O gorjeancă, medaliată la şah în Franţa

Articol de  Ana ANDREI scris pe http://www.pandurul.ro/Comunitate/2012-07-23/O+gorjeanca,+medaliata+la+sah+in+Franta


O gorjeancă a obţinut premiul I la campionatul de şah-blitz din Franţa. Adela Ionuţiu, despre care s-a auzit mai mult în Franţa decât în România, nu este alta decât fiica fostului director executiv de la Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală  Gorj. Tânăra s-a remarcat în acest sport încă din copilărie, atunci când a reprezentat Romania la campionatul de copii, iar acum concurează pentru regiunea din care face parte clubul său.

 

Adela Ionuţiu 

„Eşichierul regal este mândru s-o aibă în rândurile sale pe Adela Ionuţiu, jucătoare excepţională, învingătoare în finala la feminină de la Paris a Blitz BNP Paribas-ului”. Aşa începe articolul din Le Journal de Saone-et-Loire dedicat gorjencei Adela Ionuţiu, câştigătoarea competiţiei de şah blitz din Franţa. Finala naţională a avut loc într-un complex sportiv de lux din Pyramides de Port-Marly, la care au participat 63 de jucători de şah, dintre care nouă au fost fete. La competiţia la care s-a derulat pe parcursul a 13 runde au participat şi mari maeştri ai sportului minţii. „Eşichierul regal a reuşit să se claseze pe locul 4 din cele 37 de cluburi participante graţie Adelei Ionuţiu, clasată pe locul întâi la fete în această finală naţională a Blitz-ului. Trebuie menţionat că această jucătoare de şah este înzestrată cu calităţi deosebite pentru acest joc de strategie. De fapt, ea a strălucit încă de la turneele regionale ale Blitz-ului, care s-au ţinut în fiecare lună începând cu septembrie şi s-a calificat uşor pentru întâlnirea de la Paris”, se mai arată în jurnalul francez. O partidă de şah-blitz durează cinci minute.

Trăieşte de doi ani în Franţa

Adela Ionuţiu are 33 de ani şi a terminat Facultatea de Fizică la Universitatea din Timişoara, facultatea de Ştiinţe Economice la Târgu Jiu şi un masterat la Arad, pe management. De doi ani de zile trăieşte în Franţa, unde a plecat împreună cu soţul său, medic. „A plecat împreună cu soţul său în Franţa, unde lucrează la o firmă de resurse umane. A participat în fiecare lună la fazele preliminare şi s-a calificat în finala de la Paris, unde a câştigat locul I la femei”, spune Aurel Tomescu, fostul director de la Direcţia de Agricultură. Aurel Tomescu mai povesteşte că fiica sa, Adela, joacă şah de la vârsta de şase ani. Adela mai are o soră geamănă, Laura, măritată tot cu un medic şi care este la rândul său o bună jucătoare de şah. „Eu am învăţat-o să joace şah. Nu e prima ei performanţă. A reprezentat România la campionatul de copii la vârsta de 12 ani. Fetele mele au făcut parte din Lotul Naţional de Şah timp de opt ani. Acum Adela joacă pentru Franţa. Sunt foarte mândru de fiicele mele”, spune Aurel Tomescu. De când este campioană, Aurel Tomescu nu mai îndrăzneşte să joace şah cu fiica sa. „Nu mai joc cu ea pentru că mă bate. Eu joc cu cei pe care pot să îi bat”, glumeşte acesta.

CADOU

Tatăl Adelei îşi aminteşte că fiica sa a avut ocazia să joace şi cu maestra internaţională Corina Peptan. „Pentru ea nu şahul a fost primordial, ci învăţătura. O să rămână în continuare în Franţa, unde este apreciată. Eu am urmărit partida ce a avut loc în urmă cu câteva zile pe Internet, unde a fost transmisă live. Eu vorbesc în fiecare zi cu ea pe Internet şi cred că România ar trebui să fie mândră de ea. Este prima jucătoare de blitz a Franţei şi nu este aşa uşor”, menţionează Aurel Tomescu. Câştigarea acestui titlu a reprezentat un cadou pentru tatăl Aurel Tomescu, care şi-a serbat ziua de naştere pe 20 iulie.

1 Comentariu

  • Nedelcu Cristian

    In Gorj sahul este inexistent .Nu stiu niciun sahist din Gorj si nici nu am auzit de vreun club de sah din acest judet …cu exceptia celor de la Rovinari infintate de Sandel in scop electoral .

    iulie 28, 2012 - 3:59 pm Raspunde

Lasa un Comentariu

Adresa dvs de email nu va fi publicata.