Pledoarie pentru Gambitul Regelui

Daca mi-ar fi spus cineva acum o saptamana ca voi scrie laudativ la adresa Gambitului Regelui (in curand!) i-as fi replicat categoric: “Fugi dom’le de aicea!”. Pana saptamana trecuta – mai exact pana la Turneul Tematic cu tema Gambitul Regelui nu am jucat niciodata Gambitul Regelui. Nu aveam o parere buna despre acest gambit- sau despre ideea de gambit, in general. Nu as putea spune exact ce argumente aveam impotriva acestei deshideri, fapt este ca o consideram un fel de deschidere ‘moarta’ – menita sa ramana in cartile despre campioni mondiali neincoronati gen Andersen.

Iulian imi este martor – am protestat vehement cand mi-a adus la cunostinta ce deschidere a ales pentru primul turneu tematic. Pana la urma, conform principiului “O viata are omul” am ales sa particip si eu la tematic, cu rezultatul ca m-am distrat pe cinste. Intr-adevar, dupa ce m-am chinuit/plictisit de-a binelea ani de zile cu deschideri supraanalizate precum Scotiana sau Jocul celor Patru Cai (Am considerat din start ca Spaniola nu este o optiune), simteam nevoia sa gasesc ceva nou, de aici si unele incercari mai degraba dubioase precum 2.Dh5 ?!? al lui Nakamura.

Nu stiu daca Gambitul Regelui imi va rezolva problemele – nici o deschidere nu ofera garantii absolute-, dar macar stiu ca ma voi distra jucand-o. Si pana la urma macar cu atat ar trebui sa raman si eu, cu distractia- daca tot nu voi fi niciodata sahist profesionist.

Iata in continuare, fragmente din articolul lui Stefan Bucker publicat luna trecuta pe siteul Chess Cafe, pe aceasta tema, a Gambitului Regelui.

De cate ori se discuta despre Gambitul Regelui pe un Internet forum sau intr-un pub, mai devreme sau mai tarziu careva, sau chiar proprietarul pubului, va intreba: “De ce sa analizezi Gambitul Regelui, cand in 95% din partidele intre GM se joaca Ruy Lopez.?” O astfel de remarca sugereaza ca Gambitul Regelui trebuie sa aiba un defect, ceva. In mod aparent, cel care a pus intrebarea nu-si poate aminti detaliile, dar jucatorii de top stiu cu siguranta de ce este proasta aceasta deschidere. Orice argument cum ca marii maestrii reprezinta o minoritate, mai putin de 1% din numarul de practicanti ai sahului, nu este luat in seama. Gambitului Regelui i s-a pus eticheta de deschidere ‘romantica’, eticheta ce nu a insemnat niciodata un compliment. Mai tarziu s-au folosit statisticile pentru a se demonstra, fara un succes prea mare, ca 2.f4 este mai slaba decat 2.Cf3. Iara acum avem argumentul cu 95%.

Stefan Bucker – mereu in apararea deschiderilor marginalizate

Pentru Bent Larsen, popularitatea prea mare a unei deschideri era mereu un semnal ca a venit timpul pentru o schimbare. In acel moment adopta mereu ceva nou: Deschiderea Bird, 1.b3 (“Atacul Nimzo-Larsen”), Viena, 1.e4 c5 2.Cf3 d6 3.Nb5+ in loc de 3.d4, si multe alte sisteme. Larsen a avut succes foarte mare pentru multi ani cu un repertoriu larg de deschideri. Larsen a jucat Siciliana Najdorf, dar s-a lasat de acest sistem cand a devenit prea popular si mai tarziu i-a avertizat amatorii de Najdorf: ” Este oare suma totala a ambitiei lor in sah sa fie cu doua mutari in fata lui Fischer in analiza Pionului Otravit din Najdorf?”. Si in “Ghidul de mutari bune al lui Bent Larsen” (Oxford, 1982). Gasim urmatoarea remarca la pagina 80: “De ce sa jucam mereu Spaniola? Multi jucatori au citit totul despre 3.Nb5, dar au sarit cu usurinta peste 3.Nc4.”

Larsen a jucat Gambitul Regelui in tinerete, iar mai tarziu l-a folosit mai rar, ca o arma-surpriza. Repertoriul personal de deschideri al lui Larsen este orice dar nu dogmatic. Nu poate fi o incurajare mai buna -pentru ca fiecare jucator sa-si construiasca un repertoriu de deschideri care sa se potriveasca cu stilul sau – ca urmatorul citat: “Cand spun ca o deschidere este naturala pentru un jucator vreau sa spun ca-i place, ca el crede in ea (ceea ce nu este neaparat acelasi lucru). Niciodata nu am crezut sau am ‘simtit’ ca Indiana Regelui este o aparare corecta pentru Negru, dar adesea mi-a placut sa o joc. Acelasi lucru il simt despre Apararea Olandeza, si in acest caz mai multi maestri vor fi de acord cu mine!…Consider unele deschideri ca fiind absolut corecte, dar nu imi place sa le joc.”

Merita sa fie luate in seama parerile unui jucator mare precum Bent Larsen

Sau iata o remarca a lui Bent Larsen despre gambituri: “Sa fii cu un pion sau doi in minus tine pe multi jucatori in stare de alerta. Un gambit nu devine niciodata o simpla rutina cat timp te temi ca vei pierde finalul de regi si pioni!”.

In turneele la nivel de GM, Gambitul Regelui va ramane o arma surpriza. Nu deoarece este incorect, ci deoarece ia mult mai mult timp pregatirea unei duzini de linii principale tactice la Alb, decat gasirea unei linii subestimate pentru Negru pentru urmatoarea partida impotriva unui jucator de 2.f4. Abudenta de variante spectaculoase a Gambitul Regelui contribuie mult la sarmul acestuia, dar in acelasi timp exista handicapuri practice, cel putin in ochii unui Marilor Maestri. La un alt nivel insa, nu vad nici un motiv pentru care Gambitul Regelui sa nu fie folosit in mod regulat. Ambele sisteme principale, 1.e4 e5 2.f4 ex4 3.Cf3 si 1.e4 e5 2.f4 ex4 3.Nc4 par sa fie bune in pirincipiu si ofera multe sanse celui care ataca.

Intrebat de cititorii revistei Kaissiber daca ar trebui sa invete Apararea Franceza sau Apararea Caro-Kann, Bent Larsen a raspuns: “Fiecare jucator trebuie sa se cunoasca pe sine mai intai.” Sahul nu este usor si nu exista un repertoriu standard valabil pentru toata lumea. Un Gambit al Regelui tipic duce adesea la complicatii iratonale la doar dupa cateva mutari de la inceperea partidei si toate grijile teoretice au zburat imediat. Pe de alta parte un jucator de Ruy Lopez isi petrece foarte mult timp in fata computerului pentru a distila macar o umbra de avantaj impotriva Berlinezei. (fragment din articolul “An Academic Question” publicat de Stefan Bucker pe siteul Chess Café pe 25 februarie 2009)