Probleme de metodologie în formarea jucătorilor de şah (35)

Pentru a afla cum vă puteti procura METODOLOGIA ANTRENAMENTULUI SAHIST si a vedea tabla sa de materii, daţi click aici

Aici puteţi revedea capitolele anterioare din Probleme de metodologie în formarea jucătorilor de şah de Volodia Vaisman, antrenor şi maestru internaţional

La cererea noastră, cunoscutul antrenor franco-român a acceptat să ne dezvăluie câteva din «secretele» formării jucătorilor de şah, desprinse din lucrarea sa fundamentală «Metodologia antrenamentului şahist», pe care am avut deja plăcerea s-o prezentăm pe site-ul nostru. Experienţa lui ca antrenor şi jucător ne-ar putea ajuta să inţelegem mult mai bine anumite concepte şi fenomene din lumea şahului, subiecte extrem de delicate şi de negăsit în vreo altă carte de specialitate.

Profunzimea analizelor făcute de el in domeniul antrenoratului, se regăseşte şi în aceste articole bine fundamentate, finisate cu minuţiozitate şi talent literar.

In ceea ce ne priveşte, suntem convinşi că impărtăşirea din experienţa şi ştiinţa de o viaţă a maestrului antrenor este un lucru îmbucurător şi sperăm că fiecare din voi va găsi o bună parte din răspunsuri la întrebările pe care vi le puneţi. Căci formarea şi perfecţionarea tinerilor generaţii de jucători şi jucătoare este o treabă lungă şi anevoioasă, care nu poate fi realizată decât de câtre animatori şi antrenori talentaţi şi bine pregătiţi, dotaţi de concepţii metodologice sănătoase şi temeinice. Serialul va continua câteva luni bune, cel puţin o dată pe săptămână . Cred că acest lucru trebuie să ne bucure, mai ales că mulţi dintre cititorii şahisti au pus intrebări şi probleme de această natură pe blog. Aşteptăm deci părerile voastre pentru a putea continua această inedită experienţă.

Tehnicile de muncă la tabla de joc (4)

Orice activitate mintală a jucătorului de şah  implică luarea a nenumărator decizii şi toate operaţiile examinate pănă în prezent se acordă pentru a găsi cele mai bune continuări, fie sub forma unor idei sau planuri de joc, fie a unor mutări precise componente a unor variante examinate sau de efectuat pe tablă.

Luarea deciziilor este deci o activitate cvasi-permanentă şi, acela care o face cel mai bine, câştigă cel mai adesea. Pe de altă parte, este greu de judecat o decizie luată în timpul partidei pentru că, aproape întotdeauna, îi putem găsi argumente justificative pro şi contra.  Astfel, pot exista opţiuni:

• prudente sau, din contra,  prea riscante căci jucătorul nu dispune de un model sigur ci de o apreciere probabilă.
• unice şi ireversibile, care pot fi dictate de lipsa timpului de gândire, luate în situaţii critice sau de mare pericol,  elaborate în funcţie de factori de utilitate sau de necesitate imediată.
• originale şi extreme, provenite dintr-o (sub-) supraestimare a propriilor posibilităţi, din obligaţia de a risca totul sau  pentru a sancţiona greşelile adverse.
• exprimând propriile sentimente cu privire la situaţia de pe tablă: prudenţă excesivă sau abordare prea activă, ezitare între mai multe posibilităţi sau teamă în faţa unei continuări mai complexe, resemnare sau panică într-o poziţie inferioare sau în faţa unei pierderi  iminente etc.

Un aspect important al muncii noastre în timpul partidei şi al luării deciziilor este sensul de responsabilitate în alegerea mutărilor. Astfel, pentru a arunca o privire pe o poziţie  propunând o mutare, chiar s-o înţeleagă şi s-o aprecieze, este de ajuns să fi un spectator mai mult sau mai puţin avizat. Dar pentru a lua o decizie în propria ta partidă,  trebuie să ai o anumită conştiinţă a muncii bine făcute care ne împinge să căutăm dincolo de evidenţă, să pătrundem în profunzimile poziţiei, să punem în concordanţă înţelegerea noastră a jocului cu  imaginaţia necesară găsirii eventualelor legături care apropie sau separă diversele compozante, pentru a concepe sau a respinge un plan, o operaţiune sau o combinaţie. Acelaş simţ de responsabilitate este indispensabil la concretizarea a tot ceea ce pregătim căci, dacă nu o facem, atunci jucăm ceea ce se nimereşte sau luăm decizii sub efectul primului impuls, fără nici o analiză sau profunzime de calcul.

Desigur, uneori putem juca mai simplu, alegând direct mutarea, chiar fără să ţinem cont de ceea ce se va întâmpla. Dar, în aceste cazuri, este vorba cel mai adesea de mutări teoretice cunoscute dinainte, de un schimb care se înţelege de la sine, de o apărare unică, de o mutare ce face parte dintr-un plan conceput dinainte sau decurgând de o variantă forţată etc.

Pe de altă parte, anumiţi jucători nu reuşesc să meargă prea departe în anticipările lor, fie din cauza nivelului de joc scăzut sau a naturii lor superficiale, pentru că sunt nerăbdători sau prea emotivi etc. Este clar că acest mod sumar de a vedea lucrurile nu poate decât să se termine prost.

In alegerea mutărilor noastre, suntem deseori confruntaţi cu alternativa:

• sau să căutăm cu încăpăţănare  cea mai bună 100%, dar cu preţul unor inevitabile îndoieli şi decepţii, precum şi a unui mai mare consum de timp, ceea ce ar putea să se răsfrângă asupra continuării partidei.
• sau să favorizăm pragmatismul sub multiplele ei forme:
  • calculul sportiv, în funcţie de situaţia în clasament, pentru a  câştiga cu orice preţ etc.
  • adversarul – a ţine cont de stilul său de joc, de preferinţele sale,  de forma sa sportivă, de obiectivele sale  de rezultat etc.
  • jucătorul însuşi – urmând  stilul şi concepţiile sale, nivelul său tehnic, starea sa psihofizică, atitudinea sa faţă de diverşi factori ca de exemplu: timpul, acceptrea riscului, decizii impulsive etc.
  • poziţia – atunci când există o gamă mai mare de posibilităţi de alegere între o mutare simplă, naturală, prudentă, solidă etc. sau subtilă, perfidă, agresivă, elegantă, spectaculoasă etc.

Intălnim deseori în practică mutări de calitatea a doua care aduc rezultate superioare decât cele «mai bune», dar care sunt perfect anticipate şi deci mai bine contracarate de către adversar. Dar atenţie, a plasa o asemenea mutare nu trebuie să decurgă din incapacitatea noastră de a găsi – dacă-i nevoie şi posibil – cele mai bune mutări căci, obişnuindu-ne să jucăm în acest fel,  riscăm să jucăm de-a dreptul mai puţin bine.

Lucrul cel mai rău este atunci când nu putem să ne decidem asupra mutării de jucat şi ne întoarcem la poziţia de pe tablă pentru a încerca să obţinem informaţii suplimentare. Evident, asemenea «dus şi întors»-uri trebuiesc evitate căci iau mult timp, derutează jucătorul şi-i  oboseşte creierul, fără să fim totuşi siguri că vom obţine  rezultate superioare.

Mutarea jucată pe tablă nu este deci rezultatul unei ecuaţii – mai mult sau mai puţin complexe – care trebuie să fie dezvoltată, înţeleasă şi rezolvată. Numai după ce am pregătit-o, apreciat, analizat, planificat şi calculat, că putem alege cea mai bună mutare de jucat, calitatea sa  depinzând desigur de eficacitatea metodelor utilizate în diversele sale etape.

Pentru a ne antrena, putem să folosim câteva procedee simple: găsirea cheii într-o problemă, a «poantei» unui studiu, a sacrificiului decisiv dintr-o  combinaţie  etc., fie direct pe diagramă sau analiza integrală pe tablă a  diverselor poziţii sau partide. Un exerciţiu  interesant este cel denumit «ghici mutarea mea», unde jucătorul poate  să se distreze cu o riglă care maschează mutările şi pe care trebuie s-o coboare pe măsură ce găseşte mutările câştigătorului în orice partidă publicată.

In ceea ce priveşte materialele, antrenorul  şi jucătorul pot să se servească de tot felul de poziţii unde există:

– două posibilităţi în care, sau numai o singură mutare duce la victorie, sau trebuie ales între o mutare  poziţională şi alta  tactică sau una care-i creează greutăţi adversarului şi alta  uşurându-i  victoria.

– trei mutări, unde trebuie aleasă cea mai bună pentru sine.

– mai multe mutări, dintre care trebuiesc eliminate cele inutile şi efectuate  aprecieri asupra valorii celor rămase.

In şah există nenumărate soluţii care au fost  standardizate, altele care decurg logic din planul de joc ales sau impuse de desfăsurarea evenimentelor de pe tablă. Acest tip de poziţii  permite în general o «deschifrare» mai uşoară datorită cunoştinţelor şi  abilităţilor sale tehnice. Sarcina jucătorului  este de a le transforma în alte realităţi mai concrete, cunoscute din propria sa «bancă de date». Dar cel mai greu este să alegem cea mai bună mutare, poate chiar decisivă, în situaţiile mai  complexe, originale sau departe de orice logică, unde nu putem  să ne bizuim decât pe aptitudinile şi calităţile noastre combative.

In eforturile noastre permanente de a găsi cele mai bune mutări, munca pe care o desfăşurăm la tabla de joc rămâne principalul criteriu de apreciere a forţei noastre. Ea  comportă etapele şi operaţiile pe care le cunoaştem deja şi care trebuiesc reluate la fiecare mutare, integrând în trecere orice deviere, concesie sau greşeală adversă. Dar, chiar într-o partidă lungă,  jucătorul  nu are decât în medie de trei minute  pentru a le parcurge  şi a ajunge la un anumit rezultat, în timp ce în competiţiile cu cadenţă accelerată, aceasta seamănă deja cu o «misiune  imposibilă».

Din fericire, fiinţa omenească dispune de resurse excepţionale şi un jucător de şah bine antrenat ajunge să opereze un fel de combinaţie între capacităţile sale mentale,  tehnica sa de joc şi o serie întreagă de automatisme care îi permit să sesizeze mai repede – uneori chiar instantaneu – anumite lucruri pe care altfel ar trebui să le descopere pas cu pas. Este ceea ce denumim intuiţie, un simţ special compus dintr-o sumă de senzaţii – bune sau rele – şi materializate într-o abordare iraţională a  situaţiilor. Spre deosebire de o analiză raţională, intuiţia se manifestă printr-o percepţie rapidă şi inconştientă în luarea unor decizii care, bineînţeles, poate fi  confirmată sau infirmată de desfăşurarea  partidei.

Fiecare dintre noi  posedă un anumit  potenţial de instincte  şi de intuiţii care se stilizează în funcţie de parcursul  caracterologic, de educaţie, de studiile efectuate  şi, bine înţeles, de  forţa sa de joc. Cu ajutorul antrenamentului şi a practicii, o bună parte poate evolua în automatisme. Deci, să vedem din ce se compune această uimitoare resursă umană–şahistă, situată undeva între talent şi munca de  perfecţionare?!                                                                                                                                     In primul rând, avem cunoştinţele, experienţa şi tehnica, fără de care nu putem face nimic şi care atestă stilul şi nivelul jucătorului. Apoi, vine un anumit nivel de motivaţie, de concentrare, de spirit de observaţie şi de vivacitate mintală care ne permit să ne introducem mai repede în miezul  evenimentelor din  partidă.  Trei alte capacităţi vin apoi să sprijine munca noastră de bază:

• simţul poziţional – un fel de bousolă care ne ajută în abordarea, aprecierea şi judecarea pozitiilor.
• perspicacitatea combinativă – focalizată într-un adevărat ochi de linx care sesizează prompt şi la perfecţie  orice  subtilitate tactică sau motiv de combinaţie existente pe tablă.
• imaginaţia spaţială, acest spirit cercetător care ne  permite să ne evadăm din punct de vedere vizual dela poziţia de pe tablă pentru a putea  detecta  posibilităţile ascunse şi a ne  reprezenta în minte  desfăşurarea  probabilă a diferitelor variante de încercare.

In fine, o serie întreagă de senzaţii care intervin în cadrul luările de decizii în situaţii excepţionale, cum ar fi:

• presentimentul şi flerul, un aliaj de experienţă, de intuiţie şi de intimă convingere.
• inspiraţia, ne  serveste spontan pe o tavă tot felul de idei şi de impulsii creatoare.
• spiritul de fineţe, care ne permite să discernăm cele mai mici nuanţe şi să ne exersăm cu subtilitate şi clarviziune munca noastră pe tabla de joc.
• instinctul pericolului, care ne avertizează de cel mai mic risc, ameninţare sau cursă.
• simţul timpului, care ne indică momentul de a ne alege  planul, de a adopta o anumită manieră de joc, care ne  împinge sau, din contra, ne împiedică să acţionăm la un moment dat.
• bunul simţ, care se exprimă în capacitatea noastră de a judeca şi de a lua decizii într-un mod rezonabil şi judicios.
• simţul tablei, a poziţiei şi a spaţiului şahist în general care  ne permite să controlăm desfăşurarea luptei.
• presentimentul adversarului, cum va reacţiona acesta în anumite momente.

Anumiţi jucători cred că tot ceea ce calculează este «sigur şi indiscutabil» în timp ce o soluţie  intuitivă nu-i decât  improvizaţie, poate chiar hazardată. Chiar  şi Anand a recunoscut că, atunci când gândeste mai mult,  prima mutare pe care a văzut-o în primele 60 de secunde se dovedeşte de cele mai multe ori cea mai bună. Adevărul este că uneori nu avem de ales: astfel, atunci când ne izbim de dificultăţi insurmontabile şi suntem    incapabili de a degaja o  soluţie, când munca noastră mintală nu poate să ajungă la un rezultat concret, atunci – obligatoriu –  trebuie să alegem între trei  atitudini:

• sau ne detaşăm  de tot ceea ce am făcut inainte şi aruncăm o privire asupra poziţiei, cu speranţa de a sesiza o idee nouă şi de a ne relansa astfel maşina mentală; desigur, toate acestea cer eforturi şi timp de gândire suplimentare, cu  lotul lor de îndoieli şi de incertitudini căci, cu cât ne înfundăm în supoziţii cu atât nu mai suntem  siguri de nimic!
• sau, din contra, să încercăm s-o tăiem scurt şi să suprapunem anumite  operaţii, ceea ce din nou nu este lipsit de eventuale omisiuni şi greşeli.
• în fine,  ne încredem în instinctele şi senzaţiile noastre pentru a lua o decizie intuitivă care, departe de a fi întotdeauna perfectă, are alte avantaje: este rapidă şi oportună, însotită cel mai adesea de o şarjă emoţională pozitivă, aducătoare de o anumită doză de încredere în sine.

Munca de perfecţionare a tuturor acestor calităţi  – mai mult sau mai puţin «enigmatice» şi însoţite de această «umbră» insesizabilă care este talentul – trece prin rezolvarea poziţiilor cele mai diverse, unde încercăm să găsim mutările cele mai surprinzătoare, «poantele» cele mai ascunse, ideile cele mai excentrice, planurile cele mai originale,  mijloacele de realizare cele mai extraordinare etc. Altfel, putem să riscăm o netă depreciere a calităţii jocului, cu consecinţe nefaste asupra prestaţiilor şi rezultatului  partidelor noastre.

Evaluarea eficacităţii unei asemenea  contribuţii  este mai visibilă atunci când  n-avem timp pentru a efectua  analize prea profunde şi precise, de exemplu în simultane, în criză de timp, în partide de bliţ şi rapide etc. Să vedem câteva  exemple:

V. Vaisman – K. Hulak (Montpellier 1985, rapidă 2×20 mn.)

1. d4 Cf6 2.Cf3 c5 3.d5 g6 4.Cc3 Ng7 5.e4 d6 6.Nb5+ Cfd7! 7.a4 Ca6 8.0-0 0-0 9.Te1 Cc7 10.Nf1 a6 (mai cunoscut este aici: 10…Cf6 11.h3 e5 sau 11…b6 etc.) 11. Nf4 Cf6 12.Cd2 Tb8 13.Cc4! b5 14.axb5 axb5 15.Ca5 Nd7 16.e5! (este important să ajungem la această străpungere înainte ca negrul să poată împinge b5-b4) 16…Cfe8 17.Dd2 b4 18.Ce4 Cb5 (negrul a avansat mult pe aripa damei, de aceea mă lansez într-o operaţie complet intuitivă:)

19. e6! fxe6 20.dxe6 Nc8 (şi mai rău era  20…Nxe6 21.Cc6 Dc7 22.Cxb8 Dxb6 23.Cg5 cu infiltrări  decisive). 21. Cc6 Dc7 22.Cxb8 Dxb8 23.Cxc5! (forţează deschiderea liniilor) 23…Nxb2 24.Cd7 Nxd7 25.exd7 Cec7 (era preferabil de îndreptat calul la apărarea regelui său: 25…Cf6 26.Nxb5 Dxb5 27.Tab1 etc.) 26. Txe7!! Nxa1 27.Nc4+ Rh8 28.Ne5+! (poanta finală: 28…Nxe5 29.Dh6 etc.) 1-0

J.Benjamin – M.Gurevich (Cap d’Agde 2000, rapidă 2×25 mn.+10 sec.)

1.e4 e6 2.d4 d5 3.Cd2 Cf6 4.e5 Cfd7 5.Nd3 (era deasemenea posibil: 5.f4, 5.Cdf3, 5.Cgf3 etc.) 5…c5 6.c3 Cc6 7.Cgf3 (mai cunoscut este 7.Ce2 cu ideea Cf3 etc.) 7…g6 (teoria nu analizează decăt 7…Db6, 7…Ne7 sau  7…cxd4 etc.) 8.0-0 Ng7 9.Te1 0-0 10.Cf1 cxd4 11.cxd4 Db6 12.Nc2 f6 13.exf6 Cxf6 14.Tb1 (la 14.Cg3 Ce8 15.Ne3 Dxb2 16.h4 Txf3! 17.gxf3 – sau 17.Tb1 Dc3 18.Tb3 Txe3! etc.- Cxd4 18.Nxd4 Dxd4 19.Dxd4 Nxd4 20.Tad1 Nf6 etc. Eslon-Czerniak, Bienne 1976). 14…Nd7! 15.h3 Cb4 16.Nb3 Nb5 17.Ce5? (trebuia mai bine consolidat prin 17.Ne3 etc.) 17…Ce4 18.Ne3 (negrul dispune deja de o anumită iniţiativă şi trebuie să acţioneze repede:)

18…Cxf2! 19.Nxf2 Txf2 20.Rxf2 Nxe5 (cu ideea: 21.Txe5 Cd3+ 22.Rg3 Dxd4 23.Txe6 Df4 #) 21.Rg1 Nxd4+ 22.Rh2 Cd3 23.Te2 Ng1+ 24.Rh1 Cf2+ 25.Txf2 Nxf2 şi, cu doi pioni în plus, negrul a câştigat uşor. (0-1)

P.Leko – P.Nikolic (Bastia 2001, rapidă 2×20 mn.+5 sec.)

1. e4 e6 2.d4 d5 3.Cc3 Nb4 4.e5 c5 5.a3 Nxc3+ 6.bxc3 Ce7 7.Dg4 Rf8 (alte posibilităţi: 7…Dc7, 7…0-0, 7…Cf5, 7…Cg6, 7…cxd4, 7…Cbc6 etc.) 8. Nd2 (se poate juca şi  8.a4, 8.Cf3, 8.h4 etc.) 8…Dc7 9.Nd3 b6 10.Ch3!? (o idee interesantă faţă de continuările teoretice 10.Cf3 şi 10.h4 etc.) 10…Na6 11.Cf4 Nxd3 12.cxd3 Cg6 13.Ch5 Cc6 14.0-0 Cce7 15.Cg3 Dd7 16.h4 Da4 (toată apărarea negrului se sprijină pe acest vizavi de dame pe orizontala a 4a). 17. Tfe1 Cc6 18.h5!? (un sacrificiu intuitiv de doi pioni care demonstrază imensul talent al GMI ungur)

18…Cgxe5 19.Df4 Cxd3 20.Dd6+ Rg8 21.Txe6! (sacrificiul care deschide  carapacea regelui negru). 21…fxe6 22.Dxe6+ Rf8 23.h3 (regele negru nu mai poate rezista căci apărătorii lui nu mai  cooperează) 23…Tg8 24.hxg7+ Txg7 25.Nh6 Cd8 26.Nxg7+ (cel mai simplu şi fortat …) 26…Rxg7 27.Cf5+ (va fi mat după 27…Rf8 28.De7 (f6) + etc.) 1-0

final