Interviu cu Mihail Marin la castigarea premiului “Cartea Anului” de pe www.chesscafe.com (I)

De curand, pe vremea aceasta caniculara, evenimentele s-au ” precipitat”  frumos catre sahul romanesc si un nou premiu important este decernat unui sahist roman. Cartea “Reggio Emilia, il torneo del giubileo“, a castigat premiul de cartea anului al Federatiei  italiene de sah. Cartea este scrisa de marele maestru roman, Mihail Marin impreuna cu organizatorul turneului, Yuri Garrett. Bob “recidiveaza” cu acest premiu dupa ce mai castigase in 2006 premiul siteului www.ChessCafe.com – ” Cartea Anului” , pentru cartea “Learn from The Legends”.

Fotografie facuta de Janis Nisii la Reggio Emilia 2009

Pentru ca asa am simtit eu bucurie in sufletul meu si  am considerat normal ca sa o impart cu ceilalti oameni si sahisti vorbitori de limba romana. Si ca ori  de cate ori sunt plin de emotie si  bucurie pentru o realizare de aici, incerc sa v-o impartasesc si voua. Bucuria pentru ca avem acest nou premiu obtinut de catre un roman, si pe care Bob a adus-o  inauntrul meu, eu  incerc sa o retransmit acum inapoi la el. Ca o teorema care aproape intotdeauna are si reciproca, ar trebui sa fie fireasca recunostiinta noastra sub orice forma, pentru cel care te-a facut fericit si a dus numele sahului romanescu in toata lumea.

Mihail Marin in 2006 cand a inceput sa devina mai mult decat cunoscut in toata lumea

Cine este Mihail Marin?

14.03.2006 – Lumea dinăuntru ştie răspunsul, dar pentru mulţi vizitatori ocazionali marele maestru român a venit ca o surpriză, deşi una foarte placută, atunci când a început să comenteze meciurile de la turneul Super – GM din Morelia / Linares. Laudele au început să curgă, împreună cu cererea pentru mai multe informaţii cu privire la acest talentat comentator, care a câştigat acum si  premiul pentru cartea-anului.

Interviu cu Mihail Marin tradus de Daniel Bujor

De Jacob Aagaard publicat pe www.chessbase.com

La 1 martie Mihail Marin, un mare maestru din Romania, a câştigat premiul siteului www.ChessCafe.com – ” Cartea Anului” atribuit prin vot popular, înaintea lui Jonathan Rowson cu  cartea „Chess for Zebras” şi a lui Jennifer Shahade cu „Chess Bitch”. Ne-am întâlnit imediat cu fericitul autor pentru a-l întreba despre sentimentele sale la primirea acestei mari onori, precum şi ca să aflăm câte ceva despre omul din spatele carţii.

Mai întâi Mihail, permite-mi să te felicit pentru câştigarea premiului ChessCafe.com Cartea Anului pentru „Learn from the Legends – Chess Champions at their Best”. Te-ai fi aşteptat să fi nominalizat, ca să nu mai vorbim să câştigi această onoare?

Să fi nominalizat pentru un astfel de concurs este o mare onoare, desigur. Deşi am mai avut de două ori înainte această placută experienţă (la ChessCafe în 2003, cu prima mea carte „Secrets of Chess Defence” şi anul trecut de la BCF – Federaţia britanică de şah – cu “Learn from The Legends”) am fost foarte fericit atunci când un prieten de-al meu mi-a spus acum două săptămâni că  tocmai m-am calificat din nou în finală.  Adevărat, fiorul nu a mai fost la fel ca prima dată şi, de fapt, m-am obişnuit mă clasez pe locul doi . Îmi amintesc că în ziua în care rezultatul final pentru BOTY 2003 (Best of the year) trebuia să fie anunţat, primul lucru care l-am făcut dimineaţa (în afară de a mă trezi) a fost să pornesc computerul pentru a verifica situaţia. Anul acesta, pe 1 martie, mi-am inceput ziua de lucru obişnuită, atunci când mi-am amintit brusc de întreaga problemă. M-am conectat la ChessCafe.com cu gânduri de genul:  “Hai sa vedem pe cine ar trebui să felicit pentru câştig de data asta!”

De fapt, dacă ne gândim la asta, nu ar trebui să fie aşa o mare diferenţă între a fi unul din primii trei ( sau patru, sau oricâţi doriţi), dar mintea umană este educată foarte mult în spiritul “Câştigătorul ia totul!” Şi aşa cum am simţit un pic de dezamăgire cu ocaziile anterioare, am fost foarte fericit să aflu că “The Legends” a câştigat concursul din acest an.  Aş dori să-i felicit pe Jennifer şi pe Jonathan şi sper că vor obţine “succesul deplin” cu o ocazie ulterioară. Pe scurt, răspunsul la cele două întrebări este la prima – poate, şi la a doua – nu.

Poţi să descrii, pe scurt, de unde a venit ideea de a scrie „Learn from the Legends”?

Mai întâi de toate, dă-mi voie să spun că voi încerca să nu repet aspectele pe care le-am scris în introducerea cărţii. Cele mai multe din capitole au fost iniţial scrise sub formă de articole independente, cu mult timp înainte de a mă fi gândit la scrierea unei cărţi.  Articolele au avut mai multe scopuri: de a servi ca lucrare de diplomă la Şcoala de Antrenori din România şi de a fi publicate în  Revista Naţională Română de Şah sau în Swedish Schacknytt.

În introducerea fiecărui capitol am explicat, în general, modul în care am ajuns în contact prima oară cu tema ei centrală, cu câteva decenii în urmă.  Aş adăuga acum că motivele pentru care mi-am reactivat interesul (poate entuziasm este o descriere mai bună) şi m-au determinat să-mi pun în scris gândurile au fost incidente mai curând separate, decât un plan bine stabilit.  De exemplu, îmi amintesc că am petrecut câteva ore analizând finalul Fischer-Taimanov cu soţia mea, Luiza, stând la o terasă în Parcul Herastrău, din Bucuresti.  Am descoperit atât de multe nuanţe ascunse, comparativ cu excelentele comentarii ale lui Balashov că m-am decis să investighez acest subiect în continuare.  Apropiata mea prietenie cu redactorii revistelor menţionate mai sus (Mihai Panait şi Ari Ziegler) m-a determinat să mă exprim liber, fără nici o inhibiţie. Sunt atât de multe lucruri pe care uneori te abţii să le scrii, tocmai pentru că ţi-e teamă că editorul le va tăia …

Întâlnirea cu o cămilă ( “destul de înfricoşătoare”) a avut loc în apropiere de Cairo în 2001

După ce am publicat deja o mulţime dintre aceste articole, am început să iau în considerare posibilitatea de a le pune la un loc într-o carte.  Am contactat o mare editură, dar au respins ideea, pentru că nu ar fi atractive pentru public. Aproape că abandonasem întregul plan atunci când dintr-o dată de editorii de la nou creata QCE (Quality Chess Edition) a sugerat să dau curs acestui proiect. Am fost destul de fericit, desigur, dar nu am bănuit că mai era atât de mult de lucru.  Editorul meu a fost Jacob Aagaard. Nu am cuvinte să-mi exprim gratitudinea faţă de el. El m-a împins de la spate, nu numai să transform articolele în capitole care să se potrivească bine împreună, dar mi-a dat o mulţime de sfaturi esenţiale cu caracter mai general. Eu încă mai păstrez la loc sigur printurile articolelor în forma iniţială, completate pe spate cu notele scrise de mână ale lui  Jacob. Ele sunt un fel de notiţe de şcoală, sau, dacă doriţi, un manual pentru scriitori de şah.

Îmi pare rău s-o spun, dar nu mai eşti foarte tânăr, mai ales nu în lumea şahului, unde copii de 12 ani fac norme de MM (se pare) aproape zilnic. Te vezi ocupându-te mai mult de scris decât de joc, şi poate că şi de predarea şahului?

Aceasta este o întrebare complexă.  De fapt, aceasta conţine două aspecte relativ independente, la care voi încerca să răspund separat.  Plăcerea mea de a juca şah nu s-a diminuat de-a lungul anilor, dar aproximativ cu 10 ani în urmă, am început dezvoltarea unui nou hobby: să scriu despre şah.  Totul a început destul de spontan. În timp ce adversarii mei se gândeau la următoarea mutare, mă surprindeam în mod frecvent compunând mental articole pe baza evenimentelor din meciul curent.  Uneori, acest lucru m-a ajutat să devin mai puţin tensionat, dar destul de des acest lucru a condus la diminuarea concentrării mele.  Într-o anumită măsură, aceasta este natura principalei probleme.  Timpul şi resursele umane sunt aşa de limitate că nu am reuşit încă să mă adaptez în întregime la caracterul dual al activităţii mele profesionale. Am obţinut cele mai bune rezultate (în ambele domenii!), atunci când am reuşit să le abordez cu psihologia unui amator: pura plăcere de a-mi practica hobby-urile mele fără vreun scop concret. Cu toate acestea, se poate întâmpla de asemenea, să lucrez la o carte fiindu-mi dor de următorul turneu sau, dimpotrivă, să ruinez un turneu bine început doar pentru că am în minte atât de multe lucruri de scris. Taimanov a scris că, ori de câte ori joacă şah se relaxează de la cântatul la pian si vice-versa, adăugând că acest lucru i-a permis să aibă o vacanţă fără sfârşit. El trebuie să fi avut o viaţă foarte fericită. Aceasta este starea de spirit la care visez.

Lucrând pentru Judit (Polgar): Mihail Marin lucrând pe puntea hotelului Potrero de los Funes,
Argentina, la Campionatul Mondial FIDE 2005

Acum ajungem la problema legata de vârsta mea.  Pe câtă vreme există oameni care pot concura cu succes cu tinerii deşi se apropie de 75 de ani, simt că sunt încă foarte tânar.  Eu cred că nu mi-am încheiat încă evoluţia ca jucător de şah şi, cu toate că pentru motive care ţin de forma fizică, am, uneori,  rezultate dezamăgitoare, joc încă 2-3 turnee pe an de care mă pot declara satisfăcut. Timpul m-ar putea, eventual, forţa să mă deplasez în direcţia menţionată, dar nu am nici o intenţie de a coopera în vreun fel. Fiorul dat de o victorie într-un turneu sau un meci bine jucat nu poate fi comparată cu nimic altceva. Faptul că joc şah mă ţine în formă din punct de vedere mental, la fel cum mersul pe bicicletă menţine fluiditatea sângelui meu. Oricum, acum nu mi-aş putea imagina viaţa fără scris, de asemenea.

( Va urma )