Jucatorul de sah si sahul in poezie si film

de Stefan Augustin Doinas

Mi s-a spus c-ai murit, iubito, mi s-a soptit. Nu stiu, poate un prieten, ori poate-un strain care privea la jocul nostru alaltaseară. Mi-a soptit aceste cuvinte privindu-ma-n ochi. Era un timp cand ne-ntalneam în fiecare seara, ploaia de pe palarie picura pe umarul tau, iar dimineaţa, umbra inimii tale cadea asupra-mi ca o frunza de aur pe spatele lui Siegfried. Era un timp când tu erai singura mea rana. De-atunci am purtat multe lupte, m-am vindecat, iar astazi nu mai pastrez decât cicatricele zvantate din care sangele nu mai musteste…

Mi s-a spus c-ai murit, iubito, mi s-a soptit grav. Poate oamenii s-au mirat foarte cand am raspuns: -Atat de curand?… si-am continuat să fumez deasupra unei partide pierdute de sah.
Daca stau sa ma gandesc, toate mi se par la fel de misterioase, la fel de fatale, totul e numai o trecere de pe alb pe negru, cu regina sau cu nebunii de abanos. Mai demult aveam idei bizare despre moarte si de cate ori trecea un mort, ma descopeream… Astazi nu, astazi nu mai pot gandi decat la slabiciunile mele zilnice… Si totusi tu erai regina, tu stapaneai. Acuma, de cate ori mut o figura, ma uit sa vad daca urma ei a ramas intiparita aievea, sau daca din toate nu ramane decat jocul.

Nu te supara, iubito, pentru ca am sa-ti vorbesc… asa cum obisnuiam mai demult, la ureche. Stii…- oricat mi-ar veni de greu, e asa… Sunt indragostit de-o fata care-ti seamana. Nu te supara, e adevarat ca sunt cam batran, e adevarat ca e un pacat… dar tu stii ca, dacă asezi lucrurile din nou jocul al doilea, iti este poate mai pretios decat primul…

Da, mi s-a spus c-ai murit, mi s-a soptit grav. Poate oamenii s-au mirat ca n-am plans. Astazi însa, nu mai sunt ca Siegfried, astazi nu mai cred în povestile de altă data. Cu toate astea, daca n-ar fi fumul de aici, poate nu li s-ar parea ca visez, poate atunci ar vedea ca ochii mei staruie cu tristete asupra reginei pe care am pierdut-o. Oamenii insa nu vad prin fum. Numai tu, de acolo de unde esti, imprastie-l cu mana, seara, cand ma plimb cu fetita aceea… care seamana cu tine, care nu stie nimic…

Sahul in poezia romanesca

Cezar Baltag („Şah orb“ şi „Rocada sângelui“), Şt. A. Doinaş („Jucătorul de şah“), Nichita Stănescu („Nebun E4“), Marin Sorescu („Jucând o partidă cu umbra mea“).

Sahul in film

În arta cinematografică, şahul apare doar sporadic, în filmul „Tinereţea lui Chopin“ (1952), „Casablanca“ sau „A şaptea pecete“, în regia lui Ingmar Bergman, unde joacă Humphrey Bogart cu Peter Lore. De asemenea, au fost alcătuite filme documentare consacrate unor mari campioni, cum ar fi Kasparov.

În contrast cu reflectarea atât de bogată a şahului în artele plastice, reprezentarea acestui joc în beletristică se dovedeşte mai săracă. Lucrări special dedicate şahului sunt, între altele, celebra nuvelă „Jucătorul de şah“, de Ştefan Zweig, şi admirabilele povestiri ale lui Mihail Sadoveanu. Mulţi autori celebri au fost pasionaţi de şah.

De la Jean Jacques Rousseau, Ivan Turgheniev sau Lev Tolstoi, ne-au rămas partide scrise şi unele însemnări, în timp ce Voltaire sau Goethe ne-au învrednicit cu aforisme sau cugetări asupra şahului.

Acelaşi lucru se poate spune şidespre scriitorii români I.L.Caragiale, Victor Eftimiu, Camil Petrescu, Octavian Paler sau Alexandru Ivasiuc, cu toţii pasionaţi ai şahului, dar care nu au scris decât ocazional despre sportul minţii. În schimb, poeţii au compus opere exclusiv dedicate acestui sport – Ion Pillat („Furnica“), Adrian Maniu („Şah“)

(Scris de Claudiu Iordache)