Aici puteti sa revedeti ” O teorie a evolutiei sahului de Garry Kasparov” (1)
Traducere in romana de Catalin Ionescu
Paul Morphy (S.U.A., 1837-84) and Wilhelm Steinitz (Austria-S.U.A., 1836-1900)
Stilul de joc pe care îl vedem astăzi nu ar fi fost acelaşi dacă nu existau cei doi giganţi ai secolului al 19-lea: Morphy şi Steinitz.
Morphy a reprezentat modelul unui necunoscut, venit de nicăieri, de fapt New Orleans, care a reuşit să-i domine pe cei mai buni jucători din lume. El a cucerit Europa, fiind primul american care a reuşit să facă performanţă, în sport, la nivel mondial. Care a fost succesul lui? Cum ar putea un tânăr dintr-o ţară cu puţine competiţii şahiste să-i umilească atât de uşor pe cei mai buni jucători din lume?
Genialul Paul Morphy
Secretul lui Morphy, probabil de care nici el nu era conştient, a fost o extraordinară înţelegere al jocului poziţional. În loc să se arunce direct într-un atac, cum era regula în acea vreme, Morphy se asigura întâi ca totul era pregătit. El a înţeles că un atac decisiv trebuie lansat doar dintr-o poziţie puternică şi că o poziţie fără nicio slabiciune nu are cum să fie pătrunsă. Din nou vedem o corelaţie între şahul jucat de Morphy şi societatea americană care l-a crescut. Pragmatismul şi agresivitatea erau caracteristicile comune.
Paul Morphy – Johann Jacob Löwenthal in 1858 ( +9 -3 =2)
Morphy şi-a dezamăgit fanii atunci când a dispărut din lumea şahului la fel de repede precum apăruse. El a părăsit şahul, pentru o carieră nereuşită în drept, fără să lase scrieri despre metodele sale de joc.
Această sarcină i-a revenit lui Wilhelm Steinitz, care a înţeles şi a interpretat succesul lui Morphy, reuşind să dubleze realizările acestuia şi să devină cel mai bun jucător din lume.
Spre deosebire de Morphy, Steinitz s-a concentrat asupra scrierilor sale, aducând o contribuţie substanţială la literatura şahistă. În 1870, el a început să dezvolte teoriile sale avansate despre apărare, slăbiciuni şi joc poziţional. Acest lucru a marcat punctul de start al sistematicilor şahului şi a dus la împărţirea istoriei şahului în două perioade: ante-Steinitz şi post-Steinitz.
Wilhelm Steinitz
Steinitz a fost cel mai puternic jucător din lume timp de aproape 20 de ani până să devină primul campion mondial de şah, în 1886, când l-a învins pe Johann Zukertort, înbtr-un meci disputat în ţara sa de adopţie, S.U.A.
Evoluţia jocului de şah a continuat şi după ce Steinitz a pierdut titlul, în 1894, în faţa germanului Emanuel Lasker.
1894: Emanuel Lasker – Wilhelm Steinitz (10+5-4=)
Omul care l-a învins pe Steinitz în meciul pentru titlul mondial a fost, de asemenea, un mare adept al stilul de joc steinitzian. Lasker a studiat filosofia si matematica, domeniu în care a făcut contribuţii seminificative. El a fost primul şahist care a abordat şi a aplicat cu succes exploatarea laturii psihologice a jocului de şah.
Lasker a realizat că pentru a valorifica slăbiciunile adversarilor nu însemna întotdeauna să faci cele mai bune mutări. Această înţelegere a jocului l-a ajutat să reţină titlul mondial pentru o perioada record de 27 de ani. (Trebuie menţionat faptul că acea perioadă era una a “şahistului gentilom”. Meciurile pentru titlu erau aranjate în privat între jucători fără un program stabilit şi astfel puteau să treacă ani de zile până se realizau).
Emanuel Lasker (December 24, 1868 – January 11, 1941)
Abordarea umanistă şi profund psihologică a lui Lasker asupra jocului de şah s-a manifestat în perioada în care s-au evidenţiat şi alte personalităţi remarcabile precum Sigmund Freud şi Albert Einstein. Cel din urmă, un apropiat al lui Lasker, chiar a scris prefaţa biografiei celui de-al doilea campion modial.
(Va Urma)
Traducere dupa “An Evolutionary Theory of Chess – Garry Kasparov”
0 Comentarii