Cea mai lunga zi de nastere a lui Magnus Carlsen este ziua in care se joaca tiebreakul pentru titlul mondial!

Update : Magnus Carlsen a castigat cu 3-1 cele 4 partide de sah rapid si si-a pastrat titlul mondial la sah!

Magnus Carlsen

Magnus Carlsen ramane campion mondial la sah dupa un meci foarte greu, in care nu a lipsit mult ca sa piarda titlul dupa partidele de sah clasic incheiate cu 6-6.

Meciul Carlsen – Karjakin va intra astazi pe ultima linie dreapta pentru deciderea campionului mondial.

Tiebreakul  va decide pentru a treia oara cine va fi campionul mondial! Magnus are de luptat cu mitul ca este cel mai greu de jucat sah in ziua de nastere…

carlsen-karjakin_wcc2016
Ultimele partide dintre Carlsen si Karjakin se disputa in seara aceasta de la ora 21.00
Acum un deceniu se aplica prima oara regula de tiebreak pentru desemnarea titlului de campion mondial in 2006. Meciul cu atatea scandaluri, ma refer la Kramnik – Topalov, s-a decis la razboiul nervilor, dupa ce Kramnik a reusit sa castige cea de-a patra partida de sah rapid si sa isi asigure titlul mondial cu 2,5 – 1,5, in timp ce scorul consemnat dupa cele 12 partide de clasic era de 6-6.

World Chess Championship Match 2006
Rating 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 Points R1 R2 R3 R4 Total
 Vladimir Kramnik (Russia) 2743 1 1 ½ ½ 0* ½ ½ 0 0 1 ½ ½ 6 ½ 1 0 1
 Veselin Topalov (Bulgaria) 2813 0 0 ½ ½ 1* ½ ½ 1 1 0 ½ ½ 6 ½ 0 1 0

A urmat meciul Anand – Gelfand care s-a incheiat tot cu 6-6 si doua partide decise. La sah rapid a castigat Anand cu 2,5 – 1,5.

click on a game number to replay game 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16
Gelfand ½ ½ ½ ½ ½ ½ 1 0 ½ ½ ½ ½ ½ 0 ½ ½
Anand ½ ½ ½ ½ ½ ½ 0 1 ½ ½ ½ ½ ½ 1 ½ ½


FINAL SCORE:  Anand 8½;  Gelfand 7½

Un meci care in cea de-a doua parte a fost si mai plictisitor decat in primele 6 partide ( doar victoria lui Karjakin a reusit sa anime meciul, pana in momentul in care Magnus Carlsen a reusit sa egaleze) si un sfarsit de meci dezamagitor pentru iubitorii sahului, cu o remiza scurta in timp record in ceea ce priveste istoria meciurilor de campionat mondial. Nu facem analiza meciului acum, sunt zeci si sute de articole de specialitate care despica firul in patru, adica fiecare partida din meciul de titlu, doar spune ca deseara va cadea cortina dupa meciul de tiebreak, care va avea suspansul si frumusetea ceruta de iubitorii sahului.
Departajarea va fi structurata astfel:

  1. Se vor juca 4 partide de sah rapid cu timpul de 25 minute pentru fiecare cu un increment de 10 secunde la fiecare mutare.
  2. Daca persista egalitatea se va trece la serii de blitz a cate doua partide. Acest lucru se poate repeta de 5 ori. Adica, in urma fiecarei serii de doua partide blitz 5m+3s avem egalitate de scor, ajungem la un total maxim de 10 partide blitz. 3.
  3. Aici se trece la o singura partida si decisiva! Armageddon: 5 minute alb contra 4 minute negru. Daca se ajunge la mutarea 60, incepand cu mutarea 61, fiecare jucator primeste 3 secunde increment. La remiza negrul obtine titlul.  Niciodata nu s-a ajuns la blitz!

Va fi o noapte lunga pentru europeni sau nu? Oricum cele patru partide rapide ne pot duce spre miezul noptii. Intre partide este prevazuta o pauza de 10 minute. In teorie, daca s-ar ajunge la Armageddon putem sa ne apropiem chiar de 5 ore, 5 ore si jumatate. Totul incepe la 21:00 ora Romaniei si poate sa ajunga spre 2-3 dimineata a zilei de 1 decembrie. Deci, bine ca maine este Sarbatoarea Nationala a Romaniei! Iar astazi este ziua lui Magnus Carlsen! 26 de ani. La Multi Ani Magnus!
final

ALTE POSTARI RELEVANTE

  • Gabi

    S-o gătat. Nu cred că îi pare cuiva rău. Urât meci. Să băgăm fisă de 7 dolari parcă pentru a vedea tie-breakul, mi se pare o glumă proastă.

    decembrie 1, 2016 - 7:44 am Raspunde
  • Tudorache M

    Ehhh, cam asta era diferenta… Nu poate sa stea in fruntea topului ELO aiurea norvegianul si cred ca la toate sectiunile (standard, rapid si blitz). Actual nu vad cu cine poate avea probleme daca se pune pe munca serios. Consider ca nu a dat totul si are margini de alta crestere ulterioara. Poate si o schimbare de atitudine si prezenta fizica ar fi tot in folosul sau. Cele mai multe probleme le-a avut cu Giri in ultimul timp. Stim cu totii de ce. “Remizatorul” (folosind nickname-ul unui amic ce juca acum cativa ani des in “Colosseum” si care acum prefera sa joace pe Lichess) il pune in dese randuri in dificultate. Nu-i ofera sanse sa complice. Dar un asa meci pentru titlu, ar trebui sa treaca direct la faza celor 4 partide de rapid! Oricum, vorbele noastre din batrani raman totdeauna valabile. “Ulciorul nu merge de multe ori la apa”. Este valabil pentru ambii. Daca Magnus mai ajunge in situatia sa fie condus, s-ar putea ca pe viitor sa nu mai reuseasca. Mai valabil este chiar pentru Karjakin. Nu poti sta la soarta incredibila de a scapa in atatea situatii cu remiza. In partida a doua de rapid, sunt fara cuvinte… Carlsen era castigat si cu timp gramada pe ceas. Karjakin statea si la 20-30 sec uneori. Toti s-ar fi asteptat sa se petreaca ceea ce am vazut in partidele standard. Sa cada psihic Magnus si sa piarda. Nu a fost asa. Karjakin, da, un luptator. Uneori arata extraclasa. Dar ceva ii lipseste. Cine stie… poate chiar aroganta lui Carlsen. Incarcatura psihologica este imensa. Cu siguranta merita sa fie in top 5 actual ELO. Nu stiu daca va mai vedea insa un alt meci pentru titlul mondial. Din fericire acum sunt in fiecare an. Poate ma contrazice!

    decembrie 1, 2016 - 7:52 am Raspunde
  • Gabi

    Da, Carlsen e un campion “pe bune”. Până la urmă, tot un chinezoi îi va lua locul pe soclu.
    Am eu ce am cu chinezii ăștia.

    decembrie 1, 2016 - 8:50 am Raspunde
  • Tudorache M

    Ma uitam la rubrica domnului Aristo Bunescu. Dansul face o treaba de mare folos sahului. Incearca sa tina permanent, pe cunoscuta agentie de stiri “AGERPRES” (evident si pe Facebook) sahul la vedere. In perioada meciului a cerut parerea mai multor jucatori de prim rang in sahul romanesc. Dar nu numai. Chiar ieri, a avut opinia cunoscutului antrenor emerit si maestru international Mircea Pavlov. Acesta intr-un pasaj al interviului, spunea ca marii campioni ai trecutului s-ar intoarce in mormant de suparare (expresie utilizata in folclorul nostru, in sensul ca s-ar rasuci de suparare. Cei tineri cu siguranta aceste zicale le vad mai ciudate.), vazand cum se decide titlul mondial acum. Face si o analiza obiectiva a meciului si cum s-au prezentat cei doi. Ce sanse au (aveau) la rapid. De acord, este ca si cum titlul mondial pierde din valoarea sa, cand este obtinut la partide de rapid. Sa nu mai vorbim de blitz, unde din fericire inca nu s-a ajuns. Situatia din meci si mai ales scandaloasa ultima partida (a 12-a) a facut multe personalitati sa ia atitudine. Nu se poate continua asa! In decursul anilor, cate ceva s-a incercat. Pornind de la acordarea a 3 puncte la victorie si 1 la remiza si continuand cu regula celor 30 mutari. De asemenea s-au introdus in multe turnee si inclusiv in meciul pentru titlul mondial, acest Tie Break. Domnul Pavlov are 100% dreptate! Nu este demn pentru un asemenea meci sa fie decis asa. Dar obiectiv vorbind, ce se poate face? NIMIC. Fara a afecta sansele egale ale jucatorilor. Dar sa nu uitam ca un mic dezavantaj ar avea negrul la inceputul unei partide, desi in meci acesta dispare (valabil in turnee doar un singur tur, fara retur). Pe buna dreptate, Seirawan a venit cu diverse propuneri pe ChessBase. Ca sa se lungeasca meciul la 18 partide, nu ar fi rau pentru ca el spune: 12 putine iar 24 multe. Dar revine si spune foarte logic: cum sa te declari CAMPION MONDIAL LA SAHUL CLASIC CASTIGAND TITLUL PRIN PARTIDE RAPIDE? Un adevar transant si nu aveti nici un raspuns. Unica solutie? Partida a 13-a (extra) sau eventual a 19-a, ARMAGEDDON. Negrul cu mult mai putin timp de gandire dar la remiza castiga titlul. Pai aici ne certam oricum la infinit. Cat sa ii iei negrului? Trebuie sa ii lasi peste o ora. Ii dam si bonus mai mic. Nu stiu… E o solutie. Daca ne legam strict de expresia sah clasic, este posibil unica. Adevarul crud este acela ca sahul a ajuns la un nivel incredibil si echilibrul se rupe foarte greu in partida. Daca FIDE considera, cum de fapt a dovedit, ca nu o deranjeaza sa acorde titlul de sah clasic standard sau pe intelesul nostru la timp lung, in urma unui Tie Break cu partide rapid si blitz… asta este. Vedeti dvs., am invartit si sucit subiectul in 200 de cuvinte si am ajuns de unde am plecat. Nu se vede alta solutie! Doar aceea a scurtarii timpului. In acest sens, pe undeva (nu imi amintesc unde) am vazut si o propunere a lui Kasimdzhanov. Cel putin in turnee, ar fi perfect valabila. Si ar trebui extinsa in toate competitiile. Marii campioni si-au facut activitatea in acele timpuri. Noi traim aceste vremuri. Daca ei mergeau cu vaporul sau caleasca si noua ne-ar placea dar numai din romantism. Nu exista alta solutie, din pacate. Propunerea lui (din cate imi amintesc) se baza pe Tie Break dupa orice partida incheiata remiza dar nu mai stiu exact forma. Insa inspirandu-ma, as propune scurtarea partidelor la 90 minute (toate mutarile)+30sec bonus pe mutare. Punctajul sa fie schimbat, pentru a putea acorda alte puncte in Tie Break, cand o partida se incheie remiza. Spre exemplu standard: 5 pct. victorie, 1 remiza. Rapid: 3 puncte victorie, 1 remiza: Blitz: 1 punct victorie, 0,5 remiza. Armageddon: 1 punct. Putem sa rasucim si mai rau cutitul in rana! Adica sa existe o singura partida pe fiecare cadenta. Culorile se vor alterna. Deci ai alb in partida standard, la Armageddon ajungi sa joci la negru. In total sunt mai putin de sase ore. Daca se va juca Tie Break dupa partida standard. O sa intrebati de ce dau doar 1 punct la remiza. Pai simplu: Daca dau 3 la standard. Vor face imediat remiza si vor trece la Tie Break. Asa ar aduna mai multe puncte! Complicat sau nu, mai devreme sau mai tarziu se va ajunge acolo. Nu sunt solutii! Deja vedem in meciul pentru titlul mondial acest lucru. Ramane insa intrebarea lui Seirawan: pai vorbim de sah la timp lung….? Ori facem ce spunea el, numai ca in turnee nu este valabil. Dar se poate aplica direct Armageddon sau time odd cum se spune. La remiza alb ia un punct negrul 2. Oricare castiga ia 3. Ori desfiintam sectiunile Rapid si Blitz si avem sah si gata. Pentru ca o sa fie tot mai des nevoie de aceste Tie Break. Si totusi… eu cu cine votez? Sah clasic sau ce?

    decembrie 1, 2016 - 9:37 am Raspunde
  • Tolea

    buna dilema.
    Eu as re-propune sa schimbam acest joc condamnat la remiza prin superanalizare, sa adaugam o piesa, sau cineva sa mute de doua ori la mutarea 30, sau 9/9. Sau Fischerrandom cu toate astea la un loc.
    Jocul asta e terminat, imi pare rau pentru pasionati, dar s-a terminat ca si x si 0.
    Era previzibil, e stupid sa presupui ca odata cu interventia masinii jocul va ramane la fel.
    In momentul de fata cred ca memoria reprezinta 70% din efortul unui jucator, iar forta de joc conteaza abia dupa memorarea lui Catelus cu parul cret.

    decembrie 3, 2016 - 6:07 am Raspunde
  • Tudorache M

    Desigur cea mai simpla alternativa este modificarea jocului. Dar vedeti… nu cred ca se va reusi! Exista o mare stare de conservare a regulilor. Varianta Fischer care poarta si numele Random sau cel mai des 960, a avut un moment de glorie. Apoi a inceput sa intre in declin si interesul sa dispara, nu am inteles de ce? Va fi foarte greu sa se modifice ceva. Cel mai simplu si o sa vedeti acest lucru in viitor, va fi sa continue tendinta de scurtare a timpului de gandire. Mai ales ca asa se vine in sprijinul transmisiilor live. Mai mult de atat, prezic faptul ca se va umbla si la limitele impuse de incadrare intr-o anumita clasa de timp. Pentru sahul standard suntem actual la 1 ora pentru fiecare jucator. Nu m-as mira, ca sa se reduca la 30 minute sau poate intr-o etapa de tranzitie la 45 minute pentru fiecare jucator. Plus ceva bonus pentru fiecare mutare. Pentru programe si trisat, nici chiar 960 nu poate fi o problema. Aceasta varianta nu va elimina trisatul! Poate sa elimine multe remize. Asta da. Insa pentru un timp. Pe chess.com prinde contur tot mai mult un nou campionat: CRAZYHOUSE. Aceasta este o varianta care actual nu poate fi utilizata trisand. Cine stie pentru cat timp… Dar este prea aiurea! Prea socant sa jucam asa sahul (piesele capturate adversarului devin disponibile pentru tine, schimband culoarea in cea proprie. La momentul oportun, poti utiliza aceste piese de pe margine, introducand cand doresti una, in locul unei mutari) si prea diferit de ceea ce este acum. Sunt multe alte variante. Mai exista si Bughouse care necesita 4 jucatori si este ceva de tip echipa. Reguli mult asemanatoare cu Crazyhouse. Alte variante nu au nicio sansa. dar nici aceste variante nu au sanse in opinia mea. Sahul cu greu se va schimba in privinta regulilor de joc sau a compozitiei pieselor. Foarte greu. Nu o sa prindem noi acele timpuri, sunt ferm convins!

    decembrie 3, 2016 - 11:01 am Raspunde
  • mihaighinda

    Sunt plictisit de zeci de ani de corul bocitoarelor care anunță iminenta (ba chiar și imanenta) dispariție a șahului clasic, așa cum îl știm și jucăm noi. Și asta, datorită extincției prin remiză, a super-cunoștințelor teoretice, a imposibilității de ați bate adversarul în 15-20 de mutări, apariției modulelor de analiză, bla-bla-bla.
    Nu cred că jucători de succes, agresivi și inteligenți ca Vachier, Nakamura, Caruana, Mamedyarov, So Wesley, Ivanchuk, etc, ar fi de acord cu o asemenea predicție sumbră, predicție generată de LIPSA cunoștințelor și a memoriei șahiste deficitare, ca și de lipsa de rezultate (remarcabile) ale membrilor acestui cor de bocitoare. Decât să inventați jocuri noi, care au ca numai drept suport material tradiționalele noastre figuri de șah și/sau să chinuiți jucătorii nevinovați care au talent REAL cu controale de timp care să distrugă creativitatea, mai bine ați pune mâna și ați învăța jocul de șah și v-ați antrena memoria specifică șahului. Măcar să știți despre ce vă dați cu atâta emfază părerea!
    @ Domnule Tudorache M,
    Îi scriați zilele trecute d-lui Jugaru despre deficiențele dvs comune într-ale scrisului, dar și ale dvs au atins cote alarmante (vezi mesajul nr.4). Dați-mi voie să vă ajut puțin: v-ați/ne-ați face un mare serviciu dacă ați despărți mesajele dvs scrise prea dens, îndesat, repetitiv și înghesuit, în mai multe paragrafe, care să ”aerisească” forma lor grafică. Încercați să adunați toate ideile asemănătoare intr-un paragraf, pentru a NU mai relua aceiași idee in diferite forme, la începutul, mijlocul și sfârșitul mesajului. Încercați să dați un fir logic frazelor dvs, ajutați-le să capete o formă lină, un crescendo al expozeului și un climax în momentul revelației, moment în care se presupune că cititorul trebuie să înțeleagă DE CE și mai ales CE ați vrut să scrieți.
    Personal, am dificultăți tot mai serioase ca să citesc mesajele dvs… Desigur puteți să-mi spuneți că nu mă obligă nimeni să le citesc, că scrieți pentru popor și NU pentru elitiști, etc., dar… sunt un tip foarte curios și temele abordate sunt adesea interesante.
    Un ultim sfat: Recitiți, pentru numele lui Dumnezeu, materialul scris înainte de a apăsa pe butonul SEND. Vedeți dacă înțelegeți TOT ce ați scris și, mai ales, dacă rezultatul corespunde intenției dvs inițiale, pentru că, de multe ori, condeiul vă derapează și apar tot felul de hiaturi, de amintiri și considerente personale care nu au vreo legătură cu subiectul propus.. Amintiți-vă ce spuneau romanii, cei atât de zgârciți cu cuvintele: ”non multa, sed multum”….Revizuiți, scurtați, rearanjați după tematică, eliminați redundanțele, dați coerență conținutului…..
    Cu prietenie,

    decembrie 5, 2016 - 2:46 pm Raspunde
  • Tudorache M

    Le-as reciti daca as avea… timp. Uneori mai reusesc sa corectez cate ceva. “Greseala recunoscuta este pe jumatate iertata”. Una peste alta, nu detineti dvs. adevarul absolut! NU TREBUIE SA CUNOASTEM (INTELEGEM) JOCUL ASA CUM PRETINDETI DVS: Noi constatam ce se intampla. Nimic mai mult. Rezultatele. Daca ati vazut alt meci pentru titlul mondial, fericit sunteti dvs.!

    decembrie 5, 2016 - 3:12 pm Raspunde
  • mihaighinda

    Chiar şi “simpla” constatare a unui fenomen presupune un anumit grad de expertiză, nu-i așa? Sunt medici buni şi medici slab pregătiți, dar amândouă categoriile pretind că sunt medici şi pun diagnostice. Idem, sunt șoferi buni şi şoferi potențiali criminali şi toți circulă la volan. Simpla posesie a unui elo egal cu data nașterii NU transformă automat pe cineva într-un expert al şahului.
    Pe de altă parte un meci plictisitor pentru titlul mondial, între doi jucători scoși din formă, NU ar trebui să atragă neapărat schimbarea regulilor şahului. Ar fi fost suficient să se fi calificat Caruana, Nakamura sau ultra-agresivul Vachier-Lagrave şi meciul ar fi fost mult mai animat.
    NU este nevoie să schimbăm nimic pentru a face şahul mai atractiv sau mai combativ. Poate vă reamintiți startul fulminant al lui Caruana cu 7 din 7 de la super turneul de la Sinquefield? De ce am schimba ceva? Poate doar pentru a face toți “tabula rasa” ca să anulăm cunoștințele celor din topul mondial, reîntorcându-ne egali, dar în ignoranță, la vremurile de “aur” din secolele XV şi XVI, când se puneau bazele primelor deschideri…..
    În fine, dacă chiar nu ai deloc timp să recitesti (ceea ce NU CRED) şi să şlefuieşti materialul scris, ai putea oricând: fie să scrii în 2-3 reprize în Word, fie să scrii mai puțin cantitativ folosind timpul economisit astfel pentru revizuirea materialului, fie să concretizezi mai lentamente pe ecran preaplinul gândirii, anticipând cu câteva fraze cum vă fi structurat materialu pentru a nu mai părea scris în goana caluluil….

    decembrie 5, 2016 - 7:23 pm Raspunde
  • dancostea64

    @ Mihai Ghinda
    “Moartea sahului prin remiza” a fost semnalata atat de Capablanca cat si de Fischer. Sahul cu modificari este un joc lipsit de simetrie, urat in opinia mea. Un alt monstru sacru, Portisch, a afirmat ca reducerea timpului de gandire afecteaza calitatea finalului. Sunt trei exemple de specialisti care de multa vreme afirma ca lucrurile nu sunt tocmai in regula. Modificarea sahului pentru a-l face mai dinamic si mai imprevizibil (dar nu pe seama reducerii timpului de gandire) este o problema deschisa.

    decembrie 5, 2016 - 8:38 pm Raspunde
  • Gabi

    Eh, domnule Ghindă, e bine că mai scrie cineva câte ceva pe blogul ăsta, chiar și din “goana calului”.
    Altfel, o să ajungem toți care hălăduim pe aici să strigăm ca Țopescu când a intrat în Alimentara … Gooool!
    Personal, îmi mai duc veacul pe-aici pentru că mai aflu lucruri noi, puse pe tavă, la botul calului, de “pasionali” precum Marian Tudorache.
    Ca mine or mai fi și alții, prea comozi ca să mai caute informații și comentarii despre șah și prin alte părți.
    Tare chestia aia cu ELO-ul cât data nașterii. Probabil blogul e bântuit de cititori – fantome (cu ELO sub 1900), s-au dus de mult săracii pe un alt eșichier 🙂
    Că tot veni vorba, dacă mai contează și părerea unei fantome, nici eu nu sunt pentru schimbarea regulilor din șah.
    Dar mi se pare că prin programe (roboții de “bucătărie” șahistă) au fost băgați toți jucătorii la malaxor, cei nativi cu cei lipsiți de harul șahului, dotați doar cu ambiție și memorie, calități de altfel obligatorii, dar nu primordiale.
    A rezultat de aici un amestec greu de digerat pentru simpli amatori ca mine, de nu mai știi care cu care, și o inflație de maeștri, mai mari sau mai mici, de nu mai știi pe care să-l “votezi” .
    La fel ca și în alte jocuri / sporturi, cred că și în șah farmecul vremurilor de altă dată a cam dispărut.
    Cu atât mai mult, tot respectul pentru cei care, în condițiile astea, își câștigă existența din șah.
    Să intri acum în elita șahului e mai greu decât câștigarea unui premiu Nobel sau similar cu intrarea înainte de 1989 la Medicină 🙂
    Ca să te menții, nu mai zic.
    Te exmatriculează baieții imediat:)

    decembrie 5, 2016 - 8:45 pm Raspunde
  • mihaighinda

    @ Gabi
    Nu am nimic cu dl Tudorache. L-am lăsat liniștit să scrie în pace zeci și zeci și zeci de mesaje, fără să cârtesc măcar o data. Verifică, te rog! Am sperat că pe măsură ce trece vremea se va obișnui cu cele ale scrisului, că doar funcția creează organul 🙂 și rutina te face mai îndemânatic. Din păcate, văzând că nimeni nu se plânge, Dl Tudorache a devenit tot mai abscons în exprimare și neglijent în expunere. M-am gândit ca să-i fac un mic serviciu, atrăgându-i atenția asupra faptului că nu-și urmează propriile sfaturi stilistice pe care i le-a dat recent dlui Jugaru. Asta-i tot, un pic de critică constructivă nu a ucis pe nimeni…

    decembrie 5, 2016 - 10:31 pm Raspunde
  • Gabi

    Dl. Ghinda: De acord.
    Marian Tudorache este unul dintre “frumoșii nebuni ai marilor orașe” șahiste.
    Îi urez să nu-i moară pasiunea șahistă niciodată.
    La fel și mie și dvs.

    decembrie 5, 2016 - 10:56 pm Raspunde
  • mihaighinda

    Magnus ne ”elucidează” cauzele jocului lui anemic în meciul lui cu Karjakin, exact in stilul politicienilor români care ne explică de ce NU au putut construi afurisitele autostrăzi care ne-ar lega de Europa Centrală și Vestică.
    Aveti linkul de pe Youtube mai jos, pe mine m-a distrat ”ghinișor”:
    https://www.youtube.com/watch?v=NFdQP0g1FG4&ab_channel=Chess.com

    decembrie 6, 2016 - 3:09 am Raspunde
  • Gabi

    Nu pot spune decât de bine de interviul ăsta.
    Nu din cauza lui Carlsen, ci al reporteriței șahiste din dreapta lui, am uitat cum o cheamă.
    Îmi place, am revăzut-o cu plăcere în timp ce îngânam melodia lui Sting (Police) …. I’ll be watching you … Every breath you take 🙂
    Faină jenșina (женщина), i-aș da și hainele (ELO-ul) de pe mine:). Șahul cere sacrificii, e clar

    decembrie 6, 2016 - 7:19 am Raspunde
  • mihaighinda

    Gabi
    Pronunția corectă este Jenșcina, cu un ”ch” englez în plus. щ= șci (piciorușul ăla micuț din dreapta jos ne arată că este un ”șci”. Fără picioruș este ”ș”. Numele jucătoarei este Anastassia Karlovich….. Cât despre cum arată și ce i-ai da de pe tine, stii ce se spune: ”de gustibus…”

    decembrie 6, 2016 - 4:02 pm Raspunde
  • Gabi

    Aha, multumesc.

    decembrie 6, 2016 - 5:38 pm Raspunde
  • jugarul

    Mie mi a plăcut enorm meciul. Neaparat o sa mi fac timp pentru analize proprii. Pentru mine nu a fost deloc plictisitor. L am simtit un meci uman, mai puțin computerizat, mai putin bazat pe memorie.
    În sfarsit avem parte si de scurte pareri ale domnului Ghinda, ceea ce ma bucura .
    Bocitoarele nu au priceput din jocul asta nici cat au priceput din x și zero. Nu ma mai obosesc sa ma iau cu ele … m am linistit.

    decembrie 6, 2016 - 8:03 pm Raspunde
  • Tudorache M

    In primul rand, vreau sa specific un amanunt: nu eu am scos din prim plan articolul. Spun asta, pentru a nu ma trezi acuzat, ca incerc sa ma protejez de critica. Iulian era autorul. In acelasi context, va intreb domnule Ghinda: articolul in sine, cum este scris de Iulian? Aveti ceva de comentat?
    Nu mai comit greseala sa ma gandesc la comprimare si utilizare de cat mai putin spatiu.
    “M-ati lasat”? Nu inteleg… Vreti sa fiti mai explicit? De cand sunt supervizat de catre dvs.?
    Faptul ca nimeni nu a intervenit, poate avea explicatii logice, cum ar fi: a) lumea nu citeste ( nu am scris eu articolul si nu pot vedea cate vizualizari are); b) lumea citeste dar se preocupa de esential, trecand peste inconvenientele ce va irita asa tare pe dvs.; c) v-au lasat pe dvs. sa fiti purtatorul de cuvant si probabil aveti un grup de prieteni care au delegat persoana dvs., sa se ocupe de oribilul meu comentariu.
    Daca nu scriam lui Lucian si nu recunosteam “pacatul”, cu siguranta aveam in continuare “indulgenta” dvs.
    Foarte usor este sa stati la “cutiuta” si la momentul oportun sa atacati. Este oarecum o lasitate. Pentru ca aveti atuuri in plus. De ce unul cu un stil asa impecabil si coerent ca al dvs., nu scrie macar la astfel de evenimente, un comentariu inaintea celor cu ELO= anul nasterii? Mi-ar fi mult mai simplu si mie si altora. Fiind in situatia de a scrie doar mici observatii, cu siguranta o sa gresesc foarte putin.
    Apropo de acest ELO. Eu nu m-am nascut inca! Dar as fi cu adevarat penibil sa consider ca +2000 este altceva decat +1900. Tot pe acolo suntem si ma simt luat in plezneala la fel ca si ceilalti, desi nu stiu cat ELO este necesar, pentru a constata numarul mare de remize.
    Ce ma enerveaza este ca, nu realizati cata necesitate are cariera cuiva, sa i se invarta rotitele bine. Nu numai in cap! Dar si in jurul sau.
    Faptul ca ati avut calitati si sansa, conditiile, ambitia, norocul sa intrati pe fagasul destinat, nu va da dreptul sa ii luati in plezneala pe altii. Poate fi posibil ca un X, beneficiind de exact acelasi ambient si oportunitati cu ale dvs., sa fi ajuns (sau sa ajunga) mult mai tare.
    Nu stiu daca v-ar conveni, ca cei cu +2700 sa va ia un pic in plezneala. Stiti care ar fi prima chestie pe care ati afirma-o? Cu siguranta asta: daca eu aveam conditiile voastre sau daca nu eram in Romania (una dintre motivatiile preferate), aveam 2800 ELO.
    Sau cum ar fi sa scriu si eu: v-am lasat destul sa ii luati in plezneala pe altii si cum nu intervine nimeni…
    Nu scriu nici pentru popor si nici pentru elita (unde cu modestie va introduceti). Scriu pentru cei care iubesc acest joc.

    decembrie 6, 2016 - 10:33 pm Raspunde
  • mihaighinda

    @ Tudorache M
    Nu am de gând să marșez tonului inacceptabil pe care le-ai adoptat, probabil din cauza oboselii excesive… Ar trebui să te fi obișnuit de-a lungul timpului să accepți să dialoghezi și să nu mai reacționezi atât de necontrolat în momentul în care ești atenționat că greșești. Oricum, nu am de gând să continui dezbaterea noastră, inițial stilistică, în această notă de brutalitate verbală pe care ai inițiat-o. De la iritare la mitocănie este adesea un singur pas și cred că ești undeva dincolo de mijlocul distanței. Nu am de gând să mă transform din nou din dr.Jekyll în Mr.Hyde numai pentru că ți-ai pus mâinile în șolduri, te-ai proțăpit lângă papornițe și te rățoiești la mine. Am făcut o dată această greșeală, îmi ajunge…..
    P.S. Îți doresc din toată inima ca să ai în viață EXACT norocul și oportunitățile pe care l-am avut eu în cariera mea șahistă. Dar NU mai mult…. Probabil vei lua ajutorul de șomaj peste câteva luni.

    decembrie 7, 2016 - 12:23 am Raspunde
  • Tudorache M

    Domnule Ghinda, va scriu dimineata, pentru ca observ, dvs. va legati de orice amanunt care va poate da si 1% sprijin in ceea ce expuneti.
    Am dormit bine linistit. M-am uitat si pe ceea ce am scris in comentariile ulterioare orendului nr.4. Nu caut scuze dar vad ca nu ma credeti in privinta timpului. Eu am nevoie de 3-4 ore de naveta pentru a ajunge/intoarce de la lucru. Lucrez si incerc sa informez lumea sahului online (va rog sa vizitati http://www.chessgp.altervista.org/ro) si chiar cu riscul de a arata si acolo deficientele mele gazetaresti, cred ca inainte de toate, pun la vedere informatii importante. Nu cred ca exista asa ceva la noi (privind sahul online) si chiar in lume. Sau sunt foarte putine. “Agresez viziv si obosesc” cititorul si aici cu “Colosseum” si alte fleacuri. Deci? Am nevoie sa dorm, am familie, am treburi firesti si urgente in casa. Lucrez foarte des sambata si duminica. Am o singura zi libera in timpul saptamanii dar pe jumatate, pentru ca mai iau cate o lucrare. Ce ziceti? Mint cu timpul?
    Lucrurile stau asa: am recunoscut clar ca sunt indreptatite criticile dvs. privind comentariul meu. Mesajul nr.8.
    Ati venit cu mesajul nr.9 la care din bun simt pentru cititorii acestui blog am zis sa nu raspund. Ce vreti mai mult de la mine? Ati venit si cu mesajul 12, in care va asumati rolul de punitor al alambicatului Tudorache.
    Intre comentariul meu precedent si acest ultim al dvs. se vede de pe luna, diferenta de tact. Si nu este in favoarea dvs. Nu reusiti in ruptul capului sa acceptati certe lucruri. In timp ce eu accept si recunosc ceea ce mi se reproseaza, dvs. sariti ca si ars!
    Nu am inteles unde este pericolul mitocaniei? Unde este tonul inacceptabil? Este modul dvs. de a fugi in fata responsabilitatii. Cei care citesc pe aici, au observat acest stil repetitiv. La cea mai mica discutie care nu intra pe terenul cunoscut sau aduce cea mica atingere persoanei dvs., reactionati cu acest sablon: nu discut pe acest ton, nu raspund tonului brutal si mitocan (pentru a respecta adevarul ati scris ca lipseste un pas).
    Domnule Ghinda, in mod sigur nu a fost usor sa va faceti drumul! Dar ceva acolo, v-a fost intr-un fel in favoare. Daca nu ar fi fost, nu ajungeati sa faceti cariera. Un singur element va putea scoate si indrepta in alt domeniu (unde desigur puteati sa aveti un succes similar). Sigur, este si lupta fiecaruia iar cei care lupta pentru un ideal, in mare masura reusesc. Dar sunt unii care au luptat mult mai tare si au fost loviti crunt de viata sau de soarta. Nu au ajuns ce trebuiau sa ajunga sau doreau. Si in niciun caz, esecul le poate fi imputat. Pur si simplu nu a fost chip sa il ajunga!
    Dvs. chiar nu intelegeti ca luati la misto oameni cu mare pasiune de sah? Chiar nu puteti avea respect? V-am dat exemple clare. Ce este rau? Adica: “ce tie nu-ti place altuia nu-i face!”. Va amuza sa categorisiti jucatorii ca avand ELO egal cu anul nasterii, dar va simtiti ofensat daca ne sesizam ca faceti misto exagerat. Puneti un pic in balanta!
    Ceea ce am spus despre cariera dvs. era numai si numai in sprijinul acestei urate faze de plezneala si dispret fata de pasionati ai jocului. Nu am date si nu cunosc cum v-ati croit drumul in sah. Va repet insa, ceva acolo v-a dat sansa sa faceti ceea ce stiati mai bine.
    Eu am recunoscut ca nu sunt facut pentru gazetarie. Nu am sa ma indrept. Mediul in care traiesc, foarte probabil nu va face decat sa… scriu si mai neclar. Din punct de vedere al limbii romane si al aspectului si organizarii in pagina. Asta este… O sa scriu mai putin si mai concis.
    Ca ati fost Campion National, ca sunteti Maestru International si Antrenor Emerit ( le scriu ca titluri pentru ca merita recunoscute), nu va dau dreptul sa sa va exprimati cu acest dispret. Nici dvs. si nici nimeni altcineva! Eu, neica nimeni Tudorache, nu plec capul in fata dvs. si a nimanui, cand sunt luat la misto. Am orgoliul meu si sunt mandru ce ceea ce sunt si de atat cat am facut in viata, date fiind dificultatile care mi-au stat in cale.
    De ce trebuia sa dati pe fata dispretul dvs. catre cei care indraznesc sa scrie despre sah desi au atins un rating modest si acolo pot sa ramana sau chiar sa scada? Ce legatura are cu statistica remizelor?
    Daca am acceptat greselile mele reale si existente, nu va accept indiferent cine ati fi, sa ma puneti pe un asemenea nivel de dispret!
    In ultima instanta, va rugasem sa dati o apreciere a modului cum este scris acest articol ( nu comentariile) ci articolul in sine. Si nu ma refer la faptul datelor care le ofera. Doar daca este clar si pe intelesul tuturor.
    Va multumesc!

    decembrie 7, 2016 - 8:19 am Raspunde
  • mihaighinda

    Tudorache M dixit:
    ”….De ce trebuia sa dati pe fata dispretul dvs. catre cei care indraznesc sa scrie despre sah desi au atins un rating modest si acolo pot sa ramana sau chiar sa scada?”
    Alo, 112? Dispreț…de unde până unde ai scos-o? Arată-mi măcar o silabă de ”dispreț”! Și acum ai devenit o ”victimă” multiplă, colectivă…
    Ce s-ar mai putea adăuga sau explica în fața unei astfel de erupții de exagerări, frustrări și auto-depreciere, mai ales că ai fost/ești și probabil vei fi impermeabil la orice argumente logice? A, știu, să încerc cu o onomatopee:
    NI-NO, NI-NO, NI-NO….
    PS NU-ți mai bate capul să-mi replici. De azi încolo nici măcar NU am să mai citesc ”Șah cu Ceaușescu”, darămite să mai și scriu.

    decembrie 7, 2016 - 2:20 pm Raspunde
  • Iulian Ceaușescu

    @Marian Tudorache : De câte ori sunt foarte ocupat, se întâmplă să facem exces de zel si sa ne razboim cu cineva. Și eu am fost pornit contra lui Mihai Ghindă, atunci când mă corecta, iar eu scriam la prima mână, fără sa recitesc ceea ce am scris, să văd cum sună . La cald, m-am supărat tare, dar la rece am realizat că are mare dreptate! Nimeni nu ți-a minimizat meritele pentru ceea ce faci pentru șah, in special pentru Sahul online. După ce suntem puțini oameni în șah, ne mai războim și între noi. Suntem prea batrani sa ne impacam, Mariane! Iar Domnul Ghindă nu merită reacțiile astea după o viață dedicată șahului și șahiștilor. Reflectează înainte de runda de astazi la turneul unde joci si mult succes acolo. Și ca de obicei, Ceaușescu plătește oalele sparte de fiecare dată. Mai ales că, cuiva când nu îi pasă de tine , nu îți atrage atenția! Te lasă să persiste în greșeală! Ii cer eu scuze domnului Ghindă, pentru ceea ce ai scris!
    P.S. : Scriu de pe telefon.

    decembrie 7, 2016 - 3:04 pm Raspunde
  • Tudorache M

    Nimic nou! Nu va duc eu de grija. Cand nu curge in favoarea dvs. va luati cate o pauza. Reveniti fara niciun dubiu. Toate aceste sabloane sunt deja consumate. Acest din urma mesaj este neplacut si nu vreau sa apara numele dvs. Consultati-va cu Iulian. Eu sunt de acord sa il stearga implicit si pe actualul lasat de mine.
    Credeti-ma, nu va face bine. Am recunoscut pacatele mele dar dvs. nu veti recunoaste ceva vreodata. Purtati respect iubitorilor sahului! Indiferent ce inteleg ei din joc. Eu am reusit sa imi calc o data pe inima si sa nu reactionez dupa mesajul nr.9. Se pare ca nu a folosit la nimic.

    decembrie 7, 2016 - 3:19 pm Raspunde
  • Tudorache M

    Eu nu ma las luat la misto de nimeni! Tu nu ii ceri scuze nimanui! Pentru ce sa ii cer? Adica eu recunosc ca scriu rau si el ma ia la misto cu rating cat anul nasterii. Sa fim seriosi! Nu este prima data. Eu nu sunt figurina domnului Ghinda pe care sa se antreneze cu mistourile. Intelegi? Acest articol este coerent! Cum l-ai facut?

    decembrie 7, 2016 - 3:24 pm Raspunde
  • dancostea64

    @Mihai Ghinda
    “Lasa gunoiul vecinului acolo unde vecinul insusi l-a pus” – Parintele Nicolae Steinhardt.

    decembrie 7, 2016 - 5:07 pm Raspunde
  • Costel Hritcu

    Deși sunt un amator (în ultimul timp nici măcar atât) aș dori să spun și eu câtea cuvinte:
    Mie meciul de șah mi-a plăcut. E adevărat că au fost multe remize dar eu am văzut o încleștare, am văzut doi coloși care nu reușeau să se doboare. Au existat și două partide mai moi, dar este de înțeles, zic eu. Strategia lui Karjakin zic eu ca a fost cea corectă, șansa lui a fost să joace la remiză și sa “ciupească” o partidă. I-a reușit, dar nu a fost suficient. Dacă ar fi forțat, eu zic că ar fi fost umilit.
    În meciul comentariilor sunt de partea lui Marian Tudorache. Personal citesc cu plăcere ce scrie el și niciodată nu am întâmpinat dificultăți. Mai mult nu mă interesează, ca nu suntem la editură, nu publică cărți, sunt niște articole scrise, zic eu, pentru cei ca mine, pentru mase, nu pentru experți. Dacă ar publica două articole pe luna, scrise impecabil probabil ca nu aș mai intra aici. Dacă d-l Ghindă a fost deranjat de calitatea articolelor eu zic că trebuia să-l contacteze în privat. Din punctul meu de vedere educația veche, de tip comunist, educația “cu piciorul în fund” este depășită și umilitoare. Era mai bine, zic eu să fi scris dânsul articole pe aceeași temă. Puterea exemplului este mai bună. Respect munca d-lui Tudorache și îl rog să scrie în continuare pentru cei ca mine. Mai urât este ca d-l Ghindă după ce distruge munca cuiva, pleacă fără a construi nimic în loc. Aceasta este părerea mea!

    decembrie 7, 2016 - 7:31 pm Raspunde
  • Gabi

    Am un sentiment de deja vu.
    E a nu știu câta oară cînd se iscă o dihonie pe blogul ăsta din mai nimic.
    Chestia mi-a adus într-un fel aminte de Aventurile lui Huckleberry Finn …
    “—- Voiai sa-l omori, Buck?
    — Ba bine ca nu!
    — Da ce ţi-a facut?
    — Cine, el? Nu mi-a facut nimic!
    — Atunci de ce voiai sa-l omori?
    — Pai uite-asa, din pricina dihoniei.
    — Ce-i aia dihonie?
    — Ma, da din ce fund de lume ai ieşit ca nu ştii ce-i aia o dihonie?
    — N-am mai auzit pîn-acu! Spune-mi tu!
    — Ei bine — începu Buck — o dihonie e cam aşa: Un om are o socoteala c-un altul si-l omoara. Atunci fratele aluia îl omoara pe el. Apoi ceilalţi fraţi, de o parte şi de alta, se bat între ei. P-orma îşi vîra nasul şi verii lor şi încetul cu încetul fiecare din ei e omorît şi atunci dihonia s-a terminat. Dar ţine mult de tot si merge al dracului de încet.” 🙂
    La noi sper să nu se ajungă până acolo 🙂 și să nu țină prea mult, poate pîn’ la primăvară când or apare ghioceii.

    decembrie 7, 2016 - 7:59 pm Raspunde
  • Tudorache M

    Iulian, vad ca nu m-am facut inteles. Nu am vrut sa reiau acest capitol… Cand am facut referire la cele doua mesaje de sters (eram de acord), era numarul 24 al meu si numarul 22 al domnului Ghinda. In schimb ai catalogat ca spam, ambele mesaje ale mele ( numarul 21 si numarul 24). Ai lasat mesajul cu numarul 22. De ce?
    Ti-am scris si un e-mail la care am asteptat cu rabdare raspuns. Nu imi place sa fiu manipulat! Sa fiu pus intr-o lumina incorecta sau sa nu pot avea replica. Intre mesajele 20 si 22 ale domnului Ghinda din 7 decembrie 2016 00:23 si 7 decembrie 2016 14:20, exista unul al meu (nr.21) din 7 decembrie 2016 08:19!
    Sa-mi stergi acel mesaj, dupa care lasi pe cel cu “ni-no ni-no”, ma lasa perplex! Pune-te cateva secunde in locul meu. Sau mai mult de cateva secunde. Am impresia ca nici macar nu ai citit atent ce am scris! Din nou imi recunoscusem vina scrisului sarac. Dar si explicam, ca nu asta m-a deranjat, cum se poate vedea si in istoricul acestor mesaje.
    Desigur, ca administrator principal, ai inca o data optiunea sa stergi mesajele mele (le-am retrimis pe pagina). Si nu ma supar pentru atata lucru, pentru ca eu inteleg mai bine ca oricine problemele unui spatiu web. Dar am dreptul sa nu las imaginea mea intr-o lumina nefavorabila. Mesajul 21 din 7 decembrie 2016 08:19 era cat se poate de decent. In opinia mea…
    Faptul ca decisesem sa nu mai raspund la absolut nimic (asa cum am incercat si dupa numarul 9), mi-a adus o neplacuta surpriza. Iata de ce in viata trebuie sa controlezi pana si pe cei in care crezi.
    Poate o fi scrisul si exprimarea mea de vina si in aceasta confuzie. Mie imi reiese clar despre care mesaje spuneam. Dar vezi, fiecare interpreteaza cum ii convine! Fiecare citeste cu intonatia si interpretarea proprie. Asta spune mult…

    decembrie 18, 2016 - 11:22 am Raspunde
    • ceausescuiulian

      @Tudorache Marian : Am fost bolnav cateva zile din saptamana trecuta si am atatea probleme incat chiar nu mi-a ars de scenarita de care ma acuzi. Puteai prea bine sa le stergi sau sa le pui la spam si tu, cred. Ultimul lucru din lume ar fi sa ma gandesc la ce te gandesti tu. Oricum iti place sa vorbesti in public, decat sa vorbesti sa rezolvam problemele noastre in privat. Chiar nu am nimic de spus in plus, a fost o eroare, mai ales ca stii bine ca nu sunt genul sa “fabric probleme”. Stiu ca esti incapatanat in tot ceea ce faci si chiar nu as fi incercat sa iti schimb parerile. Nu vreau sa ma cert cu nimeni, nu avem pentru ce sa ne certam, mai ales ca de acum suntem prea batrani ca sa ne putem impaca. Cu atat mai mult ce as avea cu tine, mai ales ca stii ca sunt direct , nu trebuie sa ocolim raspunsurile. Sunt oricand disponibil sa vorbim direct pe messenger sau pe skype sau oriunde vrei tu. Nu cred ca trebuie sa rezolvam toate pe mail, iar mailul tau era si el la …spam. De unde sa stiu eu ca mi-ai scris tu mail?!?

      decembrie 19, 2016 - 10:50 pm Raspunde

Lasa un Comentariu

Adresa dvs de email nu va fi publicata.