De ce a ramas Dieter Nisipeanu fara sparring partner?

dieter_nisipeanu_albert_vajda

Dieter Nisipeanu 2675 a ramas fara sparring partner

Pokerul, mutarea câştigătoare pentru şahişti în vreme de criză

Albert Vajda, secundantul lui Dieter Nisipeanu , a părăsit tabla cu pătrăţele alături de fraţii săi pentru pokerul pe Internet. În şahul internaţional, această reprofilare este deja o modă.

Ce ar putea avea în comun şahul şi jocul de poker? Mulţi ar putea crede că între cele două sporturi nu există numitor comun, şi totuşi mulţi şahişti, celebri sau mai puţin cunoscuţi, optează pentru jocul de poker. Fie ca hobby sau chiar la nivel profesionist. Klinger, Tolnai, Gallagher, Grischuk, Kasimdzhanov, M. Gurevich, A. Sokolov, Skripchenko, I. Sokolov, Relange, Nataf, Fressinet, Dautov, Gustafsson sau fosta campioană europeană Almira Skripchenko s-au mutat din faţa tablei de şah în faţa mesei de poker.

Sahiştii români nu fac nici ei excepţie. Vladimir Nevednicii sau fraţii Vajda Albert, Levente sau Sidonia – au optat la rândul lor pentru poker.

Dacă Levente (n.r. – fost campion mondial de şah la juniori, actualmente component al lotului olimpic de şah al României) şi Sidonia Vajda (n.r. – componentă a lotului naţional de şah al Ungariei) îşi împart încă timpul între cele două sporturi, Albert a decis, la sfârşitul anului trecut, să renunţe la şah în favoarea pokerului.

„Iubesc şahul, este un sport frumos. Din nefericire, eram un şahist destul de slab, astfel că nu prea aveam şanse să câştig bani aici. Cu părere de rău a trebuit să abandonez. Mergeam la turnee şi jucam şah câte 8 ore pe zi, nu mai aveam timp de nimic altceva. Am căutat surse alternative şi am găsit pokerul. Este un fenomen în prezent, destul de mulţi abandonează şahul pentru că aici nu sunt bani. Acum reuşesc să trăiesc exclusiv cu banii din poker”, spune Albert Vajda, cel care până la finele anului trecut a fost secundantul campionului european de la Varşovia, Dieter Nisipeanu.

Maestru internaţional, Albert a optat să joace poker pe Internet.

„Pokerul se poate juca în două feluri: la turnee sau pe Internet. Eu am optat pentru pokerul pe Internet, întrucât, ca şi la şah, turneele sunt foarte lungi, iar eu vreau să stau mai mult  lângă soţie şi copil. Joc zilnic câte 4-6 ore”, a mai spus Vajda. Si totuşi, prima dragoste, şahul, nu se uită niciodată. „O dată pe an, în vacanţă, voi merge la turnee şi voi juca şah. Acasă mai joc pe calculator sau prin corespondenţă. Sahul va fi doar un hobby, iar din jocul de poker voi trăi”, a concluzionat Albert Vajda.

{ahiştii optează pentru poker din motive financiare. A recunoscut-o chiar marele maestru Matthias Wahls, el însuşi pasionat de poker: „Cu toată onestitatea, partea financiară contează cel mai mult. Din păcate, şahul este un sport elitist, dar nu este atractiv nici pentru televiziune şi nici pentru sponsori. Pokerul este diferit, este un fenomen de masă, care are căutare în mass-media. În plus, aici premiile sunt foarte mari, un campion mondial a ajuns să câştige 7,5 milioane de dolari, iar suma este în creştere”. Disciplina, răbdarea, antrenamentele cu calculatorul şi chiar atenţia distributivă dezvoltată în urma simultanelor le oferă şahiştilor un avantaj în jocul de poker. „Un jucător de poker are un stil de viaţă extrem de plăcut. Dacă plouă el nu este nevoit să iasă afară, ţinuta sa poate fi un simplu halat de baie şi, în plus, îşi alege orele la care vrea să joace. El nu are de-a face cu şefi sau colaboratori, cu clienţi sau furnizori. Nu duce lipsă niciodată de adversari, pentru că există întotdeauna cineva dornic să joace”, mai spune Wahls.

4 milioane de dolari din poker

Site-ul www.chessbase.com a stabilit care a fost cel mai mare câştig obţinut în 2008 de un jucător de şah la masa de poker. Astfel,

yppoker2

Maestru FIDE, americanul Ylon Schwartz  2259

maestru FIDE, americanul Ylon Schwartz 2259 a obţinut, anul trecut, nu mai puţin de 3.774.974 de dolari din poker. Americanul, care juca pe bani şah, table, darts sau paria pe curse de cai, a fost adus în lumea pokerului de un jucător de table, Fat Nick. Prezent în 2000 la câteva turnee de poker, Ylon Schwartz a plecat de-acolo cu 12.000 de dolari şi o nouă pasiune. Ca urmare, el a renunţat să mai joace şah, dedicându-se în totalitate jocului de poker. „Multe dintre abilităţile necesare pentru a reuşi în şah sunt utile în poker”, a spus Schwartz.

Articol preluat din ziarul Cotidianul din ziua de 19.02.2009

0 Comentarii

Lasa un Comentariu

Adresa dvs de email nu va fi publicata.