Stiri din sah – 24 de ore din 24 – Vineri 03 Septembrie 2010

Update 20,57

5.Aronian castiga in prima runda cu Wang Hao la Shanghai – Bilbao Final Masters 2010

Wang Hao 0-1 Levon Aronian
Vladimir Kramnik 1/2 Alexei Shirov

Update 12,28

4.Teius: Concurs de sah  organizat în cadrul celei de-a IV-a ediţii a Zilelor Oraşului Teiuş

În zilele de 28 – 29 august, în cadrul celei de-a IV-a ediţii a Zilelor Oraşului Teiuş au fost organizate mai multe competiţii sportive care s-au bucurat de participarea a numeroşi sportivi locali, dar şi de un numeros public.

De asemenea, tot aici s-a desfăşurat şi un concurs de şah. Câştigătorii au fost după cum urmează

FETE:

locul I – Daniela Pătrânjean;

locul II – Monica Eşanu;

locul III – Laura Alexă

BĂIEŢI:

locul I – Adrian Sechereş;

locul II – Victor Eşanu;

locul III – Gheorghe Cristea

SENIORI:

locul I – Alexandru Sechereş;

locul II – Robert Aldea;

locul III – Petru Lascu

VETERANI:

locul I – Sabin Borşa;

locul II – Aurel Roman;

locul III – Ioan Opriş.

Arbitri au fost Simion Sechereş şi Alexandru Trif. Tuturor câştigătorilor, organizatorii, respectiv Primăria şi Consiliul Local Teiuş, precum şi Consiliul Judeţean Alba le-au oferit frumoase premii constând în diplome, materiale şi echipamente sportive.

Articol scris de Tinu MATEŞ pe www.ziarulunirea.ro/

Update 11,46

3.Suceava:”Cupa Rarău” la cea de a IX-a ediţie


Una din cele mai complexe şi interesante activităţi extracurriculare din ţară este „Programul Extraşcolar Naţional Cupa Rarău”. Luna august aparţine deja acestui eveniment de tradiţie prin reuşita celei de a IX-a ediţii 2010. Supervizat de forurile abilitate, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Suceava, proiectul-program se regăseşte în „Oferta de programe formare continuă” a Casei Corpului Didactic „George Tofan” Suceava, precum şi în „Calendarul activităţilor Sportul pentru Toţi” a Direcţiei pentru Sport şi Tineret a Judeţului Suceava.

Acţiunea reprezintă un model promotor interdisciplinar, care are ca scop atragerea tineretului şcolar într-o activitate educativ-sportiv-turistică organizată la diferite ramuri sportive, completată de cele artistice, într-un cadru natural-ambiant.

Pe fondul greutăţilor social economice, acţiunea şi-a asigurat continuitatea, îndeplinindu-şi obiectivele de bază prin structurarea programului pe două module: principal, cel sportiv-competiţional prin desfăşurarea concursului de şah, şi cel de loisir (întreceri, jocuri sportiv recreative şi cu caracter eco-turistic). Ţinând cont că precedenta ediţia a durat trei săptămâni, organizatorii se declară mai mult decât mulţumiţi pentru reuşita celor trei zile de manifestări, după o lună de pregătiri intense.

Alături de principalii organizatori, iniţiatorul A.S.Ş. Rarău Suceava şi promotorul C.S.M. Rarăul Câmpulung Moldovenesc, parteneri de nădejde, au contribuit din plin la realizarea unei ediţii „fulger” şi de succes Clubul Copiilor, Casa de Cultură, Centrul de Informare Câmpulung Moldovenesc şi Asociaţia Judeţeană „Sportul pentru Toţi” Suceava.

La startul competiţiei s-au prezentat elevi din toate ciclurile de învăţământ, alături de cadre didactice organizaţi în şapte delegaţii reprezentative ale judeţelor Satu Mare, Botoşani, Iaşi şi Suceava. Indicatorul numărului de participanţi a fost de 122, din care 93 copii.

Activităţile au demarat în forţă cu desfăşurarea concursului de şah. Numărul de concurenţi a fost peste aşteptările organizatorilor, fapt ce a dus la acordarea suplimentară de timp din unităţile iniţiale proiectate pe zile.

Alături de maestrul sportului Mihai Burduja, comisia de specialitate a inclus nume mari de notorietate, precum candidat de maestru prof. Silvia-Carmen Diaconu, arbitru naţional al Federaţiei Române de Şah şi Secretar al Comisiei de şah în şcoală, maestrul sportului prof. Mihai Diaconu, antrenor C.S.M. Botoşani şi Stelian Hasna, antrenor de şah la Clubul Copiilor Vatra Dornei.

Rolul arbitrilor suverani l-au îndeplinit Filaret Oblesniuc, Valerică Istrati şi Mihai Horea din Câmpulung Moldovenesc. Activitatea lor de voluntariat a fost răsplătită moral de atmosfera deosebită a partidelor incitante jucate pe toată perioada competiţiei. La finalul concursului au prezentat diagramele cu rezultatele.

Grupa sub 10 ani (turneu), 12 concurenţi

  1. Alexandru Breşug (Palatul Copiilor Botoşani) – 11 p
  2. Dragoş George Paşniciuc (Şcoala Gen. Nr. 3 Suceava) – 9,5 p
  3. Ştefana Oblesniuc (Şcoala „Bogdan Vodă” Câmpulung Moldovenesc) – 8 p

Nominalizare pentru fairplay – Teodora Oblesniuc (Şcoala „Bogdan Vodă” C-lung Mold.).

Grupa sub 14 ani (sistem elveţian), cu 25 de concurenţi, a fost dominată în clasament de elevii Palatului Copiilor din Botoşani

  1. Tidor Vlad Pricope – 7 p
  2. Teodora Dumitraş – 5,5 p
  3. Romario Gabriel Stoian – 5 p, cu victorie directă asupra lui Florin Manghiuc (Şcoala Gen. Nr. 3 Suceava)

Nominalizări pentru fair-play – Mihnea Michetei (Şcoala „Bogdan Vodă” Câmpulung Moldovenesc) şi Ilinca Raluca Filoteanu (Şcoala „T.V. Ştefanelli” Câmpulung Moldovenesc).

Grupa sub 18 ani (turneu), 14 concurenţi

  1. Vasile Ţâmpău (Şcoala „Theodor Darie” Câmpulung Moldovenesc) – 11 p
  2. Ştefan Cobeli (Clubul Copiilor Vatra Dornei) – 10,5 p
  3. Ioana Oblesniuc (Colegiul Militar „Ştefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc) – 10 p, cu menţiunea victoriilor directe asupra primilor doi clasaţi.

Nominalizare pentru fai-rplay – Andrei Lechovolea (Colegiul Silvic „Bucovina” Câmpulung Moldovenesc).

Competiţia a beneficiat de cele mai bune condiţii de desfăşurare, foaierul Casei de Cultură fiind pus la dispoziţie cu titlu gratuit prin grija directorului Ionel Focşa. Prin bunăvoinţa directorului Colegiului Naţional „Dragoş Vodă”, prof. Dumitru Niţă, sala de concurs a fost dotată cu mesele potrivite tablelor de şah.

„Jucătorii au dat dovadă de disciplină şi sportivitate, pregătirea şi participarea jucătorilor conturând pe deplin un grad ridicat al jocului cu adevărat de nivel naţional”, ne-a declarat maestrul Mihai Burduja.

Festivitatea de premiere i-a întâmpinat pe câştigători cu trofeele locului întâi, medalii şi tricouri oferite de către DSTJ Suceava. Diplomele personalizate pentru podium şi cele de participare pentru toţi copiii au fost asigurate de către ASŞ „Rarău” Suceava. Cărţile de specialitate oferite de către maestrul Mihai Burduja au răsplătit liderii fair-play-ului. Fiecare delegaţie a primit un premiu de suflet – lucrarea memorialistică „Lumini fălticinene” de Eugen Dimitriu, volum care evocă viaţa culturală din trecutul judeţului Suceava. Alături de cei care au reuşit să pună la dispoziţie volumele, directorul general al Centrului Cultural „Bucovina” prof. Vasile Ursachi şi scriitorul Ion Drăguşanul, intenţia organizatorilor a fost includerea prestigioasei lucrări în patrimoniul bibliotecilor unităţilor de învăţământ din localităţile de domiciliu ale delegaţilor.

Toţi participanţii s-au simţit foarte bine în spaţiul confortabil al cazării gratuite facilitate de către Cubul Copiilor din Câmpulung Moldovenesc, directorul Ioan Catargiu implicându-se direct în organizare şi primirea copiilor.

Cu toată experienţa anilor anteriori, eforturile imense de timp şi energie ale organizatorilor nu şi-ar fi găsit împlinirea fără implicarea inimoşilor sponsori ai ediţiei.

Pe tot parcursul întrecerilor, copiii au avut dulciuri şi apă minerală oferite de către consilierul municipal Gheorghe Raţu – patronul Hotelului „Eden” Câmpulung Moldovenesc şi sucurile dăruite de către domnul Petru Ardeleanu. Proaspetele şi gustoasele plăcinte bucovinene preparate în Pensiunea „Bucovina” au reprezentat un deliciu pentru copii şi o reală satisfacţie pentru gestul generos al patronului, consilier Mircea Giosan.

Un aport semnificativ în organizarea acţiunii aparţine managerului Nicu Troaşă, reprezentant al SC Calcarul SA Pojorâta. Componenta logistică, materialele didactice necesare concursului, costurile suplimentare de meniu şi premiul special pentru cei nouă câştigători şahişti, doar prin această generoasă implicare ar fi fost posibile.

Calitatea ospitalităţii bucovinene a fost şi de data aceasta la cea mai înaltă apreciere, copiii acordând calificativul excelent meniului servit la restaurantul Newlook condus de către doamna Maria Flocea.

Mulţumirile organizatorilor şi ale tuturor participanţilor se adresează şi eforturilor private de sponsorizare: SC Ovisilv SRL, dnii Elena şi Leonard Istrati, SC Cabana „Schiorului”, dl Poptamaş, Biroul Notarial Stelian Catargiu, SC Globus SRL, din Câmpulung Moldovenesc.

Voluntariatul susţinut de către tinerii câmpulungeni Alexandru Semeniuc, Cătălin Sandu şi Mădălina Creţu au completat dinamic şi eficient munca de echipă a organizatorilor. În perioada pregătitoare evenimentului, părinţi inimoşi şi încrezători în sustenabilitatea acţiunii au contribuit material şi prin voluntariat la reuşita ediţiei: Felicia şi Bogdan Paşniciuc, Mirela Carmen Lăzărean, Antigona Pomparău din Suceava.

„Evaluarea din finalul ediţiei reflectă faptul că aşteptările copiilor au fost satisfăcute. S-au simţit foarte bine, mulţumiţi de corectitudinea şi organizarea programului concentrat fără posibilitatea de a se plictisi. Locurile originale i-au îndemnat să se distreze pe tot parcursul sejurului într-o atmosferă plăcută, aventuroasă şi hazlie. Sala de concurs, focul de tabără, premiile, amabilitatea gazdelor, «totul a fost minunat!», în opinia copiilor. Felicitările la superlativ pentru implicarea şi entuziasmul organizatorilor, strădania coordonatorului şi munca depusă de către profesori, precum şi numeroasele sugestii ale copiilor («să continue activitatea», «cel puţin o săptămână!»), totul determină motivaţia şi speranţa viitorului acestui program.

Totul ţine de mentalitatea şi atitudinea pozitivă. Pentru a putea activa într-o societate mai deschisă şi tolerantă, armonioasă şi sănătoasă, autorităţile publice, oficialii din instituţiile educative şi agenţii economici privaţi sunt chemaţi să joace un rol activ în desfăşurarea anuală a Programului Extraşcolar Naţional Cupa Rarău”, a declarat cea care a fost sufletul programului Cupa Rarău, profesoara Cătălina Loghin

Sursa: http://www.stiriazi.ro

Update 10.15
2. Rusia participa cu 5 echipe la Olimpiada, 3 la masculin si 2 la feminin

Conform regulamentelor FIDE, tara gazda a Olimpiadei are dreptul sa participe cu 2 echipe in evenimentul de top al anului . Totusi, numarul de echipe la masculin era impar, astfel incat Rusia a primit dreptul de a inscrie inca o echipa “locala”, numarul de echipe al Rusiei ajunge la 3 in competitia masculina, toate cu sanse mari la medalii.

Loturile echipelor Rusiei

Rusia 1 – Vladimir Kramnik, Alexander Grischuk, Sergey Karjakin, Peter Svidler si Vladimir Malakhov.

Rusia 2 – Alexander Morozevich, Evgeny Tomashevsky, Nikita Vitiugov, Evgeny Alekseev si Ian Nepomniatchi

Rusia “local” – Dmitry Jakovenko, Sergei Rublevsky, Ernesto Inarkiev, Alexei Pridorozhni si Nikolai Kabanov

Rusia 1 feminin – Alexandra Kosteniuk, Nadezhda Kosintseva, Tatiana Kosintseva, Natalia Pogonina si Alisa Galliamova

Rusia 2 feminin – Valentina Gunina, Anastasia Savina, Anastasia Bodnaruk, Olga Girya si Alina Kashlinskaya

Update 09.55

1. Incep calificarile pentru Final Chess Masters 2010

Update 20.15

#

White

Result

Black

1

Wang Hao

0 – 1

Levon Aronian

2

Vladimir Kramnik

1/2- 1/2

Alexei Shirov

Azi incep la Shanghai calificarile pentru finala de la Bilbao. In turneul de calificare se vor lupta pentru cele 2 locuri calificante Hao Wang, Alexey Shirov, Levon Aronian si Vladimir Kramnik. Cei doi jucatori calificati vor intalni la Bilbao pe Magnus Carlsen si Viswanathan Anand.

2 Comentarii

  • calin

    Echipa a 3-a a Rusiei nu are nici o sansa la medalii, daca o comparam cu Armenia sau cu Azerbaijan (sau chiar cu Franta). In schimb primele 2 echipe sunt foarte tari, intr-adevar, poate cu exceptia lui Morozevic care arata o mare lipsa de chef de sah in ultimii ani.

    septembrie 3, 2010 - 9:42 am Raspunde
  • ovidiu_3003

    Daca echipa a treia a rusiei nu are sanse la medalii ce sanse arte echipa Romaniei la locul 10 ?

    septembrie 3, 2010 - 4:22 pm Raspunde

Lasa un Comentariu

Adresa dvs de email nu va fi publicata.