Probleme de metodologie în formarea jucătorilor de şah (42)

Pentru a afla cum vă puteti procura METODOLOGIA ANTRENAMENTULUI SAHIST si a vedea tabla sa de materii, daţi click aici

Aici puteţi revedea capitolele anterioare din Probleme de metodologie în formarea jucătorilor de şah de Volodia Vaisman, antrenor şi maestru internaţional

La cererea noastră, cunoscutul antrenor franco-român a acceptat să ne dezvăluie câteva din «secretele» formării jucătorilor de şah, desprinse din lucrarea sa fundamentală «Metodologia antrenamentului şahist», pe care am avut deja plăcerea s-o prezentăm pe site-ul nostru. Experienţa lui ca antrenor şi jucător ne-ar putea ajuta să inţelegem mult mai bine anumite concepte şi fenomene din lumea şahului, subiecte extrem de delicate şi de negăsit în vreo altă carte de specialitate. Profunzimea analizelor făcute de el in domeniul antrenoratului, se regăseşte şi în aceste articole bine fundamentate, finisate cu minuţiozitate şi talent literar. In ceea ce ne priveşte, suntem convinşi că impărtăşirea din experienţa şi ştiinţa de o viaţă a maestrului antrenor este un lucru îmbucurător şi sperăm că fiecare din voi va găsi o bună parte din răspunsuri la întrebările pe care vi le puneţi. Căci formarea şi perfecţionarea tinerilor generaţii de jucători şi jucătoare este o treabă lungă şi anevoioasă, care nu poate fi realizată decât de câtre animatori şi antrenori talentaţi şi bine pregătiţi, dotaţi de concepţii metodologice sănătoase şi temeinice. Serialul va continua câteva luni bune, cel puţin o dată pe săptămână . Cred că acest lucru trebuie să ne bucure, mai ales că mulţi dintre cititorii şahisti au pus intrebări şi probleme de această natură pe blog. Aşteptăm deci părerile voastre pentru a putea continua această inedită experienţă.

Aspiraţia perfecţionistă a jucătorului de şah

In afara dificultăţilor inerente jocului: respectarea strictă a regulilor, ireversibilitatea mutărilor jucate, timpul de gândire limitat etc., fiecare partidă reprezintă o adevărată încercare unde – timp de câteva ore – adversarul-examinator ne pune nenumărate întrebări încuitoare cautându-ne mereu «nod în papură». După cele 4-5 ore de un asemenea duel mental, orice jucător care-şi respectă munca nu-şi poate găsi liniştea până ce nu-şi revede partida jucată. Si numai după aceea, ar putea să îmbuce ceva şi să se odihnească. Din păcate, creierul extenuat şi hârţuit de ceea ce numim «dominanta şahistă» nu-l va lăsa mult timp în pace. Atunci, dimineaţa, cu ochii cârpiţi şi mintea înecată în variante, el se va repune la treabă pentru a pregăti o nouă bătălie contra unui alt adversar. Si aşa mai departe, zi de zi, după care, presat ca o lămâie, jucătorul va avea nevoie de un anumit timp de recuperare pentru a-şi reface forţele. Desigur, viaţa unui profesionist al şahului nu este deloc uşoară! Dacă în alte jocuri sportive,  diferenţa dintre victorie şi pierdere este datorată diferenţei de scor, de puncte sau de seturi, la şah, cea mai mică greşeală poate avea efectul unei ghilotine. Mai mult decât atâta, dacă în alte părţi orice stângăcie este vizibilă chiar pentru un spectator neavizat, la şah chiar şi un maestru nu poate uneori să-şi dea seama unde şi de ce a greşit! Dacă în alte domenii, sportivul trebuie să rezolve o anumită situaţie plecând dela o reacţie adversă reală, într-o partidă de şah trebuie ţinut cont şi de pregătit riposte la toate eventualităţile căci, la rândul lui, adversarul este liber să joace ceea ce vrea. Din această cauză, suntem uneori nevoiţi să renunţăm la mutări bune pentru că, undeva în profunzimea calcului sau străfundurile intuiţiei sale, jucătorul a presimţit ceva care nu-i place şi care ar putea eventual să se transforme într-o dezagreabilă realitate. Chiar şi anumite elemente extraşahiste ar putea să intervină în orice moment influenţând asupra rezultatului: oboseala şi starea de sănătate, şansa, ghinionul şi hazardul sub diferitele lor forme etc. Si ce poate fi mai dezolant decât o înfrângere nemeritată?! Asemenea dificultăţi nu pot decât să ne inciteze să ne perfecţionăm mereu. Căci, la un anumit nivel, nu se mai joacă pentru plăcerea de a muta ici-colo câteva figurine pe o tabla cadrilată ci pentru a te strădui să faci să-ţi triumfe propriile idei şi, exploatând greşelile adversarului, să obţii victoria inteligenţei. Numărul de competiţii fiind practic fără sfârşit, cea mai bună atitudine a oricărui jucător motivat este de a se repune  mereu în discuţie pentru că, dacă încetează să aspire spre absolut, el riscă să se plafoneze, chiar să dea înapoi. Pe de altă parte, şahul este un joc cu un profund substrat filozofic care atinge, nu numai mintea ci şi sufletul jucătorului iar confruntările se desfăşoară cel mai adesea în sfera sentimentelor şi a senzaţiilor umane, dintre care cea mai interesantă rămâne aspiraţia spre perfecţiune. Pentru a-şi atinge toate aceste obiective, nu există încă reţete gata făcute ci un lung parcurs, cu o muncă de pregătire continuă şi nenumărate sacrificii, cu competiţii stresante şi momente de decepţie, uneori chiar de disperare. Reunind o sumă întreagă de calităţi la nivelul lor cel mai ridicat, perfecţiunea în sah reprezintă «ceva» pe care o putem aprecia ca excelent sau remarcabil. Pe de altă parte, se spune uneori că «perfecţiunea nu există» sau că poate să îmbrace nenumărate forme de expresie. Astfel, şahul a fost întotdeauna imaginea timpului său şi perfecţionarea sa a fost influenţată de diferitele curente care s-au succedat:

• pe timpul şahului romantic, nu erau apreciate decât atacurile, combinaţiile şi sacrificiile, de unde capodoperele marilor tacticieni care continue să minuneze generaţii întregi de jucători.
• s-a descoperit apoi că partida de şah este guvernată de legi de strategie, ajustate şi perfecţionate de-a lungul a numeroase confruntări de idei. Partida ideală a devenit astfel aceea unde toate etapele sale se înlânţuiesc în mod irezistibil: cu o dezvoltare după principiile clasice, alegerea unui plan de joc adecvat poziţiei, acumularea metodică a avantajelor, care erau valorificate printr-o «mică combinaţie» sau trecerea într-un final superior, concretizat cu o tehnică desăvârşită.
• mai târziu, cele două concepţii au început să se apropie şi să se completeze, ceea ce dădea partidei o formă structurală complexă, de profunzime strategică şi de dinamism tactic. Vedem astfel din ce în ce mai multe partide poziţionale terminate cu poante tactice sau partide de atac cu combinaţii fabuloase concretizate în lungi finale tehnice.
• în zilele noastre, acumularea de avantaje şi exploatarea greşelilor adverse rămân obiectivele majore ale oricărei partide, dar mijloacele utilizate varie în funcţie de concepţii, de stil de joc, de tehnică şi, uneori, de tuşa personală a fiecărui jucător. Marea majoritate a maeştrilor contemporani ajung să se exprime într-un stil complet care reuneşte pregătire multilaterală, tehnică impecabilă şi o subtilă abordare psihologică a adversarilor.

Cu toate acestea, extremele nu au dispărut.  Astfel, unii se străduiesc să joace strict după poziţie şi cât mai corect posibil urmând întocmai canoanele clasice. Si cum nu-şi propun să-şi asume cel mai mic risc, ei resimt puţine decepţii şi ajung să obţină rezultate constante,  dar forţat limitate. Alţii nu ezită să încerce mutări noi, să lanseze idei inedite, să sacrifice material, să joace totul pe o carte dispersând pe toată tabla un efluviu de mutări ingenioase şi deosebite. Ei îşi petrec astfel viaţa cu experimentări, reluări şi repuneri în discuţie, ceea ce poate să le înalţe pe apogeul creaţiei sau să-i arunce în hăul disperării. Desigur, se poate mult polemica asupra valorii unei partide faţă de alta, asupra unei maniere sau a alteia de a juca etc. dar, pentru aceasta, ne trebuiesc anumite criterii de apreciere:

• cine spune perfecţiune, subînţelege mai întăi calităţi estetice dintre care, în primul rând, spectacularul, neprevăzutul, paradoxalul.
• dar astăzi, când elementul luptă şi rezultatul primează cel mai ades, toate acestea nu mai sunt suficiente şi alte exigenţe vin să se adauge, dintre care: unitatea logică ne opreste să ne mulţumim de fragmente frumoase în mijlocul unui joc confuz sau fără interes deosebit.
• corectitudinea este o altă condiţie care se înţelege dela sine excluzând orice joc inferior, incorect sau complet refutabil.
• existenţa unei anumitor dificultăţi tehnice şi de opoziţie adversă face ca crearea capodoperelor să nu fie la îndemâna oricui.
• în fine, bogăţia şi diversitatea posibilităţilor ca şi originalitatea ideilor înfrumuseţează o partidă, în timp ce virtuozitatea execuţiei este indispensabilă pentru a pune în practică toate aceste exigenţe.

Pentru a da o notă oficială acestei tendinţe spre perfecţiune, anumiţi organizatori au decis să acorde adevărate «premii» pentru cele mai frumoase creaţii. Dar, cum este rar că o partidă să poată reuni toate condiţiile susmenţionate, la New York 1889 s-au accordat două premii distincte: unul pentru cea mai frumoasă partida  şi un altul pentru cea mai bună realizare. Mai târziu, aceasta s-a diversificat şi mai mult: cea mai frumoasă combinaţie, cel mai splendid atac asupra regelui, cea mai bună realizare strategică, finalul cel mai exemplar etc. Toate acestea au importanţa lor pentru că, în afara motivaţiei creative, dacă un turneu îşi poate face mai multă publicitate şi să rămână în anale, este şi datorită partidelor primate, deci publicate în toată lumea. . In acest univers aleatoriu şi controversat a perfecţiunii şahiste, problema cea mai grea rămâne aprecierea partidelor candidate la imortalitate. In ultimii ani, prestigiosul «Informator iugoslav» s-a obişnuit să selecţioneze cele mai bune 30 partide dintr-un volum, cu ajutorul unui juriu internaţional de mari maeştri care le alegeau şi le apreciau cu note până la 10. Dar cum desemnarea juriului este complet subiectivă iar fiecare are propriile sale concepţii de perfecţiune, este extrem de rar ca o partidă să facă unanimitatea. Din contra, sunt cazuri când o partidă notată cu un 10 nici să nu reţină atenţia celorlalţi judecători! Desigur, istoria şahului a păstrat nenumărate partide excepţionale dar, pentru a nu repeta câteva din premiile de frumuseţe arhicunoscute (din care mi-ar fi dealtfel imposibil să aleg), m-am gândit să vă prezint câteva din cele mai frumoase partide ale mele:

V.Vaisman – N.Ilijin
(Bucureşti 1973)

1.e4 c5 2.Cf3 e6 3.b4 (gambitul sicilian înclinat spre atac) 3…cxb4 4.d4 d5 (sau 4…Cf6 5.Nd3 d5 6.e5 Ce4 7.0-0 Ne7 8.De2 Cc3 9.Cxc3 bxc3 etc. Vaisman-Gheorghiu, Bucuresti 1978) 5.e5 Cc6 6.a3 bxa3 7.c3 a6 8.Cxa3 Nd7 9.Nd3 Ne7 10.0-0 Tc8 (nu mergea 9…f5 10.g4 g6 11.gxf5 exf5 12.De2 Ne6 13.Cg5 De7? 14.Cb5 +-; Boleslavsky propunea 9…b5 dar negrul preferă să joace ca într-o franceză) 11.Cd2 Ca5 12.Nb2 Db6 13.Tb1 Da7 14.Dg4 g6 15.c4! (albul vrea să deschidă şi mai mult poziţia dar, pentru aceasta, trebuie să sacrifice un al doilea pion) 15…f5 16.Dh3 Nxa3?! 17.Nxa3 dxc4 18.Nxf5! (sacrificiu necesar pentru a defrişa drumul spre regele advers) 18…exf5 (sau 18…gxf5 19.Dh5+ Rd8 20.Dg5+ Rc7 21.Nd6+ Rc6 22.Nc5 Da8 23.Tb6+ Rc7 şi poziţia negrului arată jalnic) 19.e6 Nc6 (nu mergea nici 19…Nxe6 20.Tfe1 Rf7 21.d5! Nxd5 22.Dc3 Cf6 23.Te7+ sau 19…Nb5 20.Dc3 Ce7 21.d5 Tf8 22.d6 Cd5 23.Dg7+-) 20.d5! Dd4 (înapoiază piesa pentru a împiedica Dc3) 21.dxc6 Txc6 (pionul era prea periculos, de exemplu: 21…Dxd2 22.Tfd1 Dg5 23.cxb7 Tb8 24.Dc3 etc. sau 21…Dd3 22.cxb7 Tb8 23.Dxd3 cxd3 24.Tfc1 Ce7 25.Tc7 Cac6 26.Nd6! etc. +-) 22.Nb4 c3 23.Cf3 Dd5 24.Tbd1 Db5 25.Dh4 Db6 26.Nxa5 Dxa5 27.Dd4 (după 27…Cf6 28.Dxf6 Tf8 29.Dd4 Dc7 30.e7! orice rezistenţă este inutilă. Un joc de gambit condus cu vervă şi inspiraţie) (1-0)

V.Vaisman – R.Grabczewski
(Wroclaw 1974)

1.Cf3 Cf6 2.c4 e6 3.Cc3 d5 4.d4 c5 5.cxd5 Cxd5 (mai cunoscut este aici 5…exd5 6.g3 sau 6.e3 etc.) 6.e4 Cxc3 7.bxc3 cxd4 8.cxd4 Cc6 (mai simplu pare 8…Nb4+ 9.Nd2 Nxd2+ 10.Dxd2 0-0 11.Nc4 şi aici 11…Cc6, 11…Cd7 sau 11…b6 etc.) 9.Nc4 b5 (mai slab era considerat 9…Nb4+ 10.Nd2 Da5 11.d5 Nxd2+ 12.Dxd2 Dxd2+ 13.Rxd2 Ca5 14.Nd3 etc.) 10.Ne2! (mai precis decât 10.Nb3 sau 10.Nd3 Nb4+ etc.) 10…a6 11.0-0 Nb7?! (trebuia jucat 11…Ne7 şi acum: 12.a4 bxa4 13.Nf4 Cb4 14.Dxa4+ Nd7 15.Db3 Nc6 16.d5! Romm-Peretz, Netanya 1973 sau 12.Nb2 0-0 13.a4 b4 14.Dd2 Nb7 15.d5 exd5 16.exd5 Ca5 17.Tad1 Nd6 18.Dd4 etc. Brenninkmeijer-Costa, Lugano 1989) 12.a4 b4 13.d5 exd5?! (la 13…Ca5, puteam alege între 14.dxe6 fxe6 15.Cd4 şi 14.Ng5 f6 15.Cd4!? etc.) 14.exd5 Ca5 15.Nb5+! (o splendidă degajare a coloanei e căci nu era suficient 15.Te1!? Ne7 16.Ng5 Nxg5 17.Nb5+ Rf8 18.Te8+ Dxe8 19.Nxe8 =)

15…axb5 16.Te1+ Rd7 (trebuia poate încercat 16…Ne7 17.d6 Cc6 etc. ) 17.Ce5+ Rc7 (sau 17…Rc8 18.Dg4+ Rb8 19.Nf4 Ra7 20.axb5 etc.) 18.Dc2+! Cc4 (la 18…Rb8 19.Nf4 Nd6 20.Cxf7 +-) 19.Cxc4 bxc4 20.Dxc4+ Rb8 21.Te8! (o frumoasă poantă de deviere căci la 21.Nf4+ urma Nd6) 21…Dxe8 22.Nf4+ Ra7 23.Dd4+! Ra6 24.Nc7 (o mică bijuterie premiată a învingătorului turneului) 1-0

E.Bhend – V.Vaisman
(Montana Crans 1976)

1.e4 e5 (înaintea partidei, Victor Ciocâltea mi-a recomandat să joc o spaniolă «solidă») 2.f4 (scuza de după partidă: «am uitat că Bhend a scris o carte despre gambitul regelui !») 2…d5 3.exd5 e4 4.Cc3 Cf6 5.De2 (pentru a îndepărta cuiul e4) 5…Ne7 (5…Nf5 sau 5…Ng4 sunt deasemenea posibile; acum, la 6.Cxe4, negrul poate juca 6…0-0 sau 6…Cxd5 7.d3 0-0 etc.) 6.d3 exd3 7.Dxd3 0-0 (mai simplu este 7…Ca6 8.Ne3 Cb4 9.Dd2 Cbxd5 etc.) 8.Ne3 Ca6 9.0-0-0 (la 9.a3 Cc5 10.Dd4 Cg4 etc.) 9…Cb4 10.Dc4 Nf5 11.Td2?! (trebuia jucat 11.d6! Nxd6 12.Txd6 De7 cu complicaţii fantastice; desigur, aşa nu trebuie jucat pe echipe, ceea ce a făcut pe dr. Troianescu să facă feţe-feţe) 11…b5! (fără pion, negrul este obligat să se aventureze într-un contratac pe muchie de cuţit, a cărei idee principală este: 12.Dxb5 Ce4! 13.Cxe4 Nxe4 14.Nc4 Tb8 15.Da5 Nf6 16.c3 Nxc3! 17.bxc3 Cc6!-+) 12.Dd4 c5!! 13.dxc6 (la 13.De5 urmează slalomul Cg4xe3xf1 etc.-+) 13…Da5! (sacrificându-şi pionii, dama neagră s-a intercalat în atac, ameninţând în acelaşi timp Cxc6-+)

14.Nxb5 Tfd8 15.Dc4 Ne6 (albul nu mai poate menţine importantul punct a2, de exemplu: 16.De2 Cxa2+ 17.Cxa2 Dxa2 18.c3 Ng4 etc.) 16.Txd8+ Txd8 17.c7 Nxc4!? (desigur, 17…Tc8 menţinea presiunea…) 18.cxd8D+ Nxd8 19.Nxc4 Cg4! (cu câştig forţat în două variante: 20.Nd4 Df5! 21.Nb3 Dxf4+ şi continuarea din partidă) 20.Cd1 Cxe3 21.Cxe3 Dc5! (un model de contratac fulgerător: 22.Rd2 Nb6-+, premiat la semifinala Campionatului european pe echipe) 0-1

V. Vaisman – P. Stefanov
(Herculane 1979)

1.Cf3 c5 2.b3 Cf6 3.Nb2 e6 4.e3 Ne7 5.c4 0-0 6.Cc3 b6 7.d4 cxd4 8.exd4 d5 9.Nd3 dxc4 (mai solid este 9…Nb7) 10.bxc4 Nb7 11.0-0 Cc6 12.Tc1!? Tc8 13.De2 Dd6 (dacă 13…Cxd4? 14.Cxd4 Dxd4 15.Cd5 Dc5 16.Nxf6 gxf6 17.Dg4+ Rh8 18.Dh4 +- sau 13…Cb4 14.Nb1 Nxf3 15.Dxf3! Dxd4 16.Cd5 Dc5 17.Dh3! +-) 14.Tfd1 Tfd8 15.Nb1 Ca5 (într-o asemenea structură cu pioni «atârnaţi», trebuie multă atenţie: 15…Df4 16.d5! etc.) 16.Ce5 Nf8 17.Cb5 Db8 18.d5! exd5 19.Cxf7! (pentru a scoate regele negru din bârlogul său: 19..Rxf7 20.Nxf6 gxf6 21.Dh5+ etc.) 19…Te8! 20.Df3 dxc4? (la 20…d4 21.Ch6+ Rh8 22.Dh3 Ne4! 23.Nxd4 etc.) 21.Ch6+ Rh8 22.Dxf6!! (sacrificiu spectaculos de damă care trebuie acceptat căci la 22…c3 23.Df7 Nb4 24.Dg8+! Txg8 25.Cf7#; mai toţi participanţii campionatului A pe echipe s-au îmbulzit în jurul tablei să-mi vadă combinaţia) 22…gxf6 23.Nxf6+ Ng7 24.Td7! De5 (dacă 24…Nxf6 25.Txh7# sau 24…Tg8 25.Cf7 #) 25.Cf7+ (forţează matul: 25…Rg8 26.Cxe5 Nxf6 27.Nxh7+ etc.) 1-0

H.Haselhorst-V.Vaisman
(Biel 1984)

1.e4 c5 2.Cf3 e6 6.d3 d5 4.Cbd2 Cc6 5.g3 Cf6 6.Ng2 b6 7.0-0 Nb7 8.Te1 Ne7 9.e5 Cd7 10.Cf1 (albul a încercat aici şi alte mutări, de exemplu: 10.a3 Dc7 11.De2 g5 12.h3 h5 Kishnev-Doncenko, URSS 1975, 10.De2 Dc7 11.c3 g5 12.h3 h5 etc. Ajanski-Doncev, Nisipurile de aur 1978, 10.c3 Dc7 11.De2 g5 12.h3 h5 13.g4 hxg4 14.hxg4 0-0-0 etc. Nazarov-Yandeminov, Azov 1991 sau 10.h4 Dc7 – posibil şi 10…h6 11.Cf1 g5 12.hxg5 hxg5 13.C1h2 Dc7 etc. Seul-Hausner, Zürich 1992 – 11.De2 0-0-0 12.Cf1 h6 si aici: 13.C1h2 Tdg8 14.Nh3 Te8 15.c3 g5 etc.Ott-Chesca, 1975 sau 13.c3 Tdg8 14.h5 g6 15.hxg6 Txg6 16.a3 h5 etc. Forgacs-Ionescu, 1983 si 13.h5 Tdg8 14.c3 Na6 15.a3 c4 16.d4 Ca5 17.C3d2 Cb8 18.Df3 Nd8 19.Ce3 Nb7 20.Tb1 g6 etc. Liss-Vaisman, 1986) 10…g5!? 11.h3 h5 12.C1h2 (după 12.c3 Dc7 13.g4 hxg4 14.hxg4 0-0-0 15.a3 Cf8!? 16.b4 Cg6 etc., contratacul negrului s-a dovedit mai rapid, Garcia-Moran, Dubai 1986) 12…Dc7 13.De2 0-0-0 14.c3 Tdg8 15.g4 hxg4 16.Cxg4 Na6 (pentru a împiedica 17.a3 prin 17…c4 18.d4 Ca5 etc.) 17.Dc2 Rb8 18.Nd2 Cf8 19.Tab1 Cd8! 20.Tec1 Cg6 21.Nf1 (pentru a pregăti b2-b4) 21…Ch4! 22.C1h2 f5! 23.exf5 Nd6 24.b4 Nxh2+ 25.Cxh2 g4! (deblochează flancul regelui, de exemplu: 26.hxg4 Dh7 27.Ng2 Nxd3 28.Dd1 Cxg2 etc. sau 26.Cxg4 d4! 27.bxc5 Cf3+ 28.Rg2 Nb7 29.cxb6 Txg4+ etc. -+)26.Rh1 gxh3 27.f3 (acum, atacul se putea continua cu 27…Dg3 28.Ne3 d4, de exemplu: 29…cxd4 Cxf3 30.Df2 Dxf2 31.Nxf2 Cd2 sau 29…Nf2 Dg2+! 30.Nxg2 hxg2+ 31.Rg1 Cxf3+ dar există şi un mat spectaculos prin:) 27…Dxh2+! 28.Rxh2 Cxf3+ (0-1)