Ghidul amatorului de şah – Garry Kasparov

Traducere din limba rusă de Viorel CIOBANU de pe siteul MM Viorel Bologan din cartea

„Anii 70. Gigantica revoluţie în domeniul deschiderilor” de Garry Kasparov

Odată cu apariţia Internetului şi dezvoltarea furtunoasă a presei electronice în lumea şahului de performanţă apar tot mai puţine cărţi de sinteză, care ar îmbina armonios analiza teoretică cu informaţia şahistă exhaustivă. La moment, cei mai productivi corifei în domeniul respectiv sunt ex- campionul mondial Garri Kasparov şi ilustrul antrenor şi pedagog de şah Marc Dvoreţki. Dintre reprezentanţii generaţiei tinere de un mare succes se bucură monografiile lui Vladimir Kramnik, Serghei Rubliovski şi ale compatriotului nostru Viorel Bologan.
În viziunea experţilor în materie de şah, dintre apariţiile recente, cea mai amplă este capodopera lui Kasparov „Anii 70. Gigantica revoluţie în domeniul deschiderilor”. Pentru amatorii de şah, propunem un capitol din această lucrare magistrală.

Garri Kasparov. „Epoca reformelor radicale”

De fapt, odată cu apariţia acestui volum, eu lansez o nouă serie autobiografică, „Şahul modern”. Ciclul respectiv va cuprinde toate duelurile mele cu Anatoli Karpov, partidele mele alese şi meciurile cu calculatoarele. La început, istoria revoluţiei în domeniul deschiderilor din anii 70-80 a fost concepută drept un segment final al proiectului „Celebrii mei predecesori”, apoi, însă, am decis că anume capitolul consacrat celui de-al 12-lea campion mondial ar fi cea mai logică încheiere a acestuia. În continuare, voi aborda deja evenimentele care s-au desfăşurat, nemijlocit, în prezenţa mea.
Grandioasele reforme în domeniul deschiderilor, care au demarat în anii 70 – iată primul dintre evenimentele amintite. Pentru a elucida problema, am efectuat un sondaj, al cărui protagonişti au fost circa 30 de experţi, ce au evoluat activ în acea perioadă şi au contribuit substanţial la elaborarea sistemelor noi. Ce-i drept, mulţi dintre aceştia nu consideră fenomenele amintite drept inovatoare, revoluţionare. Cercetătorii respectivi susţin că orice revoluţie presupune o schimbare radicală în conştiinţa personalităţii, revizuirea dogmelor perimate, care s-au pomenit în contradicţie cu epoca modernă şi au fost respinse de aceasta. În viziunea mea, însă, chiar însăşi reevaluarea valorilor şahiste, pe deplin, ar putea fi considerată ca o veritabilă revoluţie.

Philidor si “Analiza jocului de sah”
Dacă am ancora tocmai în labirinturile istoriei dezvoltării gândirii şahiste, ne vom convinge că anterior străpungerile analogice, începând cu „Analiza jocului de şah” a lui Francois-Andre Philidor, întotdeauna se asociau cu numele unor titani. Wilhelm Steinitz a creat teoria jocului poziţional şi tindea să interpreteze deschiderea de pe făgaşe ştiinţifice. Siegbert Tarrach a familiarizat magnificul auditoriu şahist cu ideile lui Steinitz, iar Akiba Rubinstein, de o manieră strălucită, a dezvoltat aceste idei în partidele practice. Hipermoderniştii – Aaron Nimzovici, Richard Reti şi Ernst Grunfeld au inventat o serie de deschideri, care au schimbat magistral concepţia anterioară despre stăpânirea centrului şi structura „corectă” de pioni. Aceste deschideri, însă, au fost lansate pe avanscenă de însuşi Alexander Alehin! Ulterior, Mihail Botvinnik a introdus o concepţie agresivă pentru negru: lupta obişnuită pentru echilibrarea jocului a fost înlocuită de încălcarea conştientă a echilibrului poziţional, de jocul tăios axat pe preluarea iniţiativei. În sfârşit, Bobby Fischer a demonstrat exhaustiv necesitatea cizelării şi aprofundării, în continuare, a pregătirii în deschidere pentru ambele culori.

Fischer campionul mondial al inimilor sahistilor

Deşi Fischer, devenind campion mondial, a renunţat la jocul practic şi multe dintre ideile sale, în curând, s-au învechit, avânturile sale teutonice au generat un torent uriaş, care, pe parcursul a 10 ani, a eclipsat „universul” deschiderilor. Doar între anii 1972- 1975, în acest domeniu s-a constatat un progres mult mai substanţial, decât pe durata unui întreg deceniu! Apoi, accelerarea doar s-a intensificat. A sporit brusc dinamica jocului. Mai mult decât atât, s-a schimbat însăşi abordarea faţă de soluţionarea problemelor strategice ale deschiderilor. Fără îndoială, fenomenele amintite au fost favorizate de creşterea furtunoasă a numărului impunător de turnee şi şahişti experimentaţi, precum şi de volumul informaţiei şahiste (care constituie, de fapt, o parte a exploziei informaţionale universale).
De acum încolo, toată informaţia aparţinea deja nu doar unui cerc restrâns al celor aleşi şi forţa motrice a progresului şahist puteau fi nu numai, în mod obligatoriu, jucătorii celebri. De asemenea, în era revoluţiei tehnico-ştiinţifice a şahului s-a produs specializarea în direcţia descoperirii. Astfel, zeci, iar ulterior şi sute de mari maeştri şi maeştri internaţionali s-au inclus în munca de creaţie. Drept rezultat, au triumfat nu doar sistemele inovatoare sau desconsideratele canoane teoretice seculare („ariciul”, Varianta Celiabinsk), dar a avut loc şi reevaluarea neclintitelor „tabu” în deschiderile clasice, unde, de asemenea, au apărut scheme originale, axate pe idei teoretice inedite şi noi metode tipice de luptă pentru preluarea iniţiativei în deschidere sau neutralizarea iniţiativei adversarului.

Informatorul in pas cu enciclopedia deschiderilor
Calificarea impecabilă a deschiderilor, propusă de „Informator”, considerat cartea de căpătâi a tuturor participanţilor la revoluţie, a dat fiasco. De fapt, a fost o „prăbuşire” care neobişnuit de expresiv a reliefat aceste reforme. Surprinzător, acel sistem de indici, elaborat în baza experienţei seculare şi minuţios chibzuit, a încetat să oglindească fenomenele reale. Dacă în anii ’70 se părea că toate deschiderile, în general, au fost deja cercetate şi „ponderea” fiecăreia dintre acestea este aproximativ stabilită, atunci, ulterior, s-a clarificat că şi teoria, şi practica evoluează pe două magistrale absolut diferite. În consecinţă, sistemele fundamentale de pe timpuri, cărora în „Enciclopedia deschiderilor în şah” li se acordă numeroase pagini, au fost respinse la periferie, iar celor mai populare, în prezent, li se consacră… doar câteva pagini.
Nivelul de pregătire în deschidere, pe neobservate, dar repede, a evoluat pe verticală, devenind unul deosebit de calitativ. Şahistul trebuia deja nu doar să conceapă jocul, pur şi simplu, mutare cu mutare, dar mai întâi de toate, să elaboreze sistemele „sale”, să perceapă profund un arsenal întreg de poziţii standarde, care provin din diferite deschideri (de exemplu, cu pionul izolat „d” ori gen „ariciul”). Transformarea permanentă a unei deschideri în alta, integrarea lor reciprocă – iată unul din bilanţurile principale ale revoluţiei. În consecinţă, teoria şahistă a devenit un singur TOT organic! Drept rezultat, marii maeştri şi maeştrii, subordonându-se evoluţiei dialectice, au făcut un pas important de la specializarea îngustă spre universul cunoştinţelor. Au apărut scheme şi aşezări universale. Metoda de a gândi cu planuri, cu diverse categorii de poziţii tipice în jocul de mijloc a căpătat deja un caracter general.

Karpov – Kasparov , 1987
Această revoluţie în domeniul deschiderilor a fost definitiv stabilită în meciurile mele cu A. Karpov (1984-1990), care, la rândul lor, imprimând jocului nuanţe mult mai precise şi logice, au devenit un prolog-satelit original, lansat spre era calculatoarelor.
Ar fi puţin probabil de relatat într-un singur volum despre toate inovaţiile din anii 70-80, dar eu voi încerca să oglindesc, la maximum, tabloul deplin al acestei etape importante, ce constituie un megasegment al enormei magistrale pe care a navigat şahul de la Philidor până în zilele noastre.