Olimpiada prin ochii unui suporter – si antrenor

Poate să pară ciudat că m-am auto-intitulat ”suporter”, în condițiile în care fac parte din lotul lărgit al echipei masculine a României. Cu toate acestea, am privit a 42-a Olimpiadă de la Baku exact în felul expus în titlu: ca un suporter al echipelor României, și ca antrenor ale unor fete (de la alte echipe, care nu au încrucișat săbiile cu România) . Dar articolul acesta nu l-am conceput să fie despre mine; cu toate că voi încerca să fiu obiectiv, știu de la bun început că așa ceva e imposibil. De aceea, articolul ar putea fi intitulat și ”Cronica subiectivă a Olimpiadei, de GM Gergely Szabo”. Să-i dăm drumul!

Autorul acestui articol MM Szabo, Gergely-Andras-Gyula

Cei care mă cunosc mai bine se vor întreba de ce am scris acest articol, dat fiind faptul că am promis cu mult timp în urmă că nu mai scriu articole (comentabile) pe bloguri – atacurile la persoană ale unor ”anonimi binevoitori” m-au convins că discreția este mai potrivită pentru felul meu de a fi. Am fost însă neplăcut surprins de puținele, mult prea puținele păreri, de ”specialist” sau ”nespecialist”, exprimate în spațiul virtual românesc vizavi de recent încheiata Olimpiadă (în contrast cu ”efervescența” de pe forumul de discuții al Canadei, ei având echipe mai puțin titrate). Scopul prezentului articol este să ne punem câteva întrebări, să răspundem la ele, să se nască alte întrebări – iar la finalul lor, poate apar și niște soluții pentru șahul românesc.
Din capul locului merită spus: dacă există vreun ”vinovat” pentru rezultate, el nu trebuie căutat printre jucători. Au fost câțiva cu evoluții mai slabe, dar sunt absolut convins că toți s-au străduit, și-au dorit să iasă bine – nu cred că aruncatul cu ouă stricate în sportivi ne conduce la răspunsurile corecte (a se vedea Olimpiada de la Rio…) .
Să începem cu echipa masculină. În primul rând, vreau să-l felicit călduros pe cel care l-a propus și promovat căpitan al echipei pe IM Cătălin Ardelean; cu greu se putea găsi în peisajul autohton un antrenor mai dedicat, muncitor, serios, înarmat cu materiale de cea mai bună calitate – și cu o relație armonioasă cu lotul întreg. Cătălin este un câștig imens pentru echipa masculină, iar munca lui va da roade cu certitudine pe viitor.
Tot la capitolul ”plusuri”, trebuie să notăm debutul olimpic al celui mai tânăr mare maestru la ora actuală, Bogdan Deac. Cu excepția sincopei din meciul cu Georgia, mezinul nostru a arătat clasă și un potențial pe care nu-l pot cuantifica – dar în ritmul acesta, 2700 e un țel realist pentru Bogdan. ”Stânca” de pe masa a doua, Mircea Pârligras, și-a mai adăugat o evoluție excelentă în palmares: performanța rating 2670, 7/10, neînvins, spune tot despre cum a jucat Mircea la Baku. Restul echipei a scârțăit pe alocuri (Costică a părut obosit spre final, Bob uneori prea prudent, iar Vlad a fost ușor ieșit din formă), dar per total, echipa a înregistrat rezultate normale spre bune (a se menționa victoria de palmares cu Norvegia lui Carlsen) , iar locul 33 se datorează și unei trageri defavorabile (Cuba în ultima rundă, cu care am reușit un rezultat de egalitate!). Așa cum se poate vedea, într-un turneu elvețian, contează enorm tragerea la sorți și parcursul unei echipe, uneori poate însemna 10-15 locuri în plus sau în minus.
Concluzia mea a fost că șahul masculin românesc nu are motive de îngrijorare, căci există juniori care vin din urmă. O singură întrebare aș avea aici, adresată Federației Române de Șah: care a fost motivul neparticipării GM Levente Vajda la Baku? Aș prefera un răspuns (semi-)oficial și detaliat, zvonuri cunosc și eu, dar nu îmi permit să le public.
Mult mai îngrijorătoare mi s-a părut evoluția echipei feminine. După un început formidabil (culminând cu egalul împotriva campioanei olimpice în runda a 6-a, chiar cu ceva șanse de victorie), fetele au intrat într-un con de umbră. Motorul echipei de până atunci, Cristina Foișor, vădit obosită de meciurile grele din prima jumătate, a avut o evoluție mult mai puțin convingătoare în ultimele runde – chiar și așa, Cristina a terminat pe plus turneul, cu o performanță rating de 2394. Corina Peptan a dat dovadă de dârzenia și inventivatatea-i caracteristică, culminând cu o frumoasă realizare în finalul cu Ju Wenjun, a doua șahistă (activă) din lume în ordinea rating-ului. Întoarcerea Corinei la echipă este un mare câștig, și cred că este una dintre nereușitele mele ca și fost căpitan al echipei feminine (2012-2013) refuzul ei de a juca în acei ani. Irina Bulmaga a fost salvatoarea echipei în a doua parte – a câștigat un final egal cu Slovenia și a salvat un final pierdut cu Turcia, ambele foarte importante pentru clasamentul final. Progresul ei ca și jucătoare e incontestabil, și sper s-o văd cât mai sus în anii următori. Luminița Cosma nu a avut un turneu fantastic, dar a avut câteva partide reușite; de exemplu, cea din ultima rundă împotriva Turciei a fost o realizare de manual. Angela Dragomirescu, din păcate, a părut puțin depășită de tensiunea evenimentului – nu a confirmat evoluțiile bune din acest an, de la Campionatul Național și de la Europene.
Aici, concluziile sunt ceva mai sumbre. Avem o echipă, de la care avem pretenții să ajungă în elita mondială (măcar și datorită tradiției pe care o are România în șahul feminin) , dar vine cineva din urmă, așa cum putem vedea în cazul echipei masculine? Îi invit pe cei optimiști să caute în listele rating țări (de top 50 mondial, de preferință) care să aibă 2 (două) junioare cu rating peste 2000, și 0 (ZERO) junioare până în 18 ani cu rating peste 2000. Asta ca să vedem cu ce țări ne vom bate peste 10-15 ani. Ce se va întâmpla cu echipa națională feminină, dacă actualele componente se vor retrage din activitatea competițională? Răspunsul e prea trist ca să îl scriu – așa că vă las pe Dvs. să vă răspundeți la această întrebare.
Aș avea și aici câteva întrebări pentru Federația Română de Șah (dar nu numai):

1. Sunteți siguri că actualele criterii de selecție (care au eliminat jucătoare ca și Alina L’Ami, Irina Ionescu, Raluca Sgârcea) au fost cele mai bune în alcătuirea echipei? Dacă nu, răspunde cineva pentru ele?
2. În trecut, ați fost destul de severi în aprecierea performanțelor echipei: rezultatele subsemnatului, în postura de căpitan, din perioada 2012-2013 au fost: un loc 5 la Olimpiada de la Istanbul (număr de start 10) , un loc 8 la C.M. pe echipe la Astana (număr de start 6) și un loc 12 la C.E. de la Varșovia (număr de start 10) . Am fost destituit din funcție, conform deciziei care mi-a fost înmânată în ianuarie 2014, pentru lipsa rezultatelor. Palmaresul d-lui Nanu este un loc 11 la Tromso (număr de start 6), un loc 10 la Reykjavik (număr de start 8) și un loc 19 la Baku (număr de start 11). Am încredere că nu veți aplica standarde duble…
3. Punctul 3 este mai mult un îndemn, o rugăminte către toți care pot avea o influență asupra șahului feminin românesc: federali, organizatori, președinți de club, antrenori, părinți, jucătoare. Haideți să punem neînțelegerile noastre deoparte, și să concepem o strategie pe termen lung a revitalizării șahului feminin, a păstrării fetelor în șah, a creșterii junioarelor la un nivel unde pot accede în echipa olimpică – altfel, locul 19 pe care îl deplângem azi, va fi considerat un succes uriaș într-un viitor nu foarte îndepărtat.

Vă mulțumesc că ați sacrificat câteva minute din viață pentru a citi acest articol – și dacă se va naște măcar o idee, o întrebare bună din discuția pe care sper s-o pornesc, eu voi fi mulțumit. Promit să răspund (după cum îmi permite timpul, deloc din belșug în această perioadă) la comentariile care sunt scrise pe un ton civilizat, și fără atacuri la persoană. Închei cu urarea caracteristică Cristinei Foișor: ”Mat adversarilor!”