Volodea Vaisman ne impartaseste din experienta Federatiei Franceze de Sah

Corespondenţă de la Volodia Vaisman, maestru internaţional  şi antrenor FRŞ +FFE

Având în vedere experienţa pe care a acumulat-o de-a lungul anilor şi apreciind bunul simţ pe care l-am resimţit în contactul  cu antrenorul şi  maestrul internaţional  Volodia Vaisman, i-am cerut acestuia să–şi dea părerea asupra activităţii unei structuri şahiste la nivel naţional.

De la început vreau să precizez că nu este deloc în intenţia mea să iau vreo atitudine  în procesul (re) alegerii noii conduceri ale Federaţiei române de şah. Căci nu este în caracterul meu să mă bag în bucătăria altora şi, fiind plecat de peste 25 de ani din ţară, nu mai cunosc prea bine problemele voastre, deci nu pot emite niciun fel de judecăţi asupra persoanelor şi a sistemului şahist românesc de astăzi.

In plus, fiind un tehnician al şahului – jucător, antrenor, publicist etc.-, am considerat întotdeauna că abordarea unei funcţii de conducere şahistă n-ar face decăt să- mi încarce în mod inutil existenţa. Şi dacă am acceptat să fiu un timp preşedintele comisiei judeţene de şah Iaşi sau – aici în Franţa – membru în conducerea clubului sau a ligii mele, am făcut-o fiind nevoit şi numai în calitate de consultant tehnic. Cea mai importantă funcţie pe care am exersat-o aici între 1993-2002  a fost cea de director pedagogic al formării antrenorilor francezi. Unicul meu scop este deci de a împărtăşi din experienţa Federaţiei franceze pe care o cunosc destul de bine, evident cu unele rezerve personale pentru că – dacă-i întrebi – marea majoritate a jucătorilor de şah nu sunt niciodată multumiţi de federaţia lor!

Pe timpuri. şahul la tablă românesc depăşea cu mult pe cel francez. Acum, situaţia s-a cam inversat. Pentru a vă da mai bine seama, am realizat un mic comparativ pentru  anul 2009:

FRŞ contact@frsah.ro FFE   www.echecs.asso.fr

Cluburi afiliateJucători legitimaţi Comisii judeţene (ligi) Buget anual Mijloace de comunicaţie Reviste Material şahist Antrenori diplomaţi Jucători titraţi FIDE Mari maeştri Maeştri internationali Poziţia liderilor

1997715 22 necomunicat News – – 289 (12 emeriti) 265 20 75 L.D.Nisipeanu 2681 C.A.Foişor  2440

32653.841 26 780.000 € (2008) FFE News, Lettre au dirigeants,               CD de rentrée Echec et Mat, Echec et Mat juniors Boutique FFE 34 educatori+23 profesori+cca 200 antrenori (10 maeştri-antrenori) 313 40 85 M.Vachier Lagrave 2730 Marie Sebag 2510

Când am ajuns la Montpellier, preşedintele clubului N°2 de aici şi director tehnic al FFE (între 1980-1987  sub preşedinţia lui Jacques Lambert), era un tip distins pe nume Jean-Claude Loubatière. Şi pentru că cumula mai multe calităţi: jucător de şah de  cca. 2200 Elo, arbitru internaţional, preşedinte de club, excelent organizator şi  diplomat cu studii superioare, în curînd el a putut deveni şi un foarte bun preşedinte al Federaţiei (1989-2004)

El a înfiinţat un sediu federal modern la Montpellier şi, de-a lungul anilor, şi-a format o echipă entuziastă şi competentă, chiar dacă a fost uneori nevoit să mai schimbe, pe ici-colo, câte unul..

Printre principalele măsuri întreprinse de el, pot enumera:

l        restabilirea si redemararea tuturor funcţiunilor Federaţiei în calitate de organ conducător al şahului francez.

l        perfecţionare continuă a regulamentelor şi a structurilor federale.

l        reorganizarea unor sectoare pănă atunci neglijate: arbitrajul, formarea şi antrenamentele, femininele, tineretul şi, mai ales, şahul în şcoli.

l        relansarea competiţiilor clasice şi crearea altora noi, la toate nivelele, individuale şi pe echipe.

l        lansarea (la sugestia şi după macheta mea) a unei reviste de şah, a unui servici Minitel şi apoi a unui site internet care legau federaţia de jucàtori, cluburi şi ligi regionale.

l        invitarea permanentă a unor personalităţi şahiste (Dorfman, Vaisser, Dvoretki, Svesnikov  s.a.) pentru antrenarea jucătorilor francezi, la diversele concursuri şi la alte manifestări şahiste de prestigiu.

Şi rezultatele n-au întârziat să apară. Astfel, numărul licenţiaţilor a ajuns la cca.54.000,  federaţia s-a dotat prin stagii de un corp solid de antrenori, animatori, arbitri, conducători etc., încetul cu încetul a apărut o nouă elità şahistă care s-au impus pe arena internaţională: Lautier, Bacrot, Fressinet, Bauer, Nataf, Vachier-Lagrave etc. (la băieţi)  şi  Marie Sebag, Sophie Millet, Pauline Guichard etc. (la fete). Atraşi de condiţii şi de nenumăratele  turnee, o serie de jucători străini au venit să trăiască în Franţa, cum ar fi: Maria Leconte, Silvia Aleksieva, Almira Skripcenko, Malina Nicoară, Marina Roumegous, Nina Maisuradze etc. (la fete) şi Dorfman, Vaisser, Sokolov, Tkachev, Armaş, Kosten, Gharamian, Anic, Hamdouchi, Sharif, Lupu, Shchekachev, Charnushevich, Lazarev, Okhotnik etc.(la băieţi).

FFE a dobândit astfel o dimensiune mondială, atât prin rezultatele obţinute cât şi prin media Elo a celor mai buni mari maeştri ai săi, şahul fiind recunoscut ca sport de către Ministerul de resort..

Şi acum, căteva cuvinte despre acest conducător deosebit: în calitatea sa de organizator şi de arbitru  internaţional care şi-a dedicat  întreaga viaţă şahului, el a primit Medalia de aur a Ministerului şi a fost  ales  în 2003 ca preşedinte al zonei  a 3a FIDE. Cu tot rangul său şi  multiplele sale preocupări, căci era  în acelaş timp preşedinte de club şi profesor de matematicà la colegiul din Lattes, prietenul nostru  Lulu  găsea întotdeauna timp pentru a rezolva miciile noastre probleme. Astfel, el ne însoţea la toate concursurile importante şi făcea tot posibilul pentru a alinia întotdeauna  cea mai bună echipă de club, fie cheltuind mereu bani din buzunarul său, venind cu un taxi pentru a scoate  un elev din timpul lecţiei sau amănând  examenul unui student etc.  El iubea cu patimă jocul, urmărea cu interes partidele noastre şi nu pierdea nici o ocazia de a face, din când în când, căte un open rapid sau să joace la nevoie într-una din echipele clubului nostru. Sub protecţia lui, am participat  la nenumărate openuri şi turnee, am jucat între 1989-2004  în primul eşalon al echipelor franceze şi am câstigat de două ori Cupa Franţei.

Fără îndoială, el ar fi putut să realizeze  încă multe lucruri bune dacă sănătatea i-ar fi permis. Slăbit ultimii ani de o boală necruţătoare pe care încerca s-o ascundă, Lulu a continuat să-şi facă planuri asigurând cu demnitate preşedintia federaţiei pănă în ultima clipă, pentru a ne părăsi pe 7 aprilie 2004.

Noul preşedinte s-a numit  Jean-Claude Moingt, un foarte bun jucător şi mulţi ani conducător al clubului Clichy. Priorităţile sale anuntate au fost: îmbunătăţirea funcţionării federaţiei (al cărui sediu îl va muta repede în regiunea parisiană), obţinerea statutului de federaţie delegateră şi mărirea resurselor financiare, continuarea dezvoltării sectoarelor de comunicaţie şi de formare, favorizarea accesului femeilor spre jocul de şah, înfiinţarea unor servicii specifice pentru cluburi, o mai bună structurare a performanţelor etc.

Anul trecut, el a fost reales pentru încă 4 ani dar munca aceasta nu-i deloc uşoară, putându-se asemăna cu dificila responsabilitate a unei mari întreprinderi la nivel naţional cu concurenţă internaţională. Si, după ani şi ani de muncă şi, de cele mai multe ori, de critici, poate interveni o anumită saturare şi uzură. De aceea, probabil,  el a anunţat recent că, deşi are mandat pănă în martie 20013, va preda ştafeta înainte de termen, cu ocazia Comitetului director din 18-19 iunie 2011.

Bănuiesc că atunci când iubeşti sportul respectiv, a ajunge preşedintele unei federaţii este plăcut dar, pentru aceasta, trebuie să ai şi  dorinţa de a te învesti, capacitatea organizatorică şi doza de altruism necesară pentru a-i servi pe altii, înţelegerea şi calităţile tehnice indispensabile pentru a putea susţine toate genurile şi nivelurile de activitate şahistă.

Aş mai vrea să spun căteva cuvinte despre modul de alegere a conducătorilor noştri.

Desigur,  nu vreau să pun în discuţie principiul alegerilor libere care este o componentă a democraţiei, ci numai maniera în care se desfăşoară, în funcţie de utilitatea lor practică în diversele domenii. Căci dacă la nivel politic există întotdeauna destule forţe şi organisme de contra-putere, în şah o echipă odată instalată (uneori şi realeasă) trebuie mult timp suportată. Câteodată avem noroc, alteori anumite grupări agresive şi interesate ajung să manipuleze majorităţile pentru a le dicta regulile jocului democratic. Căci din păcate,  noi trăim într-o epocă unde marea masă a celor dezinteresaţi acordă prea uşor puterea celor care o doresc cu ardoare, în detrimentul celor mai competenţi şi pasionaţi. Si chiar atunci când ai competenţe indiscutabile pentru conducerea şahului, s-ar putea să fi preocupat de alte probleme profesionale sau familiare. Si chiar dacă, în fine, dispui de timp şi ai cele mai bune intenţii, dar dacă ai idei personale  sau divergenţe faţă de anumite interese, dacă eşti un solitar fără sprijin sau dacă te investeşti prea mult deci devii   jenant, atunci gaşca mediocrilor (care sunt în general majoritari) ar putea să se  debaraseze repede de tine!

După mine, nu-i prea bine ca în familia noastră şahistă atât de unită să asistăm la situaţii când două grupuri îşi dispută într-un mod ridicol conducerea federală (uneori chiar şi la unele eşaloane inferioare).  Desigur, există regulamente comune tuturor federaţiilor sportive dar, după părerea mea, candidaturile trebuie să fie apolitice şi individuale, pentru absolut toate posturile federale. Avantajele sunt evidente:

l        asigurarea unei mai large reprezentatări ale întregii mişcării şahiste

l        utilizarea celor mai bune forţe şahiste disponibile şi interesate.

l        acceptarea unor persoane pasionate şi competente, chiar dacă aparţin  «câmpului advers»

l        evitarea, prin aceasta, a situaţiei când unii  vor munci din greu pentru binele comun, iar alţii  să le pună beţe în roate.

l        întărirea responsabilităţii fiecăruia, fără a fi obligat  să se ploconească în faţa unui eventual preşedinte autoritar.

Actuala desemnare, după liste întregi şi blocate, nu face decăt să divizeze mişcarea şahistă, neputând decăt  reprezinta un subterfugiu de adevărate coterii. Ea nu poate decât să profite capilor de liste pentru că:

l        înainte de toate, ei pot pune  pe lista lor pe cine doresc, deci să-şi asigure  o compensaţie de loialitate în locul competenţelor specifice necesare.

l        apoi, posturile nefiind  individualizate deci nealese şi stabilite după bunul plac al preşedintelui, totul poate să fie decis de «campania electorală» a  acestuia: cel mai bun comunicator (cel mai bun de gură) şi nu cea mai bună compoziţie tehnică a întregii echipe!

Căteodată asistăm la  adevărate mascarade: astfel, eliminându-şi concurenţa, actualul preşedinte al FFE  şi-a prezentat la ultimele «alegeri» o echipă reînoită de 28 colaboratori+5 supleanţi cu nume-prenume, vârstă şi ocupaţie civilă.

Mult timp, federaţiile noastre au fost conduse de preşedinţi amatori, ceea ce ne-a izolat şi deci sărăcit.Apoi au venit organizatorii de structuri şahiste, tehnicienii – specialişti în şah şi, în fine politicienii care au asigurat, de bine de rău, o anumită subvenţie de stat. Cred că a sosit timpul să facem şahul mult mai atractiv şi, în special  interesant, nu numai pentru practicanţii săi ci şi  pentru sponsorii privaţi şi oficialităţile de tot felul şi la toate nivelele.

Ajungem apoi la partea cea mai importantă a şahului – finanţarea.

Şahul este într-adevăr unul din jocurile cele mai ieftine: pentru a juca o partidă, este suficient să posedăm un joc dar, pentru ieşi de acasă şi a întălni alţi adversari, este necesar să ne înscriem într-un club şi a plăti o mică cotizaţie. In acest fel, putem participa la antrenamente, juca partide amicale şi eventual câteva competiţii, atât în interior cât şi în exterior, individual sau pe echipe.Toate acestea au un cost rezonabil, în orice caz mult mai mic decàt practicarea multor altor divertismente.

Dar viaţa a devenit din ce în ce mai grea şi, ca şi jocul nostru care a evoluat, organizarea şi necesităţile şahiste se schimbă şi se complică, mai ales când devenim un obişnuit al competiţiilor. Specificul şi durata partidelor de şah au  adus în acest caz trei mari inconveniente sociale:

l        trebuie să nu absentăm prea des şi pentru mult timp de acasă, ceea ce ar putea incomoda familia şi un eventual patron.

l        trebuie să cheltuim sume destul de importante pentru înscriere, deplasare, cazare, măncare etc.

l        din punctul de vedere al premiilor, şahul este, din păcate, departe de a fi o activitate «rentabilă», iar creşterea mereu a costului vieţii nu  face decăt să îngreuneze situaţia.

Dealtfel, fie vorba între noi, premiile în marea majoritate a concursurilor de şah sunt de-a dreptul ruşinoase. Exceptând un mic cerc de mari maeştri de extra-clasă, în jurul cărora graviteazà unele media şi sponsori, pentru marea  masă de amatori şi de (semi-) profesionişti de şah, problema financiară se pune din ce în ce mai acut.

In ultimii ani, pentru a participa la competiţii, chiar numai la campionatele naţionale, a început să coste cam scump, organizatorii  abandonându-şi  practic jucătorii cerinţelor financiare ale hotelierilor şi restauratorilor, interesaţi chiar la preţuri reduse. Această adevărată pauperizare a structurilor şi a activităţii şahiste a condus la càteva fenomene de-a dreptul ingrijorătoare:

l        o scădere importantă a participărilor la concursuri «serioase» în avantajul openurilor rapide.

l        instaurarea unei anumite concepţii amatoriste în antrenamentul  şi practica  şahistă.

l        dificultatea (semi-) profesioniştilor de a-şi concepe şi realiza adevărate cariere şahiste pe mai multi ani.

l        tendinţa celor mai buni maeştri (încă tineri) de a-şi acoperi pierderile financiare prin risipirea forţele în alte activităţi mai productive ca: pokerul, antrenarea altor jucători, scrisul, diverse exchibiţii etc.

Inchei, urând multe succese noii echipe conducătoare a FRS care va fi aleasă şi o asigur de tot sprijinul meu incondiţional !

Volodia Vaisman, maestru internaţional  şi antrenor FRŞ +FFE