Mai are sahul vreun viitor?

de Daaim Shabazz, Ph.D. (traducere de pe The 65th Square)
bujor_daniel7

Viitorul şahului a fost pus în discuţie încă din momentul în care Bobby Fischer a renunţat la “coroana” de campion mondial în 1975. Fischer a înfrânt de unul singur maşina de şah sovietică şi era sigur faptul că va aduce şahului acel tip de expunere care ar atrage sponsorizări din toate părţile.

Cu toate acestea, titlul a căzut repede înapoi în mâinile sovieticilor şi a rămas acolo pentru următorii treizeci de ani. În acest răstimp de treizeci de ani, ciclul campionatelor a fost foarte agitat şi au fost multe schimbări în şah.

Bazele de date şi şahul pe internet au schimbat incomensurabil jocul şi noutatea “Om versus Maşină” s-a perimat când maşinile s-au dovedit a fi comparabile cu cei mai buni jucători umani.

kramnik-fritz2002bahrain1

Fischer a afirmat mult timp că “şahul a murit”, şi a susţinut şahul “Fischer Random” (n.t. chess960) ca o modalitate de a păstra “nedezlegat” jocul de şah. A murit crezând că viitorul şahului este legat de înlăturarea avantajului dobândit prin utilizarea de bazelor de date cu deschideri.

chess960

Cu toate acestea, mai este şi o altă problemă … competiţia cu alte activităţi cum ar fi divertismentul pe internet, poker-ul şi jocurile video au afectat viabilitatea şahului chiar dacă tineretul este încă atrasi de fascinaţia lui. Cluburile de şah cluburi se usucă şi turneele pierd jucători.

playing_poker

FIDE încă luptă pentru a câştiga sponsorizări pentru meciurile importante ale campionatelor mondiale iar turneele de top sunt dominate de un număr mic de jucători. Cu toate acestea, rămâne întrebarea dacă şahul îşi va găsi drumul său. Cum face FIDE şahul mai accesibil pentru a-i alimenta creşterea? Este şahul mort? Cu siguranţă că nu, dar creşterea şahului nu va mai fi măsurată după vechile standarde. Lucrul bun este că şahul va începe să se mute departe de Europa şi va prinde rădăcini în alte regiuni. China şi India vor asigura ca şahul să aibă o creştere sănătoasă şi pe măsura ce nivelul de vârf va fi din ce in ce mai diversificat, va exista o renaştere a interesului. Poate că regiunile în curs de dezvoltare dpdv al şahului vor menţine creşterea acestuia, acum că şahul este în suferinţă atât în America cât şi în unele state europene.

kamskytopalov

Este şahul un joc fără sfârşit, sau îşi va continua târâşul după o călătorie de 1400 de ani spre a fi “epuizat”? În zilele variantelor de şah, cred că vom căuta alternative acceptabile cu mult înainte ca şahul (cu actuala poziţie de start) să fie “dezlegat” ca remiză. Fischer Random ar putea foarte bine să fie jocul pe care-l vom juca.

randomposition

Este uimitor să auzi oamenii pretinzând că au avantajul primei mutări, cu toate că am început să explorăm teoria şahului abia în era “modernă”. Adevărata artă pentru a ajuta şahul să supravieţuiască este câştigarea de noi adepţi şi a-l face vandabil” catre masa largă. Aceasta poate fi cea mai dură provocare dintre toate.

10 Comentarii

  • vasyly66

    este interesant acest chess960…
    felicitari pentru articol Dane !

    aprilie 24, 2009 - 10:27 am Raspunde
  • rodantero

    Multumesc George. Articolul a fost “descoperit” de Adrian.

    aprilie 24, 2009 - 10:54 am Raspunde
  • virgil

    Frumoase si interesante toate aceste articole realizate de Daniel prin traduceri din media internationala. Felicitari!
    Referitor la articolul de fata, eu as fi un pic mai optimist si as spune ca viitorul sahului practic nu va fi pus in pericol de niciun computer, indiferent de nivelul de performanta al acestuia. Cand afirm acest lucru ma bazez pe faptul ca omul, oricat ar vrea, nu are cum sa memoreze toate variantele pe care le calculeaza masina de sah…Cand se aseaza in fata tablei de sah, sahistul vine pregatit in limitele mintii sale, adica va avea multe lacune ce vor putea fi exploatate de prezumptivul sau oponent. Probabil ca sahistii performanti ai viitorului se vor alege dintre jucatorii inteligenti care, in plus, vor excela si printr-o memorie prodigioasa…Este perfect posibil ca viitoarele turnee sa inceapa cu partide jucate de calculatoare pana aproape de final, dupa care, vor intra in scena competitorii umani care vor continua aceste partide pana la epuizarea tuturor posibilitatilor de pe tabla. Un alt scenariu ar fi acela cand calculatoarele duc o partida pana in jocul de mijloc, dupa care stafeta continuarii jocului va fi predata sahistilor umani…In felul acesta, un sahist oarecare nu va pierde timp si energie cu analiza sofisticata a milioane de variante din deschidere, ci va ataca partida direct din jocul de mijloc. Ca urmare, se va evita munca uriasa pe care o presupune pregatirea sahistului pentru faza de deschidere si invingatorii nu se vor mai alege dintre jucatorii care au devorat manualele de teorie a deschiderilor in sah, ci dintre cei care stapanesc efectiv stiinta jocului, exceland la capitolele tactica, strategie,fantezie, putere de analiza, psihologie etc.
    ……..
    Hristos a inviat,George! Este o adevarata placere sa te vedem din nou activand pe blog.

    aprilie 24, 2009 - 11:50 am Raspunde
  • vasyly66

    Adevarat a Inviat, Virgil !
    Mai intru si eu cum mai prind timp liber pe blog sa ma mai informez, dar inca nu pot spune ca pot sa revin “cu toate”.
    Aseara a nascut sotia inca un Gheorghe in familie 🙂

    aprilie 24, 2009 - 12:34 pm Raspunde
    • ceausescuiulian

      La multi ani George de doua ori! Am sunat acum si am vorbit cu sotia ta:) Credeam ca esti tu sa te felicit, astept deseara telefonul tau si ce sa zic, bravo domne! Esti pe cai mari cu 2 baieti ca brazii! Numai bine si sa va traiasca.

      aprilie 24, 2009 - 2:34 pm Raspunde
  • rodantero

    Multumesc Virgil. Ar fi pacat ca un joc atat de frumos sa fie terminat din cauza fortei de calcul a calculatoarelor. Sa avem speranta ca sahul isi va gasi drumul, dupa cum se spunea in articol.

    aprilie 24, 2009 - 12:35 pm Raspunde
  • virgil

    George, sa fie intr-un ceas bun acest minunat eveniment din familia ta!

    aprilie 24, 2009 - 12:44 pm Raspunde
  • rodantero

    Felicitari George! Sa-ti traiasca!

    aprilie 24, 2009 - 12:58 pm Raspunde
  • nicu valahu

    Sa-ti traiasca baietelul! Sa traiesti si tu, George, si sa va bucurati impreuna de viata frumoasa ce va asteapta!

    aprilie 24, 2009 - 2:53 pm Raspunde
  • vasyly66

    Va multumesc baieti!

    aprilie 24, 2009 - 3:23 pm Raspunde

Dă-i un răspuns lui vasyly66 Anulează răspunsul

Adresa dvs de email nu va fi publicata.