Vladimir Kramnik – Indragostit de arta si de viata, strateg şi sahist genial

Este o provocare in adevaratul sens al cuvantului, pentru al descrie GM Vladimir Kramnik, în doar câteva rânduri. Personalitatea sa are prea multe fatete iar domeniile de interes sunt prea variate. Ce este clar pentru el, este faptul că pentru  Vladimir Kramnik , nu  numai sahul este in centrul activitatilor sale

Vladimir Kramnik, Campion mondial de sah 2000 – 2007


In prezent interesul sau este la fel de intens pentru sah, cat si alte numeroase activităţi sportive şi culturale, de care el s-a ocupat cu regularitate. Lui Vladimir ii place sa se bucure de viaţă tot mai intens, insa pentru a mentine un echilibru cu sahul isi permite controlat astfel de evadari.

Cum se explica faptul că a mentinut titlul de campion mondial , chiar dacă acesta nu se concentrează numai pe sah?

 
 
 
 
 
Kramnik considera sahul o arta de a realiza un plan pe termen lung

Oamenii apropiati ai lui  Kramnik, spun ca el studiaza mai puţin intens lucrarile de sah decât cea mai mare parte a adversarilor săi. Apropiatii, de cele mai multe ori susţin că acest lucru se reflecta in faptul ca creatia lui este de natură strategică si mai face uneori si erori nepermise.

Kramnik consideră mai puţin sahul ca un sport şi mai mult ca o arta de a realiza un plan pe termen lung iar armonia si frumusetea jocului practicat de el, sunt deja acum mai mult decat cunoscute. El este mereu în căutarea de noi soluţii creative şi, în special atunci când el joaca la tabla.

În multe jocuri, se spune, el vede lucruri pe care computerul nu le poate calcula şi nu ar putea descoperite de alti mari maestrii. Ideile geniale vin la el destul de uşor, oferind odata cu ele, momente de adevarata bucurie.

Ideile artistice trebuie sa ii fii venit acum 32 de ani cand se da în leagăn… De ce atunci ? Pentru ca tatal sau Boris este un bine cunoscut sculptor iar mama sa, Irina profesoara de muzica.

Presupunerea că acesta nu este de departe de spiritul parintilor sai sau in romaneste ca, “aschia nu sare departe de trunchi”, este dovedită de către sa răspuns la întrebarea:

“Ce doriţi să faceţi după sfârşitul carierei dvs. sahiste?”

Indragostit de muzică clasică şi ahtiat dupa lectura a raspuns : »Vreau sa imi intemeiez o familie – si sa invat sa cant la pian.”

Nu e de mirare că jurnaliştii din întreaga lume au inceput sa scrie de Kramnik ca este un “artist” sau “pictor”.

Tanarul Kramnik, viitorul “Vladik cel Mare

Kramnik a început să joace şah, la vârsta de cinci ani. La 12 ani, talentul său enorm a fost recunoscut şi încurajat la Moscova. Ca un adolescent, Kramnik a fost din ce in ce mai bun – la doar 16 ani, el a castigat (Campionatul mondial de juniori – 18 ani.

Kramnik in schimb de experienţă cu copiii din Bahrein

Lista victoriile sale este lungã. El a cucerit laurii in mai toate marile turnee din lume. Si mai  deţine un record care a făcut istorie in sah: Kramnik a fost imbatabil la cel mai înalt nivel în 86 de jocuri clasice peste 18 luni până în iulie 2000.

ALTE POSTARI RELEVANTE

0 Comentarii

Lasa un Comentariu

Adresa dvs de email nu va fi publicata.