iulie 2009, la campionatele naţionale de la Courmayeur, o staţiune montană din nordul Italiei, a realizat ceea ce îi părea imposibil în urmă cu câţiva ani: concurând împotriva a 45 de contracandidate înscrise la aceeaşi categorie de vârstă cu ea, a reuşit şase victorii, două remize şi o înfrângere.

“Competiţia a fost strânsă până în ultima rundă, când am învins-o după o partidă de două ore pe campioana din ultimii doi ani”, spune Daniela, adăugând că îşi doreşte cât mai multe victorii şi la campionatul mondial din noiembrie la care va participa pentru prima oară.

Movileanu_daniela

Pe de altă parte, participarea sa la campionatele internaţionale din Turcia a ridicat unele semne de întrebare la nivelul federaţiei de şah din Italia, în condiţiile în care Daniela nu deţine totuşi cetăţenia italiană.

Antrenorul fetei de la clubul din Frascati, Rosario Lucio Ragonese, subliniază într-un articol al publicaţiei Il Reddatore Sociale că regulamentele federaţiei din Peninsulă cer ca reprezentanţii săi în competiţiile internaţionale să deţină cetăţenie italiană, însă o portiţă poate fi găsită în condiţiile în care Daniela a fost înscrisă doar pe listele de jucători din Italia, nefiind înregistrată vreodată de federaţia din România.

“E adevărat că Daniela nu era înscrisă pe listele federaţiei italiene nici în iulie când a câştigat pe neaşteptate campionatul naţional. Dar noi am solicitat să fie înscrisă începând cu 1 septembrie pentru a putea participa la campionatele mondiale din Turcia. Regulamentul actual spune că, dacă Daniela a fost înscrisă numai pe listele federaţiei italiene, atunci şi din punct de vedere sportiv este italiană. Este o interpretare care îi dă dreptul să joace pentru Italia“, spune antrenorul Ragonese.

Singurul inconvenient l-ar putea reprezenta înscrierea fetei de către federaţia din România, însă Daniela îşi doreşte acum cel mai mult să profite de şansa pe care o are de a reprezenta Italia la un concurs atât de important. “Nu ştim nici dacă în România, la federaţia de acolo se ştie de existenţa ei. Poate peste ani va reprezenta şi România, dar asta va depinde dacă va fi în ţară, de valoarea ei printre şahiştii români”, spune mama Ionica Movileanu.

Iar părinţii fetei, angajaţi şi având o casă la Frascati unde locuiesc împreună cu Daniela şi fratele ei de şapte ani, nu au de gând să se întoarcă deocamdată în oraşul natal, la Focşani.

Cert este că valoarea ei este recunoscută în Peninsulă, antrenorul Ragonese precizând că, potrivit punctajului realizat de Daniela în competiţiile italiene, ea se va situa după ce va fi înscrisă pe 1 septembrie printre primele 30 de sportive din Italia, o performanţă extraordinară având în vedere vârsta ei fragedă şi posibilităţile şi timpul pe care le are în faţă pentru a progresa.

(Scris de Sorin Arotaritei pe www.sport365.ro )

ALTE POSTARI RELEVANTE

1 Comentariu

  • irimia romina

    buna am citit despre fetita dvs si sunt foarte uimita;eu am o fetita de aproape 6 ani si joaca sah in romania de la 4 ani 8 luni;acum am vrea sa mergem la mama mea in italia;fetita nu stie limba italiana si voiam sa va cer cateva sfaturi in legatura cu acest lucru;aveti cunostinta daca o ia la un club de sah din italia mai precis MANOTVA daca o primeste fara sa stie limba italiana si daca costa mult pe luna ?si inca un lucru :doar sotul meu are acte!astept cu interes un raspuns!

    decembrie 17, 2010 - 6:55 pm Raspunde

Lasa un Comentariu

Adresa dvs de email nu va fi publicata.