Guru (Maestrul) (I)

Traducere din limba rusă de Viorel CIOBANU pe http://bologan.md

Kasparov si Kramnik l-au numit Guru                       ( Maestrul ) mentorul lor!

Pentru a-şi desăvârşi măiestria şahistă, tinerii jucători, neapărat, se călăuzesc de valorile clasice ale şahului mondial. În acest sens, ei studiază monografiile şi analizează partidele alese ale celor mai remarcabili şahişti din lume, în special, ale campionilor mondiali.

Mihail Botvinnik

Mihail Botvinnik, Patriarhul şahului sovietic, campion mondial în perioadele 1948-1957, 1958-1960 şi 1961-1963-iată, de fapt, un model de şahist ideal. Cu mulţi ani înainte de a cuceri titlul suprem, Botvinnik a creat un catehism, pe care l-a respectat cu sfinţenie:
1.repertoriul deschiderilor
2.analize de probleme şi studii
3.parcurgerea istoriei şahului
4.dezvoltarea culturii şahiste
5.stabilirea unui partener-secundant
6.fişarea partidelor adversarilor
7.stabilirea unor scheme noi de joc şi examinarea lor cu secundantul
8.menţinerea unei condiţii fizice bune
9.trecerea în revistă a ultimelor noutăţi şahiste
10.o pauză de relaxare de vreo 5 zile înaintea concursului ş.a.

Mark Dvoreţki

Ilustrul pedagog şi antrenor de şah Marc Dvoreţki, în unul din articolele sale, referindu-se la Mihail Botvinnik, a afirmat că cel de-al şaselea campion mondial a fost primul care a elaborat, de o manieră integră, criteriile de formare a repertoriului de deschideri şi a formulat principiile analizei aprofundate în şah.

Viorel Bologan

Dar iată ce a remarcat liderul şahului naţional Viorel Bologan:
Mihail Botvinnik i-a lansat în şahul de performanţă pe Garri Kasparov şi Vladimir Kramnik, care l-au apreciat enorm, considerându-l Guru, mentorul lor. Ei au recunoscut că fără acel Guru nu ar fi acces pe Everestul şahist. Patriarhul a creat faimoasa Academie de şah „Kasparov-Botvinnik”, ai cărei absolvenţi sunt redutabilii Vladimir Kramnik, Serghei Rubliovski, Vladimir Akopian ş.a.
În afară de numeroasele articole şi monografii de şah, Botvinnik a ţinut jurnal şi a publicat fundamentalele sale memorii. Un articol care, în mod special, trebuie să fie studiat de tinerii şahişti şi antrenoriiii acestora este „Regimul de turneu al şahistului”, publicat în anul 1939. În continuare, pentru cititorii, amatori ai şahului, reproducem acest articol extrem de preţios.

Mihail BOTVINNIK: „Regimul de turneu al şahistului”

(Va urma)

ALTE POSTARI RELEVANTE

0 Comentarii

Lasa un Comentariu

Adresa dvs de email nu va fi publicata.