Baia Mare: Ioan Boiciuc, şahistul pasionat de rugby

Ioan Boiciuc sau Janos, cum îi spun prietenii, s-a născut într-o familie de şahişti. De la străbunic, bunic, tată şi până la unchi, toţi membrii familiei au în sânge sportul minţii, aşa că tânărului nu i-a fost prea greu să le calce pe urme.

Janos a decis să înveţe şah şi să participe la competiţii pe cont  propriu.

Baia Mare: Janos a decis să înveţe şah şi să participe la competiţii pe cont propriu.

„Am început să învăţ şi să joc şah încă de la vârsta de opt ani. Chiar dacă pentru mulţi dintre copiii de vârsta mea sportul acesta era extrem de plictisitor, eu eram foarte ambiţios şi dornic să învăţ regulile”, îşi aminteşte Janos.

Joacă pe cont propriu

Dacă mulţi dintre cei care doresc să practice şahul se înscriu la cluburi de profil, Janos a decis să înveţe şah şi să participe la competiţii pe cont propriu. „Iniţial nu mi-am dorit să fac performanţă în şah, aşa că în prima fază am decis să vad cum mă descurc pe cont propriu şi abia apoi să mă orientez spre ceva serios în domeniu”, arată şahistul. Primul concurs la care a participat Janos a reprezentat o adevărată reuşită pentru tânăr: deşi nu avea experienţă, a câştigat o competiţie regională. „Premiul m-a ambiţionat foarte tare, mai ales că eram printre cei mai tineri participanţi”, povesteşte Janos. La scurt timp, a participat la alte competiţii, până în ultimul an de liceu, când a hotărât să încerce şi altceva: rugby.

Convins de un afiş

„În timp ce jucam fotbal cu câţiva prieteni, un amic a remarcat că fug foarte bine şi mi-a spus că aş fi foarte potrivit pentru rugby. La început am fost surprins de remarca lui, însă întâmplarea a făcut ca după doar câteva zile să văd pe stradă un afiş în care scria că se caută jucători tineri. Am sunat şi aşa am ajuns să pun în practică ceea ce nici măcar nu visasem vreodată”, mărturiseşte el. Primul antrenament a fost destul de dificil pentru tânăr, nu doar pentru că nici măcar nu avea idee de regulile acestui sport, dar mai ales din cauza colegilor, care îl priveau cu neîncredere sau chiar în glumă, din cauza faptului că nu este un sportiv solid. „Sunt convins că în momentul în care am intrat pe teren prima dată, toţi s-au întrebat ce caut acolo. Nu aveam nici statură impozantă, nici nu ştiam regulil. După câteva antrenamente, totul a fost în regulă şi chiar au început să îmi explice anumite procedee şi să fim mai apropiaţi”, spune sportivul. Deşi este înscris în cadrul clubului doar de câteva luni, Ianos a disputat deja câteva meciuri, în care -a descurcat destul de bine pentru un începător. „Deocamdată joc rugby de plăcere, pentru că îl consider un hobby, însă nu ştii niciodată ce îţi rezervă viitorul”, mai spune sportivul.

Care este secretul care te ajută să câştigi un meci de şah?

I.B.: Am o strategie care de multe ori m-a ajutat să câştig. Iniţial îi dau adversarului impresia că mă conduce, pentru că îmi place să fiu dominat, iar apoi îi dau toate mişcările peste cap şi câştig. Tactica aceasta mi-a adus până acum peste zece premii, nu doar la şah, ci şi în alte sporturi.

Nu a fost prea bruscă trecerea de la şah la rugby?

I.B.: A fost mai degrabă neprevăzută. Şahul nu l-am abandonat niciodată, iar în ceea ce priveşte rugby-ul, este într-adevăr un sport periculos şi dur, însă dacă faci totul conform regulamentului nu există prea mari riscuri. Chiar dacă sunt sporturi total diferite, atât şahul cât şi rugby-ul, fiecare are farmecul lui.

Ce-i place

Este pasionat de sport. De-a lungul timpului a practicat atletism, fotbal, tenis de masă şi rugby şi spune că nu concepe nicio zi fără mişcare.

Ce nu-i place

Deşi este un fan al muzicii comerciale, spune că este total dezgustat de manele, nu doar pentru că „îl zgârie pe urechi”, ci şi pentru că versurile i se par aberante.

(Sursa: Scris de Anca Popescu pe http://www.adevarul.ro)

1 Comentariu

  • ovidiu_3003

    Super articol …e fermecator …am ras cu pofta.Bine ca sahul este considerat sport… pentru asta trebuie publicate si articole scrise de reporteri nesahisti.Macar a scris ca sahul e sport si nu o joaca in parc.

    aprilie 27, 2010 - 6:46 pm Raspunde

Lasa un Comentariu

Adresa dvs de email nu va fi publicata.