Pentru a afla cum vă puteti procura METODOLOGIA ANTRENAMENTULUI SAHIST si a vedea tabla sa de materii, daţi click aici
Aici puteţi revedea capitolele anterioare din
La cererea noastră, cunoscutul antrenor franco-român a acceptat să ne dezvăluie câteva din «secretele» formării jucătorilor de şah, desprinse din lucrarea sa fundamentală «Metodologia antrenamentului şahist», pe care am avut deja plăcerea s-o prezentăm pe site-ul nostru. Experienţa lui ca antrenor şi jucător ne-ar putea ajuta să inţelegem mult mai bine anumite concepte şi fenomene din lumea şahului, subiecte extrem de delicate şi de negăsit în vreo altă carte de specialitate.
Profunzimea analizelor făcute de el in domeniul antrenoratului, se regăseşte şi în aceste articole bine fundamentate, finisate cu minuţiozitate şi talent literar.
In ceea ce ne priveşte, suntem convinşi că impărtăşirea din experienţa şi ştiinţa de o viaţă a maestrului antrenor este un lucru îmbucurător şi sperăm că fiecare din voi va găsi o bună parte din răspunsuri la întrebările pe care vi le puneţi. Căci formarea şi perfecţionarea tinerilor generaţii de jucători şi jucătoare este o treabă lungă şi anevoioasă, care nu poate fi realizată decât de câtre animatori şi antrenori talentaţi şi bine pregătiţi, dotaţi de concepţii metodologice sănătoase şi temeinice. Serialul va continua câteva luni bune, cel puţin o dată pe săptămână . Cred că acest lucru trebuie să ne bucure, mai ales că mulţi dintre cititorii şahisti au pus intrebări şi probleme de această natură pe blog. Aşteptăm deci părerile voastre pentru a putea continua această inedită experienţă.
Pregătirea psihologică
Pentru un amator, jucarea unei partide îi permite să petreacă în mod plăcut o parte din timpul său liber, să-şi satisfacă pasiunea pentru acest joc în timp ce o practică mai îndelungată a şahului nu poate decât să influenţeze pozitiv structura sa moral-intelectivă şi să-i dezvolte o serie de calităţi importante.
Dar un jucător mai ambiţios, care vrea să se perfecţioneze şi să obţină anumite rezultate, va pricepe repede că, înafara unor anumite cunoştinţe indispensabile, tot ceea ce se petrece pe spaţiul neobişnuit al tablei se supune unor reguli de care trebuie să asculte nu numai piesele ci şi cei doi jucători. Partida de şah devine astfel o confruntare nu numai de idei, de planuri şi de calcule, dar în special un braţ de fier între două personalităţi angajate, cu toate mijloacele de care dispun, într-o aprigă luptă mentală.
Sport preponderent mental, practica jocului de şah angajează astfel gândirea, inteligenţa şi o serie întreagă de capacităţi psihice a căror dezvoltare la un nivel superior permite, pe de o parte, o mai bună asimilare a teoriei şi practicii şahiste iar, pe de altă parte, o rezolvare mai rapidă şi eficace a problemelor ce pot surveni la tabla de joc. Deci, pe măsura avansării în domeniul cuceririi ştiinţei şahiste, orice jucător trebui să se preocupe mereu de ameliorarea şi antrenarea capacităţilor, de întărirea caracterului şi dezvoltarea personalităţii sale pentru a-şi putea forma astfel un comportament optimal, gata să facă faţă problemelor cele mai diverse, chiar să se autodepăşească în anumite situaţii extreme.
Deci, pentru a realiza o partidă bună, acest jucător va trebui nu numai să rezolve problemele care survin pe tabla de joc dar, totodată, să facă faţă presiunii care se exercită pe două fronturi:
- concret pe tablă între mutările celor doi adversari.
- psihologic între cele două minţi care comandă tot ceea ce se petrece pe câmpul de luptă.
In timpul unei partide, jucătorul suportă cele mai diverse influenţe şi senzaţii căci valurile mereu schimbătoare ale luptei sahiste, ori îl saltă pe piscul încrederii şi al vanităţii, ori îl aruncă în hâul nesiguranţei şi a disperării, acolo unde este greu să-ţi păstrezi mintea clară şi optimismul nealterat. Fiecare jucător va avea deci o problemă cu sine-însuşi pentru a-şi putea menţine intactă motivaţia şi să-şi învingă emoţiile negative care ar putea dăuna prestaţiei sale. Căci mutările sunt uneori atât de agresive, capcanele atât de ascunse, răsturnările de situaţii atât de neaşteptate că este necesară o forţă de caracter şi o rezistenţă psihologică deosebite.
Desigur, nimeni nu ne împiedică să ne bucurăm de o mutare bună, de o idee subtilă, de un atac îndrâzneţ sau de o combinaţie bine calculată. Dar trebuie să fim în special atenţi când emoţiile ne copleşesc în etapele intermediare ale partidei căci aceasta poate deveni un handicap, cum ar fi, de exemplu, în valorizarea unui avantaj sau în redresarea unei poziţii inferioare. Soluţia este deci de a rămâne concentrat, calm, motivat pănă la sfârşitul partidei pentru a nu ne irosi astfel şansele.
Succesul în şah rămâne deci o noţiune complexă unde iau parte, pe lângă pregătirea tehnică, şi tot ceea ce depinde de jucător: talent, starea sa de sănătate şi de rezistenţă psihofizică, caracterul şi personalitatea sa şahistă. Un bun jucător este deci practic condamnat să se străduiascà să joace cât mai bine iar uneori mai bine decât adversarul său, vizând pentru aceasta trei feluri de obiective:
- a învinge dificultăţile inerente luptei şahiste.
- să-şi amelioreze mereu propria sa condiţie şi forţă de joc
- să se intereseze deasemenea de adversarii săi pentru a le putea combate mai bine.
Jucătorul de şah nu poate să-şi menajeze o clipă eforturile sale, el trebuie să se motiveze în permanenţă pentru a putea da ceea ce are mai bun în el. Lupta cea mai grea va fi deci contre sine însuşi căci a se stăpâni, a-şi învinge slăbiciunile reprezintă cea mai frumoasă victorie. De aceea, munca asupra sine însuşi trebuie să urmăreascà în prima urgenţă:
- dezvoltarea unei bune memorii reproductiv-creative, necesară la fixarea şi restituirea a tot ceea ce învăţăm.
- instalarea unei constante motivaţii şi voinţe de a se concentra asupra partidei sale căci orice neglijenţă sau greşeală se poate plăti scump şi imediat.
- cultivarea interesului şi aplicaţiei în munca la tablă, concretizate în abordarea şi aprecierea creativă a poziţiilor, proiectarea în spaţiul imaginat prin calculul variantelor şi un anumit spirit de sinteză ducînd la decizii rapide şi eficace.
- instaurarea unei responsabilităţi liber consimţite în luarea fiecărei decizii, în timpul analizei sau pentru mutarea de jucat.
- practicarea unei autocritici pozitive permanente care consistă, înainte de toate, de a nu-şi blama adversarul ci a se lega mai degrabă de propriul joc şi apoi evitarea autosatisfacţiei pentru că este întotdeauna loc pentru mai bine.
Inafara nivelului de joc în continuă schimbare, toate aceste calităţi au nevoie de un anumit climat spiritual pentru a se dezvolta şi multă voinţă pentru a fi puse apoi în practică. Reprezentînd unul din componentele de bază ale oricărui antrenament, pregătirea psihologică cuprinde totalitatea elementelor, metodelor şi mijloacelor umane care pot înfluenţa lupta pe tabla de şah. Ea trebuie să se desfăşoare pe trei direcţii:
- general-fundamentală vizând intelectul, afectivul, temperamentul, caracterul şi având ca obiectiv de a ne cunoaşte mai bine, de a ne forma un mod de a gîndi, un comportament şi un stil de joc personal, de a adopta din teorie şi practică tot ceea ce ne convine.
- special-şahistă pe planurile: echilibrului psihic, al forţei creative, a muncii mentale, a stăpănirii de sine, a motivaţiei, a voinţei şi a tot felul de reflexe, automatisme, senzaţii şi instincte
- pentru un adversar sau competiţie, pentru a ne asigura cea mai bună stare cognitivă, afectivă şi de motivaţie posibilă, precum şi studiul adversarilor săi pe direcţiile: de tehnică şahistă – repertoriu, stil de joc, strategii adoptate etc.-, bloc comportamental şi reacţii în diferite situaţii – preferinţe, slăbiciuni, puncte tari etc.
Ca orice fiinţă umană, jucătorul de şah posedă un bagaj mai mult sau mai puţin important de calităţi de bază ţinând de specificul personalităţii sale, pe care trebuie să le perfecţioneze mereu:
- a ştii să observe: a examina cu interes şi luciditate orice poziţie sustrăgându-se oricărei ambianţe perturbatoare, ceea ce-i permite să aibă întotdeauna o viziune completă a situaţiei.
- să facă efortul de a se concentra pentru a putea cuprinde în acelaş timp marile concepţii şi micile detalii în ansamblul luptei de pe tablă.
- să se străduiască să se gândească bine pentru a putea lega ceea ce ştie din situaţii asemănătoare cu ceea ce îi oferă poziţia de pe tablă.
- să încerce să analizeze situaţia: să aprofundeze poziţia, să avanseze diverse ipoteze, să anticipe evenimentele, să descopere posibilităţile ascunse, să judece şi să evalueze poziţiile, să calculeze variantele posible, să le cântărească consecinţele.
- ar putea în acelaş timp să-şi imagineze ceea ce s-ar putea eventual întâmpla: a anticipa şi a scruta viitorul, a lua în cont evoluţiile posibile, a descoperi noile elemente, a propune soluţii.
- să dea frâu liber creaţiei : să imagineze soluţii care corespund situaţiei de pe tablă, să-ş i îmbogăţeasca şi să-şi perfecţioneze mereu rezervorul creativ.
- să se obişnuiască să aleagă şi să decidă: să grupeze alternativele, să aprofundeze progresiv investigaţiile, să calculeze şi să trieze variantele, să efectueze raţionamentele şi judecăţile, să tragă concluziile, să facă alegerea finală cu siguranţă, convingere şi responsabilitate.
- să se obişnuiască sa reia toate aceste operaţii – mutare de mutare şi la fiecare schimbare de situaţie -, ţinând cont de cele mai bune posibilităţi – proprii şi adverse – şi optând pentru varianta cea mai favorabilâ, pentru a-şi putea astfel dirija partida, în pofida a tot felul greutăţi şi obstacole, cel mai bine posibil.
Nimeni nu-i perfect şi personalitatea unui jucător de şah nu poate fi decăt un complex de calităţi şi deficienţe. Anumiţi specialişti afirmă chiar că tot ceea ce aparţine structurei însăşi a fiecărui individ nu poate fi fundamental schimbat ci, cel mult, îmbunătăţit. Dar a rămâne centrat şi a se baza numai pe calităţile sale, a căuta să exploatezi numai punctele noastre tari poate crea un prea mare dezechilibru şi să ne condamne a bate pasul pe loc. De aceea, pentru a ne asigura un anumit progres, va trebui să ne aplicăm şi asupra părţilor noastre slabe, ce pot rezulta mai ales din partidele pierdute.
Primul pas ar fi deci să încercăm să ne cunoaştem atât calităţile cât şi defectele cu căile lor de redresare şi, în măsura în care vrea să progreseze, jucătorul de şah îşi pune în cumpănă calităţile şi deficienţele întregii sale structuri mentale-intelective şi comportamentale. Orice calitate dezvoltată şi cizelată va fi astfel incorporată în arsenalul nostru de joc, în timp ce cea mai mică insuficienţă trebuie sà fie întâi depistată şi apoi remediată cât mai repede posibil, înainte de a se putea instala şi a-şi începe acţiunea ei dăunătoare. Din contra, a nu se interesa decât de partea tehnică şahistă, a nu-şi cunoaşte adevăratele posibilităţi sau, şi mai rău, a face pe grozavul şi a-şi ascunde deficienţele, nu poate decât să ne frâneze perfecţionarea. Si aici, a coopera cu antrenorul său, a-şi deschide inima, ne va permite să depistăm, atât deficienţele cât şi calităţile indispensabile performanţei, precum şi să personalizăm la maximum metodele şi mijloacele de antrenament.
Psihograma unui super mare maestru ideal pe care o propunem nu poate fi decât incompletă şi, în acelaş timp, greu realizabilă în practică:
Pe plan intelectual:
- capacitatea de a-şi distribui atenţia de o manieră raţională şi omogenă, în timp şi în spaţiu, pentru a putea păstra un contact permanent cu adversarul şi cu tot ceeea ce se petrece sau va avea loc pe tabla de joc.
- o memorie deosebită – reproductivă, analitică şi creativă -, în acelaş timp concretă şi abstractă.
- capacitatea de a se concentra imediat şi de a îmbrăţişa în acelaş timp elemente diverse sau de a intui un detaliu într-un ansamblu.
- o gândire precisă şi obiectivă dar în acelaş timp suplă şi creativă în problemele de concepţie, de raţionament şi de abstracţie.
- o forţă de creaţie sintetică şi imaginativă, receptivitate pentru relaţiile dinamice şi puterea de a le combina.
- arta de a tranşa, de a alege şi de a lua decizii cu obectivitate, curaj si realism.
- simţ de anticipaţie al evenimentelor şi calcul precis al variantelor posibile, ţinând cont de deplasările imaginative ale pieselor, atât în spaţiu cât şi în timp.
- tehnici de elaborare: a aprecia poziţiile, a aprofunda ideile, a rezolva problemele, a imagina soluţii, a calcula, tria şi evalua variantele, a lua decizii şi a alege cele mai bune mutări.
Pe planul personalităţii:
- nivel relativ înalt de dezvoltare intelectuală generală.
- talent şi inteligenţă în joc.
- sistem nervos echilibrat, autocontrol permanent în toate emoţiile şi reacţiile sale, în faţa oboselilor şi greşelilor sale etc.
- stăpănire de sine şi sânge rece în gândire şi acţiune, adaptabilitate permanentă la diversele replici şi schimbări de situaţii.
- obişnuinţa de a gândi înainte de a acţiona, de a fi prevăzător, prudent şi cumpănit în acţiunile sale.
- un veritabil curaj concretizat:
– într-o energie morală care ne împinge să ne angajăm într-o competiţie, să mergem să ne jucăm partida, să ne concentrăm şi să chibzuim la fiecare mutare, în pofida inerţiei naturale şi a eventualei oboseli.
– o anumită îndrâzneală care ne permite să luăm tot felul de riscuri rezonabile sau nebuneşti – căci acela care nu le face când trebuie, ar putea vedea jocul său să se plafoneze.
– o bună cantitate de stoicism eroic, cu care reuşim să îndurăm eventuala presiune adversă, să rezistăm la orice, să continuăm să jucăm pănă la victoria ideilor noastre.
– forţă de caracter care ne permite să admitem că am greşit, de a asuma toate consecinţele, de a modifica ceea ce nu s-a dovedit bun şi de a continua astfel să se perfecţioneze.
- perseverenţă în scopurile propuse, pentru a înfrânge dificultăţile sau a căuta resurse.
- sinergism în sensaţii, instincte şi automatisme: intuiţie, convingerea intimă, instinctul de pericol, simţul timpului, imaginaţia spaţială, simţul poziţional, perspicacitatea combinativă etc.
- respectul adversarului prin căutarea permanentă a punctului său de vedere şi a intenţiilor sale, voinţă de a rezista, de a-l deborda şi de a-l învinge, în toată modestie şi seninătate.
- o mare sensibilitate pentru calitatea, frumuseţea şi eficacitatea a tot ceea ce se petrece pe tabla de joc.
Pe plan comportamental:
- hotărârea de a-şi consacra viaţa şahului sau a-şi armoniza pasiunea cu profesiunea.
- a face totul pentru a-şi întreţine sănătatea şi rezistenţa la efort şi la stres.
- voinţă fermă de a evita capcanele vieţii şi a învinge orice perturbare psihofizică dăunătoare.
- a cultiva plăcerea permanentă pentru rezolvarea oricărei probleme şahiste, pentru a se antrena, a călători şi a juca şah.
- a învăţa să se autoconducă, să se instruiască şi să se antreneze, să însuşească cele mai bune metode de avansare prin autodisciplină şi autoperfecţionare.
- să se supună unui regim zilnic raţional şi a unei planificări de lungă durată, cu utilizarea inteligentă a timpului său liber, respectarea regulelor psiho-igienice ale muncii intelectuale şi formarea capacităţilor necesare activităţii de informare, de documentare şi de sistematizare.
- a face efortul de a se cunoaşte pe sine însuşi pentru a-şi putea organiza mai bine munca de perfecţionare, de a-şi folosi mai mult atuurile sale şi de a putea compensa unele deficienţe.
- a dori să colaboreze sau să lucreze cu un antrenor.
Desigur, toate aceste capacităţi n-au nimic de-a face cu apartenenţa la un anumit tip de temperament sau cu orice altă clasificare psiho-umană. In plus, o personalitate şahistă puternică nu este întotdeauna sinonimă cu ceea ce înţelegem sub denumirea de persoană bine educată, de exemplu:
- o autoîncredere excesivă ar putea stimula la anumiţi jucători curajulul creator, insolenţa combinativă, dorinţa de a se bate şi de a căştiga.
- a fi rezonabil optimist, a crede în capacităţile sale fără a-şi subestima adversarul sunt lucruri mici care pot face o mare diferenţă.
- o modestie excesivă ar putea, din contra, împiedica jucătorul de a căuta şi a aspira la mai mult decît îi permite nivelul său de moment.
- obiectivitatea absolută neexistând, uneori putem să supraevaluăm posibilităţile jucătorului cu scopul de a-l încuraja sau, din contra, să-l subestimăm dinadins atunci cînd vedem cà-i superficial şi nemotivat etc.
- în general, nu se poate juca bine şah cu o inimà bună: astfel, jucătorul de structură prea binevoitoare ar putea să aibă regrete sau să-i fie greu să găsească mutarea care face rău adversarului.
Luarea în consideraţie a unei eventuale pregătiri psihologice reprezintă deci o adevărată abordare profesională a şahului de performanţă, unde jucàtorul trebuie să facă totul pentru a se simţi bine în interiorul său. Aceasta începe de cele mai multe ori cu câteva acţiuni prealabile:
- reţinerea datelor şi a regulamentului competiţiei.
- studierea partidelor adversarilor potentiali, cu scoaterea în evidenţă a calităţilor şi imperfecţiunilor lor.
- orientarea tuturor gîndurilor sale asupra conţinutului tehnic al partidelor şi mai puţin asupra aspectului conflictual al luptei.
- stabilirea tacticii de joc pentru fiecare adversar şi turneu.
- evitarea oricărei discuţii sensibile, a surexcitaţiei afective şi a surtensiunii emoţionale, mobilizarea psihologică pentru concurs prin menţinerea unui regim de viaţă normal, a unui efort de voinţă personal şi a indicaţiilor, sfaturilor şi a încurajărilor antrenorului său.
Antrenorul şi jucătorul interesat au la dispoziţia lor o serie întreagă de procedee psihopedagogice şi de (auto-) reglaj pentru a ajunge la concurs în cea mai bună stare cognitivă-afectivă-motivaţională.
Observarea doreşte să obţină imaginea cea mai fidelă a personnalităţii jucătorului. Ea trebuie să fie: atentă, imparţială, sistematică, reînoită în situaţiile cele mai diverse şi practicată asupra jucătorilor în comportament natural. Trebuie înregistrat totul, evitând superlativele, generalităţile, notările banale şi detaliile fără interes. Contactul personal, evaluarea comportamentului, studiul partidelor etc. pot veni apoi pentru a completa şi sprijini observaţiile noastre. Pe măsura acumulării datelor, putem trece la aprecieri şi interpretări care vor servi, la rândul lor, ca punct de plecare pentru alte observaţii.
Atunci când ne-am înţeles bine obiectivele, când ne-am fixat asupra mijloacelor de utilizat şi când suntem convinşi de reuşita acţiunilor, poate surveni o stare de spirit pozitivă denumită dispoziţia psihică Astfel, cu tot respectul pentru adversarul nostru, putem lua în consideraţie câteva formule de genul:
- de gândit întotdeauna în termeni ca: pot! vreau! trebuie! etc.
- să ne străduim întotdeauna să depăşim barierele psihologice ale unor exigenţe superioare.
- să fim ferm convinşi că putem să ne pregătim mai bine şi să atingem obiective din ce în ce mai importante.
- să ne insuflăm certitudinea că suntem mai buni decât rezultatele obtinuţe până atunci.
- să ajungem la convingerea că putem întotdeauna juca mai bine, chiar să batem un adversar mult mai puternic. «Imbinată cu voinţa de a învinge, această convingere – spunea Bobby Fischer – poate servi de detonator, pentru a suscita idei, a dispersa îndoielile şi a ajuta să gândim cumpătat».
Fiabilitatea unui asemenea stări de orientare pozitivă va depinde atât de cantitatea şi calitatea informaţiilor asupra turneului şi viitorii adversari cât şi de experienţa anterioară a jucătorului, de argumentele sale personale şi sociale, de eventualele influenţe pozitive şi negative etc. Dar dispoziţia psihică este, prin definiţie, schimbătoare: ea poate să fie diferită dela un jucător la altul, cum să varieze la acelas, toate acestea în funcţie de moment sau de situaţie.
Anticiparea este un proces mental care îşi propune să prevadă, de exemplu, comportamentul – convenţional şi tactic – al adversarului său, anumite răspunsuri, poate chiar desfăşurarea şi rezultatul probabil al partidei. Évident, pe măsură ce timpul trece, această anticipare poate să fie corijată cu eventuale noi informaţii şi în funcţie de rezultatele diferitelor ipoteze emise înainte. Ele vor completa astfel dispunerea psihică şi ne vor oferi alte puncte de sprijin pentru a înţelege mai bine comportamentul său. Mijloacele de anticipare pot să se refere, pe de o parte, la o latură informaţională: condiţiile şi regulamentul competiţiei, partidele şi informaţiile asupra adversarilor etc. şi, pe de altă parte, la componenţa operaţională privind găsirea celor mai bune soluţii a problemelor puse de jocul advers.
Modelarea consistă într-o anumită experimentare practică a soluţiilor proiectate în cadrul partidelor de antrenament sau a concursurilor mai puţin importante. Astfel, putem experimenta, de exemplu, o anumită variantă de deschidere aleasă dinainte, să ne familiarizăm cu un anumit repertoriu sau stil de joc advers sau să încercăm să jucăm într-un anumit fel etc.
Aplicarea-adaptarea: rezultând din etapele anterioare, ea poate să se transforme într-o nouă pregătire, a cărei reuşită va depinde de conţinutul pregătirii generale, de curajul de a renunţa la anumite acţiuni şi metode care s-au dovedit inadecvate, de capacitatea sa de a restructura şi a efectua corecţiile care se impun. . Analiza încheie ciclul de pregătire unde potenţialul de observare autocritică, capacitatea de a analiza, de a se perfectiona şi de a se autogera pot adăuga noi elemente marelui edificiu al pregătirii pentru concurs.
In final, se stabileşte tactica de turneu şi, eventual, pentru fiecare adversar în parte. Ea se sprijină pe o anticipare mentală a eventualului joc şi comportament advers şi pregătirea – în mai multe variante – a propriilor riposte luate în consideraţie. Consolidat din punct de vederepsihologic, jucătorul va putea astfel masca mai bine sau, cel puţin, să micşoreze eventualele efecte negative ale emoţiilor sale. Din contra, orice greşeală poate să fie scump plătită căci, chiar dacă ai un mental robust, înaltele exigenţe a unei partide contra unui adversar puternic, dificultăţile tehnice care îl depăşesc, eforturile şi tensiunile de tot felul pot aduce senzaţii greu de controlat, uneori chiar dereglări şi blocaje. Jucătorul poate astfel bascula dintr-o stare echilibrată, lucidă şi gata să combată spre cel de excitat, indecis şi complet depăşit de problemele sale.
Asistenţa psihologică a unui antrenor rămâne încă un domeniu destul de complex şi delicat unde se împletesc două tipuri de factori:
- favorabili, privind (auto-) cunoaşterea, (auto-) critica şi (auto-) analiza în ceea ce priveste competenţa şi spiritul de disciplină, atitudinea sa faţă de studiu şi antrenament, capacitatea de a anticipa, planifica şi respecta programul precum şi obiectivele propuse etc.
- perturbatori, decurgând din suprantrenament, din greşelile de tot felul de pregătire, din diminuarea capacităţii de a se judeca şi controla pe sine-însui etc.
Motivaţi de aceeaşi pasiune şi acelaş mobil al performanţei, relaţia dintre jucător şi antrenorul său poate trece de la un consensus perfect până la conflicte ce pot duce chiar la rupturi. Cele mai bune mijloace de atenuare a divergenţelor rămân discuţiile deschise unde se pot elucida cu tact şi toleranţă toate problemele, reamintite vechiile reuşite comune, stabilite noi obiective şi metode de muncă etc. Aici nu putem decât să ne limităm la câteva remarci de ordin general:
- antrenorul are obligaţia profesională de a-şi menaja jucătorul de tensiunea nervoasă şi oboselile excesive, de a-l ajuta în permanenţă şi prin toate mijloacele să treacă pragurile sale psihologice, să-l reconforteze în forţele şi capacităţile sale.
- motivaţia optimă pentru ideea de performanţă este atinsă atunci când jucătorul ia în consideraţie succesul posibil dar greu de realizat, în timp ce impresia de prea uşor poate să-l demobilizeze iar presentimentul de irealizabil să se transforme în blocaj psihic.
- pentru a lupta contra tot felul de dificultăţi, greşeli, momente de decădere, de derută etc., putem să recurgem la o creştere a motivaţiei, la o reducere provizorie a volumului sau intensităţii antrenamentului, la o reorientare a comportamentelor, la o schimbare a mediului sau a condiţiilor de viaţă şi, dacă-i posibil, la unele măsuri cu caracter preventiv.
- între antrenor şi elevul său ar trebui să existe o totală sinceritate a cunoaşterii şi a informaţiilor, un consensus al eforturilor necesare şi posibile, o împărţire corectă a muncii şi a responsabilităţilor în succese şi înfrângeri.
Din complexul mijloacelor psihopedagogice, fiecare antrenor trebuie să aleagă cele mai adecvate pentru elevul său şi să le personalizeze la maximum: sfaturi, demonstraţii, exemplificări, repetiţii, mărirea dificultăţilor, convingerea, sugestia, exemplul personal, diverse forme de stimulare sau de constrângere, «competiţionalizarea» antrenamentelor etc., cu aspectele lor combinate sau de autoutilizare. Sprijinindu-se pe competenţa, autoritatea şi încrederea antrenorului său, toate aceste mijloace acţionează asupra comportamentului, a puterii de judecată şi a întregii vieţi mentale a jucătorului, în scopul:
- de a aduce calmul, decontractarea şi concentrarea.
- de a economisi energia nervoasă, de a-i domina şi dirija tonusul, de a-i risipi îndoielile şi ezitările, de a îndepărta emoţiiile şi agitaţiile inutile.
- de a clarifica atitudinele de afişat în anumite situaţii.
- de a rezolva tot felul de probleme de pregătire sau de joc.
Toate acestea ar putea să pară un pic prea generale, dar o pregătire psihologică nu poate să se sprijine decât pe presupuneri şi eventualităţi puţin măsurabile. Atunci, pentru a obţine date mai concrete, va trebui să ne urmărim jucătorul în plină acţiune pe tablă cu ajutorul a două instrumente interesante:
Jurnalul de bord se bazează în principal pe întrebări de autoapreciere şi de autocontrol+două teste de memorie şi de analiză, la care jucătorul trebuie să ràspundă înainte şi după partidă. Această muncă se sprijină pe ideea că orice calitate sau deficienţă umană poate lua o expresie şahistă cu urme repetabile în partidele noastre. Putem desigur introduce şi alte întrebări sau să schimbăm sistemul de codificare dar cel mai important lucru este să menţinem spiritul acestui tip de muncă pentru a scoate în evidentă posibilităţile încă nedescoperite, pentru a obţine destule date necesare îmbunătăţirii procesului de antrenament, pentru a determina cauzele insuficienţelor, pentru a extrage căile de corecţie şi de a stabili în acest fel direcţiile de muncă în viitor.
Reînoind această muncă în mai multe partide şi competiţii, putem obţine destule informaţii pentru a ajunge să completăm: fişa psiho-tehnică-şahistă care se sprijină pe aprecierile jucătorului şi a antrenorului său în legătură cu principalele aspecte ale personalităţii şi activităţii jucătorului pe o periodă convenţională, să zicem, de doi ani. Marcând aspectele care trebuiesc abordate în activitatea şahistă, această fişă reprezintă un proiect-tip de prezentare şi de învestigaţie a personalităţii unui jucător de elită. Se înţelege de la sine că puţine elemente şahiste pot fi fidel chifrate, de aceea marea majoritate a notărilor trebuie să se sprijine şi pe alte lucrări de investigaţie sau de control preliminar, uneori chiar pe convingerea fermă a jucătorului şi cea a antrenorului său.
Si chiar dacă anumite notaţii nu vor fi perfecte, aceasta va fi mult mai bine decăt să navigăm la întâmplare fără nici o busolă. Bine completată, fişa va deveni – la rândul ei – o bună sursă de informaţii în ceea ce priveşte caracteristicile, aspectele, nivelurile şi obiectivele activităţii noastre, permiţându-ne să fixăm un anumit număr de acţiuni de ameliorare şi să urmărim rezultatele obţinute. Concluziile pe care le degajă pot servi la individualizarea şi redirecţionarea procesului de antrenament. Comparînd apoi notările, vom putea să ne dăm seama de evoluţia jucătorului, în timp şi pe composante. Evident, este de dorit ca această muncă să se facă împreună (antrenor + jucător) şi să-şi păstreze caracterul ei individual şi confidenţial.
1 Comentariu
Sunt si eu jucator de sah si sper ca intr-o zi sahul sa ajunga si la noi pe o trepta mai inalta.
decembrie 15, 2009 - 5:04 pm