Probleme de metodologie în formarea jucătorilor de şah (11)

Pentru a afla cum vă putei procura METODOLOGIA ANTRENAMENTULUI SAHIST şi a vedea tabla sa de materii, daţi click aici

Aici puteţi revedea capitolele anterioare din

Probleme de metodologie în formarea jucătorilor de şah de Volodia Vaisman, antrenor şi maestru internaţional
La cererea noastră, cunoscutul antrenor franco-român a acceptat să ne dezvăluie câteva din «secretele» formării jucătorilor de şah, desprinse din lucrarea sa fundamentală «Metodologia antrenamentului şahist», pe care am avut deja plăcerea s-o prezentăm pe site-ul nostru. Experienţa lui ca antrenor şi jucător ne-ar putea ajuta să inţelegem mult mai bine anumite concepte şi fenomene din lumea şahului, subiecte extrem de delicate şi de negăsit în vreo altă carte de specialitate. Profunzimea analizelor făcute de el in domeniul antrenoratului, se regăseşte şi în aceste articole bine fundamentate, finisate cu minuţiozitate şi talent literar.

In ceea ce ne priveşte, suntem convinşi că impărtăşirea din experienţa şi ştiinţa de o viaţă a maestrului antrenor este un lucru îmbucurător şi sperăm că fiecare din voi va găsi o bună parte din răspunsuri la întrebările pe care vi le puneţi. Căci formarea şi perfecţionarea tinerilor generaţii de jucători şi jucătoare este o treabă lungă şi anevoioasă, care nu poate fi realizată decât de câtre animatori şi antrenori talentaţi şi bine pregătiţi, dotaţi de concepţii metodologice sănătoase şi temeinice. Serialul va continua câteva luni bune, cel puţin o dată pe săptămână Cred că acest lucru trebuie să ne bucure, mai ales că mulţi dintre cititorii şahisti au pus intrebări şi probleme de această natură pe blog. Aşteptăm deci părerile voastre pentru a putea continua această inedită experienţa.

Respectarea metodelor şi a principiilor (1)

Specificul mental al jocului de şah uşurează mult transmiterea experienţei. Aceasta se poate face prin mai multe căi: între cei doi adversari, în timpul şi după partidă, cu ocazia diferitele concursuri unde se întâlnesc jucători şi jucătoare de toate vârstele, prin analiza partidelor maeştrilor precursori şi contemporani. Desigur, numai aceste «intercooperări» nu sunt suficiente, va trebui încă să ne antrenăm şi să ne perfecţionăm noi-înşine.

Din păcate, mulţi şahişti nu se pregătesc de loc, bizuindu-se pe inteligenţa şi forta lor de joc. Pe de-o parte, putem să-i înţelegem: noi trăim într-o societate de confort şi de bani, ceea ce nu are darul să înflăcăreze pasiunile pentru un joc care nu aduce avere şi încă mai puţin să alimenteze cultura efortului personal, căci practica şahului consumă mult din timpul nostru şi, în fine, să ne întreţină motivaţia pentru rezultat căci premiile în concursuri sunt destul de slabe în timp ce cheltuielile cresc pe zi ce trece.

Iată de ce vedem deseori jucători mediocri de club fără o veritabilă cultură şahistă cerând unui antrenor câteva «secrete» pentru a putea câştiga, fără a-şi pune însă prea mult osul la bătaie. În timp ce alţii, mai entuziaşti, încearcă să se descurce singuri sau în compania unui coleg dar, în faţa dificultăţilor, numai cei mai puternici reuşesc.

În fine, cei mai mulţi dintre ei nu ştiu prea bine cum să se pregătească, şi asta din mai multe cauze: literatură şahistă deturnată de necesităţile practice ale jucătorilor, lipsă de antrenori de meserie, obişnuinţe defectuoase dobândite dinainte etc. Atunci, ei se mulţumesc să devoreze cărţile şi revistele care le cad sub mână, cu speranţa de a regăsi în partidele lor ceva care seamănă cu ceea ce memoria lor a putut reţine.

Studiind pe bucăţele : aici o variantă care se opreşte exact în momentul în care şi-ar dori să ştie cum să continue, acolo o poziţie – într-adevăr interesantă- dar nu ştie cum s-a ajuns la ea, în fine un final instructiv pe care riscă să nu-l joace niciodată etc., un asemenea jucător se va deplasa de fiecare dată în străfundurile memoriei sale pentru a reuni fragmentele şi a extrage bucăţica de dibăcie necesară rezolvării problemelor sale concrete de pe tablă.

Asemenea altor domenii unde inteligenţa umană este angajată, şahul a ajuns în zilele noastre la o structură extrem de complexă, în care tot felul de concepte şi de idei, de mari principii şi mici detalii se opun şi se completează. Jucătorul care vrea să se aventureze pe multiplele piste ale acestui joc trebuie să descopere bunele direcţii, să circumscrie nenumăratele posibilităţi, să ocolească ceea ce este iluzoriu şi să evite în cele din urmă greşelile. Şi aceasta nu-i uşor de făcut când eşti singur. Cel mai bine ar fi să lucrăm cu un alt jucător, eventual mai puternic căci a deţine un titlu şi un Elo superior dă mai multă greutate unei analize sau unui sfat. Şi, vrând să progreseze cât mai repede, anumiţi jucători se îndreaptă spre maeştri sau mari maeştri internaţionali. Dar atenţie, în afara faptului că intervenţiile lor trebuiesc bine plătite, acest tip de «antrenor cu ora» rămâne o individualitate prea egocentristă, care n-ar putea niciodată să se implice prea mult sau să se sacrifice pentru interesele altuia. De cele mai multe ori, el va veni pentru a expune un curs pe care, fie vorba între noi, îl putem găsi în altă parte sau care nu are deloc de-a face cu proiectul de dezvoltare personal al jucătorului.

Indispensabilă pentru viitorul şahului, formarea generaţiilor de jucători trebuie să fie principala preocupare a antrenorilor noştri. Dar, dacă astăzi există nenumăraţi specialişti gata să transmită experienţa lor, peste tot lipseşte un cadru metodologic şi o definire clară a conţinutului instruirii necesare în diversele etape, servind ca punct de reper în munca lor.

Din păcate, vedem deseori pe teren maeştri care antrenează numai după experienţa lor de jucători, în timp ce mulţi antrenori nu-şi fac treaba decât de pe o zi pe alta, fără nici o idee de perspectivă sau concepţie pe termen mai îndepărtat. Şi, în absenţa de programe şi de orice preocupare metodologică, anumiţi «antrenori» adoptă succesiunea unor capitole dintr-o anumită carte, pentru a continua apoi acelaşi lucru cu o alta etc. Este evident că, într-o asemenea instruire talmeş-balmeş, puţin le pasă de cel mai mic principiu didactic şi, mai ales, de necesităţile reale ale jucătorilor lor. . Atunci când un antrenor preia un grup de jucători, el este de cele mai multe ori confruntat cu o mare diversitate de stiluri, de concepţii, de repertorii de deschidere şi de forţă de joc. Cel mai rău este să încerce să niveleze toate acestea, sau să-şi impună propriile gusturi, înăbuşind astfel personalitatea elevilor săi. Din contră, rolul său este de a-i încuraja în diversitatea lor şi să se străduiască să dezvolte tot ceea ce are fiecare mai bun. De unde importanţa de a cunoaşte şi de a- şi putea singur redacta propriile sale programe de antrenament, adaptate nivelului jucătorilor săi şi a obiectivelor urmărite. . Pentru a ajunge să întocmim adevărate programe de instruire şahistă, trebuie procedat pe etape:

1. De fixat întâi şi întâi numărul şi amplitudinea treptelor privind nivelurile jucătorilor, de exemplu: 1. începători, 2. jucători avansaţi, 3. jucători de competiţii, 4. jucători consacraţi şi 5. jucători de elită. Evident, această împărţire este pur convenţională şi nu poate cuprinde toate etapele pe care trebuie să le parcurgă un jucător de şah în dezvoltarea sa. Fiecare antrenor poate fixa limitele şi să aprecieze nivelurile elevilor săi, pentru a decide, de exemplu, care dintre ei are eventual nevoie de un antrenament mai personalizat.

2. Apoi trebuie determinat un plan de subiecte care va intra în compoziţia fiecărui ciclu de cunoştinţe destinate nivelului mediu al jucătorilor. Important ghid în serviciul tuturor, fiecare antrenor poate totuşi să-şi manifeste aici libertatea de abordare, în funcţie de situaţia de pe teren. Uneori este interesant de a îmbina utilul cu plăcutul prin intercalarea unor subiecte de istorie a şahului, exerciţii sau teste, analiza competiţiilor etc., fără a cădea vreodată în amuzamentul inutil.

3. A căuta bibliografia şi exemplele cele mai instructive pentru a putea redacta cursurile sale în funcţie de titlurile existente, de dotarea bibliografică personală şi în limba aleasă.

4. A elabora cursuri pentru toate nivelurile este misiune imposibilă pentru un singur antrenor căci – pe de o parte – aceasta nu se poate face decât după mulţi ani de practică serioasă şi – pe de altă parte – chiar muncind cu normă întreagă, la majoritatea antrenorilor le place (şi asta-i foarte bine!) să se specializeze. Pentru acesta, federaţia ar trebui să asocieze experienţa celor mai buni antrenori ai săi pentru a o face cunoscută tuturor: astfel, un antrenor care a participat cu câteva cursuri ar putea profita de munca şi experienţa celorlaţi, singura sa grijă fiind de a le adapta de fiecare dată specificului muncii şi nivelului elevilor săi. . Cele cinci niveluri şi subiectele propuse nefiind nici delimitate, nici exhaustive, antrenorul are totala libertate în ceea ce priveşte: metodele de instruire, numărul de ore necesare, bibliografia şi exemplele de utilizat. Singurul imperativ ar fi ca munca lui să fie activă şi planificată, făcută cu metodă şi respectând principiile instructiv-educative, valabile în orice proces de învăţământ şi adaptate la antrenamentul şahist.

Astfel, pentru a asigura armonia şi eficacitatea întregului sistem de antrenament, este necesar să respectăm câteva principii şi reguli didactice:

• de continuitate în pregătire, căci orice întrerupere ar putea să provoace o şubrezire chiar pierderea unei părţi din ceea ce s-a obţinut până atunci.

• de dozare corectă în abordarea tuturor componentelor şahiste, de exemplu: între teorie şi practică, între studiul diverselor faze ale partidei, între pregătire şi competiţii etc.

• de variaţie a diverselor mijloace pentru a asigura interesul şi a evita monotonia.

• de sistematizare a cunoştinţelor pentru a consolida tehnica şi a înrădăcina automatismele, pentru a putea efectua retuşărilor, restructurările şi schimbările necesare, pentru a stabiliza forţa sa de joc şi a dobândi mai multă experienţă.

• de accesibilitate, printr-o prezentare gradată, mărind încetul cu încetul dificultăţile şi mergând întotdeauna de la deja cunoscut la descoperirea noului, de la simplu la complex, de la mai uşor la laborios, de la concret la abstract, de la stereotip la original etc.

• de individualizare, pentru a putea oferi fiecărui jucător ceea ce-i trebuie, în funcţie de vârsta, nivelul sau particularităţile sale psihico-mentale.

• repetiţiile sunt extrem de importante, fie că-i vorba de a rejuca mutările unei variante de deschidere, de a revedea o partidă, de a reveni asupra soluţiei unui exerciţiu sau de a trece un test; în anumite cazuri, o primă poziţie trebuie să fie cât mai clară posibil şi să conţină esenţialul, apoi putem să adăugăm alte accesorii pentru a complica sau încurca eventual soluţia.

• de durabilitate, pentru a putea reţine – cu ajutorul unei prezentări clare, precise şi sistematice a materialului – şi cât mai mult timp posibil, cunoştintele urmărite.

• de participare activă condiţionată, pe de o parte, de demonstraţiile logice şi cât mai explicite ale antrenorului şi, pe de altă parte, de concentrarea, interesul şi implicarea jucătorilor.

• de un auto-control permanent, pentru a verifica dacă totul a fost bine înţeles, pentru a efectua eventuale repetiţii sau rectificări, pentru a-şi asigura condiţiile de punere în practică, pentru a analiza modul cum a fost făcut etc.

• de legătură cu practica: tot ceea ce studiem sau analizăm, tot ceea ce repetăm şi învăţăm trebuie să mimeze condiţiile de concurs şi să pregătească jucătorul pentru ca să poată pune totul în practică în partidele sale

Să luăm, ca exemplu, unul din principiile de bază ale jocului în deschidere şi trecerea în jocul de mijloc – centrul – a cărui prezentare, demonstrare şi asimilare trebuie să ţină cont, atât de nivelul de înţelegere a jucătorilor cât şi de gradul de sistematizare, de dozare şi de legătură cu repertoriul şi practica lor. Astfel, în funcţie de ideile şi obiectivele implantate în structurile lor, fiecare deschidere privilegiază anumite zone de acţiune. Cel mai adesea, aceasta priveşte unul sau câteva câmpuri centrale, de unde vehicularea unor termeni ca : centralizare, ocupare, progresie, avansare, străpungere, supraveghere, control, manevrare etc.- operaţii care pot fi de ordin individual sau colectiv şi de : săpare, blocare, dinamitare, sabordare, troc, degajare etc. – care pot antrena mai mulţi pioni sau/şi figuri. Antrenorul este deci acela care va decide la ce nivel, în ce ordine şi cu ce exemple va putea trata cel mai bine toate aceste interpretări, abordări şi strategii de joc. Dar să le luăm pe rând :

• Centralizarea accelerată a forţelor sale este principiul primordial al dezvoltării celor două tabere în jocurile deschise şi, în general, pentru alb în celelalte deschideri. Pentru a ne impune în acţiunea de centralizare şi a controla un număr cât mai mare de câmpuri, putem uneori renunţa la pionii centrali şi a acorda astfel pieselor noastre avantaj de spaţiu şi facilităţi ofensive incontestabile.

Alexandra Nicolau – Edith Bilek (Belgrad 1967)

1.e4 g6 2.d4 Ng7 3.Nc4 c5 (Subminează imediat centrul albului şi are în vedere o ieşire a damei prin 4.c3 cxd4 5.cxd4 Db6 etc.) 4.dxc5! (Un prim pas de renunţare la centru pentru a atrage dama neagră în joc.) 4…Da5+ 5.c3 Dxc5 6.Db3! e6 7.Ne3 Dc7 8.Ca3 a6 (Sau 8…Cc6 9.Cb5 Db8 10.Da3 etc.) 9.Nb6 Df4 10.Ce2! (Sacrifică pionul său central de dragul dezvoltării.) 10…Dxe4 11.0-0 (Pentru un pion, albul are o dezvoltare superioară pe care o va concretiza printr-un joc extrem de energic).

11…Cc6 (Sau 11…d5 12.Tad1 dxc4 13.Td8+ Re7 14.Db4+ Rf6 15.Nd4+ e5 16.Cg3 Df4 17.Dd6+ Ne6 18.Cxc4 etc.) 12.f4 d5? (Trebuia evitată deschiderea liniilor prin 12…Cge7 etc.) 13.Cg3! dxc4 14.Cxc4 Dd5 15.Tad1 Cd4 (Forţat pentru a-şi salva dama) 16.Nxd4 (O altă idee era 16.Txd4 Nxd4 17.Nxd4 f6 18.Ce4 etc. cu atac.) 16…Nxd4+ 17.Txd4 Dc6 18.Tfd1 Rf8 19.Cb6 Tb8 20.Tc4 De8 21.Db4+ Rg7 22.Dd6 (22.Dc5 câştiga nefericitul Nc8) 22…Db5 23.Tb4 (Figurile albe domină toată tabla) 1-0

• Ocuparea efectivă a spaţiului central cu un grup mobil de 2-3 pioni cu sprijinul figurilor poate avea un dublu avantaj: – de a alunga forţele adverse: împiedicate în acţiunile lor, încurcându-se reciproc, ele ar putea să-şi creeze puncte vulnerabile, breşe de infiltrare sau alte slăbiciuni exploatabile. – de a obţine în acest fel un anumit avantaj spaţial, datorită masei de pioni care avansează asemeni unui rulou compresor devastând totul pe parcursul lui.

V. Vaisman – V. Urseanu (Bucureşti 1961)

1.d4 d5 2.c4 dxc4 3.Cf3 Cf6 4.e3 g6 5.Nxc4 Ng7 6.0-0 0-0 7.Cc3 Cc6 8.De2 a6 9.a4 Tb8?!(Trebuia mai bine acţionat asupra centrului alb prin Ng4 şi e7-e5) 10.Td1 Cd7 11.a5 Cf6 (Un dus-întors care demonstrează dificultăţile logistice ale negrului) 12.h3 Nd7 13.e4 Ce8 14.e5 Ca7 15.d5 Nc8 16.Ng5 (Înaintarea pionilor centrali albi este impresionantă).

16…h6 17.Ne3 Ta8 18.Nc5 Rh7 19.Te1 Nf5 20.Tad1 g5 21.h4! (Exploatând imediat slăbirea poziţiei regelui negru: 21…g4 22.Cd4! etc.) 21…Cb5 22.hxg5 Cxc3 23.bxc3 h5 24.Ch4 Ng4 25.f3 Nc8 26.De4+ Rh8 27.Nd3 (1-0)

• Înaintarea unei majorităţi de pioni în centru: datorită pionului în plus, o majoritate reprezintă un important atu dinamic. Cu atât mai mult cu cât este vorba de o majoritate centrală care, avansată cu precauţiile şi tehnica necesare, poate exercita o anumită presiune asupra poziţiei adverse.

V. Vaisman – M. Pavelescu (corr. 1960/61)

1.d4 Cf6 2.c4 e6 3.Cc3 Nb4 4.e3 0-0 5.Nd3 d5 6.a3 Nxc3+ 7.bxc3 c5 8.cxd5 exd5 9.Ce2 c4?! 10.Nb1 (Mai cunoscut este 10.Nc2 şi aici: 10…Cc6, 10…Dc7 sau 10…Ng4 etc.) 10…Te8 11.0-0 Cbd7 (Sau 11…Cc6 12.Cg3 Ca5 13.f3 Cb3 14.Ta2 Nd7 15.Taf2 Nc6 16.Cf5 etc.) 12.f3 b5 13.Cg3 Nb7 14.Ta2!? Da5 15.De1 Cf8 16.Te2 Dc7 17.e4 g6 18.e5 C6d7 19.f4 (susţinută de figuri, majoritatea centrală albă a progresat mult)

9…f5 (După un eventual Ce6, blocajul ar fi total dar…) 20.Nxf5! gxf5 21.Cxf5 Te6 22.Dg3+ Rf7 23.Ch6+!! Txh6 24.f5 Tc6 25.e6+ (Cu încheierea: 25…Re8 26.exd7+ Rxd7 27.Dg7+ etc.) 1-0

• Avansarea unui pion trecut central: o majoritate centrală poate să reuşească, prin intermediul avansărilor, ciocnirilor şi străpungerilor, să-şi creeze un pion trecut. Pentru a-i putea exploata avantajele, va trebui întâi însoţit de un bun suport figural şi apoi avansat pas cu pas cu precauţiile necesare.

B. Spassky – T. Petrossian (Moscova 1969)

1.c4 Cf6 2.Cc3 e6 3.Cf3 d5 4.d4 c5 5.cxd5 Cxd5 6.e4 Cxc3 7.bxc3 cxd4 8.cxd4 Nb4+ 9.Nd2 Nxd2+ 10.Dxd2 0-0 (Cel mai precis pentru că la 10…Cc6 se mai poate juca şi 11.Nb5 Nd7 12.0-0 0-0 13.Tab1 Tc8 14.d5! Şamkovici-Dobrovolsky, URSS 1961) 11.Nc4 Cc6 12.0-0 b6 13.Tad1 (La 13.Tfd1 negrul poate alege între 13…Ce7 , 13…Nb7 sau 13…Ca5 14.Nd3 Nb7 etc.) 13…Nb7 14.Tfe1 Tc8 (Sunt de asemenea cunoscute 14…Df6, 14…Ce7 şi 14…Ca5) 15.d5! exd5 (După 15…Ca5 16.Nd3 Dd6, albul poate juca: 17.dxe6 Dxe6 – la 17…fxe6 18.Nb5!- 18.Cd4 De5 19.Cf5 Dohoian-Webb, 1989 sau 17.Dg5 exd5 18.exd5 Dh6 19.Dxh6 gxh6 20.d6 Tcd8 21.Ch4 Rg7 22.Cf5+ Rf6 23.h4 Jasnikovski-Przewoznik, Bydgoszcz 1990) 16.Nxd5 Ca5 (Nici alte apărări nu s-au dovedit mai bune, de exemplu: 16…Dc7 şi aici: 17.Tc1 De7 18.h3 Tfd8 19.Cg5 Ce5 20.Txc8 Txc8 21.Df4 etc. Vaisman-Cheşcă, Bacău 1970 sau 17.Dg5 h6 18.Dg4 Tfd8 19.h3 Ce7 20.Cd4 etc. Svoboda-Plank, Vienne 1985 sau 16…De7 17.Df4 Cb4 18.Cd4! Dc7 19.Dg4 Tcd8 20.Cf5 g6 21.Nxb7 Dxb7 22.Txd8 Txd8 23.Dg5 etc. Pogorelov-Mellado, Coria del Rio 1998) 17.Df4 Dc7 18.Df6 (sau 18.Dg4 Cc4 19.Cd4 Ce5 20.Dg3 Cg6 21.Nxb7 Dxb7 22.h4 etc. Pogorelov-Lorenzo, San Sebastian 1998.) 18… Nxd5 19.exd5 Dc2 (Alte apărări nu sunt deloc mai bune: 19…Dd6 20.Cg5 21.Dxg6 hxg6 22.d6 Cb7 23.d7 Tcd8 24.Te7 Cc5 25.Td6 etc. sau 19…Cc4 20.Cg5 g6 21.Dh3 h5 22.Ce4 Cd6 23.Cf6+ Rg7 24.Dg3 cu atac) 20.Df4 (Mai tehnic ar fi fost 20.Dxc2 Txc2 21.Te7 Txa2 22.Txa7 urmat de avansarea pionului liber) 20…Dxa2?! (20...Tce8 sau 20…Tc4 ofereau o rezistenţă mult mai tenace.) 21.d6! Tcd8 22.d7 (Cu piesele excelent plasate, pionul central avansat în d7 a devenit un excelent atu de câştig).

22…Dc4 23.Df5 h6 24.Tc1 Da6 25.Tc7 b5 26.Cd4! Db6 27.Tc8 Cb7 (nu 27…Dxd4 28.Txd8 sau 27…b4 28.Te8 Dxd4 29.Txf8+ Rxf8 30.Dc5+!) 28.Cc6 Cd6 29.Cxd8! Cxf5 30.Cc6 1-0

22…Dc4 23.Df5 h6 24.Tc1 Da6 25.Tc7 b5 26.Cd4! Db6 27.Tc8 Cb7 (nu 27…Dxd4 28.Txd8 sau 27…b4 28.Te8 Dxd4 29.Txf8+ Rxf8 30.Dc5+!) 28.Cc6 Cd6 29.Cxd8! Cxf5 30.Cc6 (1-0)

• Implantarea unui pion central în poziţia adversă: un pion central care trece linia de demarcaţie ar putea, în anumite condiţii, să se incrusteze în poziţia adversă. Dispoziţivul astfel harponat ar putea să-l respingă sau să-l suprime, ceea ce cere un anumit timp. Dar, în anumite condiţii, pionul-cui bine înfipt ar putea să se eternizeze diminuând astfel randamentul operaţional al forţelor adverse sau antrenând, prin acţiunea sa de zăvorâre, anumite prejudicii.

D. Pira –V.Vaisman (Montpellier 1986)

1.Cf3 Cf6 2.c4 g6 3.b3 Ng7 4.Nb2 0-0 5.g3 d6 6.Ng2 e5 7.0-0 Cbd7 8.Cc3 (La 8.e3 Te8 9.d4 e4 10.Cfd2 Cf8 11.Cc3 Nf5 etc.) 8…Te8 9.Tc1 a6 10.Dc2 Tb8 11.d4 e4 12.Ce1 e3 13.f3 Cf8 14.Cd1 h5 15.Dc3 h4

16.Cxe3 (Dacă 16.g4 Ce6 17.Cxe3 Cf4 etc.) 16…hxg3 17.hxg3 Ch5 18.g4 Cf4 19.Dd2 Nh6 20.C1c2 d5! 21.Tcd1 C8e6 22.De1 c6 23.Nc1 Ng5 24.Tf2 (Altfel urmează Rg7,Th8, Nh4-g3 etc.) 24…Nh4 25.Cf1 Df6 26.Dd2 Nxf2+ 27.Rxf2 Rg7 28.Cg3 Th8 29.Na3 Cg5 30.Th1 Txh1 31.Nxh1 Nd7 32.Ng2 Th8 33.Cf5+ (Nu 33.e3 Cxg2 34.Rxg2 Dxf3+) 33…Nxf5 34.gxf5 Th2 35.Ce1 Cgh3+ 36.Rf1 Dg5! 37.De3 Dxg2+! (La 38.Cxg2 Th1+) 0-1

• Subminarea centrului de pioni advers: atunci când adversarul s-a instalat solid în centru, deseori singura ripostă este de a angaja o acţiune de subminare a centrului său. Astfel, în structurile cu centru închis ale Francezei, dispozitivele de dinamitaj clasice sunt legate de mutările c7-c5, f7-f6 şi uneori chiar b7-b5-b4 etc.

N. Manciu – P. Segheato (Bucureşti 1980)

1.e4 e6 2.d4 d5 3.Cd2 Cf6 4.e5 Cfd7 5.f4 c5 6.c3 Cc6 7.Cdf3 Db6 (7…c4 sau 7…f5 fixează prea devreme poziţia în avantajul albului; interesant este 7…Da5 8.Rf2 Ne7 9.Nd3 Db6! 10.Ce2 f6 şi aici: 11.Db3 Dxb3 12.axb3 cxd4 13.cxd4 0-0 14.Nd2 g5! Kostro-Uhlmann, Zakopane 1974 sau 11.exf6 Nxf6 12.Rg3 cxd4 13.cxd4 0-0 14.Te1? e5! 15.fxe5 Cdxe5! 16.dxe5 Nh4+! 17.Rxh4 Txf3!! etc. Reshevski-Vaganian, Skopje 1976) 8.Ce2?! (Mai bune sunt aici 8.g3, 8.h4 sau 8.a3) 8…cxd4 (La 8…f6 se poate juca 9.a3 Ne7 10.h4 0-0 11.Th3 a5 12.b3 etc. sau 9.Db3 cxd4 10.Dxb6 Cxb6 11.Cexd4 Ne7 12.Ne3 etc.) 9.cxd4 Nb4+ 10.Rf2 0-0 11.g4 (Pentru a-şi adăposti regele în spatele pionilor săi) 11…f6 12.Rg3 Ne7 13.h4 Tf7 14.Nh3? (Albul nu-şi dă seama de fragilitatea centrului său)

14…fxe5 15.fxe5 Cdxe5! 16.dxe5 Nxh4+! (Poanta atacului: 17.Cxh4 sau 17.Rd2 Df2 mat ) 17.Rxh4 Df2+ 18.Cg3 Txf3 (Regele alb s-a baricadat dar pentru puţin timp: 19.Tg1 Cxe5 etc.) 19.De1 Dd4 20.De2 Cxe5 21.Td1 Cg6+ 22.Rh5 Cf4+ (Cel mai simplu şi eficace!) 23.Nxf4 Dxf4 (Cu încheierea forţată: 24.Dd2 g6+ 25.Rh4 Dxg3+ 26.Rg5 Tf5+) 0-1

(va urma)