Probleme de metodologie în formarea jucătorilor de şah (27)

Pentru a afla cum vă puteti procura METODOLOGIA ANTRENAMENTULUI SAHIST si a vedea tabla sa de materii, daţi click aici

Aici puteţi revedea capitolele anterioare din

Probleme de metodologie în formarea jucătorilor de şah de Volodia Vaisman, antrenor şi maestru internaţional

La cererea noastră, cunoscutul antrenor franco-român a acceptat să ne dezvăluie câteva din «secretele» formării jucătorilor de şah, desprinse din lucrarea sa fundamentală «Metodologia antrenamentului şahist», pe care am avut deja plăcerea s-o prezentăm pe site-ul nostru. Experienţa lui ca antrenor şi jucător ne-ar putea ajuta să inţelegem mult mai bine anumite concepte şi fenomene din lumea şahului, subiecte extrem de delicate şi de negăsit în vreo altă carte de specialitate.

Profunzimea analizelor făcute de el in domeniul antrenoratului, se regăseşte şi în aceste articole bine fundamentate, finisate cu minuţiozitate şi talent literar.

In ceea ce ne priveşte, suntem convinşi că impărtăşirea din experienţa şi ştiinţa de o viaţă a maestrului antrenor este un lucru îmbucurător şi sperăm că fiecare din voi va găsi o bună parte din răspunsuri la întrebările pe care vi le puneţi. Căci formarea şi perfecţionarea tinerilor generaţii de jucători şi jucătoare este o treabă lungă şi anevoioasă, care nu poate fi realizată decât de câtre animatori şi antrenori talentaţi şi bine pregătiţi, dotaţi de concepţii metodologice sănătoase şi temeinice. Serialul va continua câteva luni bune, cel puţin o dată pe săptămână . Cred că acest lucru trebuie să ne bucure, mai ales că mulţi dintre cititorii şahisti au pus intrebări şi probleme de această natură pe blog. Aşteptăm deci părerile voastre pentru a putea continua această inedită experienţă.

Stilul de joc

Complexă prin natură şi inegală în manifestări, fiinţa umană îşi pune amprenta pe tot ceea ce face.  Astfel, fiecare din noi posedăm o sensibilitate care ne este proprie, ne-am format  convingeri după care ne conducem  în orice situaţie, luăm decizii care decurg din specificul  personalităţii noastre.

In şah, caracterul şi temperamentul  jucătorului  se manifestă tot timpul, fie că-i vorba de pregătire sau de munca la tabla de joc, de alegerea unei deschideri sau de adoptarea unei strategii de joc – totul pentru a obţine maximum de plăcere şi de eficacitate. Si chiar dacă educaţia şi  maturitatea îşi vor spune în cele din urmă cuvântul, întotdeauna vor exista tot felul de concepţii, abordări şi modalităţi de a acţiona diferite.

Nu cu prea mult timp în urmă, partidele începeau după canoane  ultraclasice: o dezvoltare liniştită, o împărţire  frăţească a centrului,  rocade sigure şi o anumită prudenţă în faţa oricărei acţiuni care ar putea provoca cea mai mică slăbiciune.  Rezultau de cele mai multe ori  poziţii  aride care descurajau chiar jucătorii cei mai  creativi şi făcând să apară ideea unei sumbre perspective – dispariţia şahului prin remiză. Iar partidele strălucite care au ajuns până la noi nu reprezintă decât o infimă parte a confruntărilor dintre genialii răzvrătiţi ai epocii şi victimele lor neştiutoare. Din fericire, fiinţa umană este astfel fàcută că vor exista întotdeauna divergenţe  de interese sportive,  deosebiri  de apreciere, schimbări  de intenţii,  rupturi  de ritm etc. Iar această necesitate de a ţine  cont de  multitudinea de posibilităţi  existente, de modificările de fiecare clipă de pe tabla de şah, de a combate mutările şi ideile adverse asigură diversitatea  abordărilor şi determină diferitele maniere de a juca şah.

Problema  stilurilor de joc şi, implicit,  sistematizarea lor  nu este o chestiune uşoară. Astfel, la început, nu se accepta decât două feluri de a juca şah:

• poziţională , cu respectarea  riguroasă a valorilor  strategice şi materiale, acţionând de o manieră chibzuită, prudentă uneori rigidă şi optând pentru  logică şi  raţional  în  rezolvarea  problemelor.
• combinativă, cu deschideri ascuţite, o inclinaţie spre poziţiile  tăioase,  sacrificiile  de material şi asumare de riscuri pentru  angajament şi atac.

Intr-o dezbatere a presei sovietice a anilor 1934, erau  propuse două tipuri de stil:

• clasic, caracterizat  printr-o abordare obiectivă a analizei poziţiilor şi a rezolvării  problemelor de pe tablă.
• psihologic, cu o tratare a jocului  ţinând  cont de particularităţile individuale ale personalităţii  adversarlor.

Cunoscutul maestru şi teoretician Vsevolod A.Rauzer (1908-1941) prefera o împărţire a stilurilor în:

• clasic, ca o sinteză între jocul poziţional şi combinativ.
• practic, privit ca un joc de rutină şi de improvizaţie, departe de orice bază stiinţifică.

Intre timp, Emmanuel Lasker (1868-1941) propunea  deja o  clasificare mult mai detailată:

• clasic, unde jocul  se desfăşura după regulele  bunului simţ a majorităţii  principiilor de strategie şahistă.
• solid, fondat, înainte de toate, pe securitatea poziţiei sale  şi exploatarea  promptă a greşelilor adverse.
• automat, unde mutările  sunt stereotipe, deci mai uşor de găsit datorită cunoştinţelor şi a experienţei sale din  situaţii analoage.
• combinativ, unde jucătorul tinde, în prioritate, spre atac, sacrificii şi încălcarea  regulelor unanim acceptate.
• provocator, unde adversarul este incitat la acţiuni cu două tâişuri, uneori chiar  la marginea prăpastiei.

O sistematizare mai  completă a fost  propusă în 1976 de către marele maestru  şi doctor în psihologie şahistă Nikolai V.Krogius:

• practic, unde gândirea jucătorului este întemeiată şi  concretă, aprecierea  poziţiilor – rapidă şi intuitivă,  deciziile – clare şi nete,  avantajele şi obiectivele – imediate, în timp ce rolul abstracţiei este subestimat iar a  fanteziei  destul de limitat.
• teoretic, cu o abordare  preponderent sintetică care se  sprijină mai mult pe înţelepciunea conceptelor generale şi experienţa trecutului.
• logic-sistematic, bazat pe programarea culturii sale şahiste, cunoaşterea  poziţiilor  stereotipe, planificarea  jocului său, dar cu un calcul concret restrîns, un joc mai dinamic, o imaginaţie esenţial strategică.
• analitic-critic, unde jucătorul prefera o analiză concretă minuţioasă, un calcul la obiect, rapid şi îndepărtat al  variantelor, căutarea  eventualelor excepţii.
• artistic, cu o imaginaţie creatoare  debordantă şi o intuiţie vecină cu  insolitul şi originalul.
• armonios, posedând o pregătire  plurivalentă, un larg registru creator şi o abordare psihologică subtilă dar, din păcate, la un nivel inferior a unui acelaşi jucător specializat într-un anumit stil.
• combinat, care reuneşte atât atuurile cât şi imperfecţiunile a două sau mai multor stiluri menţionate înainte.

Este clar că nu vor exista niciodată atâtea stiluri câte abordări personale există, deci  este extrem de rar că stilul  unui anumit jucător să cadă exact pe unul din  stilurile clasice. Cu atât mai mult cu cât în practică asistăm la o multitudine de interconexiuni  interesante între stiluri şi interpretări personale. Pe de altă parte, depinzând de o mulţime de factori şi de influenţe – teoretice şi practice, obiective şi subiective -, stilul personal poate evolua, chiar  schimba complet.  Mai mult decât atât, diversitatea şi  modificarea  repertoriului său de deschideri, impactul cu diferiţi  adversari,  necesitatea de a juca  poziţiile cele mai diverse etc. pot să grefeze şi alte   nuanţe şi gradaţii  suplimentare în modul personal de a înţelege, judeca şi juca şah.               

A studia în întregime toate fazele partidei de şah, a juca în toate stilurile şi, în plus, a obţine în acest fel rezultate,  pare cu totul de domeniul utopic, ca dealtfel a dori sau chiar a avea un anumit stil şi a nu putea să-l punem în practică. De aceea, ceea ce este tot atât de important este  încercarea de a provoca tipul de poziţii unde ne simţim mai bine şi unde ne vom  putea exprima cum trebuie personalitatea şi  forţa noastră de  joc.

.         Bineînţeles că toate acestea se construiesc încă din primele mutări, prin alegerea variantelor, mai puţin după valoarea lor intrinsecă – de cele mai multe ori relativă – dar urmând propria apreciere, unde plăcerea se  asociază cu interesul şi eficacitatea. Căci dacă o linie de joc – chiar bine studiată – nu corespunde gustului nostru, mai devreme sau mai târziu ea va începe să ne agaseze, cu  repercusiuni asupra rezultatelor. De exemplu, un gambit sau o variantă prea agresivă pentru un jucător lent şi prudent sau, din contra, o schema «betonată» sau o variantă simplificatoare  pentru un atacant  impetuos.

In continuarea partidei, trebuie să ştim să provocăm poziţiile unde calităţile noastre ar putea să se exprime cel mai bine  Din acest punct de vedere, există patru mari  familii de poziţii:

• logice, unde jucătorul utilizează mai puţin serii de mutări  precalculate ci, mai ales, operaţii strategice care fac ca poziţia să avanseze în mod sigur şi coerent.
• tehnice, rezolvabile cu ajutorul unui stoc de cunostinţe şi competenţe teoretice, care varie dela un jucător la altul: de exemplu, de la câteva mutări de deschidere + o mică idee de joc până la analizele enciclopedice  +  nenumăratele  planuri de joc tip şi sutele de poziţii ilustrative.
• calculabile, înglobând poziţiile cele mai diverse care pot fi rezolvate numai prin investigarea concretă a mutărilor şi variantelor.
• intuitive, care scapă oricărei tentative de programare logică căci  ideile  de joc sunt atât de vagi iar variantele atât de încurcate că este nevoie să recurgem la anumite instincte, senzaţii, intuiţii etc.

Marea majoritate a tinerilor preferă desigur jocul tactic şi combinaţiile cu sacrificii căci acesta este mult mai excitant şi spectacular. Studiul  strategiei este în general mai plictisitor şi  practica sa cere deja o anumită maturitate şi experienţă. Dar, ei ar trebui să ştie că, a juca într-un registru sau altul este, înainte de toate, o problemă de mijloace. Stilul de joc depinde mult de  particularităţile de caracter ale jucătorului, de felul său de a gândi, de aceea noi ne orientăm, cel mai adesea în mod instinctiv, spre un  stil de joc pentru care avem cele mai mari dispoziţii. In acest sens, bunul simţ ne recomandă să ne cunoaştem  bine  personalitatea şi, în funcţie de caracteristicile obiective sau a unei anumite trăsături de caracter dominante, să alegem  între:   

• a nu studia şi juca totul şi orice, riscând să fim astfel depăşiţi de complexitatea  problemelor,  fie străine de stilul nostru sau prea grele de rezolvat pentru nivelul său de joc.
• sau de a-şi  crea un adevărat  «dicţionar»  de scheme şi  mijloace de luptă adaptate stilului nostru, pe care va trebui să-l completăm şi să-l perfecţionăm mereu.

Marea majoritate a jucătorilor se apropie mai mult sau mai puţin de un stil sau altul. Odată stabilizat,  stilul  poate să ne aducă încredere în sine, limpezime în obiectivele noastre de joc, mai multă luciditate în acţiuni, putând astfel să ne consacrăm mai bine la perfecţionarea prioritară ale altor probleme. Cum vor exista întotdeauna mari diferenţe  în abordarea jocului, cum ar fi, de exemplu, dintr-un  autentic atacant şi un perfect strateg,  personal sunt pentru existenţa – în special la nivel înalt – a unor antrenori specializaţi pe tipuri de stil, după modelul diferitelor posturi din alte sporturi. Căci, dacă un jucător vrea să fie bun în toate, el nu poate să exceleze într-un anumit domeniu. Inchipuiţi-vă numai ce pagube, în rezultate şi dezvoltare, poate provoca un antrenor având concepţii strict poziţionale care se ocupă de un  jucător de structură agresivă!

.      Desigur, asta nu înseamnă că nu trebuie să ne diversificăm  căci multe valori  sunt comune la marea majoritate a jucătorilor, oricare ar fi stilul lor. Altfel, anumiţi  tacticieni ar putea renunţa la combinaţiile lor pentru că, la capătul calculului lor, şi-au dat seama că avantajul preconizat este prea mic pentru a spera să-l  poată valoriza pe cale  tehnică; sau anumiţi strategi care ar putea să se dezintereseze de un plan bun pentru că nu se simt capabili să găsească pointele tactice şi  să calculeze în profunzime  operaţiile  concrete care decurg;  în fine, în apărare, suntem  practic obligaţi  să anticipăm şi să luăm în consideraţie  toate  ameninţările  adverse, fără a intra în cursele întinse sau a simplifica prea mult  pentru a nu intra într-un final pierdut etc.            

Fără îndoială, practica şahului  oferă un exutoriu  agresivităţii noastre naturale canalizată pozitiv. Dar trebuie să ştim că nu există întotdeauna un paralelism între cum ne comportăm în viaţă şi stilul său de joc la tablă. Uneori, întâlnim chiar aspecte complet  contradictorii. Astfel, persoane calme şi linistite pot deveni în şah adevăraţi aventurieri, cum a fost, de  exemplu, Adolf Anderssen, în timp ce anumite temperamente certăreţe sau extravagante pot să se transforme în strategi ultraprudenţi, cum s-a întîmplat, de exemplu, cu englezul  Howard Staunton.

.      Există deasemenea jucători care-şi schimbă stilul în cursul carierei lor. Astfel, marea majoritate a jucătorilor tineri sunt exuberanţi şi le plac victoriile rapide şi spectaculoase. Apoi, asimilând multă strategie şi tehnică, ei se stabilizează la un joc mai solid, cu eventualele extreme de ultradinamism şi de rigiditate poziţională. Alţii pot lua drumul invers: sub anumite influenţe sau atraşi devreme de studiul jocului poziţional, ei se formează ca adevărati strategi dar, pe măsura obţinerii unor rezultate, ei se liberează şi  natura lor tumultuoasă se  impune.

.      Asemenea schimbări sunt în principiu profitabile, în măsura în care reuşim să evităm efectele secundare a unei specializări prea înguste, de exemplu:

• ca un  strateg specializat în valorificarea  micro-avantajelor  să nu devină mai puţin  incisiv şi să treacă pe lîngă soluţii  mai  expeditive.
• ca un tactician care  posedă un declic prompt şi o mare  forţă de improvizaţie cu asumarea unor riscuri rezonabile, să nu  păcătuiască prin exces de spectacular în detrimentul unor mutări mai naturale şi eficace.

Evoluţia, diversificarea şi schimbările  nu exclud, chiar din contra,  pot favoriza specializarea. Si, la un moment dat,  stilul personal va izbucni în mod natural, îmbogăţit de o pregătire generală solidă şi plurivalentă. Si chiar dacă uneori credem că, acţionând într-un anumit stil, că jucătorul  «spune» acelaş lucru, în realitate artistul din el nu se repetă niciodată!

.    Din fericire,  jocul de şah permite  manifestarea tuturor  stilurilor, cu condiţia ca aceasta să corespundă personalităţii  jucătorului. Din  acest punct de vedere,  putem, de exemplu, baza esenţialul  jocului său pe deschidere şi de ales varianta  în funcţie de tipul  jocului de mijloc pe care vrem să-l jucăm, sau să trecem repede peste amândouă pentru a pregăti finalul, unde tehnica jucătorului ar putea să se exprime mai bine.

De exemplu, un jucător care joacă bine finalurile ar putea găsi destule variante simplificatoare sau să provoace  tranziţiile joc de mijloc – final care-l interesează. Să urmărim patru partide unde, începute cu deschideri diferite, albul a traversat uşor jocurile de mijloc rezultate pentru a ajunge în acelaşi tip de final de turnuri + pioni:

S.Flohr – G.Maroczy (Bled 1931) 1. d4 d5 2.c4 c6 3.Cc3 Cf6 4.Cf3 e6 5.e3 Cbd7 6.Nd3 Ne7 7.0-0 0-0 8.b3 b6 9.Nb2 Nb7 10.De2 Tc8 (celelalte posibilităţi sunt aici: 10…Dc7, 10…c5, 10…Te8 etc.) 11.Tad1 Dc7 12.e4 (mai precis este 12.Ce5! c5 13.cxd5 cxd4 14.exd4 Cxe5 15.dxe5 Cxd5 16.Cb5! Db8 17.Dg4 g6 18.Dg3 Tfd8 19.h4 etc. Uhlmann-Janosevic, Sarajevo 1969). 12…dxe4 13.Cxe4 c5 14.dxc5 bxc5 15.Cfg5 (este deasemenea posibil 15.Tfe1 Tfd8 16.Ceg5! etc. Tchernine-Utasu, Stary Smokovec 1984) 15…Cxe4 16.Cxe4 Df4 17.g3 Dc7 18.f4 Cf6 19.Cxf6+ Nxf6 20.Nxf6 gxf6 21.Dg4+ Rh8 22.Dh4 f5 23.Df6+ Rg8 24.Ne2 Tfe8 25.Nh5 De7 26.Dxe7 Txe7 27.Td6 Rf8 28.Tfd1 Tec7 29.Rf2 Re7 30.Nf3 Nd5!? 31. Ta6 Nxf3 32.Rxf3 Td8 33.Txd8 Rxd8 34.Re3 (acceptând să intre în acest final, albul speră să profite de poziţia Ta6 pentru a pune în mişcare  majoritatea lor de pioni de pe flancul damei)
	34…Rc8 35.Ta5 f6?! (o altă slăbire care  permite o încheiere tactică imediată) 36.Ta6 Rd7 37.g4! fxg4 38.f5 Tc6 39.Txa7+ Rd6 40.Rf4 h5 41.Tf7! Ta6 42.Txf6 Txa2 43.Txe6+ Rd7 44.Rg3 Tb2 43.Te3 Tb1 46.Rh4 Tf1 47.Rxh5 (cel mai simplu) 47…Tf3 48.Te5 g3 49.hxg3 Txg3 50.f6 Txb3 51.f7 Tf3 52.Rg6 (1-0)

B. Ivkov – L. Lengyel (Sarajevo 1980)

1. Cf3 Cf6 2.c4 e6 3.d4 b6 4.g3 Na6 5.b3 Nb4+ 6.Nd2 Ne7 7.Ng2 c6 8.Nc3 0-0 9.Cbd2 d5 10.0-0 Cbd7 11.Te1 Nb7 (mai activ este aici 11…c5) 12. e4 Cxe4 13.Cxe4 dxe4 14.Txe4 Nf6 (dacă 14…c5 15.Te3 cxd4 (sau 15…Nf6 16.dxc5 etc.) 16. Cxd4 Nxg2 17.Rxg2 Nf6 18.Df3 Dc7 19.Td1 a6 20.Cc6 etc. Pytel-Levacic, Manchester 1982) 15.Te3 Dc7 16.De1 Tfd8 17.Td1 c5 18.dxc5 bxc5?! (trebuia încercat 18…Cxc5 19.Nxf6 gxf6 etc.) 19. Ted3 Nxc3 20.Dxc3 Cf6 21.Ce5! Txd3 22.Dxd3 Nxg2 23.Rxg2 Tc8 24.Dd6 Db7+ 25.Dc6! Db8 26.Dd6 Db7+ 27.Dc6 Db8 28.Cd7 Cxd7 (28…Txc6 29.Cxb8 Tc8 30.Cd7 sau 28…Dxg3+ 29.hxg3 Txc6 30.Cxc5 etc. este şi mai rău). 29. Dxd7 Rf8 30.Dd6+ Dxd6 31.Txd6 Re7 32.Ta6 Tc7 33.Rf3 Rd7 (este prea devreme pentru a juca 33…g5?! 34. Re4 Td7 35.Re3 Tc7 36.g4! h5 37.h3 hxg4 38.hxg4 Rf6 39.Re4 Re7 40.Re5 f6+ 41.Re4 Rf7 42.f3 Re7 43.Rd3 urmat de a3-b4)  34. Re4 (am ajuns în acelaşi final de turnuri, cu  diferenţa că negrul dispune aici de o structură de pioni mai sănătoasă pe flancul regelui)

34…Rc8 35.Re5 Rd7?! (deşi cu două tăişuri, trebuia jucat 35…Rb7!? 36. Rd6 Tc8 37.Ta5 Tc6+ 38.Re7 Tc7+ 39.Rf8 f6 40.Tb5+ Rc6! etc.) 36. f4 h5 37.h3 Re7 38.g4 hxg4 39.hxg4 f6+ 40.Re4 Rf7 41.f5 exf5 42.gxf5 Te7 (evită 42…g5 43.fxg6+ Rxg6 44.Rd5 45.Rd6 etc.) 43. Rd5 Te5+ 44.Rd6?! (mai precis ar fi fost 44.Rc6! Txf5 45.Txa7+ Rg6 46.a3 Tf1! 47.b4 cxb4 48.axb4 Tb1 49.b5 f5 50.c5 f4 51.Ta2 şi pioni albi  sunt mai aproape de promoţie).

44…Txf5 45.Txa7+ Rg6 46.a3 Tf3? (a câştiga după 46…Tf1! 47.b4 cxb4 48.axb4 Tb1 49.b5 f5 50.Rc6 f4 51.b6 f3 52.Ta2 era şi mai complicat, de exemplu: 52…Rf5 53.c5 g5 54.Rb7 g4 55.c6 g3 56.c7 Tc1 57.Ta1! Tc2 58.c8D+ Txc8 59.Rxc8 f2 60.b7 g2 61.b8D f1D 62.Ta5+ Rg4 63.Ta4+ Rh3 64.Ta3+ etc. sau 52…Rg5 53.b7 Rf4 54.Ta1 Tb2 55.c5 f2 56.Rc7 g5 57.b8D Txb8 58.Rxb8 g4 59.c6 g3 60.c7 g2 61.c8D etc. sau  52…Rh5 53.c5! g5 54.Rb7! g4 55.c6 g3 56.c7 Tc1 (dacă 56…f2 57.c8D f1D 58.Ta5+ etc. sau 56…g2 57.c8D g1D 58.Df5+ Rh6 59.Df6+ Rh7 60.Ta7! etc. +-) 57.Ta1 Txa1 58.c8D g2 59.Df5+! Rh6 60.Df6+! Rh7 61.Dxa1 f2 62.Db1+ Rh6 63.Dc1+ etc.) 47. b4 cxb4 48.axb4 Tb3 49.b5 f5 50.Rc6 f4 51.b6 f3 52.b7 (poate urma 52…f2 53.Ta1 sau 52…Rf5 53.Ta3! etc.) 1-0

S.Palatnik – A.Maximenko (Herson 1989) 1. c4 c6 2.d4 d5 3.Cf3 Cf6 4.Dc2 e6 5.g3 Nb4+ 6.Nd2 Ne7 7.Ng2 b6 8.0-0 Cbd7 9.b3 0-0 10.Td1 Nb7 (mai activ era 10…Na6 11.a4 Ce4 sau 11…Tc8 etc.) 11. Cc3 Tc8 12.e4 dxe4?! 13. Ce5! c5 14.Nf4 cxd4 15.Txd4 Nc5 (sau 15…De8 16.Cxe4 Cxe5 17.Nxe5 Cxe4 18.Nxe4 Nxe4 19.Dxe4 Nc5 20.Td3 De7 21.Tad1 Tfd8 22.Dg4 g6 23.Df4 etc.) 16. Txd7! Cxd7 17.Td1 Tc7 18.Cb5 De7 19.Cxc7 Cxe5 20.Nxe5 f6 (negrul îşi recuperează piesa dar albul este acela care decide cum…) 21.Nd4!? Dxc7 (pare mai solid decât 21…Nxd4 22.Txd4 Dxc7 23.Nxe4 Nxe4 24.Dxe4 Te8 25.Dd3 urmat de crearea unui pion trecut pe flancul damei) 22.Nxc5 bxc5 23.Nxe4 Nxe4 24.Dxe4 Te8 25.Dd3 Te7 26.Dd8+ Rf7 27.Dxc7 Txc7 28.Td6 f5?! (trebuia încercat 28…Re7 29.Ta6 g5!? de exemplu: 30.f4 g4 31.Rf2 f5 32.Re3 Rf6 33.Rd3 h5 34.a3 h4 34.b4 Td7+ etc. sau 30.f3 Td7 31.h3 h5 32.Rf2 Td2+ 33.Re3 Th2 34.Txa7+ Rd6 etc. sau  30.Rf1 f5! 31. Re2 Rf6 32.Rd3 h5 33.a3 Tb7 34.Rc3 Re5 etc. şi în fine 30.g4! h5 (la30…Rf7 31.Rg2 f5 32.gxf5 exf5 33.h4 etc.) 341. gxh5 f5 32.Rg2 Rf6 33.f3 cu ameninţarea h4). 29. f4! h6 30.h4 Re7 31.Ta6 Td7 32.Rf2! (si nu 32.Tc6? Td1+ 33.Rf2 Td2+ 34.Re3 Txa2 35.Txc5 Tb2 etc. cu contrajoc negru). 32…g6 33.Re3 Tc7 34.Rd3 (avem din nou acelaş final, unde minoritatea albă blochează majoritatea neagră pe flancul regelui)
	34…Rf6 35.a3 (cursa de pioni e lansată!) 35…g5 36.hxg5+ hxg5 37.b4 (si nu 37.fxg5 Re5! urmat de Tg7 cu un bun contrajoc) 37…cxb4 (sau 37…gxf4 38.gxf4 Td7+ 39.Rc3 Td4 40.bxc5 Txf4 41.Txa7 Tg4 – la 41…Re5 42.Td7! – 42.4.c6 Tg8 43.Td7 e5 44.c7 Tc8 45.c5 +-) 38.axb4 Th7 39.fxg5+ Re5 40.Ta5+ Rd6 41.Rd4 Tb7 42.Ta6+ Re7 43.b5 Rf7 44.Re5 Rg6 45.Txe6+ Rxg5 46.Te8 Rg4 47.Tg8+ Rf3 48.Tg5 Re3 49.Txf5 Rd3 50.Rd5 Td7+ 51.Rc6 Tg7 52.c5 Txg3 53.b6 (1-0)

S.Palatnik – N.Rashkovsky (Palma de Mallorca 1989)

1. d4 Cf6 2.c4 e6 3.g3 Nb4+ 4.Nd2 Ne7 5.Ng2 d5 6.Cf3 0-0 7.0-0 c6 (la direct  7…b6 poate urma: 8.cxd5 exd5 9.Dc2 Nb7 10.Cc3 c5 11.Tad1 Ca6 12.Nf4 Dc8 13.Ne5 Td8 14.Cg5 h6 15.Nh3 etc. Youssoupov- Yudassin, Minsk 1982). 8. Dc2 b6 9.b3 Nb7 (mai precis este aici 9…Cbd7 pentru a decide apoi asupra ieşirii Nc8). 10. Td1 Cbd7 11.Cc3 Tc8 12.e4 dxe4 13.Ce5!? c5 14.Nf4 cxd4 15.Txd4 Nc5 16.Txd7! Cxd7 17.Td1 Tc7 18.Cb5 De7 19.Cxc7 Cxe5 20.Nxe5 f6 21.Nd4 Dxc7 22.Nxc5 bxc5 23.Nxe4 Nxe4 24. Dxe4 Te8 25.Dd3 Te7 26.Dd6 Rf7 27.Dxc7 Txc7 28.Td6 Re7! (mai bine decât 28…f5?! ca în partida precedentă). 29. Ta6 e5?! (cum s-a văzut, trebuia jucat aici 29…g5!? 30. g4!, de exemplu: 30…Rf7 31.Rg2 f5 32.gxf5 exf5 33.h4 etc. sau 30…f5! 31. gxh5 f5 32.Rg2 Rf6 33.f3 cu ameninţarea h4 etc.) 30. Rg2 Rf7 31.Rf3 f5 (împiedică într-adevăr Re4-d5 dar taie regele său pe orizontala 6a).

32. h3 g6 33.g4 Re7 34.Re3 Rf7 35.gxf5 gxf5 36.Th6 (acum,  pionii negri vor cădea unul după altul, de exemplu: 36…Rf8 37.Tf6+ Tf7 38.Tc6 etc. sau 36…Rg7 37.Te6 e4 38.Td6 urmat de Rf4 etc.) 1-0