Povestea unui frumos nebun: şahul pe hârtie

Scris de Dan Arsenie pe www.evz.ro

Pentru o istorie a şahului ai nevoie de tone de pixuri şi de oameni cu plămâni artificiali, capabili să reziste prafului de pe însemnările celor mai importante partide ale istoriei. Dar povestea şahului în presă poate fi prezentată şi într-un articol, al cărui timp de citire promitem că nu va rivaliza cu cea mai lungă partidă de şah din istorie, jucată în 24 de ore şi 30 de minute.

Prima rubrică de şah din lume apărea în urmă cu 175 de ani. În ianuarie 1835, săptămânalul britanic “Bell’s Life” le propunea cititorilor primele probleme de şah. Publicaţia sportivă, înfiinţată în 1822, era în anii săi de glorie, ajungând să se spună că “nicio duminică a unui gentleman nu ar fi completă fără Bell’s Life”.

În acest peisaj, al presei sportive pentru clasa superioară, şahul se potrivea perfect, iar decizia editorului Vincent George Dowling a fost socotită drept una sclipitoare. Rubricile au apărut apoi în alte publicaţii britanice şi au fost “exportate” în Europa Continentală, impunându-se printre preferatele presei franceze sau austriece. Dar poate cea mai frumoasă poveste a presei de şah este cea spusă în esperanto.

Şahul şi esperanto

Zece ani de muncă i-au fost necesari lui Ludovic Lazarus Zamenhof pentru a crea, în 1887, cea mai răspândită dintre limbile artificiale. Esperanto, menţionată în “Cartea Recordurilor” ca singura limbă fără verbe neregulate, are o transcriere pur fonetică.

Iar dacă prima carte în esperanto apărea chiar în 1887, întâia scriere despre şah în esperanto era publicată cinci ani mai târziu, în “La Esperantisto”. Prima problemă propusă a fost “Problemo de sxako”, de Aurelio Abela, iar, timp de un an şi o lună, publicaţia a avut, lunar, o rubrică destinată şahului.

Apoi, la insistenţele creatorului Zamenhof, şahul ajungea în cea mai importantă publicaţie a limbii, “Gazeton de la lingvo internacia Esperanto”. Ocazional, şi alte ziare publicate în această limbă au inclus rubrici de şah. După moartea lui Zamenhof (1917) tradiţia şahului nu s-a stins. În anii ’20, redacţia cehă a “Esperanto” a pus la loc de cinste rubricile de şah, ca şi nemţii de la “Heroldo de Esperanto”.

După război, publicaţiile în limba esperanto şi-au revenit rapid, iar altele noi, ca Hungara Vivo, Nuntempa Bulgario sau El Popola Cxinio au acordat spaţii generoase rubricilor de şah. Preocuparea presei pentru sportul minţii avea să ducă la popularizarea unor competiţii şahistice pentru vorbitorii de esperanto şi formarea unor cluburi şi instituţii de renume.

Şahul în esperanto. Aici, o problemă prezentată de presa din Suedia.

DECĂDERE

În România, presa de şah înseamnă sacrificiu

În ţări ca Germania sau Polonia, presa de şah cunoaşte tiraje-record pentru o asemenea nişă, iar “de vină” nu este numai numărul mare al locuitorilor, ci şi menţinerea şahului în atenţia publicului. Unele numere se tipăresc în peste 10.000 de exemplare, iar la chioşcurile mai mari găseşti cu siguranţă o astfel de revistă.

În România, în schimb, pe locul unde era odată revista de şah stă astăzi, atârnată cu un cârlig de rufe, o publicaţie destinată jocului de poker. Dar nu a fost mereu aşa, şi nu ne referim aici la poker. Presa de şah din România se afla la un nivel bun înainte de 1989. O dimensiune a calităţii este amănuntul că marele Bobby Fisher a consultat frecvent revista în pregătirea meciului cu Boris Spassky, care a decis campionul mondial al anului 1972. Însă, după Revoluţie, finanţarea statului, care asigura un tiraj fix, a fost întreruptă.

În apartamentul său din Piaţa Amzei, Elisabeta Polihroniade scrie poate cea mai cunoscută revistă autohtonă de şah. “Încercăm să ajungem la 1.000 de exemplare, dar este greu. Acum, oamenii au alte preocupări. După cum vă puteţi da seama din titlul ei, revista este un sacrificiu”, spune marele maestru internaţional.

Din 1925

Revista poartă numele “Gambit-Revista Română de Şah”, apare odată la două luni şi costă 10 lei. Gambitul semnifică sacrificarea unui pion sau a altei piese, la începutul partidei de şah, pentru obţinerea unei poziţii favorabile de atac.

“Un sacrificiu pentru a menţine o tradiţie”, completează Polihroniade, care finanţează o revistă care continuă tradiţia unei publicaţii din perioada interbelică. În 1925, la aproape un veac după rubrica din Bell’s Life, apărea pe piaţă prima publicaţie românească de şah, “Revista Română de Şah”.

Numai că aceasta pierea, culmea, în primii ani de după redobândirea libertăţii. “În 1991 şi 1992 – îşi aminteşte Elisabeta Polihroniade – România nu a avut nicio publicaţie de şah”. Atunci, şahista a hotărât că o astfel de tradiţie nu trebuie să moară şi a scos “Gambit”. În ’94, apărea primul număr, fără ajutorul statului, cu bani din buzunarul redacţiei. Redacţie este un substantiv care te trimite cu gândul la mulţi oameni. Dar, în cazul Gambit, sunt doi – Elisabeta Polihroniade şi Emil Dănuţ Gabăr.

Internetul preia comanda

Tentaţia de a te afunda în perioadele de glorie din trecut poate părea tentantă, mai ales când ai 74 de ani. Dar Polihroniade priveşte spre viitor şi vrea ca Gambit să devină “o revistă pentru cât mai mulţi cititori, atât jucători, cât şi marele public”.

Cu excepţia Gambit, în România de astăzi se mai publică doar două reviste de şah, care apar la Alba-Iulia şi Timişoara. Electronic, piaţa e mai largă, dar nume importante sunt romanianchess.org şi blogul cu actualizarea zilnică a lui Iulian Ceauşescu. Site-ul elisabetapolihroniade.ro nu funcţionează în prezent, dar şahista spune că se lucrează la o pagina modernă, mult mai prietenoasă cu utilizatorii.

CU PIXUL PE TABLĂ

Epoca jurnaliştilor de şah

În redacţiile de sport de astăzi, găseşti redactori pentru echipe de fotbal, pentru fotbal extern şi pentru alte sporturi. Dar puţini se pot mândri cu o carte de vizită pe care să scrie “jurnalist de şah”. În România, îi poţi căuta pe câteva bloguri, în lume chiar există.

Unul dintre ei este Mig Greengard, unul dintre cei mai cunoscuţi “şahişti cu pixul”. Sau, mai degrabă, cu pixelii, deoarece posibilităţile oferite de mediul online i-au adus acestuia un imens succes.

Între 1997 şi 1999, a scris articole pentru “The Week in Chess”, publicaţie online lansată în 1994, cu mare succes atât printre amatori, cât şi printre profesionişti. În prezent, scrie pentru Chessbase News, un site de şah în limbile engleză, germană şi spaniolă şi pentru chesscafe.com.

Are şi un site numai al său, chessninja.com, în care îşi găseşte loc blogul “The Daily Dirt”, în care comentariile din partea lui Garry Kasparov apar destul de des. Legătura strânsă cu marele campion rus se trage din anii petrecuţi la publicaţiile Kasparov Chess Online şi kasparovchess.com, unde Greengard a avut funcţii de conducere.

La cartea “How Life Imitates Chess”, semnată de Garry Kasparov, Mig a fost scriitorul din umbră. A apărut şi în celebrul documentar din 2003, “Game Over: Kasparov and the Machine”.

Între genialitate şi public există mereu un soi de translator. Acesta esta Mig Greengard (dreapta), alături de Garry Kasparov

Şahul în jurul lumii

Astăzi, presa de şah continuă să fie dominată de britanici şi ruşi, dar spaniolii, americanii şi nemţii rămân la înălţime. Mai jos, ai câteva link-uri la cele mai relevante site-uri de specialitate din întreaga lume.

ChessBase este o companie germană care comercializează software de şah, are un server de şah online şi un site de ştiri din lumea şahului. Are una dintre cele mai mari baze de date, cu jocuri istorice pe baza cărora au fost publicate analize extrordinare ale dezvoltării jocului şi a strategiilor sale.

Chess Cafe are parte de unul dintre cei mai celebri autori de analize ale partidelor de şah. Vorbim despre Hanon Russell, cunoscut mai ales pentru întâia traducere în engleză a literaturii de şah din Rusia. Britanicul este chiar fondatorul site-ului, în 1996, iar de atunci are o rubrică săptămânală. Site-ul se bucură de o bogată colecţie de studii ale finalurilor de partidă, recenzii de cărţi de specialitate, iar una dintre cele mai populare rubrici (The Kibitzer) este semnată de Tim Harding, care prezintă analize ale unor partide nepublicate, jucate în secolul 19 sau la începutul secolului XX.

Publicaţia online a lui Edward Winter, unul dintre istoricii jocului, propune o serie de articole bazate pe partide ale trecutului. Mai întâi, aceste articole au fost publicate de Chess Cafe, acum istoricul şi-a găsit găzduire pe Chess Hitory

Chesville.com este site-ul de şah care dispune de cea mai bună actualizare. În plus, forumul are parte de un număr impresionat de teme şi comentarii.

The Week In Chess este un site cu actualizare săptămânală, care abundă în ştiri din actualitate şi mai puţin din istoria sportului.

Un site care nu trebuie ratat este cel de curiozităţi propus de  maestrul olandez Tim Krabbe. Cel în palmaresul căruia figurează o partidă superbă cu Karpov prezintă, printre alte ciudăţenii, un meci jucat la Moscova în 1915, când unul dintre jucători a avut, la un moment dat, cinci regine (dame) pe masă.

Americanii de la The Washington Post propun o rubrică săptămânală semnată de Lubomir Kovalek, iar cei de la Los Angeles Times îl prezintă citirorilor pe specialistul lor în şah, Jack Peters.

Ruşii au un site care se vrea a fi cel mai bun din lume, Chess Pro, disponibil atât în limba rusă, cât şi în engleză. La fel şi spaniolii, cu InforChess, germanii cu ChessGate, elveţienii cu Schachbund, suedezii cu Schackcentralen sau maghiarii cu Sakk Portal Magyar.