Bobby Fischer – un mimofant(?!)(IV)

Aici puteti sa revedeti Bobby Fischer – un mimofant(?!)(III)

Intr-o noua rubrica de remember vom incerca sa aducem de la inceputurile blogului, articolele care ni se pare interesante si mai ales care pot fi vazute si revazute cu placere de voi. Articolul este scris de prietenul meu cu care am inceput acest blog, Alin Dindareanu. Din pacate, el s-a dedicat carierei si nu mai are timpul necesar pentru a scrie despre sah. Il asteptam ca atunci cand are timp, sa revada si sa citeasca articolele publicate aici.

In primul rand, calculatoarele nu au probleme psihice sau de moral. Masinile (in general si la timpul prezent!) nu poseda o atasare psihologica fata de reguli particulare sau stiluri de joc, si pot calcula precis si foarte repede.
Fischer era perceput ca o masinarie bazata pe microcipuri – analiza pozitii complexe cu o viteza uimitoare, iar adversarii erau aproape intotdeauna in urma cu timpul pe ceas. Referindu-se la viitorul computer sahist, Jim Sherwin, un jucator american care il cunostea bine, il asemuia pe Fischer cu un “prototip al lui Deep Blue“.

Deep Blue, computerul care l-a invins pe Garry Kasparov intr-un meci celebru.

Analiza sovieticilor a aratat ca si in fata pozitiile atipice Fischer nu “cheltuia” mai mult de 15-20 de minute pe mutarile critice; alti mari maestri ajungeau si la dublul acestui interval. Totodata, Fischer nu parea a fi guvernat de vreun sistem sau vreo tehnica predeterminata psihologic. Un singur exemplu ar trebui sa fie de ajuns: mutarea 22 a partidei nr.7 din meciul contra lui Petrosian din 1971, Meciul Candidatilor. Cine altcineva decat Fischer ar fi schimbat calul pe nebunul adversarului? Sa schimbi un cal activ pentru un nebun slab era de neconceput ; parea ca incalca o axioma de baza a jocului! Totusi, dupa cum a demonstrat Fischer, a fost decizia corecta, transformand un avantaj mic intr-un avantaj decisiv.

Mutarea 22. Cxd7! jucata de Fischer

Jucatorii umani se simt deseori nesiguri in pozitii deschise, complexe, deoarece o parte din ei se teme de necunoscut. Drept urmare, ei evita expunerea regelui propriu de frica sa nu fie prins in tirul inamicului. Bunul simt si cunoasterea istorica le spune ca asa se intampla de obicei. Nu si Fischer. Daca el credea ca adversarul sau nu are vreo sansa de atac castigator asupra regelui ramas fara aparatori, daca nu vedea nici un pericol, regele sau statea neprotejat, parca provocandu-si adversarii.

Argentina: Fischer – Petrosian arbitrat de Lothar Schmidt

In fata sangelui rece al lui Fischer, increderea adversarilor sai incepea sa se dezintegreze. O mutare a lui Bobby, aparent slaba, era reevaluata serios. Era o mutare care avea un plan de geniu in spatele ei, nedetectabila de simplii muritori (de obicei, aveau dreptate!). Marele Maestru American Robert Byrne a etichetat acest fenomen “Frica-De-Fischer“.

Meciul Secolului de la Reykjavik: Fischer – Spassky

Mari maestrii se cocosau sub presiune, costumele lor se sifonau efectiv, transpiratia incepea sa sape santuri pe fetele lor, panica le consuma incet-incet sistemul nervos. Erori “nefortate” incepeau sa apara pe tabla. Calculele nu mai erau precise. Exista un zvon printre marii maestrii ai timpului ca Fischer isi hipnotiza adversarii chiar, cum se intamplase la vremea lor si cu Lasker, Alehin, Tal, si mai tarziu Kasparov. Din cand in cand, in meciuri lungi in special, adversarii lui Fischer sufereau caderi psihosomatice. Fischer inducea adversarilor sai tot felul de stari negative, de la presiune arteriala, migrene, raceli, gripe, epuizare, in timp ce el parea imun la mai toate aceste stari.

(va urma)