Întrebări ale teoriei şahiste moderne

Traducerea a fost facuta de pe siteul http://www.chessvibes.com/ de colaboratorul nostru Cosmin Gulie

Bobby Fischer a învăţat rusă doar pentru a putea studia această carte

Uneori cele mai bune cărţi au parte de tratamentul cel mai dur. A durat mai mult de 25 de ani până la prima publicare a capodoperei lui Mikhail Bulgakov – “Maestrul şi Margareta”. Totuşi, nu se compară cu cei 52 de ani care au trecut până la traducerea în limba engleză a “Întrebărilor Teoriei Şahiste Moderne” a maestrului ucrainean Isaac Lipnitsky. Fără să exagerăm putem spune că şahul occidental ar fi arătat total diferit dacă această carte ar fi fost disponibilă mai devreme.

Isaac Lipnitsky s-a născut în 1923 la Kiev, capitala actuală a Ucrainei. A fost un jucător sovietic puternic în anii ’50, dar din pacate a murit de leucemie in 1959. „Întrebările Teoriei Şahiste Moderne” a fost publicată în Uniunea Sovietică în 1956. Citind acum cartea, este uşor de înţeles de ce, conform legendei, Bobby Fischer a învăţat rusă doar pentru a putea studia această carte. Este încă modernă.

De fapt, cartea aminteşte de “Secretele Strategiei Şahiste Moderne – evoluţii de la Nimzovici” a lui John Watson, o “clasică modernă” care a fost scrisă în 1998, cu care Watson a câştigat mai multe premii. Adevărul este că multe dintre temele “moderne” din cartea lui Watson, fuseseră deja discutate cu 40 de ani înainte de către Isaac Lipnitsky. Mai mult, Lipnitsky oferă exemple din jocuri istorice, ceea ce ar sugera că ar trebui reconsiderat cuvântul ‘modern’ din titlul lucrării lui Watson. În capitolul ‘Cucerirea centrului de pe flancuri’ Lipnitsky ilustrează ceea ce Watson în 1998 a numit ‘noua relaţie între flanc şi centru’. Ca să îl cităm pe Nimzovici, care a spus că ‘mutările de pion sunt admisibile numai în faza de dezvoltare, când ori ajută la ocuparea centrului, ori au legătură cu ocuparea lui’, Watson notează că ‘în şahul modern aceste principii au fost relaxate considerabil’.

Sună rezonabil, şi trebuie doar să amintim mutarea 7.g2-g4!? a lui Alex Shabalov în varianta Meran a Apărării Slave, pentru a ne putea da seama cum s-au schimbat lucrurile. Sau nu s-au schimbat? În 1956, Lipnitsky scria:

Cu o lovitură în centru te poţi opune cu uşurinţă unui atac pe flanc – aceasta în general se cunoaşte. Interdependenţa mutuală dintre centru şi flancuri, a rămas totuşi neclarificată până acum. Totuşi, un atac timpuriu pe flanc nu este întotdeauna, sau de obicei, o operaţiune pur logică; este mai degrabă un atac mascat asupra centrului advers.

Chekhover-Pirc
Moscow 1935

15…g5! 16.Nxd4 Nxe5 17.Bc2 Qb6! 18.Ba4+ Ke7 19.Re1 Bg7!

Nu vă pare foarte modern? După cum spune Lipnitsky, ‘o poziţie foarte interesantă. Regele alb este adăpostit pe flanc, cel negru pe centru. Albul are patru piese active, negrul are patru. În ciuda acestui fapt, albul are o poziţie foarte dificilă.’ Lipnitsky încheie acest capitol cu următoarele cuvinte profetice:

“Este clar că atacurile timpurii pe flanc, utilizate ca mijloc de luptă pentru centru, au un viitor strălucit.”

Astfel, Lipnitsky a fost unul dintre primii autori care a recunoscut din punct de vedere theoretic unele dezvoltări pe care acum le numim ‘moderne’. (însuşi Nimzovici era mult mai puţin strict în privinţa dogmelor sale teoretice – pe care se axează în principal Watson – în partidele sale, după cum a arătat Raymond Keene în 1974 în cartea “Aron Nimzovici: O revizuire”.)

În această carte mai sunt multe exemple “futuriste”. Multe dintre exemplele utilizate de Lipnitsky pot fi găsite acum în orice carte serioasă de strategie şahistă. Într-un capitol despre luarea deciziilor concrete, Lipnitsky dă următoarea poziţie mai puţin cunoscută:

Keres-Richter
Munich 1942

Într-adevăr, această poziţie a fost inclusă şi în “Secretele Strategiei Şahiste Moderne”, unde apare în capitolul ‘Regalitatea în timpurile noastre’ despre noile idei de poziţionare a regelui. Mutarea negrului 11…Kd7!! a fost, după cum spune Lipnitsky, deja lăudată de Alehin care ‘observă că face atacul albului pe flanc inutil’ (Se pare că imaginaţia lui Richter nu a fost afectată de circumstanţele în care trebuie că s-a desfăşurat partida.).

În cartea lui, Lipnitsky acordă o atenţie deosebită dezvoltărilor din deschidere. Uneori, ideile pe care le menţionează par a nu fi la obiect, dar chiar şi dacă este aşa, în general reuşeşte să spună ceva util despre deschiderea în discuţie. Este fascinant cum multe dintre deschiderile pe care le menţionează sunt încă foarte populare, cum ar fi Gambitul Marshall din Apărarea Slavă, sau faimoasă variantă Botvinnik a aceleiaşi deschideri. Şi chiar dacă variantele specifice menţionate nu mai sunt relevante, comentariile lui Lipnitsky sunt întotdeauna valoroase pentru poziţie. Iată un bun exemplu:

Lipnitsky-Poliak
Kiev 1955

Dacă ar fi să cautăm această poziţie în bazele de date (este o Partidă Spaniolă cu 5.0-0 d6 6.Bxc6 bxc6 7.d4 exd4 8.Nxd4 c5), vom descoperi că cea mai cunoscută partidă în care a apărut a fost Smyslov-Botvinnik, a 11-a partidă din meci, Moscova 1954. Smyslov a continuat 9.Nf3 şi nu a obţinut nici-un avantaj. Autorul notează: “‘Atât 9.Ne2 cât şi 9.Nf3 sunt examinate în manualele teoretice. Totuşi, în oricare dintre cazuri, negrul nu are probleme în deschidere. Este chiar imposibil pentru alb să înrăutăţească poziţia negrului? În loc de retragerea calului, de ce să nu efectuăm următoarea manevră activă?”

9.Nc6! Qd7 10.Na5! ‘Din a5 calul blochează flancul damei al negrului şi nu lasă nebunul să ajungă la b7. Celălalt nebun este de asemenea greu de fianchetat: la 10…g6 albul poate continua 11.e5!’

În mod interesant, primul joc din bazele de date în care apare 9.Nc6 este din 1963. Se pare că Lipnitsky a fost din nou înaintea timpului său. Într-adevăr, 9.Nc6 a fost jucată de curând de către Marele Maestru Luxemburghez Alberto David, dovedind că ideea lui Lipnitsky este încă actuală.

Cartea lui Lipnitsky este de asemenea premergătoarea foarte importantelor cărţi de perfecţionare şahistă, scrise de Mark Dvoretsky şi Artur Yusupov. Capitolul ‘De la poziţii critice la poziţii liniştite’ reprezintă un foarte bun exemplu de a privi o analiză şahistă ‘tipic Dvoretsky‘. Lipnitsky accentuează valoarea analizelor aprofundate a partidelor, acordând o atenţie deosebită ‘poziţiilor critice’.

Eliskases-Averbakh
Stockholm 1952

Această partidă este analizată în detaliu de către Lipnitsky. Deşi poziţia actuală (ultima mutare a albului a fost 14.d5) este încă foarte neclară, scopul este ‘să ajungem la o poziţie care nu este critică, ci liniştită’. La început, Lipnitsky oferă o analiză generală a poziţiei. Partida a continuat 14…Nb4 15.Qb1 b5 16.Bb3 a5 17.0-0 a4 18.Bxb4 axb3 19.Bxd6 cxd6 20.f3 g5 21.axb3 şi albul avea un pion în plus şi bune şanse de câştig. Lipnitsky se întreabă de ce negrul nu a jucat 18…Bxb4 şi arată că această mutare era cea mai bună. Concluzionează că 17.0-0 nu era totuşi cea mai bună continuare a albului. Propune în schimb 17.a3! continuând analiza până la o poziţie liniştită cu avantaj pentru alb. Această concluzie îl face să se întoarcă la poziţia din diagramă şi să se întrebe dacă nu cumva ultima mutare a negrului (13….Qf5) nu a fost o greşeală. Observaţi cum reevaluează continuu şi cum trage în continuu noi concluzii despre poziţie. Exact aceeaşi metodă este utilizată de analiştii moderni ca Dvoretsky sau John Nunn. În cele din urmă, dacă analizăm cu Rybka poziţia de după mutarea a 16-a a negrului, obţinem 17.a3! ca fiind o mutare puternică – deşi ca să fim corecţi, 17.0-0 nu pare foarte rea analizând cu ajutorul computerului.

“Întrebări ale Teoriei Moderne Şahiste” este fără doar şi poate una dintre cele mai bune cărţi de şah din toate timpurile. Pune sub semnul întrebării întreg conceptul Occidental de dezvoltare şahistă “modernă”, arătând că multe idei existau deja în Uniunea Sovietică în anii ’50. Cartea este plină de exemple clare, uşor de înţeles, scrise de către o persoană căreia nu-i place să abuzeze de cuvinte şi este capabilă să explice şahul într-o manieră foarte clară. Trecând peste câteva opii învechite asupra unelor variante particulare de deschideri, cartea pare că a fost scrisă anul trecut. Sau cândva în viitor.