Kramnik: Este deosebit de plăcut să câştigi la Moscova


Vladimir, mai întâi câteva cuvinte despre felul în care a decurs turneul.
Imediat dupa meciul din primul tur împotriva lui Carlsen, m-am imbolnavit. De obicei, într-un astfel de turneu puternic, dacă joci cu temperatură, nu te poţi aştepta la ceva prea bun. Dar, din cine stie ce motive, am jucat foartebine, în ciuda bolii. Desigur, eram pregătit pentru eveniment şi am simţit că am fost într-o formă destul de bună, dar a fost totusi o surpriză pentru mine că am realizat un astfel de rezultat bun atunci când eram bolnav şi trebuia să iau medicamente pentru a-mi controla temperatura, înainte de jocuri . Asta a fost o revelaţie. Chiar şi aşa, am facut plus trei cu ceva rezerve. As fi putut chiar sa câştig inca vreo doua alte jocuri. Am fost câştigător împotriva lui Carlsen, şi, de asemenea, împotriva lui Gelfand la un moment dat. Pe de altă parte, am avut si ceva noroc in unele momente. Deci, cred că rezultatul a fost destul de drept. Şi doresc să subliniez că este deosebit de placut sa castigi un astfel de turneu la Moscova. Nu ai fost socat de modul în care Anand a pierdut la Aronian, în ultima runda?

A fost atât de mare succes cat şi destul de ciudat.

Un rezultat de “plus 3” este destul de tipic pentru castigatorul unui turneu de categoria 21. Kasparov a câştigat cu acelaşi scor turneul de la Las Palmas, din 1996, şi Topalov pe cel de la Bilbao, in 2008. Esti mulţumit de rezultat, sau ai fi putut sa obţii chiar mai mult puncte?

Cred că acesta nu a fost doar cel mai puternic turneu din acest an, dar, de asemenea, unul dintre cele mai puternice turnee organizate vreodată.

Am fost. Mai ales ca Anand este bine-cunoscut pentru pregătirea lui buna. Cred că este probabil ca el sa aiba un pic de complex de inferioritate in fata lui Aronian. El joacă foarte rău împotriva lui. Aproape fiecare jucător are adversarii săi “sperietoare”. I-am spus lui Levon “Spune-mi, cum reusesti tu sa-l faci pe Anand sa joace contra ta cu forţa unui candidat de maestru indian?” Aronian a râs şi a spus: “Daca platesti bine, iti voi spune!”. Dar, lasand gluma la o parte, în afara acestui joc, Anand a jucat foarte bine la Moscova. El a fost în competiţie pentru primul loc până în ultima rundă, şi nenorocirea din jocul împotriva lui Aronian nu a deturnat defel atenţia de la clasa sa ridicata. Tu ai adversari “sperietoare”?

Din fericire, nu. La un moment dat a fost Alexei Shirov, dar m-am scuturat de acest complex, iar acum am un scor pozitiv împotriva lui.

Sursa http://susanpolgar.blogspot.com/2009/11/kramnik-interview.html

ALTE POSTARI RELEVANTE

0 Comentarii

Lasa un Comentariu

Adresa dvs de email nu va fi publicata.