Interviu cu Mihail Marin la castigarea premiului “Cartea Anului” de pe www.chesscafe.com (II)

Aici aveti prima parte a interviului cu MM Mihail Marin

De curand, pe vremea aceasta caniculara, evenimentele s-au ” precipitat”  frumos catre sahul romanesc si un nou premiu important este decernat unui sahist roman. Cartea “Reggio Emilia, il torneo del giubileo“, a castigat premiul de cartea anului al Federatiei  italiene de sah. Cartea este scrisa de marele maestru roman, Mihail Marin impreuna cu organizatorul turneului, Yuri Garrett. Bob “recidiveaza” cu acest premiu dupa ce mai castigase in 2006 premiul siteului www.ChessCafe.com – ” Cartea Anului” , pentru cartea “Learn from The Legends”.

Fotografie facuta de Janis Nisii la Reggio Emilia 2009

Pentru ca asa am simtit eu bucurie in sufletul meu si  am considerat normal ca sa o impart cu ceilalti oameni si sahisti vorbitori de limba romana. Si ca ori  de cate ori sunt plin de emotie si  bucurie pentru o realizare de aici, incerc sa v-o impartasesc si voua. Bucuria pentru ca avem acest nou premiu obtinut de catre un roman, si pe care Bob a adus-o  inauntrul meu, eu  incerc sa o retransmit acum inapoi la el. Ca o teorema care aproape intotdeauna are si reciproca, ar trebui sa fie fireasca recunostiinta noastra sub orice forma, pentru cel care te-a facut fericit si a dus numele sahului romanesc in toata lumea.

Mihail Marin in 2006 cand a inceput sa devina mai mult decat cunoscut in toata lumea

Partea bună când scrii despre şah, în comparaţie cu jucarea lui este că nu ai acest sentiment nociv al competiţiei.  Singurul lucru cu care trebuie să lupţi este propria slăbiciune. Există două lucruri esenţiale: să fii consecvent în căutarea adevărului (în măsura în care o astfel de noţiune există) şi să ai suficientă concentrare pentru a-ţi exprima gândurile şi sentimentele pe cât de clar şi (mai important) fidel este posibil.  În timp ce prima parte este ceva cu care jucătorii sunt mai mult sau mai puţin obişnuiţi, cea de-a doua parte este mai dificilă.  Limitele noastre fizice au tendinţa de a ne denatura gândurile şi sentimentele în timpul procesului de exprimarea a lor.

Cine este Mihail Marin?

14.03.2006 – Lumea dinăuntru ştie răspunsul, dar pentru mulţi vizitatori ocazionali marele maestru român a venit ca o surpriză, deşi una foarte placută, atunci când a început să comenteze meciurile de la turneul Super-GM din Morelia / Linares. Laudele au început să curgă, împreună cu cererea pentru mai multe informaţii cu privire la acest talentat comentator, care a câştigat acum si  premiul pentru cartea-anului.

Mulţi oameni te consideră cel mai bun scriitor de şah al momentului, lucru care a fost confirmat şi de votul de încredere al publicului. Dar ce cărţi te-au influenţat pe tine, atât dintre cărţile recente cât şi din trecut? Care sunt giganţii pe ai căror umeri te-ai ridicat?

Compania aeriană i-a pierdut bagajele, astfel că MM (marele maestru) a trebuit să cumpere haine noi (scuza lui pentru cămaşa colorată)

Acum, să revenim la lipsa competiţiei. Am fost foarte bucuros, desigur, de toate criticile pozitive pe care le-am primit, dar nu am încercat să-mi construiesc o imagine de “scriitor al momentului”.  Asta este ceva foarte relativ, nu este ca  şi cum ai fi un campion mondial sau un campion naţional, când, pur şi simplu, trebuie să acumulezi cel mai mare număr de puncte într-o anumită competiţie.  Am luat opiniile în general pozitive ale criticilor mai mult ca o dovadă a faptului că nu-mi petrec timpul în zadar scriind.  De asemenea, m-au ajutat să  mă exprim mai liber în următoarele scrieri. Mi-am clădit cultura şahistă în principal pe baza cărţilor de şah sovietice.  Există un număr destul mare de giganţi în literatura sovietică de şah cărora le sunt obligat.  Unele dintre elementele care m-au influenţat cel mai mult au fost concizia lui Karpov, bucuria lui Tal de şah şi de viaţă în general, gândirea metodică a lui Botvinnik.

Eşti din Romania. În Occident această ţară este adesea considerată a fi o ţară cu una dintre cele mai tragice istorii din Europa de Est în timpul regimului comunist. A fost un loc dificil în care să creşti? Şi cum a influenţat alegerea  de a deveni un jucător de şah profesionist faptul că ai crescut într-o ţară comunistă est-europeană?

M-am născut în acelaşi an în care Ceauşescu a venit la putere şi am absolvit Institutul Politehnic doar cu câteva luni înainte să fie detronat. Întreaga mea educaţie morală şi intelectuală s-a desfăşurat în una dintre cele mai rele perioade din întreaga istorie a României. Viaţa  de zi de zi de sub permanentă teroare nu este prea distractivă.  Te amuzai timp de 5-10 minute pentru a spune sau a asculta o glumă politică şi apoi trăiai o săptămână întreagă cu teama că poate “cineva” te-a auzit şi pe că ai putea ajunge într-o secţie de poliţie. Eram încă un student, atunci când am început să fiu considerat un viitor jucător român de top. Într-o zi noi (locuiam cu parinţii mei) am fost vizitaţi de un tip foarte simpatic, care s-a declarat a fi un mare fan de-al meu, dar pe care nu-l mai văzusem  niciodată până atunci şi nici nu l-am mai întâlnit ulterior. Ştiam că “ei” obişnuiau să  ţină sub strictă observaţie jucătorii de top, pentru că era de aşteptat ca aceştia să călătorească în străinătate.  Vizita nu a durat prea mult timp şi nu pot să ştiu cu siguranţă dacă omul a avut vreun scop ascuns, dar îmi amintesc că am petrecut câteva ore în căutarea microfoanelor pe care, eventual, le-ar fi putut lăsa în timpul vizitei sale. Nu am găsit nimic suspect, dar episodul este relevant pentru a sublinia starea de spirit destul încordată a majorităţii românilor.

Pe parcursul ultimelor ani, aveam doar 2-3 ore de transmisie TV pe zi, din care jumătate erau dedicate lui Ceauşescu, desigur.  Nu este greu de imaginat că un astfel de lucru a degenerat într-o obsesie naţională.  Puteţi înţelege că să joci şah era o binevenită scăpare într-o lume mai bună (deşi imaginară). Nu era loc pentru Ceauşescu pe mica tablă cu 64  pătrate.  Paradoxul este că nemilosul sistem comunist susţinea puternic activităţile sportive şi culturale, cel mai probabil în scopuri publicitare. Muzicieni şi gimnaşti de înaltă clasă duceau numele României peste tot în lume.  În aceste condiţii, să fii un jucător de şah puternic era o garanţie pentru o viaţă relativ bună.  Nu este uşor pentru mine să recunosc asta, dar ca jucător de şah datorez, indirect, destul de mult regimului Ceauşescu. Am avut noroc că  Zidul a căzut tocmai când am început să fac primii paşi către maturitate. Am înţeles mai mult sau mai puţin adevărata valoare a libertăţii şi m-am putut dezvolta mai departe ca o persoană fără constrângeri.

Dacă regimul comunist a fost benefic pentru şah, te-ai fi putut aştepta la un declin al şahului în România, odată cu căderea comuniştilor, dar lucrul acesta nu este prea evident. România are mulţi jucători puternici, atât bărbaţi cât şi femei, inclusiv actualul campion european, prietenul tău Nisipeanu. Care este starea reală a scenei şahului românesc în aceşti ani?

Călărind în timpul Campionatului Mondial FIDE de la San Luis

Când am auzit ştirile despre primele scântei ale revoluţiei (totul a început pe 16 – 17 decembrie 1989, la Timişoara, destul de departe de Bucureşti) printre gândurile contradictorii care îmi treceau prin minte (cele mai multe dintre ele de speranţă pentru o schimbare în bine) a fost de asemenea, şi unul uşor alarmant: Ce se va întâmpla cu viaţa şahului acum? Pentru un timp, temerile mele nu păreau a fi justificate. Tradiţia şahului în România a fost prea puternică şi pentru aproximativ 10-12 de ani, a fost o înflorire a sportului nostru favorit. Cluburi puternice ofereau condiţii financiare chiar mai bune pentru jucători decât înainte de revoluţie, dar undeva adânc în sufletul meu am ştiut că acest lucru nu va ţine o veşnicie. România trebuia să se alăture Uniunii Europene, în curând, ceea ce însemna, printre altele, că întreaga economie trebuia să fie reorientată către o eficienţă maximă. Şahul este cu greu o activitate eficientă, ceea ce explică problemele crescânde cu care se confruntă cluburile puternice de şah pentru găsirea de fonduri.  Cazul extrem este cel al RATB (clubul companiei de transport public din Bucureşti), care a fost dizolvat anul trecut, în ciuda faptului că a câştigat aproximativ jumătate din campionatele post-revoluţionare şi că este clubul cu cea mai lungă tradiţie în România (jucători ca Gheorghiu, Nisipeanu, Istrăţescu, Corina Peptan i-au fost membri de-a lungul anilor. Eu am jucat pentru RATB nu mai puţin de 25 ani în total). Din fericire, am avut recent o schimbare pozitivă în Federaţie.  Am speranţa că noul preşedinte şi echipa sa va reuşi să se adapteze activitatea din şah la noile cerinţe ale societăţii.

După cum probabil ştii deja acest lucru nu este prima dată când te găseşti într-o carte de şah premiată. Am deschis cartea câştigătoare de anul trecut la „Cartea Anului” atât la ChessCafe.com cât şi la BCF, Globul de Aur şi Oscarul, dacă doriţi, „My Life, Games and Compositions” de Pal Benkő şi Jeremy Silman, şi am găsit o poză cu Benkő, familia Polgár şi foarte tânărul şi subţirelul Mihail Marin pe una din primele pagini. Îmi imaginez că această poză de la Budapesta este luată în legătură cu o şedinţă de antrenament. Poţi să-mi spui mai multe despre relaţia cu familia Polgár?

Am fost amuzat să văd această fotografie în cartea lui Benkő. Comparativ cu ceea ce am văd acum în oglindă, pare că au trecut secole de atunci. Pare fotografia perfectă pe care s-o introduc eu însumi  într-o carte autobiografică mine, având în vedere numărul de celebrităţi din jurul meu.

În sfârşit, nu este, desigur, nici un motiv pentru a te culca pe lauri. Ai câştigat premiul Cartea Anului, dar presupun că aceasta nu este ultima oară când fanii şahului vor auzi de Mihail Marin. Ce îţi rezervă viitorul apropiat, ca scriitor de şah?

În prezent lucrez la prima mea carte de deschideri, care va fi publicată în curând de către QCE (n.t.- “Beating the open games“).  Este vorba de lupta în jocurile deschise cu negrul. Deşi ar fi trebuit să fac toate variantele de jucat pentru negru (şi cu siguranţă voi face asta), uneori, simt că trebuie să întorc tabla şi să iau partea albului atunci când vine vorba de astfel de linii fascinante ca în Gambitul Evans sau Atacul Max Lange. Este incredibil ce bogăţie de idei puteţi găsi în jocurile vechilor maeştri.  Am câteva alte planuri pentru noi cărţi şi sper că voi avea timpul şi puterea de a le pune în practică.  Deschideri, istorie, strategie, cu toate că, atunci când scriu nu pot să separ cu adevarat aceste domenii unele de celelalte.