Aici puteti sa revedeti “Sahul – Istorie si promovare (IV)“
Prietena prietenului unui prieten (nu spui cine, persoana importanta) si-a dat licenta in luna iunie. Cu aceasta ocazie, Anca Marinescu, caci despre ea este vorba, a sutinut un proiect de diploma cu o tema foarte interesanta.
Este un proiect de diploma avand ca subiect istoria sahului, cu diversele sale fatete. Unul din lucrurile care face ca lucrarea sa fie una foarte interesanta este numarul si varietatea mare de carti consultate, Anca gasind referiri legate de sah si in surse neconventionale.
Anca Marinescu a avut amabilitatea sa ne trimita si noua acest proiect. Ea a primit nota 8 din partea comisiei de examinare . Desigur pentru aprecierea obiectiva a acestei lucrari este nevoie ca ea sa fie citita de catre iubitorii sahului. …ceea ce speram ca se va intampla.
de Anca Marinescu
(Conducător ştiinţific: Conf. dr. Alexandru Ofrim)
Şahul modern
În anul 1924, prin înfiinţarea Federaţiei Internaţionale de Şah (F.I.D.E.), organizarea jocului se îmbunătăţeşte. Astfel, se începe organizarea periodică a campionatelor mondiale interţări, şahul răspândindu-se în întreaga lume.
O problemă cu care F.I.D.E. s-a confruntat la apariţia sa a fost aceea privind dreptul deţinătorului titlului de campion mondial individual masculin de a-şi stabili adversarul şi recompensele în funcţie de bunul său plac.
În U.R.S.S., în cadrul unui congres ţinut la Moscova în 1924, se pronunţa ideea conform căreia „şahul constituie o armă pentru ridicarea culturală a maselor.”[1] Începe de fapt construcţia marii şcoli de şah ruse, care avea să domine acest joc devenit sport până în zilele noastre. Se constituie mai întâi, în anul 1925, o Secţie centrală de şah în cadrul Comitetului Superior al Culturii Fizice din Moscova, urmând apoi înfiinţarea a nenumărate secţii şahiste în întreprinderile muncitoreşti, căminele culturale şi şcolile de toate gradele din întreaga ţară.
Primul reprezentant de seamă al şcolii de şah ruseşti a fost Mihail Botvinik, care începe să studieze şahul pe baze ştiinţifice, elaborând şi metodele tehnice de joc. Primii reprezentanţi ai acestei noi concepţii de joc au fost Smîslov, Boleslavski, Kotov şi Bronştein[2], uimind prin rezultatele lor constant superioare.
Mihail Botvinik
Şahul ultimelor decenii s-a caracterizat printr-o nemaiîntâlnită abundenţă informaţională, în parte şi datorită inteligenţei cibernetice care a generat apariţia „şahului artificial”. Teoria a făcut astfel un înalt salt valoric în toate stadiile partidei, realizându-se idei strategice de o rară subtilitate, la care s-au adăugat şi aspecte estetice foarte evoluate, precum şi elementul psihologic, omniprezent în confruntările sportive.
Şahul feminin
După cum arată G.I. Levenfiş[3], „femeile au jucat şah încă de la începuturi, favorizate de faptul că acest joc a fost practicat mai ales de aristocraţie, categorie socială în care statutul femeilor era practic egal cu cel al bărbaţilor.”
Primele date certe ne sunt furnizate de picturi, manuscrise şi cărţi care datează din secolele XIII-XIV, în care ne sunt prezentate femei în faţa tablei de şah (v. Anexa 5). Legendele au de asemenea darul de a ne prezenta femeile ca şahiste redutabile, atât în timpul domniei Semiramidei,[4] vestita regină a Babilonului, cât şi în lumea arabă a celor 1001 de nopţi.
Café de la Régence
În şahul european, apariţia femeilor într-o confruntare şahistă este semnalată abia în anul 1867: la Paris, în saloanele de la „Café de la Régence” (v. supra, p. 20), maeştrii A. De Rivière şi G. Neumann au susţinut fără a privi tabla de şah câte o partidă împotriva a patru doamne de la curtea împăratului Napoleon al III-lea, care jucau în consultaţie. Presa vremii anunţă că ambele partide au fost câştigate de grupul feminin format din prinţesa Murat, ducesa de la Trémoville, doamna mareşal de Saint Jean d’Angely şi marchiza de Colbert-Chabannais.[5]
Primul turneu feminin a avut loc la Londra în anul 1897, în cadrul lui participând 20 de şahiste de frunte din Franţa, Germania, Olanda, S.U.A. şi Anglia. Câştigătoarea a fost Mary Rudge cu 18,5 puncte (din 19 partide).
Prima femeie care a câştigat un turneu masculin a fost Vera Mencik care a ieşit pe primul loc la Cheltenham în anul 1927 cu 6,5 puncte din 7 partide.
Vera Mencik
În ultimii ani, şahiste ca Judit Polgar (Ungaria) şi Pia Cramling (Suedia) au participat numai la turnee masculine, având rezultate foarte bune. În aprilie 2009, Judit Polgar figura pe poziţia 37 în topul celor mai buni jucători ai lumii.[6]
Totuşi, prezenţa feminină în cadrul jocului de şah este încă departe de cea masculină, ceea ce explică într-un fel situarea femeilor într-un plan secundar în cadrul publicaţiilor şahiste.
Judit Polgar (Ungaria) şi Pia Cramling (Suedia)
În cartea lui G.I. Levenfiş,[7] Radu Breahnă prezintă câteva comentarii ale unor mari şahişti cu privire la prezenţa femeilor în lumea şahului modern: „Departe de noi, însă, de a adopta punctul de vedere oarecum misogin al campionului mondial, G. Kasparov, exprimat în 1989: „…Şahul este o bătălie. O luptă neiertătoare! Femeile nu sunt potrivite pentru aşa ceva. (…) Există de asemenea în şah aspectul creativ. Trebuie să găseşti mereu idei noi, ceea ce este la fel foarte greu. Şahul este un amestec de sport, artă şi ştiinţă. Ori, putem constata superioritatea bărbaţilor în toate aceste domenii.
Bobby Fischer un nonconformist si excesiv de nedrept şi grosolan cu sahistele
Iar nonconformistul campion mondial B. Fischer este excesiv de nedrept şi grosolan: „Femeile sunt stupide în comparaţie cu bărbaţii: nu ştiu să joace şah.”
Pentru tânărul campion al Franţei, Joel Lautier, problema se prezintă şocant astfel: „Trebuie să-ţi deteşti adversarul. Nu e greu, deoarece acesta este un sentiment natural.”
Declaraţii nu numai exagerate, dar şi lipsite de o politeţe elementară. Suntem convinşi că femeile nu şi-au spus încă, nici în şah, ultimul cuvânt.”
[1] Ibidem, p. 43.
[2] Ibidem, p. 43.
[3] G. I. Levenfiş, op. cit., p. 71.
[4] Constantin Ştefaniu, op. cit., p. 18.
[5] G. I. Levenfiş, op. cit., p. 71.
[6] „FIDE online. FIDE Top Players – Top 100 Players April 2009”, http://ratings.fide.com/top.phtml (30 aprilie 2009).
[7] G. I. Levenfiş, op. cit., p. 71.
0 Comentarii